1,443 matches
-
sau cu exoticul. Spre deosebire de antropologia tradițională care îl privește pe Celălat (pe primitiv sau alteritatea etnicăă cu detașare, antropologia tehnologică încearcă să interiorizeze sau să își aproprieze străinătatea (tehnologiaă. Astfel, prin conceptul de corp (incluzând mintea, rațiunea, percepția, dorința, memoria, senzualitatea și identitateaă se înțelege o constelație de semnificații uman-tehnologice, adesea conflictual-creative, care sunt privite în aspectul de spațializare relațională a elementelor materiale și fictive variate. Se respinge, deci, o abordare a subiectului (postăuman în ipostaza imaterialității sale sau a destrupării
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
carne sunt realități care se continuă în ontologia și fenomenologia postumane. Topografiile corporale ale virtualității sunt plasări dinamice și interactive în lume, interferând tehnologia cu evenimentul fizic-material și cu dorințele și intențiile umane și interraportând inteligențele umane și artificiale la senzualitatea și la visceralitatea umanului. Plecând de la o astfel de abordare, se poate constitui și o perspectivă sociologică și politologică a ființei postumane, în special cea care se referă la concepte noi, precum comunități virtuale și democrație digitală. Această perspectivă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
animalului sugerează forța subiectului. Oferă date referitoare la rezistența, capacitatea de a nu se lăsa doborât de lovituri și atacuri (are «pielea tăbăcită»). Blana, care trebuie să protejeze animalul, are o semnificație identică, dar mai subtilă, deoarece adaugă moliciunea și senzualitatea înfățișării și a atingerii. Coada este mai mult decât orice alt element evocarea animalității din om, întrucât doar animalele au coadă. În expresiile populare, termenul coadă desemnează și sexul masculin, prin urmare intervine în vis ca un simbol falic. Scenele
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
și transformatoare. Bijuteriile sunt expresia comorii spirituale, a energiei subtile, a fluidului cosmic. Munca dificilă și delicată a bijutierului simbolizează, de altfel, evoluția spirituală, care necesită o atitudine exigentă, minuțioasă și răbdătoare. 2. În plan profan, bijuteriile semnifică frivolitatea și senzualitatea. Sunt semnul atașamentului față de materie, al prevalenței aparenței asupra esenței. Evocă, prin urmare, iluzia, lăcomia, natura superficială a ființei. Noțiunea de atașament este redată de chiar originea bijuteriilor, care la început erau la fel ca lanțurile, centurile sau cătușele, semne
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
ce este viu și să lupte cu puterea răului care bîntuie pămîntul iar oamenii tre-buie să știe care este Calea/Legea dreaptă/adevărată și să nu greșească. Cartea lui Eno se mai numea Calea/Legea adevărului și dreptății. Disprețul pentru senzualitate și sexualitate atît de dragă ivriților, grecilor și romanilor, era una din primele forme de luptă împotriva răului care îi dădea tîrcoa- le omului. Sistemul dual era conceput pentru dezvoltarea energiilor individuale dar și pentru dezvoltarea energiilor întregii comunități unde
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
adoratori ai lui Nana veniți în timpul expoziției la Paris găsim și "un Valaque, un prétendu comte, dont l'argent, toujours très irrégulier, avait une étrange odeur" [Zola, Nana, p.43]. Grupul masculin al Parizienei este elită societății, sensibilă la rafinament, senzualitate, provocare. Să luăm, de exemplu, Notre coeur și să-i examinăm pe admiratorii lui Michèle de Burne, care se adună în mezaninul ei rafinat, din strada Generalului Foy, după Saint-Augustin. Aici defilează cremă societății franceze: Maltry, filosoful; Lamarthe, scriitorul; Predole
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Ce constituie specificul și puterea Parizienei? Frumusețea? Bogăția? Elegantă? Toate împreună, dar mai ales o armonizare a acestor trăsături. Chiar în primele fiziologii literare, portretul Parizienelor denotă o ființă complexă, ca în baladele lui François Villon, în care el apreciază senzualitatea lor spirituală, finețea malițioasa și arta replicii. Paul de Kock da o definiție concisa și comuna a Parizienei din perioada cercetată: "une femme réellement belle, riche, élégante et spirituelle est Parisienne" [p.IX]. Fiind de acord, în principiu, cu fiecare
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Dames, p.364]. Francezului, consemnează S. de Gramont [p.84], îi place să seducă și să fie iubit. Elegantă și farmecul fac parte din arsenalul seducerii. Ce are în plus Pariziana față de alte femei? Pariziana întruchipează grațioasa finețe, rafinamentul și senzualitatea feminină. Totul se conjuga cu elegantă: a reuși cu elegantă, a seduce, a trata, "elegantă este o armă, o insignă, un obiect care atrage respectul, o scrisoare de recomandare" [Beauvoir 1998, ÎI, p.280]. Elegantă, grațiozitatea, siguranța și dezinvoltura nu
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
prin contradicțiile și inconsecventa să, produs al unui temperament caracterizat prin combinația de sânge rece și cap fierbinte, simțul practic, dar sedus de artă, utopie, vis127. Alte calități ale francezului moștenite de Pariziana sunt realismul și ingeniozitatea, individualismul și indisciplina, senzualitatea și vanitatea, sociabilitatea, simțul echilibrului și al măsurii, caracterul jovial și optimist. Dar pe fundalul unui caracter care poate fi numit stabil al francezului, parizianul se caracterizează că tip instabil, curios și ironic, cu reputație de persoana ușuratica și capricioasa
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
să în scenă, Pariziana nu face economie de mijloace. Totul se pune la bătaie: semnele (bijuterii, costume, maniere) și atmosfera (mister, obscuritate). Resursele spectacolului actualizează stratul ascuns al realității, care rămâne deseori implicit. Aparent inocentă (știind, de fapt, ce este senzualitatea și sexualitatea), Pariziana este, în realitate, o ființă destul de experimentata (fără iluzii în ce priveste dramă familială, a cărei cauza sau victima este), doritoare de o viața publică strălucită. Lipsa de profunzime o face să nu ia lucrurile prea în
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
fin" [Maupassant, Miști (souvenirs d'un garçon), în La parure, p.432]. Fiica contelui Ladricourt îl cucerește din priviri pe bătrânul baron Sandorff: "elle avait positivement rendu fou, avec șes regards de feu" [Zola, L'Argent, p.29]. Totul transmite senzualitate în descrierea Parizienei: "Mme de Marelle rajustant en face de la glace leș petits cheveux frisés de șes tempes, toujours défaits au sortir du lit" [Maupassant, Bel-Ami, p.303] În ansamblul aspectului exterior, Pariziana este un tot armonizat, reușind de fiecare
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
femeia și rochia ei, un tot indivizibil?" [Baudelaire, 1971, p. 212, subl.n.]. Dragostea, notau frații Goncourt, este deseori "un rêve à propos d'une robe". Rochia este cartea de vizită a unei femei. Modă Parizienei este o poetica a senzualității. Funcțiile de stimulare erotică ale modei sunt cu atât mai bine îndeplinite, cu cat femeile se prezintă într-o manieră de fiecare dată nouă. Schimbarea de toaletă permite o schimbare de perspectivă și o resuscitare a interesului față de persoana deja
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
șont tentantes avec leurs toilettes claires, leurs toilettes légères qui montrent la peau" [Maupassant, L'inconnue, în La parure, p.685]. Costumul sculptează, cât permite codul estetic al epocii, corporalitatea sensibilă a Parizienei. Natură țesăturii (satin, mătase, dantelă, catifea) conota senzualitatea atingerii. Încorsetata, decorată cu mănuși și pălărie, în mătase, blănuri și dantele, Pariziana tulbură sufletele și inimile bărbaților. "Quand elle traversa leș salons, dans să grande robe de faille roșe à longue traine Louis XIV, encadrée de hautes dentelles blanches
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
text, fiecare dintre trăsăturile sale trimițând la toate celelalte. Pariziana personifica provocarea care distruge frontierele între real și ireal, fizic și fantasma, spirit și corp, exterior și interior, eroina și victima (a bărbatului, a familiei, a modei sau a propriei senzualități). Identitatea pariziana este schimbătoare, înșelătoare, un "semn flotant". Împovărata de toate neajunsurile, femeia de la sfârșitul secolului al XIX-lea este concepută în contradicție totală cu portretul idealizat de la începutul secolului. În românul realist/naturalist se constată o demitizare progresivă a
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
după cum, în altă ordine de idei, fiecare din personajele autorilor examinați există în interiorul unui orizont etic specific, pus în evidență sub diferite unghiuri. Dintre toate orașele occidentale, Parisul are reputația unui imperiu al simțurilor. Femeia pariziana se considera de o senzualitate ieșită din comun și incomparabila la capitolul ars amandi. De aceea devalorizarea dragostei este un simptom frapant al transformării societății pariziene moderne. Rațiunea de a fi a femeii pariziene în literatura jumătății a doua a secolului nu mai este aceea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
un simplu abandon în favoarea asociațiilor inconștiente, ci mobilizarea tuturor resurselor inteligenței - "condiționare a conținutului [=prezentul] de către conținător [=trecutul, amintirile, conform viziunii bergsoniene din Materie și mișcare, 1896]"20. Poetul român respinge creația "naivă", "nereflexivă", "[p]oezia înțeleasă că o mare senzualitate, echivalentul vorbit al unui Rubens", si prețuiește în schimb "creația literară critică", cea care sublimează "emoția [trăirea estetică] până la acel "ethereal"21, în care vede o notă specifică a poeziei engleze. Poezia, repeta Barbu, modulând cunoscută formulă wordsworthiană, este "o
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
specific poeziei, este ostențios ambiguu și, de aceea, înșelător, pe când cunoașterea adevărului cere un limbaj clar, exact. Din acest motiv, Platon preferă limbajul filozofiei. Poezia, concluzionează el, oferă doar o reprezentare inexacta a adevărului. Mai mult, pentru că apelează și trezește senzualitatea din noi, poezia, mai ales cea dramatică, distruge armonia sufletului uman, echilibrul dintre virtute și fericire 14. Platon onorează pe poeți, dar nu le oferă un loc în cetatea al carui conducător este filozoful, pentru că nu se pot ridica la
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Un fel mai... omenesc. Pictură celor două Flandre traduce în culoare această concepție cum niciodată nu vor putea-o traduce în ordinea expresiei cei ce se războiesc cu retorica și atâtea forme parazitare ale cuvîntului. Poezia înțeleasă că o mare senzualitate. Echivalentul vorbit al unui Rubens, cu toată eroica proslăvire a singurei corectitudini acordată nouă în această vale: dărnicia luminoasă a simțurilor. Un Verhaeren, dacă vreți, fără obositoarea lui retorica: un Verhaeren mai conținut și mai sudic. O asemenea poezie e
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
mai reușit decât mulți dintre eroii creați de sămănătorism. Autorul dovedește abilitate în construcție, punând la bază fascinația unei enigme - cea a longevității personajului central. Povestirea, din alte vremuri, care o elucidează, are coordonatele epice sadoveniene, cu un plus de senzualitate. Și Fecior de slugă se circumscrie unui motiv bogat ilustrat în proza românească, cel al parvenirii sociale. O inovație este urmărirea evoluției „feciorului de slugă”, Tănase Bojoc, în paralel cu aceea a fiului de boier Nelu Azan, la care se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286310_a_287639]
-
imoralitate în textele scripturistice. Perceperea ei drept o figură simbolică a carnalității i-a determinat pe unii critici literari, paradoxal, să afirme că personajul acesta nu are nimic de a face cu verosimilul, este mai curând „o figură iconografică” a senzualității, chiar o alegorie a concupiscenței 286, însă nu subscriem la acest punct de vedere. Personajul feminin își instituie propriile legi de guvernare în căsnicie, un fel de lex non scripta, care au ca izvor preceptele biblice, interpretate însă într-o
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
prezentat ca un exemplu al slăbiciunii umane în general sau era legat de anumite ocupații sau stări (avariția negustorului, mândria cavalerului), greșelile femeilor erau privite ca fiind specifice sexului slab și derivau din slăbiciunea firii lor per se. Mai ales senzualitatea era păcatul feminin par excellence.”360 Târgoveața reunește toate defectele incriminate femeilor: ambiția parvenirii, atitudinea combativă, mândria, pasiunea pentru modă, lipsa oricărei obediențe. 361 Scapă totuși de catalogarea negativă deoarece își recunoaște cu dezinvoltură păcatele, ceea ce o face extrem de plăcută
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
de doamna pe care naratorul o îndrăgea și care nu este identificabilă printr un nume distinct, aceasta cerând o aservire față de o altă zeiță, Venus. Zeița intransigentă, Diana, simbol al purității, se reîntoarce supărată în cer. Întruchipare a carnalității, a senzualității și a desfătării, Venus nu întârzie să se facă prezentă, transformând toate animalele capturate, chiar și pe narator, în tineri chipeși. Poemul se încheie cu lauda pe care naratorul o aduce doamnei sale, percepută ca sursă a tuturor virtuților și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
să fie înțeleasă ca tot ceea ce înseamnă dorință onestă, legitimă, cum ar fi dorința de a avea o soție, de a avea copii; și despre această Venus nu vorbim aici. Cea de-a doua Venus este cea pentru care orice senzualitate este dorită, și care în mod obișnuit este numită zeița dragostei...>>”596. Una este Venus celestă, protectoare a mariajului și a familiei și care confirmă dragostea creștină; cealaltă este Venus cea carnală sau zeița senzualității și a concupiscenței; una este
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
este cea pentru care orice senzualitate este dorită, și care în mod obișnuit este numită zeița dragostei...>>”596. Una este Venus celestă, protectoare a mariajului și a familiei și care confirmă dragostea creștină; cealaltă este Venus cea carnală sau zeița senzualității și a concupiscenței; una este reprezentată de Maria, cealaltă de Eva. Formele pe care le ia această dualitate în operele lui Boccaccio sunt complexe.”597 Paradoxuri de acest gen puteau fi întâlnite și în dragostea curtenească a secolului al XII
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
doi îndrăgostiți, și în mod simbolic Prințul Galeotto este și subtitlul pe care Boccaccio l-a oferit Decameronului 603. Focul care arde în acești doi tineri, exprimat în termini religioși, deoarece este un adevărat cult al iubirii, certifică dragostea profană, senzualitatea sau venerarea lui Cupidon.604 În calitate de donna angelicata, Biancifiore nu mai aspiră la dimensiunile celeste sau la o perfecțiune intangibilă, așa cum făcuse personajul feminin dantesc, ci dorește o împlinire umană a sentimentelor ei celor mai profunde. Prin calități, se apropie
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]