2,599 matches
-
cu mustăcioară albă, cu ochi mititei pe obraz zbârcit. Și venind acum încet spre căsuța de bârne a podarului, în preajma apei, spre coliba de stuh a bulgarului, ridicată în mijlocul grădinii - știam de bună samă că voi găsi pe acești doi singuratici vecini, ca totdeauna, față în față. Bătrânul vorbea cu pipa în gură, lângă șanțul umed de pe margine. Ce, mă? ce tot umbli încolo și-ncoace și dai drumu la apă? Ce tot îți uzi cepele și curechiul? Stai singur cuc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nalt ședea încovoiat asupra chimirului lat de piele roșcată lustruită, în care bătaia razelor trezea scânteieri. Drumul drept dintrodată începu să se încovoaie lung și tărăgănat într-o vale. În fund, o fântână își înălța de la marginea păpușoaielor cumpăna neagră singuratică. Lângă ghizdele, adăpătoare pentru vite - ș-alături o răchită deasă, care răsfira ramuri neclintite în jos. Amândoi oamenii priveau într-acolo. — Acolo ne oprim și adăpăm boii, zise Băieșu. Nu mai avem mult până la pod, la Tupilați... —Valeu, valeu!... ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
piepturile în gâfâiri gemute și, cu capetele în piept, între fierurile împreunate, își rostogoleau ochii, cu albul ca de lapte, privind pe lângă umere în jur, ca niște fiare. Mortul se odihnea în liniștea lui, care parcă se cernea din cerul singuratic. Vremuri de bejenie, 1907 Fântâna Hazului a apărut mai întâi în Luceafărul, nr. 6 din 15 martie 1907. Se spune că omorul ar fi fost un fapt real, iar descrierea locului seamănă, conform mărturiilor Profirei Sadoveanu, drumului din Ciohoreni, satul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a lăsat mânile în jos și privea neclintită, cu sprâncenele ușor încruntate, în juru-i. Ș-au tras ștreangul! Cuconu Ștefan Leu tăcu. După un răstimp rosti domol: —Stăi... Caii se opriră. Ne întoarserăm în loc, pe perinile trăsurii. În urmă, tapșanul singuratic, între muncele, se deslușea cu tufișurile, cu arborii lui pitici și răsuciți, deasupra mormintelor pierdute și uitate. Peste singurătatea și peste melancolia aceea de început de toamnă luneca lin un vultur cu aripile neclintite. O istorie de demult, 1908 O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
printre muncele, cobora în văi, se ridica pe costișe. Și în trăsura cu pânze, mare cât o corabie, legănat și scuturat pas cu pas prin bolovanii și gropile drumului, stăteam de vorbă cu doctorul. Priveam cum rămân în urmă lanuri singuratice, un sat care părea pustiu în lumina orbitoare a zilei, și mă miram că văd așa de puțini oameni. Sătenii parcă părăsiseră locurile. — Ne ducem pe pustii locuri! zise doctorul Andronescu, râzând cu toată fața-i ca o lună plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
prin rețeaua crengilor. Pe lângă desișuri bogate, printre gropi și printre cioate, ținând poala pădurii, drumeagul urca și cobora, ocolea la dreapta și la stânga, dispărea și se arăta în depărtare, undeva, cine știe unde, apoi se pierdea pe o muche de deal, unde, singuratică, se zugrăvea pe cer o fântână cu cumpănă. Merserăm un ceas, merserăm două, la pas, urcând și coborând necontenit, pe sub pădure. Apoi abia într-un târziu suirăm cu greu, cu suferință, spre acea fântână; și după ce adăparăm caii, după ce ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
când în când, deodată își dezvăluia doi ochi plini de patimă și avea un zâmbet care se deschidea ca lumina unei flori. Nu-mi vorbea, nu mă chema. Dar de multe ori am stat noaptea cu privirile ațintite asupra morilor singuratice care întindeau în cer brațe de schelet; de multe ori am așteptat dintr-acolo, cu fior adânc, cele mai arzătoare ceasuri ale anilor mei de-atunci. O istorie de demult, 1908 Fiorul a apărut prima dată în Viața românească, nr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
puținele și săracele lui plăceri: o beție cu prietinii, un rând de straie nouă... Iar vorbele schimbate îndelung la un colț de portiță, în fundul unei grădini, le rostea tot pentru plăcerile lui visate cu cutremur în ceasurile-i grele și singuratice. Cu gândul ațintit numai asupra vreunei plăceri se strecura întotdeauna repede, cu ochii lui mari și negri lucind prin fundul înserării, spre căsuța joasă, cu flori la fereastră, unde îl aștepta Tudorița lui Rusu. Intra încet, cu zâmbetu-i plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sară toți bordeienii adunați la vetre începură a vorbi iar despre întâmplarea așa de deosebită, și despre vedenia din alte lumi, care trecuse prin viața lor. Iarna urmă domoală; oamenii și vitele o duceau bine. Nimic nu mai tulbura așezarea singuratică. Numai c-o zi înainte de ajunul Crăciunului, un preot ș-un dascăl se abătură călări, de la satul cel mare al lui domnu Vâlcu. Veneau să vestească și bordeienilor nașterea Mântuitorului. Intrară în curte și călugărița îi primi foarte cuvioasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Mânjit de sângele quadului decapitat, fără să fie însă rănit, Antonius se îndreptă spre stânga semicercului. El și bărbatul care îi salvase viața continuară să lupte împreună. În clipa aceea, în cealaltă parte a luminișului, veni în zbor o rață singuratică. Valerius o văzu ridicându-se și străbătând singură cerul, îndreptându-se rapid spre miazăzi. 13 — Prin urmare, mi-ai încălcat ordinele. Legatul Marcus Valerius Mucrus făcu câțiva pași spre Antonius, care stătea nemișcat în mijlocul cortului Pretoriului. — Le-am încălcat, pater
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
prinși de radar ce păreau a fi rezultatul unor mutații genetice suferite de cârtițe și lilieci. Contra unui tarif îți și vorbesc. Misiune de Lansare, Circuitul a fost închis, Furtună, Punct de Aprindere, Timp Mort, Ciocnire, Final. Puștii, vagabonzii și singuraticii de aici, ei sunt rezervorul spiritual al noii epoci. E posibil ca bunicii lor să fi lucrat la negru. Știu că al meu așa a făcut. În bar, bărbații și femeile sunt aliniați unul după altul, despărțiți de zidul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Alec Llewellyn, dar apoi i-am pierdut urma. Ce mincinos, Alec ăsta. Își avea bârlogul într-un bloc cu apartamente de serviciu, nu departe de Marble Arch - un fel de azil de noapte cu ștaif și pipărat la preț pentru singuratici și flotanți, și țipi în trecere, care îți dădea sentimentul unui salon de spital sau laborator: cincizeci de rezerve pentru pacienți înțepeniți, ținuți sub observație. Alec se consideră unul dintre scafandrii apelor adânci ale vieții. Crimă, datorii, droguri - cam astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
nici unul n-a reușit să surprindă ceva... Locul mi se părea în regulă, singura problemă era că nu găseai nici o femeie acolo. Se adunaseră toate în barurile frecventate de bărbați sau în discotecile lesbienelor. Așa că m-am alăturat celor șase singuratici tăcuți și am început să mă înfrupt dintr-un Sidecar. Opt și douăzeci: nici o grabă. în sănătatea ta, Martina, mi-am spus eu în gând, și am netezit o hârtie de douăzeci pe tejgheaua umedă. O mai ții minte pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
coridoarele tainice, până dincolo de viziunile ascunse înfășate în lumină. Trebuie să stai la coadă și să plătești bani grei dacă vrei să stai printre translatori răi de gură și japonezi cu fețele luminate de blitzuri, bâlbâiți bombastici, indivizi hrăpăreți, studenți, singuratici, pipițe, eșantioane și consumatori bine stabiliți, împrăștiați de orașul-treierătoare. Am remarcat că mulți dintre cei prezenți fac parte din clasa muncitoare cu tendințe ascensioniste, turiști cu veste lucioase și costume căcănii. Bărbații sunt niște grăsani stângaci, îmbrăcați cu tirolezi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
O femeie în doliu pe stradă, O frunză galbenă tremura după ea - Luat de-a orașului sfadă, Uitasem că toamna venea. Era mai demult o stradă, O școală, și bruma cădea - Prin săli, ca nimeni să-l vadă, Un elev singuratic pălea. Un om, în amurg, pe o stradă... Pe foi nu mai știu cum trecea - Sub ropot, și-a lumii grămadă... - Uitasem că toamna venea. Singur Odaia mea mă înspăimîntă Cu brâie negre zugrăvită - Prin noapte, toamna despletită În mii
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări Te duceai mereu nainte înspre-o umbră întunecată Ca o pală rătăcire coborând din alte zări. Ah, mi-ai spus atât de simplu că ți-i sete de iubire Neascultând decât șoptirea singuraticei păduri, Îți opreai cu mâna sânul și zâmbea a ta privire, Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri. - Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere, Între om și-ntre femeie mi-ai spus ura din
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Livia să hotărască următorul pas din mărunta și continuu muribunda ei viață. Era doar un simbol al puterii ei de atracție, o întruchipare a frumuseții fizice bărbătești, iar gândirea nu făcea parte din îndatoririle sale. Era refugiul ei în fața rafalelor singuratice ale bătrâneții. — Vulturul meu nu îmbătrânește niciodată, spunea ea cu mândrie. Uitați-vă la el: are cincizeci și unu de ani îVultur-în-Zbor o mințise asupra vârstei pe care o avusese când se întâlniseră) și nu-i dai nici o zi peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
informații de la domnul Jones. Cu cât afla mai repede ce anume reprezentau insula Calf și muntele ei, ca să nu mai vorbim despre peregrinările Prepelicarului și ale lui Sispy, cu atât mai degrabă putea pleca pe drumul său solitar, lăsând cuplul singuratic să-și vadă de treburile lui. Virgil Jones îl duse undeva departe de colibă, către marginea pădurii. Se așezară lângă o fântână adâncă. Sau mai degrabă lângă o groapă adâncă, ce ar fi trebuit să fie o fântână, dar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Problema lui Grimus, spuse vocea, este că nu poate controla Efectul. Zona lui de propagare devine din ce în ce mai mare. Va trebui să te obișnuiești treptat cu asta. Controlează-ți gândurile. Ușor. Mintenaș, mintenaș îl prindem pe călugăraș. Dimensiunile interioare sunt locuri singuratice. Noi ni le creăm, ca să zic așa. înfricoșator lucru: fiecare om cu propriul său univers. Imaginează-ți efectul. Oamenii înnebunesc. Asta e tragedia în K. Tuturor le e frică de propriile minți. Și mie mi-a fost odată, dar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pentru că am încercat să o conving să se încreadă în mine: în ciuda mobilei scumpe de care era înconjurată și a hainelor de firmă cu care îi era îmbrăcat corpul bine întreținut, arăta la fel de tristă și de vulnerabilă ca un vagabond singuratic, o ilustrare a Fetiței cu chibrituri. Apoi a intervenit rațiunea. A cui era vina, dacă nu a ei, că nu avea prieteni? Capitolul 13tc " Capitolul 13" Hawkins mi-a spus a doua zi că pot să mă duc la Mowbray
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
râs. — Poți să spui și așa. —De ce? Însă Belinda se gândea la altele acum. Parcă nici nu aș fi fost acolo, îmi lua cuvintele mai mult ca pretexte pentru a rătăci prin propriile-i gânduri. Belinda Fine era cea mai singuratică persoană din câte cunoșteam; ceilalți oameni erau pentru ea doar imagini pe care să le actualizeze după bunul plac - ba chiar sau, mai bine spus, în special Suki, care își făcea prea multe griji pentru ea. Și-a întins brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
greu de explorat, dispăreau la prima atingere sau la primul strigăt. Apăreau În scurt timp altele, care apoi se făceau nevăzute când le aruncai o privire mai pătrunzătoare. Fantoșele aveau ceva din psihologia unei haite de câini care Încolțesc trecătorii singuratici, stând la pândă după colț. Tactica cea mai simplă și mai eficace e să-i ignori cu desăvârșire. Dacă Începi să bați din picior, haita se retrage, dar numai după o clipă Începe să te atace cu o furie crescândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ambulanțe germane distruse de grenade și camioanele au trebuit să le ocolească prin noroiul din șanțurile drumului. Până la traversarea fluviului și intrarea În oraș ochii voștri s-au oprit de zeci de ori pe grupuri de cadavre sau pe cadavre singuratice În așa fel Încât cea mai clară idee despre acel război este că el seamănă cu toate războaiele de pe lume și toate seamănă Între ele. Nu pot fi găsite diferențe esențiale Între război și, să zicem, războiul purtat de americani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
departe de terasamentul căii ferate drumul cobora Într-un fel de vâlcea (deasupra căreia aerul Încălzit de soarele puternic juca În ape) și putea fi văzut urcând din nou aproape de orizont pe lângă un copac uriaș, un stejar probabil, care străjuia singuratic Întreaga câmpie. Trenul părea Înțepenit acolo, nici un zgomot, nici un șuierat de locomotivă nu se grăbea să-i anunțe plecarea. Câmpul arat avea o măreție specifică, imposibil de descris sau de comparat, ceva În prezența căruia nimeni și nimic, nici chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
de originea lui. Era această poliță de 1000 lei. La poalele muntelui zona părea mai degrabă de câmpie decât de deal și era presărată cu numeroase construcții mici și mari, acareturi obișnuite sau specifice unei mânăstiri, porți, clopotnițe, chilii, arbori singuratici, grajduri, garduri și surse de apă, livezi desenate mai mult schematic decât naturalist. Deasupra fiecărui element se afla o cifră și sub desen o legendă. 1. Sfânta Mănăstire „Izvorul Tămăduirii“ zidită prin anul 1300. Distrusă de vitregia vremurilor prin anii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]