1,560 matches
-
pe Kate și am încercat s-o liniștesc. Era un copil minunat, dar, pe cuvântul meu, uneori își alegea foarte prost momentul. O auzeam pe Helen râzând în continuare în timp ce cobora scările. După o vreme, s-a întors în cameră. —Scârbă nenorocită, mi-a zis ea veselă, așezându-se pe pat, lângă mine. Ne-ai dus pe toți de nas. Te-ai prefăcut distrusă din cauza lui James și când colo ție ți se aprinseseră câlcâiele după Adam. Nu, Helen... am protestat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
lui don Jos, mi s-a pus un nod În gît. Și mi s-au Împăienjenit ochii. M-am uitat pe furiș la cei din jur, oameni tăcuți, muribunzi ce se duceau undeva, ei s-au uitat la mine cu scîrbă, nu mi-a dat nimeni o batistă să-mi suflu nasul. Abia după o stație, Eroilor, unde ar fi trebuit să cobor, mi-a dispărut nodul. Probabil asta Înseamnă că vreau să fiu de folos universal, să alin, să sparg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
-l Împingi În lume. Pleci Împreună cu el. Dar au venit necazurile, cum spuneam. În primul rînd nu am primit banii, adică i-am primit cu foarte mare Întîrziere și atît de impozitați, Încît pînă și poștașul s-a uitat cu scîrbă la mine cînd i-am semnat factura. M-a Întrebat de ce nu mă fac poștaș. I-am răspuns c-o să mă mai gîndesc. Și chiar m-am gîndit cîteva nopți, el cîștiga de vreo trei ori mai mult ca mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
bir somnului”. De ce? Pentru că poeta vrea să ne adoarmă prin hipnoză și pe urmă să ne ucidă „În lagăre de exterminare”. Astfel Încît, ca să salveze poporul român, criticul se vede silit să descopere și să nimicească dedesubturile din versurile cu scîrbă citate. Le descoperă. Mergînd pe această linie, se poate găsi orice oriunde, puciul de la Moscova În poezia lui Saint John Perse, alegerile de la 20 mai În cîntul gregorian și legea privatizării În peștera Ialomicioara. Pentru acest Leonard mondial, la Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu aproape aceleași rezultate.) Corect, românii au preferat pe moment alt idol, cu mai multe pene decît țapul, deși tot cu cioculeț. Mă neliniștește puțin poziția Îngenuncheat, adică ce vrea poporul să-i facă șefului de stat? Nu-i e scîrbă? Nu, citim În Azi mai multe fraze din clasa cioc gramatical, prima: „CDR a avut o poziție politică simetrică cu cea a FSN, dar de sens contrar”. Radu F. Alexandru, scriitor, are barbă, aproape cît un cioc. Din cîte se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
indecent nume) adaugă: „Sub aripa istoriei noastre ne salvăm sufletele, restaurăm credința, redescoperim sacrul”. Care e un os triunghiular situat la baza coloanei vertebrale, cu cîteva mii de ani În urmă era adus jertfă zeilor, cărora probabil li se făcea scîrbă, de-asta am ajuns unde-am ajuns, iar acum sacrul formează Împreună cu oasele iliace bazinul. Văii Jiului, de pildă. Că alt sacru, aparținînd religiei, ori doar venerabil, chiar că n-am redescoperit. Dar am descoperit un nou intrat În partidul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
spui mai departe“, îi zicea. Mă obosești pur și simplu. Sunt frânt, nu înțelegi? „Lasă, că-ți trece oboseala în timp ce te montezi de cele ce-ți vei aminti. Și, la o adică, tu vorbești de oboseală, de dureri sau de scârbă, tu, care n-ai fost decât un martor, nimic altceva, un martor care știe totul, dar care n-a fost atins de nimic?“ N-ai dreptate, habar n-ai cât... „Habar n-am ce? Nu-mi mai îndruga prostii! Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
decât un martor, nimic altceva, un martor care știe totul, dar care n-a fost atins de nimic?“ N-ai dreptate, habar n-ai cât... „Habar n-am ce? Nu-mi mai îndruga prostii! Tu vorbești de oboseală și de scârbă, care n-ai fost dat afară, nici sancționat? Oi fi având coșmaruri, dar crezi că se compară cu-ale mele? Nu te uiți cum am ajuns?“ Ți-am spus eu: ai simțul tragicului. „Tragic pe dracu’! Vreau să scap de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fi fost mai de preț pe lumea asta. Căzuse dintr-odată în fața propriilor ochi. Ajunsese un parvenit, își pierde autenticitatea, cedează și renunță la planurile lui vechi pentru a căror îndeplinire trebuia să rămână cinstit - își zicea. Îl apuca uneori scârba de el însuși, dar nu vedea nici o ieșire. Era prea târziu să dea alt răspuns propunerii ei și, orice alt răspuns ar fi dat, știa că va fi interpretat într-un sens nedorit și nu se simțea în stare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cu înțelegere - alții, cu răbdare și credință - iarăși alții, pentru că nici o religie nu se poate întemeia fără durere și sacrificii... I s-a părut că n-are dreptul să strâmbe din nas și că nu trebuie să simtă greața sau scârba cu care numai puțin mai înainte se gândise la toate acele femei. Ele cel puțin caută, în măsura în care sunt în stare, sau speră. El mai era în stare? Nu erau până și cele mai prăpădite și mai meschine chiar mai bune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
relatarea lor, adăugând incidente despre care aveam doar o vagă cunoștință, speculând motivații psihologice sau chiar inventând conversații. (Da, inventând, nu ocolesc acest cuvânt, chiar dacă mă ferisem s-o fac timp de aproape cinci ani). Și astfel, a renăscut, din scârba față de acești oameni, personalitatea mea literară și aceasta a dus la o schimbare de perspectivă, la o schimbare de atitudine, la o schimbare ireversibilă a întregului caracter al lucrării. A început să capete aspectul unei expediții științifice, al unei cercetări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
el. Era un chip care transmitea un mesaj simplu, cumplit: lăsați orice speranță, voi, cei care priviți acest chip. Renunțați la orice gând de mântuire, la orice posibilitate de scăpare. Nu vă așteptați la nimic de la mine. Cutremurându-se de scârbă, Michael stinse televizorul și președintele Bush dispăru de pe ecran. Apoi aprinse o veioză din apropiere și se uită pentru prima dată la vizitatorul lui. Nu era un om cu un aspect respingător: austeritatea îmbrăcăminții și fixitatea privirii îl făceau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
deloc speriată. Era mai scund decât mine și nu putea cântări mai mult de șaizeci de kilograme - din câte Îmi dădeam eu seama, cel mai rău lucru care mi se putea Întâmpla era să mă atingă. M‑am scuturat de scârbă imaginându‑mi miile de feluri În care el o atinsese deja pe Lily, care dormea Încă adânc În umbra lui protectoare. Cine dracu’ Îți Închipui tu că ești? Ăsta este apartamentul meu și aș dori să pleci. Acum! am adăugat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
o fi spus unei fete atât de drăguțe și m‑am rugat să nu Înceapă să plângă. Însă, În loc de asta, ea a Întors spre mine ochii aceia mari, nevinovați și a declarat pe șleau: — Șefa ta e cea mai mare scârbă. M‑am holbat la ea o clipă, după care mi‑am revenit. — Nu‑i așa? am zis eu și am izbucnit amândouă În râs. Ce am de făcut? Miranda o să‑mi remarce prezența În vreo zece secunde, așa că ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
cele din urmă, rămaseră blocați În Tower Hill. Îl văzu cum se uită la ceas și-i spuse: — Lasă-mă să cobor aici. Dar el spunea În continuu: Ai răbdare o secundă. Nu suporta să cedeze În fața altor șoferi. Dacă scîrba aia mică din față ar... Isuse! Numai tipii ca el... Mașina se urni. Apoi intră În alt blocaj În Fleet Street, În drum spre Strand. Căută o cale să iasă din el, dar străzile laterale erau blocate de șoferi care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
suicidului sînt tîmpite. Cine ți-a zis asta? Întrebă Duncan cu o voce groasă. — Nu contează. Las-o baltă. — Wainwright? Sau Binns? — Nu. — Cine, atunci? Micuța și ciudata Stella, bineînțeles, spuse Fraser privind În lături. — Ea! zise Duncan. Îmi face scîrbă. Toți ăștia, toată gașca lor. Nu vor să se culce cu fete, dar se poartă ca ele. SÎnt mai răi decît fetele! Au nevoie de doctor! Îi urăsc. — În regulă, spuse Fraser cu blîndețe. Și eu! — Crezi că sînt ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
irațional: cu cât un bărbat se poartă mai urât cu ele, cu atât mai mult îl vor înapoi. Dacă reușesc să-l aducă înapoi, el este mai scârbos ca niciodată. Apoi, tot ele pun capăt relației, deoarece el este o scârbă, cum fusese tot timpul, de fapt, le vine mintea la cap, sunt raționale și întregi la minte. Scopul exercițiului este să devii, din părăsit, cel care părăsește. Aș fi crezut că Julie mă va înțelege, având în vedere că ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
bani și continuând să ignore riscurile sporite ale demersurilor lor iresponsabile: în pofida atâtor nenorociri, ce le puteau servi ca învățătură de minte, nu se gândeau la posibile boli, cu incubație lentă și insidioasă, atâta timp cât nu apăreau simptomele lor fără leac! Scârbelor, oameni fără căpătâi! le striga ea subalternilor. Poponari nenorociți, voi n-ați auzit de boala aia, capitalistă, Sida? Se informase despre flagelul Sida de la prietena Venera, o colegă de Academie, care, cândva, obținuse, pe căi îndoielnice, o diplomă de asistent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
animal din Arad, tocmai ca să-și poată Întâlni pe stradă victimele. Dacă am fi fost niște radicali politici, teroriști, am fi stat probabil prin preajmă după ce amplasam vreo bombă, ca să vedem carnea sfârtecată, ca să auzim vaietele. Cine știe? La câtă scârbă și mizantropie ne-am permis să acumulăm la un moment dat, nu cred că ipoteza-i exagerată. Dar noi eram, cică, artiști! În fine, nu știu câtă artă au simțit În jocul nostru taximetriștii, sunt sigur Însă că i-am Întors pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Întorcea la materie, făcea tâmplărie. Ideea lui era să producă uși de toaletă pentru igieniști, pentru cei obsedați de microbi, uși care să se deschidă prin apăsarea unei clape cu talpa piciorului. Florin Îmi vorbise mai demult de senzația de scârbă pe care o Încerca, la toaleta de la Joy’s de pildă, atunci când, după ce se pișa și se spăla pe mâini, trebuia să iasă din budă deschizând ușa cu mâna proaspăt spălată, gândindu-se că, cel mai probabil, nu toți clienții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
peste el, ne abțineam de fiecare dată. De data asta nu! Fac un salt, sunt lângă scaunul lui Pârvu, ridic mâinile, l-aș prinde de guler, dar e gol până la brâu. Încep să urlu: - Mai taci, mă, taci dracului! Cu scârbă, Îl apuc de umeri, vreau să-l scutur, Însă ar Însemna să-l ating prea mult și nici n-am decât o mână liberă, În cealaltă Încă mai țin camera, așa că mă mulțumesc să-i dau un brânci, scaunul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
video Încă legată de Încheietura mâinii. Desfăcând curelușa, mi-am adus aminte de tot, de data asta fără fior. Probabil că delirul Îmi consumase spaimele, mă sleise. Eram limpede acum, panica se metamorfozase În simplă Îngrijorare, dublată de o oarecare scârbă. O scârbă care mă făcea să mă simt Întrucâtva absent de la evenimente. Ca să dau un exemplu: așezând camera video pe noptieră, mi-a trecut prin cap că Sergiu Nicolaescu e senator de Arad. Și-am râs, aproape cu poftă. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
legată de Încheietura mâinii. Desfăcând curelușa, mi-am adus aminte de tot, de data asta fără fior. Probabil că delirul Îmi consumase spaimele, mă sleise. Eram limpede acum, panica se metamorfozase În simplă Îngrijorare, dublată de o oarecare scârbă. O scârbă care mă făcea să mă simt Întrucâtva absent de la evenimente. Ca să dau un exemplu: așezând camera video pe noptieră, mi-a trecut prin cap că Sergiu Nicolaescu e senator de Arad. Și-am râs, aproape cu poftă. M-a auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
la apă În cadă, am turnat și spumant. Apoi, În bucătărie, am Început să apăs butoane, presimțind protestele Clarei, dar nesimțindu-mă. Doar muzică, veselie mare. 3 SudEst, Pops, Activ, Pepe și mă-sa, e din ce În ce mai rău, mi-e din ce În ce mai scârbă, un junghi Îmi străbate umerii, transpir din nou. Știu că e și cocaina de vină, dar cât o să dau vina numai pe ea?! Mă Întorc În baie, până să mă dezbrac Îmi sună mobilul. E Leac. Andreea a murit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
sistemului nervos ale creierului său ce par nefolosite... * Am venit purtând în noi povestea Universului pe care am uitat-o sau nu o mai putem spune... (Decembrie 1996). * Despre felul de a vorbi al unui cinic: Vorbea rar și în scârbă, ca și cum și-ar fi disprețuit propriile-i cuvinte sau suspecta... Mania persecuției infiltrându-se într-un personaj. Defilarea mâinilor pământii (nu bronzate) ridicate deasupra capului bătând ritmic... Cămășile albe, ordinare, pantalonii din viața de zi cu zi, necălcați, - "oamenii de
Folclor, deținut politic și altele by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8356_a_9681]