3,720 matches
-
timid Pianul hohotește vîntul cel nărăvaș Le-a umflat ... Citește mai mult Cristina LILACONCERTUL DIN PĂDURE( 19/05/2009 ) SIMFONIE PENTRU FLAUT ȘI VIOLONCELCU UN CONTRABASSUSPENDAT ALEATORIUSi deodată se stîrnește vintulCopacii își înfig rădăcinile și mai aprig în pamintFrunzele foșnesc sfîșiate de norii negriciosiCe se învălmășesc ca niște bouri negriUn pumn de soare lovește în oglindă laculuiSuava piculina își presară păsările zglobiiSi iar se întuneca dealurileIntr-un ocean de viori arcuitePeste memoria lumiiDe jur împrejur că o cunună solaraViorile își plîng
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/357087_a_358416]
-
unei orășence, m-am aplecat să iau lanțul pe care “Orfana” îl trăgea după ea. Știu numai că m-am aplecat, pentru că în următoarea fracțiune de secundă eram luată în coarne de “Orfana” și aruncată la câțiva metri, cu rochia sfâșiată de sus până jos și cu o împunsătură în pulpa piciorului. Am căzut fără să am timp să țip, în schimb din toate părțile se auzea: ”Gogule” sau “nea Gogule!” Când m-am ridicat de jos, deja tataie era lângă
GLORIE COPILĂRIEI IX de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357089_a_358418]
-
mai tataie, dacă îți băga cornul în burtă, mă nenoroceai! Și certându-mă din cauza neglijenței mele, a început să mă scuture de praf. Îmi înghițeam lacrimile greu; în primul rând mă făcusem de rușine și în al doilea, rochia era sfâșiată și flutura pe mine ca un drapel. Așa de tare mă azvârlise, că o sanda îmi sărise din picior și nu știam pe unde zăcea, dar cel mai trist era că trebuia să plec acasă să mă schimb. Uitasem că
GLORIE COPILĂRIEI IX de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357089_a_358418]
-
pentru că, datorită țigărilor sau mai bine spus, minciunilor cu fumul, îmi arsesem rochia cu care trebuia să merg duminică la biserică. Am început să plâng necăjită și printre lacrimi, le-am povestit cum mă luase vaca în coarne și îmi sfâșiase rochia cealaltă. -Cine te-a adus, fa, aici, să ne bagi în necaz? mi-a spus Mița supărată, nu pentru rochia mea, ci mai ales la gândul că s-ar putea afla în sat că fumau și ele, ca toți
GLORIE COPILĂRIEI IX de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357089_a_358418]
-
și au dat să intre și la noi. Într-o secundă Cartuș era în fața porții și fericit că avea motiv să alerge pe stradă, i-a pus pe fugă, dar nu înainte de a mușca doi dintre ei și de a sfâșia paltonul prea lung purtat de un al treilea. Era așa de furios Cartuș, că nici vocea lui tata-mare care îl striga cu disperare nu l-a adus înapoi la poartă, decât după ce a reușit să vină în gură cu o
GLORIE COPILĂRIEI SFÂRŞIT de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 () [Corola-blog/BlogPost/357168_a_358497]
-
ridicat fusta, a fluierat a pagubă. Seara i-am povestit lui tata-mare despre bătaie și de neglijența mea. Dacă el râdea cu lacrimi, eu rânjeam ca un cățel care nu îndrăznea să-și arate colții, dar care l-ar fi sfâșiat pentru lipsa lui de interes față de partea mea rușinoasă. Bătaia încasată dacă a trecut ca o glumă în curte, a fost în schimb motiv de scandal între mami și tăticu. La început m-am bucurat că măcar tăticu a simțit
GLORIE COPILĂRIEI X de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 () [Corola-blog/BlogPost/357092_a_358421]
-
Autorului Povestire onirica de Al.Florin ȚENE CEASUL Dimineață se crăpase că o piersica coapta. Zeama ei de lumină se prelingea peste față și mâinile neacoperite. Plapuma căzuse de pe mine în momentul când întindeam brațul să opresc soneria ceasului care sfâșia, cu sunetul lui, liniștea. Însă ceasul nu era nicăieri. „Probabil rămăsese în urmă” - mi-am zis. Somnoros, cum eram, m-am speriat de trosnetele ce se auzeau venind deafară. Am sărit din pat și am privit pe fereastră. „Se crapă
CEASUL de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 312 din 08 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357183_a_358512]
-
fierbinte, în fibre. Botul și vibrizele îi mângâiau și îi sărutau fruntea, obrajii, gâtul, brațele încleștate... Vinele cărnii felinei îi pulsau și îi plezneau printre degete: le smulgea să le golească... O mușca de nări să o înăbușe, să o sfâșie. Aburii gurii felinei îi încețoșau vederea... Între colți, oasele maxilarului său trosneu frânte, îi curgea carnea pe gât. Ghearele ca niște pumnale încovoiate îi excavau adânc în plămâni și stomac... Mai mulți masculi, goi și păroși, veneau în alergare, urlând
PROZĂ SCURTĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 324 din 20 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357306_a_358635]
-
Deși, acel ce mă cunoaște Îmi bea din suflet al meu har. Eu n-am privirea-ți jucăușă, Sau alt motiv întemeiat, Deși, am pus cifru la ușă Atunci când totul s-a încheiat. Eu nu am gânduri de felină Să sfâșii tot ce întâlnesc, Deși, renasc din rădăcină Și-așa firavă, eu iubesc! Citește mai mult Eu nu am mâna ta dibaceSă pot picta ceru-ntr-o stea,Deși, mereu vor să se joaceSute de stele-n palma mea,Eu nu
DANIELA PĂTRAŞCU [Corola-blog/BlogPost/357252_a_358581]
-
de cleștar, Deși, acel ce mă cunoașteîmi bea din suflet al meu har.Eu n-am privirea-ți jucăușă,Sau alt motiv întemeiat,Deși, am pus cifru la ușăAtunci când totul s-a încheiat.Eu nu am gânduri de felinăSă sfâșii tot ce întâlnesc,Deși, renasc din rădăcinăși-așa firavă, eu iubesc!... XXXI. TĂRÂMUL UNDE PIERE PLÂNSUL, de Daniela Pătrașcu , publicat în Ediția nr. 271 din 28 septembrie 2011. Aș pune mână de la mână Cu voi, să împletesc o clipă, Sau doar
DANIELA PĂTRAŞCU [Corola-blog/BlogPost/357252_a_358581]
-
că până mâine seară chiar îi voi spune Înțeleptele-ți cuvinte, slăvite stăpâne! DECEBAL Temnicier! Pe meșterii romani închiși nu-i mai lăsăm în viață, Îi trimitem lui Zalmoxis dis-de-dimineață! Să-i aruncați în tainița cu flăcări și vor Fi sfâșiați de zeul negurilor. VEZINAS În împărăția atotputernicului Zalmoxis e râmduială, Se vede totuși că nu-i dreaptă socoteală, Sacrificiul nu-i destul, zeul e mâniat, Mai avem pocăințe și jertfe de indurate. DECEBAL Mireasă a Daciei, fata mea, Cu celelalte
FLORILE SARMISEGETUSEI, DRAMĂ ISTORICĂ ÎN VERSURI, TABLOUL 4 de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 326 din 22 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357390_a_358719]
-
eu, oare, doar sufletul, scânteia și Ideia de adevăr din Grecia antică ? Sau doar „ Copilul care joacă Dame „ , în sfârșitul istoria unei mari înșelătorii umane ? Există un mit dualist creat în jurul lui Dionysos-copil, moștenitor al puterii tatălui său, Zeus, si sfâșiat în bucăți de Titanii invidioși, Zeus l-a reînviat pe Dionysos sjujindu-se de inimă lui, salvată și adusă de zeița Athena. Dar partea cea mai îngrozitoare din crimă saversita de Titani abia acum urmează să fie cunoscută: după ce l-au
VA DORESC CER INALT SI IDEALURI PE MASURA de CONSTANTIN MILEA SANDU în ediţia nr. 326 din 22 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357366_a_358695]
-
-Soarele nu face diferențe. -Galbenul seamănă cu razele soarelui! -Exact ... tot ce e galben e rupt din soare: florile, albinele, mângâierile, iar când mângâierea se transformă în atac, apar animalele sălbatice ... -Sunt și galbene rele? -Da prințesă, ființele care se sfâșie între ele în păduri ... sau între oameni ... -Și putem alege, de care parte vrem să fim? -De bună seamă! La tot pasul vieții. -Eu vreau să aleg răsăritul soarelui, să-l regăsesc în florile galbene de pe câmp ... aleg galbenul de pe
LECŢII DE VIAŢĂ PENTRU PRINŢESĂ CE ÎNSEAMNĂ CULORILE, ÎNVĂŢĂTORULE? PARTEA II. de SUZANA DEAC în ediţia nr. 348 din 14 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357410_a_358739]
-
au ecouri mistice refulate în rugăciunea păgână a violenței terestre, într-un decor ostil, neprietenos, dintr-o geografie intim-personalizată: „ce greu mi-a fost Doamne să Te descopăr / în neguri de secole Te-am căutat orb / mi-am lăsat ochii sfâșiați de-un corb / n-am crezut să Te superi de-un singur măr” („Poarta interzisă”, sonetul 23, pag. 27); ca o erezie și o nevoie de „Indulgențe” de Ev Mediu bigot. Sonetele din „101 sonete” se tânguie mistic, cu ison
LAUDATIO – LA ANIVERSARĂ „101 POEME – OPERA OMNIA – DE AUREL M. BURICEA de DUMITRU ANGHEL în ediţia nr. 1544 din 24 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/357798_a_359127]
-
biruință și înfăptuire. Întotdeauna fac un gest de plecăciune în fața chemării de taină în dulcea respirație a visului frumos. Lacrimile boabe de mărgăritar picurate de stele, uneori haotic pe acoperișuri odată cu ploile răzlețe ne pierd și ne regăsesc în șoaptele sfâșiate de incosecvența prezentului. Alb de salcâm cu fluturi ne umple sufletul de arome nemirosite încă. Străduțe înguste pe sub arcade ca acoladele unesc ziduri înroșite de sângele cărămizilor și inimi înroșite de patimi, porunci nedefinite sălășluiesc cu o sfințenie de lut
UN ORAŞ TRANSILVAN de LLELU NICOLAE VĂLĂREANU în ediţia nr. 350 din 16 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357864_a_359193]
-
spus-o chiar el însuși. -Prea luminate, eu înclin să cred totuși că Iisus galileeanul a spus adevărul! Și vă asigur că chiar el a spus despre sine că este fiul lui Dumnezeu! -Doar din cauza cateapetesmei templului care a fost sfâșiată ieri pe vremea când tânărul acesta din Nazaret murea pe cruce, crezi tu asta, Serah? -Da, răspunse Serah. Dar nu numai din această cauză ci și din cauza cutremurului și a întunecării soarelui care s-au făcut tot atunci. Un semn
AL NOUALEA FRAGMENT-CONTINUARE. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1544 din 24 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/357801_a_359130]
-
fi un etern afon în corul imens al omenirii.” - scrie Roque Schneider. „Iubirea este o comoară fără de preț, cu care poți dobândi o lume întreagă, care-ți îngăduie să răscumperi nu numai păcatele tale, dar și pe ale altora” - ne sfâșie, ca întotdeauna, Dostoievski, în „Frații Karamazov”. Iar Mark Twain, cu umorul său nedezmințit, ne persiflează cu tandrețe: „Iubirea este dorința irezistibilă de a fi dorit în mod irezistibil”. „De-ți rămân dorinți necoapte/ Tu le pune la păstrare,/ Ca să fim
MIRCEA DORIN ISTRATE-ÎNDULCITELE IUBIRI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 491 din 05 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/357913_a_359242]
-
locuind în aceste case ovale, vizitatorul alb nu va mai putea viola domiciliul negru și nici noua romanitate nu va mai trebui să fie spălată în sânge negru și în sânge indian. Și nici Dionysos-copil nu va mai putea fi sfâșiat și mâncat de niște răpitori de trupuri prin așa zisele noi “ ferme de animale rare ”. Astfel, oamenii, animalele și plantele vor putea trăi laolaltă într-o realitate care se manifestă cu plenitudine continuă și indivizibilă, în permanență curgere și transformare
REPORTAJ IMAGINAR LA UN CONGRES INTERNAŢIONAL AL FEMEILOR ( 1 ) de CONSTANTIN MILEA SANDU în ediţia nr. 500 din 14 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/357888_a_359217]
-
pe care ea îl pîndea cu coada ochiului în serile tîrzii, cînd acesta se întorcea de la muncile zilnice, îi deșerta în simțuri mirosul instinctiv al gazelei pe care o vînează leopardul. Se temea de el, dar îl aștepta s-o sfîșie cu pasiune, să-i cuprindă conținutul visurilor ei incandescente, să-i înece malurile cu violența valurilor stîrnite de muntele care iese din mare. Pășea agasant de mărunt, ca o frunzuliță se zbătea pe ramură, podul se clătina amețitor sub pașii
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 26-28 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 506 din 20 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358409_a_359738]
-
de liana sălbatecă a trupului ei și și-a accelerat impulsiunile paroxistice, iar ea gemea din rărunchiuri și își dorea ca acea robire a cărnii ei să nu ia sfîrșit niciodată, să se eternizeze în celulele trupului ei care erau sfîșiate ca valurile mării de prora unui vapor și, cînd, în adîncul cel mai sensibil al intimității ei, au explodat galaxiile pline de trufie, care sfidează ordinea ascetică ce inhibă perpetuarea vieții, care nu se poate întîmpla fără a păcătui, a
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 26-28 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 506 din 20 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358409_a_359738]
-
pregătea să-l invite pe primar la ea acasă, ca să-l roage să-i găsească bărbat, pentru că ei îi era greu singură cu trei copii pe cap și, cînd se gîndea la Caiafa, o apuca urlatul de durerea ce îi sfîșia sufletul. Așa că Cezar Dunăreanu nimerise bine, după cum avea să-și dea seama după cîteva minute. Femeia îi pusese un copil în brațe și îl rugase să-l schimbe, pentru că era ud, iar el, ca un bărbat ce nu se dă
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 32-35 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 506 din 20 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358408_a_359737]
-
ei înlocui, ce eu voi fi pierdut cu-adevărat? Voi fi străin, de voi rămâne aici fără de tine Așa cum tu, fără de mine nicicum nu vei putea S-adaogi vieții ani, și-o să mă plângi pe mine, Iar când te va sfâșia durerea, mă vei vedea Căci eu, chiar si de-acolo voi plânge după tine. Dar cel mai bine-ar fi, să ne avem pe noi, Și noaptea neagră-a morții să-ntârzie mai bine, Să fugă de oriunde, să fugă
NICI NU MAI STIU CE SUNT de FLORENTINA CRĂCIUN în ediţia nr. 1667 din 25 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/358501_a_359830]
-
nu sunt decât niște bieți oameni, vânați de toate ispitele, de toți idolii, de toate vrăjile și miturile lumii, trăind cu aceleași doborâtoare slăbiciuni și mizerii în plin vârtejul unei vieți întoarsă toată spre pământ, agitată de toate duhurile și sfâșiată de nebănuite încurcături, patimi și avânturi de tot felul, vecuind - cu un cuvânt - într-o lume în care totul pare sistematic organizat ca să-i gonească pe oameni afară din ei înșiși și împotriva lor - a vorbi de însingurare în aceste
PREACUVIOSUL PĂRINTE ARHIMANDRIT BENEDICT GHIUŞ ?' TEOLOGUL SMERIT ŞI DUHOVNICUL ÎMBUNĂTĂŢIT DIN MAREA LAVRĂ A CERNICĂI... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2359 din 16 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/357839_a_359168]
-
visare, iar din pulbere irizată de curcubee văd cum se întrupează ZÂNA DORULUI care mă atinge cu faldurile de argint ale mantiei regale, îmi dă un sărut pe fruntea îmbrobonată, iar eu cânt cu vocea sufeltului o melodie ce-mi sfâșie întreaga ființă: „Stau în genunchi, mă uit în mine,/ văd buzele inimii/ sărutând povara dimineții/ din plânsul tăcerii/ cu care mă strigi”. Mă aplec și umplu cupa cu stropi de „apă vie” pe care buna mea fântână îi dăruiește muritorilor
CRONICA DE CARTE de GEORGE BACIU în ediţia nr. 669 din 30 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358028_a_359357]
-
propriu autoarei, rod al unui travaliu îndelungat sau al unui puseu de inspirație cu totul excepțional. Iată câteva mostre: Metopă // Înlănțuite în piatră,/ febrile,/stele de mare-/ mâini albe,/ căutătoare în abisuri/ ostile -,/ ursitoare-n oglinzi/ cu chip de cocori/ sfâșiind falsa cortină/ de sori,/ a zidi - zidire/ a muri - murire/ cu fiece bocet/ de neiubire. Sau, Toamnă în derivă// Umbre de pași sângerii/ pe poteci fremătânde.../ Încă nurlii/ frunzele-și scaldă chipul/ ridat/ în ultima rouă de zi./ De sub stejari
O MARE ONOARE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 669 din 30 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358075_a_359404]