1,404 matches
-
normală PSIHOLOGIA Științele naturii NEUROPSIHOLOGIA PSIHOTERAPIA PSIHOPATOLOGIA Științele umane Neurobiologie Domeniul antropologiei medicale PSIHIATRIA Psihoantropologie Domeniul antropologiei filozofice Bolnavul psihic Domeniul clinicii medicale Reprezentare schematică a relațiilor dintre disciplinele psihologice W. Dilthey, care vede în psihologie o știință fundamentală ce sistematizează toate cunoștințele despre spirit, afirmă că psihologia are două surse fundamentale. Pe de o parte științele naturii reprezentate prin biologie (neuropsihologie), iar pe de altă parte științele umane, reprezentate prin filozofie (psihoantropologia). Acest aspect, adus în discuție de W. Dilthey
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
caracterizează prin variații de dispoziție emoțional-afectivă, fie de tip depresiv, fie de tip maniacal. În cursul stărilor depresive apar bradipsihia, fenomenele obsesive, ideile delirante de culpabilitate. În stările maniacale apar fuga de idei, logoreea, agitația psihomotorie, idei delirante difuze, uneori sistematizate sub formă de idei de grandoare. 3) Sindroamele delirante endogene au caracterul net conturat al unui delir sistematizat, monotematic, de tip endogen, așa cum este el întâlnit în psihozele delirante sau delirant-halucinatorii cronice, sistematizate. 4) Sindroamele halucinatorii se caracterizează prin tulburări
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fobie este o stare de teamă sau reprezintă un obiect precis față de care bolnavul nu se poate opune, fiind dominat de acesta. Din punct de vedere tematic, fobiile au o extrem de mare varietate. În general, majoritatea specialiștilor, preferă să le sistematizeze în următoarele grupe: a) Fobii de obiecte: arme, obiecte murdare, sânge, dejecții etc. b) Fobii de locuri: spații goale (agorafobie) sau spații închise (claustrofobie), cale ferată, cimitire, adâncimi sau înălțime etc. c) Fobii de boli sau nosofobii, sunt cele reprezentate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
din punct de vedere tematic (gelozie, invenție, persecuție etc.) din care lipsesc halucinațiile, pseudohalucinațiile și automatismul mintal. Conștiința rămâne clară, gândirea și comportamentul sunt coerente și ordonate. Acest sindrom este caracteristic pentru paranoia. 3) Sindromul paranoia constă într-un delir sistematizat de interpretare (de obicei de persecuție) însoțit de halucinații adevărate, de pseudohalucinații și de automatism mintal. 4) Paranoidia acută este un sindrom paranoid tranzitor, manifestat sub forma unui delir de persecuție cu conținut concret și apropiat de realitate, cu halucinații
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
delir de interpretare la care se pot asocia uneori halucinații. Bolnavul acuză si descrie, cu o certitudine ireductibilă, afecțiuni imaginare, inexistente în realitate (tumori, infecții, prezența unor corpi străini în organism etc.). Uneori tulburarea poate lua aspectul sindromului Cottard (delir sistematizat de negație, enormitate, imortalitate, transformare corporală). Sindromul ipohondriac este legat și de o anumită „predispoziție” de tip constituțional a bolnavului, axate pe imaginea de sine, o permanentă preocupare legată de starea sa de sănătate, anxietate și insecuritate. Adesea în această
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cazul nosologiei lui Baillarger, o tendință de a clasifica bolile psihice după caracteristicile exterioare care le apropie prin asemănare și mai puțin după criterii etiologice. Un model interesant de clasificare al bolilor psihice ne este oferit de H. Dagonet, care sistematizează bolile psihice după etiologia și tipul lor de manifestare clinică. În sensul acesta H. Dagonet (1862) ne oferă următoarea clasificare a tulburărilor psihice în șapte grupe principale: 1) Vesaniile sau nebunia propriu-zisă în care include: mania, melancolia, stupiditatea, delirurile sistematizate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a cunoaște natura umană în diferitele sale ipostaze oferite de „modelele psihopatologice” ale bolilor psihice, în comparație cu starea de normalitate mintală. Vor fi analizate personalitățile psihopatice, stările reactive și nevrozele, psihozele organice, toxice și infecțioase, psihozele endogene (afective, schizofrenia, psihozele delirante sistematizate), stările de arierație mintală, demențele și afecțiunile psihosomatice. Ca o concluzie se vor analiza „modelele de personalitate” în condiții psihopatologice, precum și aspectele particulare „psiho-biografice” ale bolnavilor psihici. 20. PERSONALITĂȚILE PSIHOPATICE Cadrul general Personalitățile psihopatice ocupă un loc intermediar între starea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
stress acute 15) Tulburări de adaptare - situații de stress cronice 16) Alte tulburări nevrotice - tulburări factice - sindromul Münchausen - simularea Descrierea formelor de nevroză Cele prezentate mai sus oferă un tablou de ansamblu al formelor clinice de nevroză, așa cum sunt ele sistematizate în clasificările nosologice. În ceea ce ne privește reținem următoarele forme clinice, pe care le vom descrie în continuare: stările anxioase nevrotice, nevroza de angoasă, nevroza isterică, nevroza fobică, nevroza obsesivă, nevroza ipohondriacă. 1) Stările anxioase nevrotice Anxietatea este definită ca
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
afecțiunile neurosifilisului, alături de tabesul dorsal și vascularita luetică. Din punct de vedere anatomo-clinic PGP este o meningoencefalită cronică cu localizare predominant frontală, de origine sifilitică, cu leziuni specifice. Din punct de vedere psihopatologic, PGP se caracterizează printr-o simptomatologie constantă, sistematizată într-o triadă simptomatică reprezentată prin următoarele: a) Sindromul psihiatric: se caracterizează printr-o modificare importantă a caracterului și comportamentului familial, profesional și social al bolnavului. La acesta se adaugă tulburări de memorie, dezorientare temporo-spațială și o importantă diminuare a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
invadează persoana în totalitatea ei, sistându-i orice fel de activitate. c) Impresia incapacității persoanei de a putea acționa în fața pericolului combinată cu sentimentul propriei sale dezorganizări și aneantizări. Sunt descrise mai multe feluri de angoasă. Dintre acestea, H. Feldman sistematizează trei grupe: a) Angoasa metafizică, în care individul își pune problema existenței și a sensului său. A. Littré vorbește despre trei stadii reprezentate prin neliniște, anxietate, angoasă. Această problemă a angoasei metafizice a fost un subiect tratat de numeroși filozofi
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dezinhibiție. II) Tulburările somato-fizice ale acestor bolnavi se caracterizează prin următoarele tipuri de manifestări: insomnii, stare digestivă saburală, scăderea sau creșterea apetitului alimentar, scăderea în greutate, tulburări endocrine (hipertiroidie, tulburări ovariene, dismenoree etc.). Formele clinice ale stărilor maniacale pot fi sistematizate în următoarele grupe nosologice: 1) Mania acută, caracterizată printr-o stare de excitație psihomotorie generală cu debut brusc și de scurtă evoluție clinică. Ea se poate repeta la intervale periodice simplu sau alternând cu crize depresiv-melancoliforme. În cadrul maniei acute distingem
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
aspecte psihopatologice legate de grupa psihozelor endogene delirante. Cadru nosologic complex și de un mare polimorfism, așa cum spuneam, el cuprinde următoarele aspecte: a) grupa schizofreniilor, b) grupa delirurilor sistematizate cronice, c) psihozele endogene atipice. Schizofrenia E. Bleuler (1911) care a sistematizat și descris schizofrenia dă acestei psihoze endogene următoarea definiție: „Prin termenul de demență precoce sau schizofrenie este desemnat grupul de psihoze a căror evoluție clinică este uneori cronică, uneori marcată de atacuri intermitente și care poate să apară sau să
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
se constituie într-un proces morbid în ceea ce privește evoluția sa clinică (E. Bleuler). e) Schizofazia este o formă particulară de disociație a limbajului, caracteristică bolnavilor de schizofrenie (E. Kraepelin). f) Schizofrenia este psihoza schizofrenică propriu-zisă, așa cum a fost ea descrisă și sistematizată de E. Bleuler. Aspecte psihopatologice Majoritatea specialiștilor sunt de acord în a recunoaște, din punct de vedere psihopatologic, existența a două grupe principale de tulburări, cu valoare simptomatică, în sfera schizofreniei: simptomele esențiale, constante, și simptomele inconstante. 1) Simptomele esențiale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cum este cazul psihozelor din grupa schizofreniei. În categoria psihozelor endogene delirante de tip sistematizat, cronice, sunt incluse următoarele: paranoia sau delirul sistematizat cronic, nehalucinator; parafreniile sau psihozele delirant-halucinatorii cronice; deliranții pasionali, la care delirul simplu, sau halucinator, este bine sistematizat din punct de vedere tematic și în final, psihozele endogene atipice. Aceste tulburări reprezintă o categorie nosologică importantă și extrem de interesantă pentru psihopatologie, întrucât ne oferă, pe lângă aspectele de o mare varietate și complexitate a tulburărilor psihice, și posibilitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
explicare logică sau printr-o psihoprofilaxie. Fobia ipohondriacă constă în faptul că ideea ipohondriacă devine obsesie, cu caracter de fobie angoasantă, tenace, nepermițând raționamentul logic decât în intervalul interparoxistic. Marea ipohondrie este forma în care ideea ipohondriacă se precizează, se sistematizează, neputând fi combătută cu nici un fel de argumente, dar neatingând gradul de absurditate al delirului. Ipohondria delirantă are caracter de absurditate. Ea este o convingere fermă, sistematizată, care nu poate fi schimbată. Este un delir ipohondriac net și definitiv. Ipohondriacul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau economice (K. Marx) etc. b) Reformatorii mistici se plasează într-un registru paralel celui în care acționează reformatorii sociali. Trebuie însă precizat, de la început, că nu toți misticii trebuie asimilați personalităților paranoice. Paranoicii mistici sunt persoane cu un delir sistematizat cu temă mistico-religioasă. Acești bolnavi sunt înclinați către mesianism și urmăresc să introducă și să impună noi forme de religii și noi idoli. Ei atacă dogmele teologice în vigoare caută ca să le submineze pentru a impune altele noi, manifestând totodată
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nosologice distincte și anume: Grupa demenței precoce, sau a schizofreniei, caracterizată printr-un delir incoerent, nesistematizat tematic, cu evoluție cronică urmată de deteriorarea profundă a personalității în plan intelectual, afectiv și volitiv-comportamental. Grupa paranoiei, caracterizată prin existența unui delir net sistematizat din punct de vedere tematic, cu evoluție clinică progresivă, nehalucinator și care nu se asociază cu o deteriorare intelectuală sau a personalității. Clasificarea de mai sus a lui E. Kraepelin datează din anul 1889. Același autor, în 1909, va adăuga
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
anul 1889. Același autor, în 1909, va adăuga la grupele mai sus menționate ale psihozelor endogene de tip delirant o a treia grupă, reprezentând o nouă formă de psihoză izolată de acesta: Grupa parafreniei, caracterizată prin prezența unui delir cronic sistematizat tematic și halucinator, care nu se însoțește de o deteriorare a sistemului personalității bolnavului. Parafrenia descrisă de E. Kraepelin, corespunde cu „psihoza halucinatorie cronică” descrisă de H. Claude. Din punct de vedere psihopatologic, delirurile parafrenice se caracterizează printr-o foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prezentăm în continuare. Parafrenia sistematică se caracterizează prin existența unui delir de persecuție prelungit cu idei de grandoare susținute de prezența halucinațiilor bolnavului. Parafrenia expansivă se dezvoltă pe fondul unei stări de exaltare maniacală, în care notăm prezența unui delir sistematizat de tip megalomaniac, erotic sau cu temă mistică. Parafrenia confabulatorie este caracterizată din punct de vedere psihopatologic prin relatări delirante imaginare extrem de bogate ale bolnavului respectiv, la care sunt asociate prezența halucinațiilor. Parafrenia fantastică este forma clinică ce cuprinde idei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
față de imaginea propriului său corp. Patologia psihosomatică ne apare, în toate cazurile ca o modalitate particulară a persoanei bolnavului de prelucrare a propriului corp. Aceste tulburări, dincolo de aparențele lor de un mare polimorfism clinic, difuz și mobil, destul de greu de sistematizat, sunt, în esența lor, tulburări ale „utilizării propriului corp” de către bolnavi. Ne aflăm în fața unei patologii specifice, ca dinamică interioară, a schemei corporale sau a imaginii propriului corp. O patologie de conversiune, în cursul căreia persoana aflată în suferință elaborează
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
că este vorba de o societate în evoluție sau în revoluție în care asistăm la o multiplicare a acestor constrângeri din toate direcțiile, exercitate asupra întregului grup de indivizi. Consecințele acestor factori morbigenetici pentru sănătatea mintală a grupelor sociale este sistematizată de Y. Pelicier în următoarele aspecte: Efortul de adaptare la care sunt supuși individul sau grupele sociale dau naștere la tensiuni, angoase și frustări cărora le cade victimă categoria cea mai fragilă a populației (copiii, tinerii adolescenți, bătrânii, șomerii, emigranții
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fire de legătură nu au un corespondent relațional prestabilit), este extrem de sensibil la orice intervenție externă. Labilitatea relației, netransformată într-una coerentă, funcțională și stabilă, poate genera dezechilibre sau chiar scurtcircuitări, unele dintre ele, cu efecte negative ireversibile. Încercăm să sistematizăm mai jos, un tablou comparativ (Tabelul 1) dintre tipologia specifică a trei nivele de abordare a activităților de natură pedagogică : domeniul cercetării pedagogice, comparativ cu cel al cercetării pedagogice a activităților motrice, specific școlare (acestea din urmă, structurate la nivelul
ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Nicolae Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_789]
-
pe oameni să facă lucruri imorale, lipsite de etică și ilegale. Și atunci ce spune aceasta despre propagarea sa? Comportamentele imorale, lipsite de etică și ilegale și-au făcut apariția de la începuturi. Se știe că avem cunoașterea necesară pentru a sistematiza mediul înconjurător astfel încât să afecteze aceste comportamente într-un mod constructiv și semnificativ. Dar poate cineva să utilizeze această cunoaștere pentru a face rău sau a crește câștigurile dobândite prin mijloace necinstite? Da. Dar potențialul său dăunător este un motiv
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
de socializare care le încurajează răspândirea în sistemul internațional. Atât susținătorii liberalismului, cât și cei ai constructivismului recunosc afinitățile dintre aceste poziții (Wendt, 1992, p. 394; Moravcsik, 1997, pp. 539-540). Deși ce este influențată de încercarea lui Moravcsik de a sistematiza liberalismul, această descriere pleacă de la constructivism pentru a stabili o formulare modificată, ce acordă mai multă importanță rolului dinamicii socializării și schimbării culturale în sistemul internațional. Datorită concentrării asupra structurii culturale a sistemului internațional ca variabilă cheie ce afectează comportamentul
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
respinge. Cum a remarcat von Wright, Wittgenstein se distanța de puncte de vedere pe care le depășise într-un mod care se învecina cu ostilitatea. O minte mereu preocupată să exploreze noi orizonturi nu avea, desigur, resursele necesare pentru a sistematiza gândurile și a le prezenta într-un mod cât de cât accesibil pentru studenții obișnuiți. Iar aceștia nu aveau cum să cunoască multe lucruri despre care Wittgenstein nu vorbea: situația discuției filozofice în problema abordată, pozițiile mai vechi ale lui
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]