5,099 matches
-
acestei trăsături lexico-gramaticale; tranzitivitatea este o componentă semantică permanentă a verbului (realizată pozitiv sau realizată negativ), preexistentă înscrierii acestuia într-un context sintactic, dar îi condiționează verbului și îi orientează poziția și rolul în desfășurarea relațiilor și în dezvoltarea funcțiilor sintactice. Principiile necesar și suficient pe care se întemeiază funcția de comunicare și cunoaștere a limbii determină și condiționează în primul rând din punct de vedere semantic-ontologic, din perspectiva tranzitivității, poziția și funcționarea verbului în structura enunțului sintactic. Conceptul de tranzitivitate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în dezvoltarea funcțiilor sintactice. Principiile necesar și suficient pe care se întemeiază funcția de comunicare și cunoaștere a limbii determină și condiționează în primul rând din punct de vedere semantic-ontologic, din perspectiva tranzitivității, poziția și funcționarea verbului în structura enunțului sintactic. Conceptul de tranzitivitate implică, într-o complementaritate absolută semantică-sintaxă, ideea unui transfer - condiție a realizării unui tot semantic: transferul acțiunii verbale dinspre punctul de plecare (subiectul) spre un punct de sosire cerut și asumat ca un complement necesar. Rămân înafara
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de plecare (subiectul) spre un punct de sosire cerut și asumat ca un complement necesar. Rămân înafara tranzitivității verbele nepredicative, lipsite de conținut semantic autonom, și verbele impersonale absolute, autosuficiente sub aspect semantic. Acestea din urmă intră uneori în relații sintactice care generează complement direct, dar aceste situații nu sunt definitorii; complementul direct nu reprezintă limita exterioară, punctul de sosire și încheiere a acțiunii verbale, ci doar un obiect pasiv aleatoriu: M-a nins. Rămân înafara tranzitivității și expresiile verbale impersonale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tranzitivității: • verbe intranzitive • verbe tranzitive 1. Verbe intranzitive Sunt intranzitive verbele al căror plan semantic se definește pe deplin în interiorul relației cu un subiect; în consecință, nu au nevoie de un complement semantic secundar și, de aceea, nu guvernează relații sintactice de dependență care să genereze un complement-obiect; nu pot avea complement-obiect (obiectual), pentru că nu le este necesar; verbul nu are nevoie de o limită externă a semanticii sale; sensul mesajului este determinat, complet, înafara relației cu un complement-obiectual; semantica verbului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cotizație), a triumfa (a obține triumf) etc.: „Stăteau toate uimite pe când trecea păstorașul - împărat, doinind și horind.” (M. Eminescu) - verbele de mișcare, care nu au nevoie de o limită externă în desfășurarea acțiunii, dar care implică anumite coordonate semantice, exprimate sintactic prin circumstanțial: a veni, a pleca, a zbura, a sta, a pluti, a intra, a ieși, a alerga, a întârzia etc.: „Ei trec ca vijelia cu aripi fără număr, Căci caii lor aleargă alăturea-nspumați.” (M. Eminescu) Observații: Verbele de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și o însușire a acesteia: de aceea, este în permanență însoțit de un determinativ; altfel, construcția ar fi pleonastică. 2. Verbe tranzitive Sunt tranzitive verbele al căror plan semantic are nevoie de o complinire, iar aceasta se realizează, la nivel sintactic, prin intermediul unui complement obiectual (direct, indirect) cu originea într-o relație de dependență guvernată de aceste verbe. Semantica verbului regent își caută o limită exterioară care să o determine; înafara acestei limite (descrisă de un complement obiectual), mesajul verbal ar
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
exprimă o acțiune foarte generală, concepută ca însușire: El nu este orb, vede. Prezența unui complement direct redă verbului calitatea verbală, de proces, și înlătură orice posibilitate de echivoc: El mă vede. În funcție de modalitatea în care își împlinesc, în plan sintactic, „golul” ( K. Bühler ) structural, determinat semantic, verbele tranzitive se grupează în: a. tranzitive directe; semantica mesajului verbal se realizează pe deplin prin relația sintactică dintre verb și un complement direct: „Le-am scris cu unghia pe tencuială.” (T. Arghezi) Sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
înlătură orice posibilitate de echivoc: El mă vede. În funcție de modalitatea în care își împlinesc, în plan sintactic, „golul” ( K. Bühler ) structural, determinat semantic, verbele tranzitive se grupează în: a. tranzitive directe; semantica mesajului verbal se realizează pe deplin prin relația sintactică dintre verb și un complement direct: „Le-am scris cu unghia pe tencuială.” (T. Arghezi) Sunt tranzitive directe: • verbele de simțire: a vedea, a auzi, a privi, a simți, a asculta, a pipăi, a mirosi etc. „C-acel demon, plânge
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să fie mai cald acolo, zic eu și trec, printr-o săliță, din cârciumă în bucătărie...” (I.L. Caragiale) • și numeroase alte categorii de verbe care implică în mod obligator prezența unui complement direct, prin care se realizează deplin în structura sintactică în care intră. b. tranzitive indirecte; împlinirea semantico-sintactică a mesajului verbal se realizează prin intrarea verbului în relație cu un complement indirect (sau sociativ), limită a acțiunii. Sunt tranzitive indirecte: • verbe exprimând acțiuni care se răsfrâng indirect asupra unui „obiect
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
relație de interdependență cu rădăcina (tema lexicală a) verbului, forme verbale esențiale, dar, în general, „neîmplinite”. „Împlinirea” semantică și funcțională a verbului se desăvârșește numai în plan semantic, odată cu intrarea verbului în relație cu un subiect gramatical. Prin această relație sintactică, între coordonatele categoriilor gramaticale de persoană și număr (strâns legate între ele) la nivelul dezinenței, se realizează unitatea deplină, lexico-gramaticală a verbului. În afara dezinențelor de persoană și număr, o formă gramaticală, precum cânta-, nu e cu mult diferită de rădăcina
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
auxiliare fac parte din categoria morfemelor libere de care se servește limba română pentru exprimarea unor sensuri gramaticale finite, alături de alte auxiliare ale flexiunii; • de natură fonetică sau prozodică: alternanțe fonetice, intonație, accent; • de natură morfologică: sufixe, dezinențe • de natură sintactică: prepoziții, conjuncții În limba română sunt auxiliare morfologice verbele a fi, a avea, a voi, și a vrea. Sunt verbe golite de conținut semantic și fixate în anumite forme flexionare. Flexiunea lor - redusă, de obicei, la o singură paradigmă temporală
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ultrascurt sau semivocalic): (tu) merg-I/merg-I (tu)!, (tu) rămâ-I/ rămâ-I (tu)! etc. Dezvoltarea acestei noi omonimii-excepție: persoana a II-a imperativ - persoana a II-a indicativ este condiționată de structura fonetică a verbului și de relațiile de fonetică sintactică în care acesta se cuprinde. Primesc dezinența -I și la imperativ cele mai multe din verbele bisilabice a căror rădăcină se termină în africatele ¥, ©: plâng-I!, trec-I!, merg-I!, tac-I! etc. și unele verbe cu rădăcina terminată în sonantele n
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Câteva verbe prezintă la imperativ forme particulare, explicabile din perspectiva istorică a limbii (ca și formele regulate, de altfel): a face - fă!, a zice - zi!, a aduce - adu!, a duce - du!. Alte forme speciale s-ar putea explica prin fonetică sintactică: a veni - vin-O! (alături de vin-|), datorită însoțirii aproape în permanență cu un vocativ; a aduce - ad|! etc. Dezinențe în funcție de timpul verbal În funcție de dezinențele specifice, timpurile verbului s-ar putea grupa în patru categorii; în interiorul acestor clase, unele dezinențe sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în baza omonimiei de dezinență, asemenea verbului de bază: reia - să reia, preia - să preia. CATEGORII GRAMATICALE VERBALETC "CATEGORII GRAMATICALE VERBALE" Complementaritatea funcțiilor denominativă și predicațională din planul semantic al verbului determină un al doilea raport de complementaritate, între dimensiunea sintactică (structura enunțului/textului) și dimensiunea deictică (enunțarea textului) în dezvoltarea categoriilor sale gramaticale, proprii (diateza, timpul, aspectul, modul) sau prezente și la alte clase de cuvinte/părți de vorbire (persoana, numărul, genul). DIATEZATC "DIATEZA" În interpretarea autorilor Gramaticii Academiei, diateza
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
noua ediție a Gramaticii Academiei se recunosc trei termeni în interiorul opoziției de diateza: activ, pasiv și impersonal, care realizează opozițiuile activ-pasiv și activ-impersonal. (vol.I, pp.480-483, vol.II, pp.131144).Eliminarea reflexivului din descrierea tradiționbală a diatezei - datorită eterogenității sintactice și absenței mărcilor definitorii (vol.I, p.481) - " este compensată" prin interpretarea diferitelor valori dezvoltate de "construcții sintactice organizate în jurul unui verb", "care își asociază un clitic reflexiv sau o formă accentuată de reflexiv" (vol.II, p.481), în cap
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizează opozițiuile activ-pasiv și activ-impersonal. (vol.I, pp.480-483, vol.II, pp.131144).Eliminarea reflexivului din descrierea tradiționbală a diatezei - datorită eterogenității sintactice și absenței mărcilor definitorii (vol.I, p.481) - " este compensată" prin interpretarea diferitelor valori dezvoltate de "construcții sintactice organizate în jurul unui verb", "care își asociază un clitic reflexiv sau o formă accentuată de reflexiv" (vol.II, p.481), în cap. Construcții reflexive și construcții reciproce. (idem, pp.145-167). Dacă în definirea categoriei diatezei autorii capitolului păstrează, fie și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a (i) se cuveni etc. • cu pronume reflexiv comutabil cu Ø sau cu un pronume personal: (el) spune - se spune etc. Funcția de morfem presupune posibilitatea comutării. Autorii ultimei ediții a Gramaticii Academiei definesc și interpretează diateza prin complementaritatea dimensiunilor sintactică și pragmatică a enunțului (textului): „Sintactic, exprimă relația Verb-Subiect - Complement direct, respectiv Verb-Subiect, iar, pragmatic, realizează o deplasare a interesului comunicativ de la Agentul - subiect (diateza activă) spre Pacientul-subiect (diateza pasivă), spre procesul însuși, fără referire la actanți / argumente (diateza impersonală
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pronume reflexiv comutabil cu Ø sau cu un pronume personal: (el) spune - se spune etc. Funcția de morfem presupune posibilitatea comutării. Autorii ultimei ediții a Gramaticii Academiei definesc și interpretează diateza prin complementaritatea dimensiunilor sintactică și pragmatică a enunțului (textului): „Sintactic, exprimă relația Verb-Subiect - Complement direct, respectiv Verb-Subiect, iar, pragmatic, realizează o deplasare a interesului comunicativ de la Agentul - subiect (diateza activă) spre Pacientul-subiect (diateza pasivă), spre procesul însuși, fără referire la actanți / argumente (diateza impersonală). ” (vol.I, p.480). Această înțelegere
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
alți termeni, inclusiv la reflexiv, eliminat din descrierea categoriei diatezei, dar discutat în vol.II al Gramaticii, sub titlul Construcții reflexive și construcții reciproce. (pp. 145-167). * DIATEZA este expresia lingvistică a raportului dintre relația semantică autor - acțiune - obiect și relația sintactică subiect - verb (predicat) - complement 11. Variantele acestui raport sunt dezvoltate de subiectul vorbitor prin perspectiva din care interpretează realitatea extralingvistică într-o structură sintactică de tipul nume/pronume (subiect) - verb (predicat) - nume/pronume (complement) sau își au originea în însăși
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pp. 145-167). * DIATEZA este expresia lingvistică a raportului dintre relația semantică autor - acțiune - obiect și relația sintactică subiect - verb (predicat) - complement 11. Variantele acestui raport sunt dezvoltate de subiectul vorbitor prin perspectiva din care interpretează realitatea extralingvistică într-o structură sintactică de tipul nume/pronume (subiect) - verb (predicat) - nume/pronume (complement) sau își au originea în însăși structura sintactică, atunci când realitatea extralingvistică anulează posibilitatea unor alternative de interpretare lingvistică. În comunicarea lingvistică, enunțul prin care se interpretează realitatea extralingvistică - obiect al
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verb (predicat) - complement 11. Variantele acestui raport sunt dezvoltate de subiectul vorbitor prin perspectiva din care interpretează realitatea extralingvistică într-o structură sintactică de tipul nume/pronume (subiect) - verb (predicat) - nume/pronume (complement) sau își au originea în însăși structura sintactică, atunci când realitatea extralingvistică anulează posibilitatea unor alternative de interpretare lingvistică. În comunicarea lingvistică, enunțul prin care se interpretează realitatea extralingvistică - obiect al comunicării, poate dezvolta trei variante, două în care locutorul se află la originea dezvoltării conținutului semantic al diatezei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
obiectul” A, interpretat semantic printr-un substantiv: Copilul, privit ca autor/agent al unei acțiuni, interpretată semantic prin verbul a descoperi, iar, ca punct de ajungere, „obiectul” B, interpretat semantic prin substantivul insula. Din această perspectivă, subiectul vorbitor realizează enunțul sintactic: Copilul meu a descoperi insula. 2. Subiectul vorbitor ia ca punct de plecare „obiectul” B, insula, trecând „obiectul” A pe poziția de punct de ajungere, prin enunțul: Insula a fost descoperită de copilul meu. Conținutul semantic al diatezei verbului este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
punct de plecare „obiectul” B, insula, trecând „obiectul” A pe poziția de punct de ajungere, prin enunțul: Insula a fost descoperită de copilul meu. Conținutul semantic al diatezei verbului este: • activ, din prima perspectivă, impus de „activitatea” subiectului gramatical, expresie sintactică a autorului (în mod firesc, activ) acțiunii verbale; • pasiv, din a doua perspectivă, impus de „pasivitatea” subiectului gramatical, expresie sintactică a „obiectului” (în mod firesc, pasiv) acțiunii verbului. II. Perspectiva din care privește subiectul vorbitor realitatea poate rămâne aceeași, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
descoperită de copilul meu. Conținutul semantic al diatezei verbului este: • activ, din prima perspectivă, impus de „activitatea” subiectului gramatical, expresie sintactică a autorului (în mod firesc, activ) acțiunii verbale; • pasiv, din a doua perspectivă, impus de „pasivitatea” subiectului gramatical, expresie sintactică a „obiectului” (în mod firesc, pasiv) acțiunii verbului. II. Perspectiva din care privește subiectul vorbitor realitatea poate rămâne aceeași, dar se produc schimbări în realitatea extralingvistică: Tatăl și-a regăsit copilul. Tatăl a fost regăsit de copil. Deosebirea dintre cele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în mod firesc, pasiv) acțiunii verbului. II. Perspectiva din care privește subiectul vorbitor realitatea poate rămâne aceeași, dar se produc schimbări în realitatea extralingvistică: Tatăl și-a regăsit copilul. Tatăl a fost regăsit de copil. Deosebirea dintre cele două enunțuri sintactice reflectă două sensuri diferite de desfășurare a acțiunii în plan ontologic: 1. În primul enunț, acțiunea pleacă de la „obiectul” A, activ, interpretat semantico-sintactic printr-un substantiv-subiect gramatical - tatăl, și se încheie în „obiectul” B, pasiv, interpretat semantico-sintactic printr-un substantiv-complement
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]