1,363 matches
-
mai lesne.28 Prin pătrunderea turanicilor, apoi a mongolilor, întinse teritorii au fost dezafectate vreme îndelungată agriculturii, iar câmpia Bărăganului și stepa Bugeacului au avut o redusă populație până în epoca modernă. Pe lângă aceasta, populația ce locuia în apropierea teritoriilor unde sălășluiau nomazii se pare că a fost supusă unor prestații tributare-nu sunt date concrete în acest sens, dar se presupune că erau dări din produsele vegetale și animale. Relațiile autohtoni-alogeni (migratori) n-au fost mereu războinice, erau și legături comerciale între
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Aur asupra Cetății Albe, a Bugeacului și a Dobrogei, pe unde se făcea legătura între Bulgaria și sudul Moldovei, iar statul bulgar, la începutul secolului al XIV-lea, continua să fie tributar mongolilor. Și, de fapt, cete mongole continuau să sălășluiască în dreapta Dunării (Dobrogea), fiind menționate, prin 1320-1321, sub numele de "sciți paristrieni", ce reprezentau o permanentă amenințare pentru teritoriile bizantine de la sud de Haemus. Prezența acestor cete era menită să asigure controlul militar al Hoardei asupra sudului Dunării. Despre spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din acestea au ajuns până în spațiul est-carpatic, chiar dacă locuiau în răsăritul Europei, precum alanii, care au deținut un loc important în armatele emirului Nogai și a fiului său, Joga, care i-au adus în regiunile dunărene, dar grupuri etnice alane sălășluiau în stepele nord-pontice și înainte de 1241. Populațiile iraniene pătrunse în teritoriile est-carpatice apar în izvoare sub numele de alani și iasi. Prezența temporară a alanilor în nordul Dunării este indubitabilă, populațiile iraniene medievale au toponime în teritoriile est-carpatice. Iași ar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mongoli se pare că s-au numărat și mordvini, neam fino-ugric, un sat Mordvina, azi dispărut, lângă Rezina, atestat într-un act din 1437. Totuși, comparativ cu localnicii (autohtonii), alogenii dintre Carpați și Nistru erau puțini. Cu excepția stepei Bugeacului, unde sălășluiau crescătorii de animale mongoli, amestecați cu rămășițe ale cumanilor, și a unor centre urbane cu populația eterogenă etnică, teritoriul Moldovei era locuit preponderent de români. Concentrările demografice la est de Carpați (Moldova) se aflau la curbura Carpaților, în zona Vrancei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
agreabilă. Dar cum rămâne cu cealaltă? Cu Catherine cea visătoare, tristă, cea pe care vederea lumii, a bietei și bătrânei noastre lumi o umple de durere!" Mulțumită flirtului, Catherine ajunge totuși să uite de această făptură îndurerată, chinuită, sfâșiată care sălășluiește în ea. Preferința sa pentru plăcerea îmbătătoare a balului, a acestei "clipe desfătătoare" arată destul de bine că un hohot de râs, un vals însuflețit în brațele unui băiat sunt suficiente pentru a o vindeca, măcar vreme de-o clipă, de
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
sensul și esența lucrurilor. Cu alte cuvinte, păzirea cuvântului lui Dumnezeu depășește aspectul moral implicit, efectul său secundar, trimițând la sensul său primordial, acela al cuvântului de viață. Prin păzirea cuvântului lui Dumnezeu se creează posibilitatea ca acest cuvânt "să sălășluiască și să petreacă în noi". Această nuanță, în limbajul teologic arhaic, dă măsura plenitudinii energiei creatoare divine. Astfel, cuvântul devine cuminecător pentru om, în măsura în care "se împărtășește numai în viețuire". Nevoia interioară a ființei umane depășește nivelul unui studiu abstract scripturistic
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
a cuvintelor, ca-ntr-un album.../ Nu știu eu oare desparte sau nici nu se poate desparte/ Lumea de lumea cuvintelor mele de-acum?" (Darul) Trăind într-un univers al cuvintelor, poetul se simte, însă, uneori damnat de virtualul care sălășluiește în acestea, cuvântul poetului neavând puterea Logosului divin, dătător de viață si creator de lumi: "Amân mereu să trec precum moartea-n cuvinte,/ (...) O, de-aș avea riscanta credință a dacilor,/ Orice secundă să simt că-mi înapoiază milenii,/ O
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
care marchează prima etapă a ritualului salvării prin moarte. Demolarea oricărei valori, a oricărei certitudini, a oricărei speranțe este necesară unei ulterioare reconstrucții. Purificarea, la Ileana Mălăncioiu, presupune pătrunderea în profunzime a vieții, în cele mai adânci straturi, acolo unde sălășluiește moartea. Iar, dacă totul este o aparență, iar oamenii trăiesc ca într-un vis în care singura realitate este aceea a sfârșitului universal ("mirele a murit,/ Mireasa a murit și ea,/ Nuntașii toți/ Sunt morți și în pământ am simțit
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de bloc, același joc de planuri, cu acea glisare a firescului în absurd care e una din iscusințele de tehnică dramatică ale lui Constantin Popa. În cotloanele diurnului pîndesc, beckettian (filiație la care autorul ține), umbre amenințătoare, sub anodinul părelnic sălășluiește neobișnuitul, realul filtrîndu-se în alegoric. Strategi aparte pe care dramaturgul o aplică este aceea că întîmplările, mărunte dar cu tîlc, ce se petrec nu dau în vileag chiar de la început, de la primele replici, distorsiunea universului palpabil. Se alunecă în fantasmagoric
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
lui Dumnezeu: (apropiindu-se de masa Dosar nr.) E bine că plîngi... plîngi... lacrima ne limpezește privirea... ne curăță de neguri... de negurile sufletului... (deschizînd Biblia) Uite ce spune Învățătorul lumii... (citește din Biblie) "Fericiți cei cu inima în care sălășluiește bucuria și înveselirea... și lacrima ce ne însoțește păcatul..." E bine că-ți plîngi rătăcirea... toți sîntem niște rătăciți; căința și speranța ne arată drumul cel drept... drumul către Domnul... adică... drumul către noi înșine... (închide Biblia și se retrage
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
politică - decît raționalul (comun prin definiție). Ajungînd pînă În preajma lui Heidegger, Todorov opune „adevărul de corespondență”, științific, „adevărului de dezvăluire”, artistic (este exact ceea ce face Heidegger În Originea operei de artă). Or, dacă opera de artă este solul În care sălășluiește acest adevăr, atunci e normal ca cel care-l caută să exalte opera de artă și pe creatorul ei dincolo de statutul lor mundan. Momentul avangardei - cea rusă - este cel În care autarhismul artei este dus la ultimele consecințe: de la suprematistul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de jur-împrejur cu ușurință. Are un centru propriu din care compasul face măsurătorile. Se poate roti sau poate fi rotit fără a suferi vreo schimbare. Neatârnarea spațială a centricității pure este demonstrată cel mai izbitor de clădirile sferice, deoarece arhitectura sălășluiește în spațiul fizic, fiind astfel foarte puternic legată de coordonatele verticalei și orizontalei. Clădirile sferice reprezintă cea mai mare sfidare a gravității, în afara zborului. Balonul arhitectonic atinge solul într-un singur punct și este gata să se desprindă. Prin independența
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
aproape de acesta era înnebunitoare. Asigurarea stabilității O stabilitate asemănătoare caracterizează centrul de echilibru vizual. De-a lungul secolelor și în majoritatea culturilor, poziția centrală a fost folosită pentru a da expresie perceptibilă divinului sau altor forțe supranaturale. Zeul, sfântul, monarhul sălășluiesc deasupra îmbrâncelilor și smuciturilor gloatei învălmășite. Ei se află în afara dimen siunii temporale, imobili, de nezdruncinat. Privind la un astfel de aranjament spațial, se poate observa intuitiv că poziția centrală este unica aflată în repaus în timp ce toate celelalte tind în
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
Lacrimile". Dezolarea este generată de potopul de lacrimi ce cuprinde universul; și plânsul este orb, de rouă, de flacără, este râu: "Se-ntunecă doar cine nu a plâns, n-a râs cu-adevărat". Nostalgiile îl poartă spre ținuturi-limită în care sălășluiesc tatăl Dumnezeu și Dumnezeu mama, liniștea și tăcerea. Poetul construiește metafore urzite din interferări de regnuri de abstract și concret, construind o lume în care să se refugieze: pământul este un muget de semințe, vara răsuflă ca un taur în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este metaforă, lăsându-ne pe noi să-i dezvăluim sensul sau să-i dăm sens, pentru că poezia urca treptele albe de piatră, urcă în locurile inimii spre poarta întunericului. Întâlnim în poezia lui pe "Marele orb" care guvernează lumea, ce sălășluiește într-un univers pustiu; fragmente de real și imaginar sunt surprinse în stare de imponderabilitate. Cosmios, măsurătorul timpului, este invocat ca sentiment al morții potențat de teribila așteptare: "Vedem doar gurile lor strâmbându-se rar/ Cu buzele tremurând, desfășurându-se
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fântâni cu ploi de curcubeie". Se întoarce la tradiție, la obiceiuri și ceremoniale vechi, la folclor: "Întoarce-te la casa geamului deschis" ("Poezie"). În poemul "Cât infern" pune problema "cuvintelor". Fiecare cuvânt este semnul unei părți din civilizație; În cuvânt sălășluiesc infernul, mirajul și cenușa; cuvintele ard, sunt stele mișcătoare, de aceea căutarea cuvintelor, întruchiparea lor îi dau sfâșieri și trăiri de calvar. Ioan Alexandru cântă raiul "începutului", și anii trec fără să i se dezvăluie lucrul în sine. "Legat de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
grâu să-și coacă/ Cerul laolaltă/ Nu-i rostul tău/ De-a separa și prețui/ Din câte stau pe zare/ Același ou divin nuntește/ și ochiul vulturesc" ("Imn sacru"). Poetul descoperă elemente purtătoare de poezie, nu pentru că în ele ar sălășlui Dumnezeu, ci pentru întrevăzuta, potențiala nuntire a acestora cu spiritul. De aceea " instrumentul de slăvire" nu-i doar graiul omenesc, ci, "și murmurul Creatorului". Ne amintim că un alt poet, Ilarie Voronca, închinase imnuri celor mai umile produse ale naturii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sine însăși, încât înaintarea sa pare paradoxală "stare pe loc"2. Ideea Pustiului în ultima esență este concentrată în poemul "Tentation" comunicarea cu transcendentul ți-o dă muntele, ca la Blaga, Pustia reprezentând esența, miezul de foc, straja eternă care sălășluiește în om: " În drum spre ființă prin jertfa neființei" ("Tentation"). Există un ceas anume în această mare călătorie, ceas în care se poticnesc toți călătorii, când steaua urmărită se depărtează ca un miraj. Unii se depărtează și dispar în această
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o boală a veacului condamnă pe "cântăreții bolnavi" la o angoasă existențială "în plin cântec/ la ora miezului nopții/ eu flautul mi-am îmbolnăvit" ("Flaut ipohondru"). Boala se încearcă să se explice că ar proveni din "Frigul inițial", care a sălășluit la începuturi și îl purtăm în ființa noastră trecută prin anotimpuri până la dispariția totală. "Si totuși suferința noastră de la tine vine,/ și totuși boala noastră de la tine vine/ tentacular trec anotimpurile peste noi/ dar noi ne-mbolnăvim de tine,/ nefericit
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
atâta vreme,/ și parcă s-ar întoarce și parcă ar pleca.". Volumul este străbătut de ideea timpului contemporan, timp teribil, în care mari energii se dezlănțuie și în care mutațiile spirituale determinate istoric sunt aduse în raport cu tărâmul existențial în care sălășluiește o întreagă dezrădăcinare etică, abateri de la datorie, biografii cumplite, de aici și discursul rechizitorial al poetului "Sub tine, timp, noi singuri, dușmani, ca și prieteni,/ ducem blestemul dulce al frunții noastre.../ însă, din vreme-n vreme, revin asupra noastră/ Aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a urmări nașterea gândului, cugetarea pe cale să se facă, înainte de a încremeni într-un sistem; de a simți existența în plină desfășurare prin intermediul corolarului ei ideatic, în zona a ceea ce ea are mai tare. Un jurnal de idei încă mai sălășluiește în indecizia privitoare la domeniul său de apartenență: raționalul sau afectivul? E una din puținele forme de prindere în cuvinte a viului, a gândului cu evidente modulații afective și a sentimentului pe cale de a-și căpăta sensul în vederea smulgerii sale
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
R. Farrell, David Freeman, Alberto Manguel și, după moartea lui Yourcenar, Marie Louise Archer așteptând în culise. Nu a scris nimic original în engleză, atât de pătimaș i-a fost devotamentul față de limba ei maternă, în care a crezut că sălășluiau adevăratele ei talente. Dar supraveghea cu vigilență asigurarea rapidă a traducerilor în engleză, fiind conștientă că reputația ei va putea fi astfel construită într-o lume preponderent anglofonă. Se străduia să atingă perfecțiunea cu traducătorii ei, comentând fiecare detaliu și
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
care el se arată convins de faptul că în fond orgoliosul creator se oglindește în toate sau oglindește toate într-un sine devenit, prin urmare, echivalent cu universul întreg. Imagine veche în literatură, exprimată însă într-o manieră specifică: "Toate sălășluiesc în adâncul/ sufletului nostru// cel ce prieten sieși nu poate să fie/ în zadar caută prietenia// cel fără Dumnezeu/ în zadar îl caută aiurea// lumea e paradisul./ de infernul din mine ochii mei fumegă". Inclusiv în alteritate, acest purtător al
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
așa-numitele catastrofe naturale (avalanșe, alunecări, inundații, secete) sînt consecința prejudiciilor aduse de om naturii... Că omul nu are nici instincte bune, nici instincte rele, că doar satisface sau contrariază instinctele Că omenirea caută fericirea, adică armonia Că armonia omenirii sălășluiește în natură. Natură și cultură: se va remarca, desigur, cît de puternic se impune în tema în discuție schema tradițională a opoziției lor. În acest caz nu e vorba totuși decît de imagini diversificate, fluide, cu conținut strict politic adesea
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
nu le zdrobește sau suprimă pe celelalte, și nici măcar nu exercită în mod durabil o hegemonie apăsătoare. Aceasta o transformă într-un vîrtej și o fierbere culturală neîntrerupte din secolul al XV-lea pînă în secolul al XX-lea. Antagonismul sălășluiește el însuși în interiorul fiecăruia dintre termenii dialogicii. Astfel, Rațiunea cunoaște antagonismele sale interne între tendința sa critică și tendința sa sistematică, între raționalitatea deschisă și raționalizarea închisă, fiind fără încetare nevoită, și riscînd să se autodistrugă în caz contrar, să
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]