11,710 matches
-
pentru „nu”. Afinitățile strîng, de la sine, cercurile și trasează frumos conturul unei povești. Este de ajuns să simți cine este în desenul tău, cine îți este aproape și să surîzi. E minunat să nu dai nas în nas doar cu singurătatea! Despre un astfel de desen aș vrea să vă dau de știre în cîteva vorbe. Cred că nu am fost pregătită pentru seara aceea. Eram ca Simon cel bîntuit în vise de Milarepa, pînă la limita în care coșmarul și
Vă place Beethoven? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4477_a_5802]
-
întâmpla acum mai puțin de-o lună. Pe loc, echipa de medici i-a făcut un examen complet. Diagnosticul era deja stabilit: letargie infantilă acută. Semnele erau clare și ne au fost confirmate de doctori: suferinzii au o predispoziție către singurătate, uneori refuză compania altor copii de vârsta lor în favoarea cărților, de asemenea, nu vor să se uite la desene animate și se plictisesc teribil în timpul orelor de clasă. Și eu, și Antonia am dat cu amar din cap: într-adevăr
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
un magnet de câțiva ani. Orașul în care mă simt minunat ziua, când îi colind străzile, muzeele și bisericile, dar în care seara mă simt stingheră și mai singură ca oricând. M-am obișnuit și cu asta. Nu voi lăsa singurătatea să îmi cen zureze viața. Is this seat taken? Tresar. Un domn îmi cere permisiunea să se așeze pe locul din fața mea. Remarc că seamănă ușor cu Sean Connery, dar ceva mai tânăr. Vă rog, luați loc, este liber. Gândesc
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
l-am îngropat pe Gunther la rădăcina unui copac, undeva într-un parc. Mi-a părut tare rău. A fost probabil singurul meu prieten adevărat în tot timpul cât am stat în Germania. Cu el îmi trecea de dor și singurătate. Uneori îl și mângâiam. În ciuda trupului țeapăn, avea blana încă moale. Mă întreb cum avea glasul, dacă torcea, ce îi plăcea să mănânce, dacă îi era teamă de vreun câine. Acum sunt de mult întors în România. Banii câștigați mi-
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
eroii unor telenovele penale. Apăs clanța apartamentului 10. Sărumâna, rămâ neți cu bine. La ușă, Dumnezeu așteaptă să intre. Oana Moisil O călătorie după moarte Călătoream singur, cu trenul, de două luni de zile prin țară. Puțin suspans, plictiseală și singurătate, uneori crâm peie de speranță. Am plecat dorind să întâmpin altceva, să am parte de inedit, poate de o aventură, să mă liniștesc după moar tea tatălui meu. Deși eram la mine acasă, oamenii îmi displăceau, mă iritau sau mă
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
să adulmeci, prin duhoarea de stârvuri și mirosul înecăcios de praf, răsuflarea umedă a văilor și damful stătut al afundurilor dospind de săruri minerale, în liniștea azurie ridicată din răsuflarea bolborosită a bălților mustind de tăria sevelor ce emanau, în singurătatea speriată, întreaga mișcare și osândă a apocalipticei porniri de autodistrugere. Urcase și coborâse întreaga noapte ca să descopere locul cel mai potrivit de unde se putea urmări întreaga svârcolire. De unde se aruncau vietățile cu sutele și miile ca-ntr-o beatitudine, sprijinindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
aprindea, mistuindu-i carnea. Uneori, la amiază, când văpaia topea asfaltul și făcea să tremure ape de fum deasupra acoperișurilor, sufletul ei părea că se desprinde din carne, din trup, și fuge din nou ca o cerboaică adăpostindu-se în singurătatea pădurii. Se apuca de-o treabă și rămânea cu ochii în gol, uitând ce face. Un gol fierbinte îi alunecă prin coapsei. Să fi vrut, ar fi avut unde, și tot n-ar fi putut pleca nicăieri. Unde să plece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
fi putut pleca nicăieri. Unde să plece? Lumea era pustie fără bărbați. Vântul întărâtat al verii, zburlit de arșiță, neștiutor de umbră și de tihnă, fierbea ca-ntr-un cuptor, crăpând coaja pământului. Sufletul ei subțire și străveziu aștepta noaptea. Singurătatea nopților răcoroase. Atunci se înzdrăvenea ca prin minune. Se punea din nou pe zburdat. Gonea pe câmpuri ca ciutele dezmierdându-și palmele de grumaji mestecenilor. Cum să asculte de bătrână, rămânând încremenită lângă ea, în odaia bântuită de insomnie, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
așa suflă prin somn o femeie cinstită și iubitoare? Clocitoare de iad e-n sufletul ei, dar respiră parc-ar da-o îngerii-n leagăn. Dacă-o îngăduia și-o îngăduia în felul ei nepăsător, când o răzbea prea mult singurătatea și deznădejdea -, dragostea ei era zgârcită și aspră, amenințată mereu de teamă, simțind cum, pe zi ce trece și nu mai vine Toma, nora-i scapă din mână, râzându-și de ea și de el, de ei toți, cum, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
viață până te-ntorci cu doctorul. Du-te la spital. Du-te la prefect, s-aducă el un doctor dacă nu vrea să vină nimeni. Nu sta. Da, da, bâigui Cerboaica, îmbrăcând la repezeală rochia uscată de soare, impresionată de singurătatea câmpiei pârjolite de arșiță și de gândul bătrânei, bucuroasă că-i din nou slobodă, dar încă nevenindu-i să creadă, rămânând locului, incapabilă să scoată o vorbă și să înțeleagă ceva, privind fața îngropată în rana pământului, în țărâna plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
spate și-așa se sperie, c-o rupe la fugă. Nu-i fantastic? Cum să te sperii! Vorbindu-i lui Tudor de visurile ei cu păduri, străbătute de boncăluitul cerbilor și de grohăitul mistreților sălbateci, Cerboaica se gândea la nopțile singurătății ei. La toate nopțile intrate în sânge, rămase în simțuri ca o drojdie amară și-nmiresmată, atât de asemănătoare până-ntr-un punct, și-atât de unice, care o ajutaseră să treacă prin timp ca printr-o apă vrăjită. Nopți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
stinși, răniți de îndelungată văduvie, urmărind-o când nu era cu ea, suflându-i în suflet și când nu era alături. Asta era forța și neodihna ei. Adevărul e că te-așteptam, mărturisi Cerboaica răzbită de sinceritate, înfiorându-se de singurătatea nopții, simțindu-l alături cum nu mai simțise nici un bărbat, apucându-l de braț și zicându-i încetișor: "Șezi!" ca și când i-ar fi dezvăluit întreaga taină a nopților și vieții ei, și el stătu o clipă să cântărească acest gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
lui, dormind satisfăcută, goală și obosită, toropită de dulcea istoveală. Vâlvoarea de august se mistuia ca o cenușă a pasiunii lor consumate, învăluită în mirosul acela de sevă de mesteacăn exprimând mai bine decât orice voluptate spaima de-ndepărtare și singurătate și-i prăbușise de-a dreptul în somn. El întâi, cu brațul sub capul ei, răsuflând tot mai liniștit și mai prelung, scufundându-se în moartea aceea aparentă care-l despărțea de ea, apoi ea însăși risipindu-se moale, sfârșită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să se deprindă cu umbra, și-l văzu singur în toată hardughia, părând și mai goală acum, dimineața, în harababura, dezordinea și murdăria de peste noapte, de la închidere, cu urmele proaspete ale celor plecați, și mai singur, ca un paznic al singurătății oarbe și deznădăjduite. Ridică fața spre ea, și-atunci văzu cana de cafea de lângă el și ziarele, maldărul de hârtie foșnitoare care-i absorbea toată atenția. De obicei primea ziarele noaptea, nu aflase niciodată de unde și prin cine -, le vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
înghețate și respiră prelung, ca în somn. Aproape, în marginea poienii, zări, dominând întreaga perspectivă, stâlpul de înaltă tensiune care conecta orașul din apropiere la circuitul național și care-i strângea inima dureros ori de câte ori trecea pe lângă el, amintindu-i dimensiunile singurătății sale fericite și misteriosul eden al civilizației moderne, din care se izgonise pentru totdeauna. Pentru totdeauna! Îngustă ochii să filtreze soarele arzând violent, în barele transversale, și privi așa mult, înfiorată de ispita chemărilor spre necunoscut, până ce totul se încețoșă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
VIAȚA CA UN FIR DE PĂPĂDIE și un prim argument că e vorba de o antiproză este prezența indusă, dedusă, uneori discretă, alteori agresivă, a poeziei. Se remarcă repetiția și enumerația, chiar la nivelul unei fraze: „Amintirile tale, iubiri, speranțe, singurătăți. Mai ales singurătăți. Crâmpeie din viața ta. Așa cum a fost.” (a se remarca și scurtcircuitarea discursului, propoziția devenind eliptică, non-predicativă. (Exact cum scria poezia un G. Benn!). Se cultivă figuri de stil precum oximoronul: albastrul ucigător, comparația și hiperbola, îngemănate
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
FIR DE PĂPĂDIE și un prim argument că e vorba de o antiproză este prezența indusă, dedusă, uneori discretă, alteori agresivă, a poeziei. Se remarcă repetiția și enumerația, chiar la nivelul unei fraze: „Amintirile tale, iubiri, speranțe, singurătăți. Mai ales singurătăți. Crâmpeie din viața ta. Așa cum a fost.” (a se remarca și scurtcircuitarea discursului, propoziția devenind eliptică, non-predicativă. (Exact cum scria poezia un G. Benn!). Se cultivă figuri de stil precum oximoronul: albastrul ucigător, comparația și hiperbola, îngemănate: „Parcă mi-ar
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
atâta timp. M-am stăpânit cu greu, cu toate că, în interior, strigătul acela captiv îmi săgeta trupul, cu forța unui nebun. Privirea îmi aluneca peste alte și alte fotografii, tu vorbeai, eu te auzeam ca prin vis. Amintirile tale, iubiri, speranțe, singurătăți. Mai ales singurătăți. Crâmpeie din viața ta. Așa cum a fost. Atunci, n-am putut să-ți spun ce simțeam, aș fi tulburat clipa regăsirii noastre. Acum îți mărturisesc însă că mă frământa o întrebare. Posibil nepotrivită, dar care m-a
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
am stăpânit cu greu, cu toate că, în interior, strigătul acela captiv îmi săgeta trupul, cu forța unui nebun. Privirea îmi aluneca peste alte și alte fotografii, tu vorbeai, eu te auzeam ca prin vis. Amintirile tale, iubiri, speranțe, singurătăți. Mai ales singurătăți. Crâmpeie din viața ta. Așa cum a fost. Atunci, n-am putut să-ți spun ce simțeam, aș fi tulburat clipa regăsirii noastre. Acum îți mărturisesc însă că mă frământa o întrebare. Posibil nepotrivită, dar care m-a chinuit multă vreme
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
pe parcurs. Știi? De multe ori m-am întrebat, ascultându-i povestea, cum de un om care avea atâtea de dăruit - și a dăruit fără rezerve, ajunge singur, la un moment dat? Pentru că așa era Mihu, la momentul respectiv. O singurătate apăsătoare și nedreaptă. O singura ființă îi fusese mereu alături, necondiționat, mama lui. Din păcate, se prăpădise cu câțiva ani în urmă. Mi-aș fi dorit mult s-o cunosc, să-i vorbesc și să-i mulțumesc pentru felul în
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
tu ce vină aveai? Asta fusese viața lui de dinainte. Până la urmă, fiecare își poartă crucea. - Ai dreptate, Ana. Nu știu, nu știu ce să-ți spun, nici acum nu pot să-mi explic de ce nu mi-a dat nicio șansă. Poate singurătatea și frustrările strânse ani de zile au răbufnit atunci. Mi-a fost atât de greu, cum nici nu-ți închipui. Nopți întregi de frământări și de lacrimi. Pentru ce? Nu eram vinovată cu nimic. Poate doar de faptul că îl
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
în subconștient, o așteptăm? Sau dimpotrivă, să ne tragă de mânecă, spunându-ne că circumstanțele ne sunt împotrivă? Nu. Dragostea vine totdeauna fără a fi chemată. Indiferent de împrejurări și situații. Ea doar apare acolo, în inima ta. FLASH 8 („Singurătatea lenevește ca un șarpe la focul inimii, cu burta plină de amintiri.”) Trăia printre amintiri. Fotografii, cărți atinse de aripa timpului, aliniate perfect în bibliotecă și câteva sute de melodii din alte timpuri, făceau parte din universul lui zilnic. Nimic
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
când își pierduse încrederea în oameni. Sau cel puțin așa îi plăcea să-și spună. Că și-o pierduse. Deși, uneori, nu era prea sigur. Dar prefera această variantă. Ori pe cea a destinului care îi jucase o farsă mizerabilă. Singurătatea îi devenise un fel de bună prietenă. De fapt, unica. Tăcută, credincioasă, și supusă. Se putea baza pe ea. Nu-i era teamă că ar putea să o piardă, să-l trădeze ori să-i reproșeze ceva. O regăsea în
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
care tocmai ai trecut. Așa, n-ai mai fi nevoit să mă suporți doar pe mine. Nu-mi plac câinii, îi șuiera el printre dinți. Se întorcea de fiecare dată un pic mai liniștit, cu gânduri pașnice. Până la urmă, tot Singurătatea îi era cea mai bună prietenă. Făceau pace și pentru câteva zile, totul reintra în normal. Doar nopțile erau greu de suportat. Avea, foarte des, coșmaruri în care ea lua forma unui șarpe negru, cu ochii lucind în întuneric. Încerca
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Pe nimeni. FLASH 12 (Țipăt mut) Ei își strigă durerile. Se plâng de sărăcie, indolență, uitare. De nedreptăți și de umilințele la care sunt supuși. Și de nesiguranța zilei de mâine. Tineri debusolați, copii abandonați, bătrâni îngropați în mizerie și singurătate. Se plâng guvernului, celor de dincolo de hotare, iar în ultimă instanță, lui Dumnezeu. Uneori se hotărăsc să plece. De multe ori, unii nu se mai întorc, iar cei care o fac, revin doar cu o fărâmă de fericire, în sufletele
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]