2,271 matches
-
umărul tău stâng, În ochii fericirii mă uit pierdut și plâng. Cum oare din noianul de neguri să te rump, Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump, Și fața mea în lacrimi pe fața ta s-o plec, Cu sărutări aprinse suflarea să ți-o-nnec Și mâna friguroasă s-o încălzesc la sân, Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o țin. Dar vai, un chip aievea nu ești, astfel de treci Și umbra ta se pierde în negurile reci, De
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
pentru a putea supraviețui. Paradoxal, nu?! Trebuie să omoare și până la urmă să moară, pentru a putea trăi. Aici zace bravul mercenar Filip, care cu conștiinciozitate a omorât și a murit pentru a putea supraviețui..." Bravo! Sună frumos! Sincere felicitări! Sărutări de mâini doamnei! Salutări valetului!... și Carol însoțea fiecare urare cu o plecăciune până la pământ. Comparaison n'est pas raison. Condiția de mercenar diferă esențial de a mea. în primul rând, pentru că nu o fac pentru bani sau, cum spui
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
acela? Sau era un mijloc să mă liniștesc, văzînd-o indiferentă? În orice caz, sarbezi eram amândoi (poate că din cauza lumii care ne împiedica) și despărțirea n-avea nimic din tragediile de odinioară, din fiecare seară. Pe obrazul rece pusei o sărutare scurtă, iar gura ei nici nu mă atinse. Apoi trenul porni. Am uitat repede motivele de griji pe care le lăsasem. Trăiesc din surprize, și seara adorm istovit de atâta goană prin muzee și pe străzi. De la Irina îmi vin
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dar grăbit, cu gândul în altă parte, vorbindu-i de lucruri care probabil n-o interesează. De pildă, într-o scrisoare nu i-am spus decât de Sainte-Chapelle. Despre mine și despre dânsa nimic, doar un "dragă" la început și "sărutări" la urmă. Așa își scriu îndrăgostiții și acestea sunt mijloacele de a întreține focul nestins? A trecut o lună și mă găsesc într-un amurg în Jardin du Luxembourg. E minunat, soarele abia a apus, seara coboară armonios, pe pomi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nu pot deduce ce ar fi în stare să facă Irina în lipsa mea, după ce am trăit atâția ani în preajma ei și, chiar dacă nu m-am ocupat special s-o analizez, totuși o cunosc, fatal, destul de bine? Să mă gândesc la sărutările disperate din fiecare seară... dar și la sărutul rece de la urmă... A evoluat poate? Însă mi-aduc aminte de mărturisiri tandre care s-au petrecut în ultimul timp. Și apoi mai sunt atâtea probe care se contrazic în timp, sau
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu-rat, copacii lăsau umbre lichide. Argeșul tremura sprinten, luminând argintiu pietricelele. Atmosfera poetică, amândoi singuri, abia scoțând câte o vorbă. Ne simțeam aproape. Și atunci un regret m-a chinuit: n-o cunoșteam mai bine ca să am curajul unei sărutări. După cum se vede, pe atunci aveam gustul armoniei oricărui fapt. Preliminările amorului trebuiau să aibă o durată hotărâtă. Oricât de neașteptată ar fi fost o sărutare atunci, după un așa de puțin timp de cunoștință (era tânără și, cu tot
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
un regret m-a chinuit: n-o cunoșteam mai bine ca să am curajul unei sărutări. După cum se vede, pe atunci aveam gustul armoniei oricărui fapt. Preliminările amorului trebuiau să aibă o durată hotărâtă. Oricât de neașteptată ar fi fost o sărutare atunci, după un așa de puțin timp de cunoștință (era tânără și, cu tot fardul, nu-i bănuiam experiențe sentimentale), cred că ar fi fost bine primită. O exclamare acolo, în noapte, în singurătatea noastră, departe de târg, ar fi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
obligație pentru mai tîrziu: de fapt, eram laș și foarte plictisit de singurătate), plimbările începură - mai întîi pe strada principală și apoi pe din dos - și discuțiile despre familie și despre rochii; și apoi, intr-o seară de lună plină, sărutările nebune cu tot felul de demonstrații din partea ei. Și apoi zilele identice: întîrzieri pe ulițe, sărutări la întuneric... Despărțirile zilnice se făceau tot mai greu. Trebuia multă imaginație ca să-și explice acasă întîrzierile. Începuse să plângă în fața tramvaiului, și asta
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
întîi pe strada principală și apoi pe din dos - și discuțiile despre familie și despre rochii; și apoi, intr-o seară de lună plină, sărutările nebune cu tot felul de demonstrații din partea ei. Și apoi zilele identice: întîrzieri pe ulițe, sărutări la întuneric... Despărțirile zilnice se făceau tot mai greu. Trebuia multă imaginație ca să-și explice acasă întîrzierile. Începuse să plângă în fața tramvaiului, și asta în fiecare seară. Lumea se uita curios la noi și mie îmi era rușine. Acasă, din pricina
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
sărbătorire, cireșii toți erau în floare. Pe dedesubtul florii albă-roz au purtat opt țărani asudând trupul de plumb. Când a atins sicriul pământul din fundul gropii, zgomotul a avut o nuanță ciudată: un plescăit special, prelungit și forte, ca o sărutare pe care ar fi dat-o Wotan Endei. Preoții au continuat multă vreme cântecele lor tânguitoare și nepotrivite pentru bătrânul Pandele. Ar fi fost mai bine, în loc de flori, să dea drumul unui butoi de vin pe țărna răscolită și, în
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
se consola destul de iute, și raționamentul meu cel mai fals o liniștea. Era senzuală? Iarăși încep ezitările înainte de a da un răspuns și văd cât de neprecis va trebui să fiu. Cum senzualitatea - vădită sau cel puțin sub forma unei sărutări fugare - pricinuia cele mai multe scene dintre noi, nu poate fi cercetată cu ușurință. Au fost strângeri pătimașe, când făceam pentru ele, cu toate că fricoși, cele mai mari imprudențe. În case străine, în camere necunoscute, în mijlocul naturii sau profitând de întuneric, în preajma cunoștințelor
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
odată! Dar eu nu descopăr nici o ameliorare. Combin la nesfârșit, întrucît a fost a lui, sau ce colț din ea a mai rămas neatins, numai pentru mine. Și altă dată aș fi crezut că numai dacă ar fi primit o sărutare străină ne-am fi despărțit pentru totdeauna. Ioana pretinde în momente de mânie că totul s-a întîmplat numai din pricina mea, dar eu, scriind aceste lucruri, îmi dau seama că nu voi ierta-o niciodată, că chinul va fi etern
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
timpul și nici nu eram amatoare. Amânam pe cât puteam. Poate de vreo douăzeci de ori cu totul"... Numai atît? Dac-ar fi numai atît! Să spunem treizeci, mai bine mai mult decât prea puțin. Și, între timp, îmbrățișări ascunse și sărutări când nu e nimeni de față. Ea încerca o nouă viață și eu, bărbatul, așteptam! Ce umilință! Cum aș putea uita? Corpul ei fermecător lângă mine, superb, virginal, ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic! Ce nefericit eram și totodată
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dată. Dimineața însă, pe plajă, suferințele noastre au rămas aceleași. Scene puternice nu se mai petrec, căci le considerăm, instinctiv, ca o impietate. Parcă am fi bătrâni și ne facem socoteala vârstei pierdute zadarnic, cu multă melancolie, dar fără revoltă. Sărutările între noi sunt rare, frățești, fără perversitate. Ne simțim obosiți. Zilele mai calde ca totdeauna și marea cuminte, legănîndu-se în cadență, ne influențează în această amorțeală. Câmpie care a fost odinioară plină de flori și de iarbă proaspătă, pe unde
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
sunt duse după cumpărături. Și atunci fac pasiențe și sunt așa de nenorocit și încurcat în atâtea presupuneri, încît pun în reușita pasienței dovada vreunui mic amănunt din existența trecută a Ioanei (de pildă, dacă a dat celuilalt o anumită sărutare) de care n-am curajul să o întreb. Întotdeauna sosim cu frică, după-amiază, la Cavarna. Ne temem de o veste proastă. Ne e frică să schimbăm vreo vorbă ca să ne spunem temerile, dar discutăm, pe măsură ce ne apropiem, tot mai molcom
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pentru a putea supraviețui. Paradoxal, nu?! Trebuie să omoare și până la urmă să moară, pentru a putea trăi. Aici zace bravul mercenar Filip, care cu conștiinciozitate a omorât și a murit pentru a putea supraviețui..." Bravo! Sună frumos! Sincere felicitări! Sărutări de mâini doamnei! Salutări valetului!... și Carol însoțea fiecare urare cu o plecăciune până la pământ. Comparaison n'est pas raison. Condiția de mercenar diferă esențial de a mea. în primul rând, pentru că nu o fac pentru bani sau, cum spui
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
au făcut, într-un moment, să fiu, să mă simt, al ei. În gestul ei de a mușca din trandafir, cred, am simțit, am văzut, inconștient, nervozitatea ei, impresionabilitatea ei, poate cruzimea ei, poate ceva de dominație, și probabil simbolul sărutării pasionate. Știu însă că n-am putut să mi-o închipui, și nici azi n-o văd altfel, decât mușcând nervos, promițător, din acel trandafir roșu din vara anului 1889. M-am pironit lângă un copac, așteptînd-o să treacă, la
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
înspre Moldova și trimițând până la noi frânturi umede de vânt, ca niște șfichiuri nevăzute. Doamna M... era în cerdac. - Am o foame de lup! strigă Adela de pe scări și se repezicu gura deschisă la doamna M... s-o mănânce... în sărutări. - Ce-i cu voalul tău, Adela? Și de unde ai găsit tu atâția scai? Ai făcut nebunii destule? - Destule! Am intrat cu Adela la Haim Duvid, pretextând că ceasornicul ei rămâne în urmă. Voia să vadă numaidecât pe filozof și pe
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
suportă, la un moment dat, ideea dragostei împărțite cu alții. Într-un pasaj amintește de tortura geloziei, deși știe ca "nu urmăresc nimic, că nu trebuie să urmăresc. Că nu se poate..." (p. 102). Când, în final, se năpustește cu sărutări, când nu se mai comportă potrivit planului inițial al intelectualului lucid, autoimputările devin grave în impulsul de a se pedepsi. Autopersiflarea născută din amărăciune (nemulțumirea de sine) se citește clar acum: "Așadar, din motive de înalt ordin moral și sentimental
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
lasă ușor șocați - în orice caz, nu în felul adulților. Pe de altă parte, majoritatea copiilor nu cunosc nici generozitatea. Adeseori, la petrecerile de copii, vreo mamă care ținea să-și afișeze vederile largi ne sugera să jucăm „poșta cu sărutări“ și pot atesta că, de-a lungul întregii copilării, cei doi băieți Glass au fost destinatarii veterani ai unor saci întregi de scrisori fără adresă (ilogic, dar satisfăcător), cu excepția, desigur, partidelor când poștașul era o fetiță numită Charlotte Șarlatana, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
sărutară fruntea. Copleșită,Atena se cuibări În brațele bărbatului care o cuprinse hotărât, În timp ce parfumul buzelor zămlisi apropierea lor sufletească...!! În dreptul unui hotel, Încetiniră mersul. Uitând fulgerător de repede, filozofia imaginată anterior, Tony Pavone o iscodi În pauza dintre două sărutări. „Mai poți Întârzia...?” „Care-i motivul...?” - se prefăcu Atena, privindu-l cu seriozitate. „Am intra pentru puțin timp...Ne mai Încălzim, iar Între timp mai Îmi povestești despre tine. Ai Încredere...!?” „Încerc să-ți răspund printr’o Întrebare. Tu, dacă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
zel al unor beneficiari răutăcioși, Îi invita pe rând la unul din restaurantele de prim rang al capitalei unde Împăcarea spiritelor se făcea până târziu după miezul nopții cu parale cheltuite din propiul buzunar dar, În final cu Îmbrățișări, cu sărutări, simpatii și promisiuni din cele mai bizare...!! Într’una din toate diminețile extrem de tumultoase când la biroul său venise mulți șefi de echipă cu probleme profesionale, șoferi ce așteptau planul de muncă pentru ziua În curs, doi-trei beneficiari ce reclamau
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
nici o zdruncinătură. Jina a scos un chiot. Zach a lăsat vâsla și și-a sărutat soția cu pasiune, în vreme ce barca trecea lin pe lângă bifurcațiile pârâiașelor Otter și Eagle. Te iubesc, i-a spus el Jinei. Femeia s-a dezlipit din sărutare cu ochii umezi. Era pentru prima dată când Zach rostise cuvintele astea sigur pe el. 6 În noaptea nunții, Naji i-a povestit lui Irene cum stătea treaba cu jinn-ii. Aceștia nu sunt niște îngeri izgoniți din rai, așa cum cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
lacrimile aveau să sece și râul să dispară. Erai gravidă, a spus Zach. Jina și-a regretat cuvintele din secunda în care le-a rostit. Genul ăsta de neghiobie era un reziduu, un ultim rotocol de fum al tinereții; iar sărutarea pe care i-o dăduse lui Zach era la fel de naivă. Jina avea puterea să închidă ochii și să se vadă pe amândoi iarăși la douăzeci de ani, dar femeile fac dragoste cu ochii deschiși. Iar ea vedea acum tot felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
de lângă tine sau la consecințe. Fără să te gândești. Jina și-a închipuit cum ar fi ca ea și Zach să se întoarcă ținându-se de mână, se îngenunchieze lângă Danny și să-l trezească pe băiat cu câte-o sărutare. Ar fi urmat lacrimi, inima frântă a unui alt bărbat, o majoritate de fericire, trei sferturi de bucurie. În sfârșit, ar fi ieșit din canionul râului Salmon împreună. În sfârșit, ar fi putut să-l aducă pe Zach acasă. Jina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]