1,791 matches
-
fiu ciocnit. Pomponescu râse mulțumit de propria lui imagine. Apoi urmă: - În schimb, am descoperit altă însușire pe care n-obănuiam. Ca copil abia deschideam gura, răspundeam corect la întrebări, însă nu eram limbut. În reuniunile restrânse eram mai degrabă taciturn, sfios la vorbă. Ca student ascultam admirativ pe vorbitori la întruniri, aveam sentimentul că n-aș putea deschide gura în fața unei mulțimi. Ei bine, cu prilejul unei comemorări la Ateneu am fost invitat să vorbesc, pe ne-pregătite. Sala era ticsită
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
să nu scape din vedere în prealabil catedra. Madam Conțescu, sinceră, îi făcu portretul nepoatei: - Conțescu n-are idee ce este o femeie, sunt datoare să teprevin. Fata asta e bună, nu zic nu, însă așa cum o vezi, cuminte și sfioasă ca o învățătoare, să știi că e foarte temperamentoasă. Nu dezordonată. Este de o onestitate ireproșabilă. la toate lucrurile în serios și când îi intră ceva în cap, apoi cu greu o mai întorci din drum. A fugit de la părinți
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
său. Pomponescu semăna la umor cu o altă rudă, o mătușă dinspre mamă, care avea aceeași statură și purta decolteuri, preferând a sta în picioare, spre a-și expune întreaga siluetă. Pe cât era de solemnă corporal, pe atât era de sfioasă și de blândă. Mustața și-o mușca tatăl lui Pomponescu, care era însă foarte nervos și câteodată izbucnea în plâns. Infatuarea și ironia fuseseră în tinereță ale doamnei Pomponescu-maman. În somn, Pomponescu nu mai visa deloc evenimente și persoane recente
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
înseamnă să nu ai nici un prieten într-un oraș mare. Te-aș fi putut prezenta unor oameni interesanți - oameni de afaceri, artiști și fete. Știu cîteva fete încîntătoare, de familie foarte bună în pensiunea mea. S-a uitat la mine sfios. Am spus bună seara și am dat să mă întorc, dar m-a prins de braț și mi-a spus pe bîjbîite în ureche: — Ai dreptate, fetele nu sînt bune de nimic, sînt niște vaci, și chiar dacă nu mă placi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
se trîntea la cămin, o ciocîrlie, copiii care țipau pe țărm și murmurul mării. Deținea două tipuri de cunoaștere, ambele la fel de valabile: cunoașterea aceea leneșă și caldă că sus, pe munte, o fată blondă într-o rochie albă îl aștepta sfioasă și nerăbdătoare și o cunoaștere mai rece că acest lucru nu era verosimil și utilitatea urcușului consta în efortul fizic și perspectiva din vîrful muntelui. între aceste tipuri de cunoaștere nu era nici un fel de conflict, și mintea lui poposea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
s-ar prăbuși într-un puț nesfârșit. Mutre și măști oribile, cu obrajii rupți, cu ochii ieșiți din orbite, cu creierul la vedere mi se arătau o clipă și se topeau în câte un răcnet de animal agonic. O voce sfioasă îmi șoptea numele, foarte aproape de ureche. Încet, o spumă de cuvinte-imagini inunda ecranul retinelor și cineva compunea din petele aleatorii povești și peisaje, cum le găsisem și eu în tapetul studioului și în mozaicul de pe jos, din sala de baie
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
amorași -, așa că-n cadrul ei, ca într-o ramă de tablou cam pretențios, se vede Bucureștiul, conglomerat de clădiri și vegetație sub un cer mereu schimbător. Masa e chiar în fața ferestrei și se scaldă-n lumina ei, pe când patul e sfios și umbrit, în colțul întunecat. Patul e adâncul adâncului cuibului meu de păianjen. Masa de scris e doar o proiecție a patului meu. Textul ăsta, care mănâncă tot mai mult, ca un mucegai sau ca o rugină, paginile albe, e
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
papură lângă el. Multe i-am iertat io pentru ziua aia." Fetele au alergat țipând spre el, țopăind pe tocurile înalte care le îndoiau gleznele. Tătica, ridicîndu-și ochii înroșiți de plâns, nu le-a recunoscut. Vasilica și Marioara lui, codane sfioase în fote și ii cusute cu arnici de mâna lor, după ce tot cu mâna lor țeseau pânza la război, se transformaseră în două demoazele cu păru-ncrețit, în rochii drepte și strânse pe șolduri, și cu șiraguri de mărgele la
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Fapt e că-ntr-o zi venise acasă cu un colac de sârmă de oțel și cu un fel de bormașină bizară, cu menghină, de fapt o mașină de făcut arcuri. Nu e pentru dumneavoastră, doamnă, treaba asta", îi spusese sfios mecanicul de la atelierul care dăduse anunțul, dar mama insistase și acum încerca să lucreze acasă, în bucătărie, încurcată în spirele de sârmă înnegrită, plângând și văitîndu-se de mâini, pe când arcurile ieșeau strâmbe și-ncălecate, sau deșirate, oricum recalcitrante, lovind-o peste
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
țipete și șuierături ascuțite, iar Soile și Herman se așezară pe pat, unul lângă altul, ținîndu-se ușor de mână și privindu-se-n ochi. Acum Soile părea de necrezut de tânără, o fată de paisprezece ani dintre cele atât de sfioase, că nimeni nu-și amintește, peste ani, că i-a fost colegă de școală. Începu să-i vorbească lui Herman, domol, cu vocea ei de preadolescent, cu fraze atât de simple, de neterminate, încît părea că vorbește o străină sau
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Dar e greu de crezut că ar putea exista o organizație secretă care să se opună Abației, dar care să se bazeze pe argumentul unei secte eretice. Trebuie să fie cu totul altceva... Severus se ridică și întrebă cu glas sfios. ― Acum pot sa plec? ― Bineînțeles că nu, râse Kasser. Trebuie să ne duci în locul unde spuneai că se află documentele. Bătrânul îi privi cu șiretenie. ― Am motivele mele să nu mă grăbesc să ajung acolo. Să zicem că sunt niște
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
mai bun! o asigură marcomanul, repezindu-se spre ușă ca să se ducă la bagajele încă legate pe spatele animalelor. Când ajunse afară, constată că ploaia se încetinise. Către apus, dincolo de culmile verzui ce închideau valea, soarele începea să-și arate sfios fața, din spatele păturii învolburate de nori. Audbert se întoarse în casă aproape imediat cu plosca de hidromel și umplu paharul de lemn al femeii, cornul său gol, pe care îl luase din traista atârnată de șa, și cănile de lut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
frumos Și facem din ce este doar „ a fost”, Trăim incert, meschin, dar tumultuos. Ne cerem drepturi și cerșim dreptate Când dragostea și ura e totuna Și ne-adunăm cuvintele deșarte În fraze, mână-n mână cu minciuna. Ne umilim sfios, dar cu mândrie Și cerem sufletelor pacea absolută Trăim meschin urând cu bucurie În lumea asta zgomotos de mută. Ne stingem candela ce n-am aprins Și-aprindem lumânări deja aprinse Și luminăm doar absolutul stins Orbecăim prin focurileăstinse! Ne
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
partea spirituală a satului. De aceea, într-o duminică frumoasă de august, aproape de Sfânta Maria, am vizitat mănăstirea Probota. Împrejmuită de un zid măreț, care parcă ocrotește în brațele sale sfântul locaș, biserica ne-a întâmpinat ca o mireasă. Călcând sfioși pe aleea pietruită, înconjurată de trandafiri parfumați ca de catifea și de covoare de iarbă verde, am intrat în biserică. Aici era o lume nouă: mirosul de smirnă și de busuioc însuflețea picturile, chipurile sfinților spunându-ne prin priviri că
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
partea spirituală a satului. De aceea, într-o duminică frumoasă de august, aproape de Sfânta Maria, am vizitat mănăstirea Probota. Împrejmuită de un zid măreț, care parcă ocrotește în brațele sale sfântul locaș, biserica ne-a întâmpinat ca o mireasă. Călcând sfioși pe aleea pietruită, înconjurată de trandafiri parfumați ca de catifea și de covoare de iarbă verde, am intrat în biserică. Aici era o lume nouă: mirosul de smirnă și de busuioc însuflețea picturile, chipurile sfinților spunându-ne prin priviri că
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
bine la brâu și umplea sânul cu cele mai frumoase piersici culese tocmai din vârful copacilor, unde soarele le copsese mai repede. Se apropia timid de Letiția și o Îndemna să-și aleagă ea singură pe cele care-i plac. Sfioasă fata se apropia și privea În interiorul cămășii lui, părul ei cădea pe obrazul lui și-l mângâia. Amândoi roșeau până-n vârful urechilor când se atingeau ocazional, fata Își lua piersicile cele mai frumoase și-i mulțumea, numai că el Îi
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
văzut o fetiță ivindu-se de după cortina de chiparoși, mergând în direcția castelului. Purta veșminte negre, dintr-o țesătură fină aducând a mătase. Își rodea unghiile de la mâna stângă. Se deplasa de parcă ar fi alunecat, cu un mers nonșalant și sfios. Aveam impresia că o mai văzusem și că o cunoșteam. Dar o distanță destul de mare mă despărțea de ea și de-abia o zăream. N-am apucat să-mi dau seama cum de, brusc, dispăruse. Am rămas acolo, stupefiat, incapabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
pare c-aud ghitara; Văratec, caldul aer mă adormea cu zvonul; Uimit, cu ochii țintă, priveam atunci balconul Ce-i încărcat cu frunze de spânzur prin ostrețe, Liane înflorite cu fel de fel de fețe. Deodată... ușa sună... un pas sfios [din fire] Uscat foșnea pe scânduri matasa cea subțire: Prin flori s-arată albă, se-nclină peste gratii Duioasa arătare a vecinic adoratei, Iar luna, luna plină cu dulcea ei bătaie Pe lac în lung durează o cale de văpaie
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
nu știu ce dracu’ e, zise ea. Era ceva adevăr și În asta. Știi cumva când se Întoarce? Țestoasa ridică din umeri. Cu o mână care era toată numai vinișoare albastre și inele masive, mă apucă de cravată. Încercă să-mi zâmbească sfios, numai că Îi ieși doar o grimasă. — Poate că vrei să-l aștepți. Știi, cu douăzeci de mărci se cumpără o grămadă de timp, Îmi zise. Recuperându-mi cravata, mi-am scos portofelul și i-am dat o bancnotă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
-l omor pe unul dintre bărbați, mai rămăsese să-mi fac griji pentru celălalt, pentru că Între timp Haupthändler se năpustise asupra mea, luptându-se să-mi ia arma. Când ne-am prăbușit la podea, a țipat la tipa care stătea sfioasă lângă șemineu să ia arma de pe jos. Se referea la cea care-i căzuse lui Jeschonnek din mână atunci când Îi zburasem creierii, dar pentru o clipă fata nu știu sigur la care armă trebuia să meargă, la a mea sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
ar fi mers la inimă lui Sorin, nu am Îndoială. Emfaza și ciocoismul literatului de tribună, regizarea mutual avantajoasă a trofeelor Între „consacrații” Agorei Îi provocau spontane reacții de silă. Sfida Autoritatea narcisistă a Criticii, dar Întreținea un enorm, aproape sfios respect față de criticul devotat, până la sacrificiul de sine, descifrării misterului, magiei, măreției creației și creatorului. Solidar rămăsese, mereu, cu oamenii „simpli”, Învățați sau nu, ca și cu cei pe care prin talent și onestitate Îi considera cu adevărat colegii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
de a-și legitima sieși, prin lectura lui Blecher, propria puerilă persistență În reduta iluzorie a literei. În acest sens, retorica antisau apolitică și pledoaria patetică pro-artă Își păstrează o melancolică valoare personală (postcomunistă și post-postmodernă), cu ecou tot mai sfios, firește, și nu o dată hilar, În realitatea noului veac și a unei cu totul noi viețuiri. New York, 11 mai 2000 (Familia, nr. 7-8/2000) Partea a douatc " Partea a doua" Către Ernesto Sábatotc "Către Ernesto Sábato" Romanul lui Sábato Abaddón
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Mă joc doar“. Când îl întrebase cu cine, spusese la început „Cu nimeni“, iar apoi „Cu un prieten“. Ea refuzase să-l lase pe afară dacă nu-i spunea cum îl cheamă pe prietenul lui. El răspunsese, cu un zâmbet sfios: „Îl cheamă domnul Thurman“. Continuase să-i povestească femeii îngrozite cât de multe lucruri frumoase făcuseră împreună, el și domnul Thurman. Joan Schluter convocă în păr poliția din Kearney. După o pândă în luncă și interogarea amănunțită a martorului, poliția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
rămânând tăcută. Mark descrise un cerc complet. Aș vrea să știu exact unde suntem. Karin se ținea de tâmple. —Ai văzut pe unde am venit din oraș. — Mă rog, am cam stat cu ochii pe parbrizul din spate. Zâmbi, oarecum sfios. La sud pe County și dup-aia direct spre vest, doișpe kilometri pe Greyser. Ca de obicei. Ai văzut toate fermele pe care le știi. El se înfipse în ea, înțepenind. —Pauză. Vrei să-mi spui că tot orașul...? Karin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de tot ceea ce l-ar putea face nefericit, se hotărăște să plece În lume. Merge ore În șir. De-a lungul șinelor creșteau buruieni Înalte și tufe spinoase. Din când În când treceau trenuri de marfă și el se dădea sfios Într-o parte. Se gândea la o țară Îndepărtată, undeva la capătul lumii sau În cer. Spre țara unde vroia să meargă el nu mergea nici un tren și, Într-un târziu, s-a pomenit la capătul liniei Înfundate și ferecate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]