1,517 matches
-
unui fel de autocompătimire. Punea în cumpănă alternativ când virtuțile sale de ctitor, când smerenia care-i însoțise toate acțiunile. Da, bineînțeles, el spătarul Mihai Cantacuzino stătuse în umbră nu pentru că era unealta marelui stolnic, ci pentru că era un om smerit. Îi plăcu atât de mult această logică a eschivării încât în scurtul răstimp dintre momentul în care fusese miruit și cel al ieșirii din biserică începu să creadă că acesta era adevărul adevărat. Sfinția sa Antim Maria Antonio Del Chiaro citea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
auziră foșnind satenurile din căptușelile caftanelor boierești și răsuflările grele ale celor care, învingându-și vârsta, băteau cu gesturi mari prima metanie. Pe vodă îl ajutară să se ridice cei doi feciori, Constantin și Ștefan. — Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii Tale. La a doua metanie, domnul se simți pătruns de rugăciune, fața-i devenise palidă și senină. — Așa, Doamne, dăruiește-mi mie să văd greșalele mele și să nu osândesc pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
sa. Bătu la poarta mânăstirii Sihăstria, fără să știe care va fi soarta ei viitoare. Fusese întâmpinată de zece maici și de preotul duhovnic, un tip cu barbă și plete roșii, care avea o privire rea, diavolescă. Să mă scuze smeriții credincioși ortodocși și sfinții preoți credincioși într-un Iisus, dar această mică sihăstrie, era un loc al dezmățului și orgiei Satanei. Preotul duhovnic Machedon avea treizeci și cinci de ani, iar maicile între douăzeci și cinci și treizeci de ani. Ispitele Domnului și ale
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
Fiul, și acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. 28. Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. 29. Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine, căci Eu sunt blînd și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. 30. Căci jugul Meu este bun, și sarcina Mea este ușoară. $12 1. În vremea aceea, Isus trecea prin lanurile de grîu, într-o zi de Sabat. Ucenicii Lui, care erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
ceva. Și mă gândesc, cum te-ai putut obișnui aici, departe de lume, fără cărți, fără oameni de seama ta?... Trebuie s-o duci greu de tot. Popa Boteanu roși, dar în aceeași clipă îi izvorî în ochi o lumină smerită, care răspândea în jurul lui valuri de încredere și simpatie. Răspunse fără șovăire și cu un zâmbet de împăcare: ― Grea a fost lupta mea, Apostole, și lungă a fost... Dar Dumnezeu m-a ajutat și mi-a deschis inima și m-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
rămân, Ș-alături luna bate trist în geamuri. {EminescuOpIV 381} {EminescuOpIV 382} UN OM DE STAT Wernicke, l697 Un om de stat, ce multe îți promite, Să nu-i arăți, că tu nu-i dai credință, Ci-i mulțămește cu-nchinări smerite. Ca să nu-și dea prea mult silință, Te fă că crezi orice el o să-ți zică. Ajută-l însuți tu, ca să te mință: Destul folos, dacă măcar nu-ți strică. DONEC ERIS FELIX... Ovidius, Tristia, I, 9, 5 - 6. Până
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mai mult aprind Durerile din dragoste Când făr-de veste te cuprind. Până ieri cu fetele Astăzi cu nevestele. Cel ce cântă se desmiardă și pe el și pe ceilalți. 77. MINTE ȘI INIMĂ (cca 1879) I - Ce privești în jos smerită, Că te mânii te prefaci, Când îți zic că el îți place Și că tu de mult îi placi. Voi jucați în comedie Rolul vostru de-nțelept, Dar de ce unul la altul Vă uitați atât de drept? {EminescuOpIV 525} De ce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
MÎNDRA MEA DOARME... (cca 1881) Când mândra mea doarme în păru-i bălaiu, Când stelele tremur și apele sună, Răsai, Lumină de lună! Pătrunde-n ungherul duioasei odăi, În luciul oglinzii, o lună, coboară, Văpăi Vărsând pe covoare. Privind-o smerită cum șade culcat, Demonic zîmbi-vei, cu luna vei trece În pat Pe-o marmură rece. Privind-o o noapte întreagă tu taci - Privește cum sânii se bat și suspină S-o-mbraci C-un giulgiu de lumină. Și ochiului celui
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sărbătorilor decât specialitățile culinare. Petru s-a dezis de Iisus de trei ori dar nu l-a vândut niciodată. Dacă Dumnezeu este atât de iertător, de ce nu ne-a rechemat în Paradis? Numai credința poate transforma smerenia în mărire. Cei smeriți măsoară pământul cu genunchii. Monotonia ne acomodează cu Paradisul. Moartea tuturor religiilor va coincide cu reîntoarcerea omului în copaci. Sărbătorile religioase sunt sublime coloane ale transcendenței. În credință, incertitudinea transformă obsesiile în disperare. Sacralitatea ar trebui să rămână catargul lumii
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
zboare. 8. Eu aș alerga la Dumnezeu, lui Dumnezeu i-aș spune necazul meu. 9. El face lucruri mari și nepătrunse, minuni fără număr. 10. El varsă ploaia pe pămînt și trimite apă pe cîmpii. 11. El înalță pe cei smeriți, și izbăvește pe cei necăjiți. 12. El nimicește planurile oamenilor vicleni, și mîinile lor nu pot să le împlinească. 13. El prinde pe cei înțelepți în viclenia lor, și planurile oamenilor înșelători sunt răsturnate; 14. dau peste întuneric în mijlocul zilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
mai fi zicând, pește. Din vechi știut este că peștele în apă înoată, dar numai în vin se îneacă. Așa-i datina. Și, pentru bătrâni, datina pravilă este. Deci s-a adus Cotnar. Dar fiind cuviosul Iosif Naniescu făptură prea smerită și cumpătat foarte, peste degetul de vin pe care îl avea în pahar și-a turnat apă. Văzând el bunicul Gavril că până și în Cotnar apă toarnă, s-a îndemnat a șugui: Să-mi fie cu iertăciune, înalt-prea-sfințite, dar
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
și teda au oamenii cei mai ageri și mai muncitori din toată această parte a lumii. Taurii cei mai puternici și nici chiar elefanții nu vor putea învăța meșteșugurile care se cer la clădirea palatelor din Atlantida. De aceea rog smerit pe stăpânul meu Tefnaht, a cărui înțelepciune mărinimoasă strălucește pretutindeni, să încuviințeze luarea de roabe nu pentru nenorociții robi, ci pentru înflorirea Atlantidei. Lui Tefnaht îi plăcea să fie lăudat. Totuși luase o hotărâre și nu voia s-o calce
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
limba sa, și îl întrebă cu smerenie: - Enoh, ce grai să rostească gura mea ca să fie plăcut și limpede urechilor îngerului Domnului? - Tu cunoști poate limba rome? îl întrebă Auta zâmbind. Mulțumit că o știa, Abraam se uită la străin smerit și totodată mândru, și începu să-l întrebe în limba învățată cândva în Ta Kemet dacă va cruța pe puținii nevinovați din cetate. El știa bine că nevinovații fuseseră vestiți în taină să plece, dar nu-și putu răpi plăcerea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai era pe pământ. CAPITOLUL XXXV Dincolo de țărmul Mării dintre Pământuri, la marginea unui oraș din țărișoara Uț, pe un maidan, zăcea un om lepros care de multe luni se tânguia și-și blestema zeul căruia altădată i se închinase smerit. Omul acesta nu era filozof, nu se îndeletnicea cu înțelepciunea: își închipuise un zeu, lăudat ieri, pe care azi îl blestema. Odinioară bogat și sănătos, de când se îmbolnăvise și se făcuse sărac era nevoit să blesteme pe cineva și să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în curtea ei și, sfioși, ne-am îndreptat pașii spre mormintele bunicilor, fraților și rudelor noastre. Pe cruci învechite se mai zăreau încă numele înscrise de meșterul din sat. Locurile de veci erau acoperite de ierburi și flori de stânjenei. Smeriți am aprins lumânări, am dat de pomană la cei nevoiași aflați în curtea bisericii, ne-am recules, pe obraji vărsând lacrimi de durere și amar. După acest ritual am pornit din nou spre casă. Din mers zic către mama: - Peste
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
mai presus de fire", Dumnezeu nu are a sui mai sus la înălțime, la slavă mai mare. El se înalță din cele de jos... din a se pogorî și smeri în făpturile Sale. Slava Celui preaînalt e pogorîrea la cele smerite" [cf. Stăniloae, 1938:214]. Mai concret formulată, cauza creației trebuie găsită în faptul că dacă nu s-ar fi întrupat în creație Dumnezeu "n-ar fi putut fi niciodată cu deplină laudă lăudat, acesta fiind primul și singurul motiv pentru
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
este un analog al cupei delicate și fragile a florilor de mac. Tocmai această potrivire de formă face și mai semnificative contrastele și opozițiile. Ponderea decisivă a clopotului, altitudinea lui severă și semeață se opune categoric dispoziției inferioare, mărunte și smerite a florilor. Dangătul clopotului, sunet profund, prelung și rar, amplificat parcă și de sonoritatea gravă și vibrantă a fonemelor care-i compun numele (la care se adaugă cei doi de o ai clopotului care creează un spațiu de rezonanță suplimentar
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
răspândi cât mai mult zvonul că Facla, la care scriu regulat patru români, și buni români, e o publicație jidovească, nu vă mai oprește nimic și, dintr-o singură foarfecă, aveți cruzimea să tăiați, la o vârstă înaintată, pe un smerit diacon ortodox, împrejur". În general, aluzia ironică este un procedeu specific intervențiilor polemice directe, tocmai prin mesajul indirect pe care-l vehiculează, iar aici trimiterea la antisemitismul preopinentului capătă proporțiile unui scenariu absurd, care depășește simplul amuzament în direcția unei
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
diurn, pensează detaliile incriminante care vor recompune hiperbolic imaginea lumii răsturnate. Dacă primul se deghizează în cabotin, intrând în jocul frenetic al bâlciului, al doilea se ascunde cel mai adesea sub masca ascetului de ocazie, reprezentând spectacolul vieții cu o smerită detașare. Dar uneori rolurile se pot inversa și atunci detașarea lui Caragiale se găsește undeva pe traseul transtextual (în sensul dat de G. Genette conceptului), care leagă scepticismul romantic eminescian de viziunea lucid-lirică a unui Arghezi în dialog cu alter
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
raiului”,nerecunoașterea încălcării poruncii și înfruntarea lui Dumnezeu,prin acuzarea Lui pentru „nepriceperea” femeii, „ajutorul” pe careDumnezeu i l-a dat, toate acestea au dus la „alungarea din rai”.Credința este deci întoarcerea la Dumnezeu prin stăruința în ru găciunea smerită, pocăința sinceră, milostenia darnică și postul acceptat de în mod liber”<footnote † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Foame și sete după Dumnezeu înțelesul și folosul postului, Editura „Basilica”, București, 2008, p. 54. footnote> - o „refacere”, o „facere nouă” a legăturiicu
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
Hungarorum „prima ieșire (manifestare, ridicare, apariție) a ungurilor”, iar pe Arpad și luptele maghiarilor sub conducerea acestuia pentru cucerirea Panoniei ca secundus egressus Hungarorum. Autorul exultă la gândul că aceste „izbucniri” războinice și cuceritoare, de obârșie hunică, au fost imprimate „smeritelor neamuri fino-ugrice” care, „ocupate cu vânătoarea și pescuitul”, ar fi rămas prea puțin cunoscute în istorie dacă nu ar fi optat pentru „rudenia și obârșia strălucitoare hunică (= turcică)” (p. 10). Tocmai prin această obârșie, crede autorul, maghiarii au intrat în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
guverna“. De aici rezultă că Mureș, ca și Visla, este râul ținutului, al țării, iar Maramureș este „Țara cea Mare“. Fără a putea intra aici în amănunte, amintim forma vasal „persoană sau țară supusă“, care face serie etimologică musul(mani) „smeriți“, Islam „supunere“, oaste și multe altele. Miron Costin (1633-1691), continuatorul cronicii lui Ureche, exprimă în opera sa drama cărturarului care, trăind intens apartenența la fenomenul etnolingvistic românesc, este nevoit să canalizeze istoria acestui fenomen în sensul motivării interesului feudal de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ni i-a dat spre ajutor. Am fost și la mănăstirea Cuv. David, unde sunt și moștele Sfântului. Se spune despre acest Sfânt că era mare nevoitor și-i slujea lui Dumnezeu cu multă râvnă și mult zel. Era foarte smerit, umbla tot timpul desculț. O dată trebuia să treacă pe mare de cealaltă parte, cu diferite treburi și rugase pe corăbier să-l ia și pe el în corabie dar corăbierul n-a vrut văzându-l desculț și cu rasa învechită
Călător în Grecia 5-15 mai 2012 Şi un buchet de poezii Dedicate Domnului Iisus Hristos Şi Maicii Domnului. In: Călător în Grecia by Maria Moșneagu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/485_a_766]
-
nu scapă nici un bărbat intrat Întâmplător În câmpul lor de atracție. Eram În clasa a VII-a, când am observat-o printre participantele la o denie din săptămâna Paștelui, deși era ascunsă În masa anonimă a femeilor ce se Înghesuiau smerite Într-un unghi Întunecos al bisericii. Poate că doliul ce purta sau voalul, tras pe față până la ochi, m-au făcut să notez imediat o prezență misterioasă, ce mi-a dat o tresărire bruscă În corp, o furnicătură ciudată așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
înțeleagă de ce vreau să plâng și eu o dată, cu obrajii scăldați în șiroaie nesfârșite. În primul și ultimul meu ceas, după moartea Gloriei voi coborî storurile și îngenuncheat în fața patului în care ne-am chinuit pentru greșelile noastre, voi săruta smerit chipul ei de sfântă. Mă voi înclina să-i umezesc buzele reci, cu năvala nesecată a lacrimilor, mângâindu-i brațul gol, întins de-a lungul trupului acoperit, și sărutându-i mâna. „Domnule Bonciu, îmi spuse la plecare Ferdinand Sinidis, - mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]