KorAP: Find »[drukola/base=sonerie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...50 51 52 ...65 >

1,605 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361

spate, așa că n-avea cum să dea ocol casei fără să fie văzut. O ușă de mașină trîntită. Jack alergă spre una din ferestrele din față: Închisă, dar putea să tragă o ocheadă printr-un spațiu lăsat liber de draperie. Soneria de la ușă; Jack aruncă o privire Înăuntru. Patchett merse pînă la ușă și o deschise. Lynn Bracken Îi aruncă ziarul. Transfocator pe un duet al panicii: mișcări mute din buze, frică la greu. Jack lipi o ureche de geam. Tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
o baracă acoperită cu șindrilă, cu o extensie făcută din zgură compactă. Bud se duse la ușă și cercetă cutia poștală. Bune argumente de intimidare: cecul de la Asistența Socială, cecul de ajutor de la comitat, cecul de pensie Lockheed. Apăsă butonul soneriei. Ușa se crăpă puțin. Hilda Lefferts se uită la el de peste lanț. — Ți-am mai spus-o, iar acum ți-o repet: nu mă-nteresează ce gogoși torni matale, așa că las-o pe biata mea fetiță să se odihnească-n pace

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
pe șleau, OK? — Edmund Jennings Exley e lucrul cel mai pe șleau pe care pot să ți-l spun. Încearcă să dovedească lucruri urîte referitoare la Lynn, flăcău. Pune sare pe toate rănile vechi pe care ți le-a făcut. Sonerii de alarmă. Știai de noi doi. Trebuia să-mi Închipui. — SÎnt extrem de puține lucruri pe care nu le știu și aș face orice pentru tine. Lașul de Exley s-a atins de singurele femei pe care le-ai iubit vreodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

doamnele - mai ales - grele de farduri sclipitoare ar fi continuat să se perinde într-un șir neîntrerupt în după-amiezile și serile de sfârșit de iunie și început de iulie. Doamna Marga Pop nu mai răspundea nici la telefon, nici la soneria ușii, ci Andrei Vlădescu. Doamna Marga Pop umbla. Își reluase drumurile, încet, tacticos, însoțită de vecina ei, madame Caliope Teodorescu, nu întotdeauna cu treabă, chiar dacă vizita magazinele sau piața, nu întotdeauna având o idee clară de ce ieșea din casă, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
o parte, să apuce batista de sub pernă, să scoată din gâtlej și să scuipe sputa care o sufoca, să-și șteargă buzele ude și fierbinți; n-a mai fost în stare de altă mișcare, nici cât să întindă mâna până la soneria de la marginea patului, să cheme o soră. Rămăsese pironită locului de o sfâșiere lăuntrică ce părea să nu se mai sfârșească și care mai părea să fie și ultima. „Pricepi?“ Probabil leșinase în cele din urmă. S-a trezit, n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ajunsă în burta cerului acum. S-a trezit tot cu dureri, dar nu la fel de mari. Înghețase, sudoarea se răcise pe ea, abia a avut puterea să aducă peste tot trupul cearceaful care se făcuse ghemotoc într-o parte. Numai la sonerie nu reușea să ajungă, de fapt nici nu mai voia să ajungă. Își zicea: n-a fost acum, dar nu mai e mult. Își zicea nu cu disperare, ci știind că nu-și mai are rostul nimic altceva. „Nu, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
de sub pledul în carouri; cum pasărea care fluturase o clipă lângă geam rămâne suspendată în aer într-o fâlfâire ce nu se mai sfârșește; cum el însuși a înțepenit lângă birou într-o mișcare abia începută; cum sunetul muzical al soneriei de la intrare plutește între ei fără sfârșit. Din forța aceasta imensă desprinzându-se Ioana Sandi, dar ca și cum ar fi fost tot timpul de față, era convins că a fost tot timpul de față, pe scaunul din colțul unde nu privise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
familie de la etajul patru ar intenționa să se mute aici. Îi făcuseră și propuneri mamei tale, care a refuzat. Abia o înmormântaseră și a doua zi sau a treia zi, pe la șapte dimineața, a început să sune de mama focului soneria. M-am uitat prin vizor. Era femeia de la patru cu încă cineva pe care nu-l vedeam. Am întrebat, prin ușă, ce dorește și mi-a spus că ar vrea să vadă casa să măsoare nu știu ce. N-am deschis și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Mânca fără grabă, ridicând privirea tot timpul spre fereastra prin care se zărea unghiul peretelui de alături, cenușiu și bătut de vânt. „Vasăzică acuma totul s-a terminat, m-a prins cum a vrut“, se gândi, mestecând cu calm, ascultând soneria stridentă a telefonului răsunând îndepărtat în camerele aproape goale și refuzând să răspundă. Scrobul avea un gust searbăd, uitase să pună sare, dar a continuat să-l mănânce așa. O liniște subțire stătea în picioare lângă el, își auzea mestecatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
zăpadă întărită de ger, albăstruie sub luminile nopții grăbit coborâte și se gândea la ea, ar fi vrut s-o aibă alături în acele clipe. Era convins că nu l-ar crede dacă i-ar povesti. Și atunci se auzea soneria. În pragul ușii pe care o deschidea cu nedumerire se ivea Ioana Sandi, cu obrajii înroșiți de ger, cu căciula de blană îndesată peste urechi, înfofolită în fular, speriată de gestul ei. „Mă bați?“, șoptea. „Nu. Intră.“ Cu o expresie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
în coapse, șoptind printre dinți „merde! merde! merde!“, apoi a scos un fel de strigăt ca de animal rănit, „idiotule!“, și-a zis, aprinzându-și o altă țigară și trăgând adânc fumul în piept. A înjurat. Apoi s-a auzit soneria. Ioana Sandi a reapărut în ușă, a intrat, a închis ușa în urma ei, „Nu pot să plec așa“, a spus. Ochii de culoarea alunei erau umezi. Andrei Vlădescu s-a simțit inundat într-o mare bucurie, privirile îi sclipeau, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

durează mai mult, cu atât mai bine, s-ar putea spune. Tuși din nou. Și din același motiv, sper că nu se pune problema să renunți la un moment dat, numai pentru că ar interveni anumite presiuni din partea celor interesați... O sonerie sună pe biroul lui. — Da? spuse el, apăsând pe un buton. Vocea secretarei: — Am reușit în sfârșit să-l prind pe locotenent-colonelul de aviație Fortescue, domnule. Mi-a spus că este sigur că a expediat cecul prin poștă săptămâna trecută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
batistă de mătase fața deja roșie ca sfecla. — Pfiu! Recunosc că nu mă așteptam la asta. — M-am oferit să le car eu, spuse Phoebe, ducându-se spre bovindou. După ce nu primise nici un răspuns la runda prelungită de apăsat pe sonerie și de bătut cu pumnul în ușă, Roddy fusese nevoit să-și folosească propriile chei și apoi insistase să care singur până sus ambele valize, plus mapa lui Phoebe, ținută într-un echilibru precar sub braț. Ea îl urmase în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
echipajul lui au fost doborâți. Vă spune ceva treaba asta? — Mă tem că nu. Uitați că asta s-a întâmplat cu mult timp în urmă. Înainte de a mă naște eu. Bătrânul îi susținu privirea o clipă, apoi trase de șnurul soneriei de lângă ușă. — E perfect adevărat, domnule Winshaw. Dar după cum spuneam, rămâneți o dilemă. În timp ce Mark pleca, adăugă: Fiica mea, dacă vreți s-o vedeți, e în bibliotecă. Decembrie 1961 Pentru mama lui, Mark era de mult o dilemă care, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459

și nu aveam nici cea mai vagă idee dacă romanele alea tâmpite găsiseră drumul spre Paris. Mă bucurasem atât de mult de weekend, mă relaxasem atât de total, Încât uitasem să verific treaba asta. Sigur, telefonul meu era conectat și soneria dată la volum maxim, dar n-ar fi trebuit să aștept ca cineva să mă sune cu vreo problemă, pentru că atunci ar fi fost prea târziu să mai repar ceva. Ar fi trebuit să-mi iau măsuri de prevedere și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
cam fără să fie nevoie. Dar Înainte să apăs pe primul buton, telefonul a sunat și un beculeț de un roșu Înspăimântător a prins să sclipească. Dacă nu l‑aș fi văzut pe șofer privindu‑mă curios, aș fi oprit soneria și m‑aș fi prefăcut că nu văd beculețul, dar am rămas cu impresia certă că i se comandase să mă țină sub observație. Ceva din expresia lui sugera că nu era În interesul meu să ignor apelul cu pricina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

o balustradă joasă. Platforma se zgîlțîia cînd pășeau pe ea, iar scara se clătina În șuruburile În care era prinsă. Dar locul era neobișnuit de Însorit, și se duceau direct acolo, de cîte ori aveau ocazia. De acolo puteau auzi soneria și telefonul; și, ca niște alergătoare de garduri, Își perfecționaseră stilul de a se cățăra pe pervazul ferestrei cu mare viteză și eficiență. La această oră, soarele cădea oblic, dar cărămizile și metalul, care fuseseră Însorite toată dimineața, Încă Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
mînă. Lasă berea și hai să mergem. O să te conduc acasă. Chiar pînă la ușă. Și mă poți prezenta unchiului tău - unchiul Horace, nu-i așa? Duncan se gîndi la domnul Mundy patrulînd prin salon, ducîndu-se șchiopăind să răspundă la sonerie. Dar acum nu avea energie suficientă pentru teamă sau jenă sau chestii de genul ăsta. Se ridică În picioare și-l urmă pe Fraser pînă la treptele dinspre fluviu și o luară Împreună spre nord, spre White City, pe străzile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
rumenă, cu un rîs batjocoritor, cu buze roșii și umede și cu o respirație care mirosea a sherry. PÎnă să aibă acea viziune oribilă, avusese de gînd să meargă la ușa principală, ca un musafir obișnuit, și să sune la sonerie. Acum, pentru că devenise nervos, tentația de a merge În vîrful picioarelor pînă la fereastră și să tragă repede cu coada ochiului Înăuntru Îl ademenea mai mult. Așa că trase zăvorul de la poartă, o deschise și o aduse la loc fără zgomot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
spartă care ți se clătina sub picioare. Urcă treptele casei pe care credea că și-o amintește. Treptele erau crăpate, dar nu se clinteau. Poate că fuseseră reparate, presupuse ea. Brusc nu mai fu sigură dacă aceea era casa. Căută soneria pentru apartamentul Juliei: erau patru sonerii, nemarcate, fără nume. Care era a ei? Nu-și dădea seama, așa că alese una la Întîmplare. O auzi sunînd undeva, În adîncul clădirii, ca și cum ar fi fost Într-o cameră goală; după sunet, Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
picioare. Urcă treptele casei pe care credea că și-o amintește. Treptele erau crăpate, dar nu se clinteau. Poate că fuseseră reparate, presupuse ea. Brusc nu mai fu sigură dacă aceea era casa. Căută soneria pentru apartamentul Juliei: erau patru sonerii, nemarcate, fără nume. Care era a ei? Nu-și dădea seama, așa că alese una la Întîmplare. O auzi sunînd undeva, În adîncul clădirii, ca și cum ar fi fost Într-o cameră goală; după sunet, Își dădu seama că nu era cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
coridor apăru prin crăpătură. Altfel, dulapul era cufundat În beznă. Distingea hohotele de rîs și gemetele fetelor din subsol. Pe pereți apăreau umflături, fărîme și șuvițe de praf pentru că bombele nu conteneau să cadă. CÎnd telefonul sună, În sfîrșit, zgomotul soneriei și felul În care i se zgîlția În poală o speriară de moarte. Ridică receptorul cu mîinile tremurîndu-i, aproape scăpîndu-l. — O clipă, Îi spuse fata cu vocea de sticlă, și mai urmă o așteptare și o serie de clicuri În timp ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
o ia, mergeau Încet. CÎnd Reggie scoase o bucată de hîrtie să verifice indicațiile, Viv se uită cu teamă spre cer, pentru că hîrtia strălucea, de parcă ar fi fost luminescentă. CÎnd o găsiră, casa era una obișnuită, dar pe ușă, sub sonerie, era prinsă o plăcuță cu numele persoanei. Plăcuța părea solidă, dovedind profesionalismul persoanei, demnă de Încredere, dar oarecum Înspăimîntătoare. Viv se ținea de brațul lui Reggie și Îl trase ușor Înapoi. El o prinse de mînă și-i strînse degetele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
care aluneca În continuu. — Ești bine? o Întrebă el. Avea vocea slabă. Ura doctorii, spitalele, toate chestiile astea. Știa că el prefera ca ea să fi venit cu Betty, cu soră-sa - cu oricine, În afară de el. Așa că apăsă ea butonul soneriei. Bărbatul - domnul Imrie - veni aproape imediat la ușă. A, da, zise el, destul de tare, uitîndu-se pe lîngă ei În stradă. Intrați, intrați. Rămaseră lipiți unul de altul În Întunericul holului, nesiguri de dimensiunile lui, În timp ce el Închise ușa și rearanjă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
hîrtii căzură și sîngele ieși mai repede ca oricînd. În cele din urmă, fiind depășiți de situație, hotărîră ca Reggie să-l sune pe domnul Imrie și să-i ceară sfatul. Alergă În salon; ea auzi un sunet subțire al soneriei telefonului alb perlat, apoi Reggie țipă; era, de fapt, un scîncet de frustrare și disperare. CÎnd se Întoarse, se clătina trăgîndu-și pantofii.Telefonul nu funcționa. Firele se Întindeau pe cîțiva centimetri, apoi se opreau. Era la fel ca sticlele cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]