1,552 matches
-
i-am strigat pe Lee și Kay să-mi vină în ajutor. Când amanta mea a devenit din nou Madeleine, m-am întins spre întrerupător, dar ea m-a prins de încheietura mâinii. M-am împins în ea violent. Arcurile scârțâiau, lumina strălucea, iar eu am transformat-o pe Madeleine în Betty - i-am transformat ochii ei căprui în ochi albaștri, corpul ei în cel al lui Betty din filmul porno, și am făcut-o să mimeze „Nu, te rog“. În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
era crăpată câțiva centimetri, căci vopseaua uscată de pe cercevea o împiedica să se închidă complet. M-am ascuns după o împletitură de nuiele năpădită de plante agățătoare, m-am ghemuit și am tras cu urechea. Am auzit gemete în crescendo, scârțâit de arcuri, mârâieli de bărbat. Gemetele ei de plăcere atinseră apogeul, dar erau teatrale, mult mai acute decât atunci când o făcea cu mine. Militarul icni din toți rărunchii, zgomotele se mai domoliră, după care Madeleine vorbi cu un accent fals
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de departe de cantina angajaților Încât să nu le taie acestora pofta de mâncare. Era o Încăpere mare, vopsită În alb imaculat, și era prevăzută cu sertare frigorifice pentru cadavre de-a lungul unui perete. Bucățile de gresie ale podelei scârțâiră sub pașii lui Logan, când acesta pătrunse prin ușa dublă. Un miros puternic de antiseptic umplea Încăperea răcoroasă, acoperind aproape În totalitate duhoarea morții. Logan ajunsese să asocieze acest miros cu femeia care stătea singură la masa de disecție. Doctorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
pe dracu’. Cineva l-a bușit. Ea privi spre ușă. — Prea speriat să declare? — Probabil. Dar asta nu e treaba noastră. Mocheta decolorată de pe scări se termină la etajul de mijloc; mai sus, erau doar trepte goale din lemn care scârțâiau și gemeau pe măsură ce le urcai. Erau trei uși la ultimul etaj. Una din ele ducea la mansarda comună, una era a celuilalt apartament; a treia era ușa lui Norman Chalmers. Era vopsită Într-un albastru Întunecat și un număr șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
teatru. Ți-am povestit cum... Ușa batantă de la capătul holului se deschise În lături, izbindu-se de perete și se Închise la loc. Inspectorul Insch se năpusti Înăuntru, Într-un vârtej de auriu și stacojiu, iar cizmele cu vârf Întors scârțâiră pe podea. — McRae! răcni el cu o mutră furioasă sub stratul gros de machiaj. Purta o barbă ca de țap lipită, completată de o mustață ca un mâner. Când și le smulse, o urmă roz i se contură În jurul gurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
iar răsuflarea lui Încețoșa aerul. Pete Întunecate În jurul intrarilor de beton, trimițând umbre ca de copaci de la Înălțimea șoldului și până la pământ, marcau locul unde cineva urinase repetat pe ușa vecinului. Mirosul dăinuia acid și rânced În holul Înghețat. Logan scârțâi oprindu-se, respirând greu, cu ochii fixați asupra urmei de urină. Doug s-ar fi putut adăposti În oricare dintre apartamentele acelea. Sau putea doar să fie undeva unde să nu fie văzut, În spatele scărilor. Se apropie ca să se uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
dedesubt, se aflau resturile unui pulover negru și ale unei bluze albe. Genul acela cu umeri umflați, creat special ca să includă epoleții de poliție. Privi peste umăr când cel de-al patrulea dintre dulăii de pază ai detectivului inspector Insch scârțâi oprindu-se În hol, În spatele partenerului său. — Unde e? — Nu e nimeni În casă, domnule. — La naiba! Logan sări În picioare. Tu și tu, spuse el, arătând spre cei doi care cercetaseră casa, ieșiți În față! A luat-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
raționala, spartana caliga a soldaților romani. Acel sutor alesese, prelucrase și unsese cu grăsime pielea cea mai fină, dar încălțările erau foarte tari. Meșterul îl asigură că a doua zi avea să fie mai bine. Copilul făcu un pas; pielea scârțâia. Dar cuiele din talpă se înfipseră în pământ și simți cum, după un salt, rămânea pe loc, în picioare, fără să alunece, asemenea soldaților care se cățărau pe zidurile dușmane. O porni în sus pe Cardo, strada principală din castrum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că A. mă-nșeală. Mă ridic din pat; În somn, corpul ei respiră liniștit, părând cu totul nevinovat. Dar dacă nu este adevărat? Deja e trecut de ora 12 noaptea, mă mut În bibliotecă să-l citesc pe Kirkegaard; mobila scârțâie sub greutatea unor pași, acolo parcă e cineva care se mișcă greoi prin fața rafturilor de cărți, se oprește o clipă, se mai uită la un titlu, apoi din nou: trosc-trosc, trosc-trosc. „Hai să citim Împreună“, Îi spun și simt cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
la rândul ei podul acum spre închisoarea Bernard B. Kerik, cunoscută de toată lumea sub numele de Cavou; aici, chiar deasupra centrului civic al orașului, Sachs își pronunță numele, înmână gardianului pistolul și trecu de cealaltă parte a ușii metalice, care scârțâi și se închise în urma ei. Așteptă câteva minute și apoi omul pentru care venise aici își făcu apariția dintr-o cameră de interogatoriu. Elegant, cu părul negru și fără să fi împlinit probabil 40 de ani, afișa un zâmbet vag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
La naiba, chiar mai rău, o să o trimită la un birou în East New York. - La dracu’, concluzionă criminalistul. Sellitto făcu câțiva pași prin încăpere, călcând peste cabluri și uitându-se la cuferele Magicianului. Detectivul se lăsă într-un scaun care scârțâi sub greautatea sa. Pipăi un colac de grăsime din jurul taliei; cazul Magicianului îi afectase grav dieta. - O singură chestie, spuse încet, cu o nuanță conspirativă în voce. - Da? - Știu eu un tip. Unul care făcea curat la Secția 18. - Aha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
multă mișcare. Simplu! Poate-i simplu pentru tine, prietene, da’ pentru mine-i cel mai afurisit lucru din lume, m-am gândit. Tu crezi c-aș fi aicea-n fața ta, după ce-am așteptat afară pe-un scaun care scârțâia și pârâia sub greutatea mea, cu recepționerele tale alea-nțepate uitându-se la mine de parc-aș fi ceva scos din râu, dac-ar fi simplu? Îmi venea să-l pocnesc pe rahatu’ ăla idiot. — Aici se face? am întrebat eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
zise: — Spune-mi tu. Cum crezi că mănânc și cum dorm? Ca dracu’, răspunse Leigh fără nicio ezitare. Jesse începu să râdă și deschise ușa. — Bun venit în umila mea locuință. Leigh privi în jur. Măsură cu privirea podelele care scârțâiau, masa rustică imensă și veche, cuvertura croșetată aruncată la întâmplare pe sofa și, deși se îndrăgostise deja de toată casă doar văzând prima cameră, suspină impresionată și spuse: — Jesse, Jesse, Jesse...chiar ai cheltuit tot ce-ai câștigat pe cocaină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
la Shanghai, pe acest vas cu aburi pe care visase Întotdeauna să-l viziteze, Jim privi spre țărm. Începuse refluxul și cadavrele acoperite cu flori Își urmau drumul pe mare. Cargoul se Înclină Într-o parte și carcasa lui ruginită scîrțîi. Plăcile de metal se frecau unele de altele, odgoanele atîrnînde se legănau peste puntea din față, iar niște pînze invizibile păreau să Împingă această veche carcasă la adăpostul unei mări calde, aflate la un secol depărtare de Shanghai. Cuprins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
pătura până-n bărbie, doar privirea căutând afară, somnoros Încă după noaptea neliniștită. „A scăpat? O fi scăpat bietul de rac?”, se Întreabă. Cu mult Înainte... Spre zori, când este Întuneric, În casă se aud zgomote, el se trezește, cizmele tatălui scârțâie de colo-colo, scoate pistolul, Îl Întinde odată cu mâna spre fereastră, Întoarce privirea spre cameră (În dreptul privirii lui, soba de teracotă albastră! Istoria ei! O, istoria ei!) și apasă pe trăgaci. Clic! se aude. Nu este glonț pe țeavă. Aici, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
la rusă ai luat zece. La rusă sunt poezii pe care le Înveți pe dinafară, la germană sunt texte. Germania a pierdut războiul. Coborâți În oraș. Caști gura la vitrinele de pe Magheru. Ai vrea să mergeți la un film. Zăpada scârțâie sub oicioare. Ciorapii de lână te Înțeapă. Intrați la Muzeul Antipa. E gratis. Acolo este cald și miroase a naftalină. Te zgâiești la animalele Împăiate, la scheletul de mamut, la scheletul de brontozaur și la copilul cu două capete care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
meu este un bărbat căruia Îi place să poarte haine de femeie? Pentru câteva secunde se lăsă o liniște mormântală urmată de câteva hohote. Tăcerea a fost ruptă de Ben care stătea lângă una dintre scenele de Crăciun. —Mami, mami, scârțâi el, eu Înghițit bebe Iisus. Înainte ca Fi să apuce să fugă spre Ben, altă voce rupse tăcerea pe un ton amenințător: N-ar vrea cineva să-mi explice exact ce se Întâmplă aici? Multe capete se Întoarseră instant. Stella
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
parfumul amețitor peste pergola din fața bucătăriei, lângă un palmier înalt. În rest, grădina era aridă, împrejmuită de un gard din fier forjat, făcut din niște mici sulițe ruginite din cauza aerului sărat. Poarta, care la cea mai mică adiere de vânt scârțâia, scoțând un sunet identic cu acela al pescărușilor speriați de vremea rea, se deschidea direct pe plajă. Porțiunea de litoral din fața casei era destul de puțin populată. Stabilimentele balneare erau aliniate mai jos, dincolo de vărsarea fluviului în mare și de uriașele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
întors pe dos. Am atins cu umărul căptușeala albă dintre picioare, bucățica aceea de lycra care stătea lipită de intimitatea soției mele. Am dat colțul casei și am intrat în salonul cu marele colțar cu tapițeria din cânepă albastră. Nisipul scârțâia sub tălpi, mi-am scos pantofii, nu vroiam să mă audă Elsa. Am umblat desculț pe pardoseala de piatră întotdeauna rece. În timp ce coboram treapta care ducea în bucătărie, am desfăcut degetele și am destins tălpile să se lipească mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
largi. Ne cățărăm până la cetățuie, dincolo de clădirea primăriei. Ieșim pe terasă și privim în jos câmpia nocturnă spuzită de lumini. Coborâm câteva trepte și ne trezim într-o piațetă pietruită în mijlocul căreia se află câteva jocuri pentru copii. Un leagăn scârțâie mișcat de briza care bate la înălțimea aceea, e întuneric, doar clopotnița cu turla romanică apare iluminată printre acoperișurile negre. Așezați pe o bancă de piatră privim în fața noastră căluțul de lemn cu un arc gros în loc de picioare și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de seară, și casele de cărămidă din Brooklyn, unde familii întregi își vedeau de viețile lor individuale, dar totuși legate între ele în clădirile ca o tablă de șah cu pătratele iluminate. Uneori stăteam în metrou în timp ce acesta huruia și scârțâia și hurducăia la curbe, și voiam să deschid gura și să dau glas deșertăciunii din sufletul meu într-un strigăt prelung. Dar chiar și așa, era mai bine decât să citesc. Nu aveam răbdare cu poveștile care nu erau reale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
am întors înainte de război. Iunie 1937. —De ce? —Oportunități financiare. Și când a venit războiul? Nu voia să renunțe la subiect. Ce putea să facă în Amsterdam în timpul războiului un olandez care trăise în Germania? — Am fost la Auschwitz. Vocea mea scârțâi ca o cheie într-un lacăt ruginit. Își ridică privirea din carnețelul galben. — Ca gardian sau ca prizonier? Ticălosul naibii. —Ca prizonier. Ticălosul clipi. Trăsăturile se rearanjară în expresia aceea. Nu o mai văzusem de ceva vreme. Războiul se încheiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
cicatrice pe brațul drept, deasupra încheieturii. Înregistraseră cicatricea de pe brațul drept de la mușcătura de șobolan, dar nu și numărul de pe brațul stâng. Erau prea mulți cu acest semn distinctiv. Solicitantul declară că nu a fost niciodată condamnat pentru încălcarea legii. Scârțâie balamalele de la ușa hambarului. Animalele se răsucesc, răsuflă greu și tropăie. Bătrânul sforăie. Dar nu am fost niciodată condamnat pentru nimic. Am pus documentele la loc în buzunarul de la piept, la adăpost de orice pericol, gata să fie arătate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
nu era mare. Am sărit. Glezna mi s-a răsucit în momentul în care am atins pământul. Genunchii mi s-au îndoit. Mi-am recăpătat echilibrul chiar înainte să cad. Am început să traversez șinele, urmărind lumina lanternei. Pantofii îmi scârțâiau pe pietriș. Lumina sălta și se rotea în întuneric. O formă apăru în ea. Ochii licăriră. O coadă alunecă pe lângă mine. Cicatricea de pe braț de la mușcătura de șobolan zvâcni, deși nu îmi făcuse niciodată probleme înainte. Mă mișcam repede, în ciuda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
mi-am spus, dar nu am putut să nu mă ridic. Am avut grijă să nu zgârii linoleumul cu picioarele scaunului. Am traversat bucătăria pe vârfuri. Când am ajuns pe covorul din sufragerie, am sărit peste locul de lângă scări, care scârțâie întotdeauna, apoi am luat în brațe peretele din stânga ca să nu fiu în raza de vedere a ferestruicii înguste și înalte de lângă ușă. A trebuit să mă opresc și să mă uit pe vizor. De sub un chipiu, o față albă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]