15,307 matches
-
primitivă, ca pasivitate radicală și de nebiruit a vieții față de ea însăși și ca esență a sa, decât legătura absolută a patosului, legătura care nu poate fi dezlegată. A vrea să sfărâmi această legătură înseamnă într-un fel a-i spori indestructibilitatea: a o încerca și mai puternic. Slăbiciunea vieții consistă în voința sa de a fugi de sine și avem de-a face aici cu o tentație permanentă -, însă adevărata slăbiciune, ceea ce face din ea slăbiciune, este imposibilitatea în care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este cel care produce prin munca sa capitalul și principalul său caracter, plusvaloarea; dimpotrivă, structura regimului capitalist este cea care determină în totalitate acest individ și munca sa. Capitalismul, tocmai, este o structură, un sistem, el se auto-dezvoltă și se sporește de la sine potrivit iluziei pe care Marx o denunță neobosit. Nu pentru că există indivizi care trudesc există o clasă de truditori, ci pentru că există o clasă de truditori există indivizi care trudesc etc. Odată cu viața, și manifestările fundamentale ale culturii
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
autoafirmarea vieții sub forma auto-reprezentării sale. Însă această autoafirmare ca auto-obiectivare rămâne secundară în raport cu o autoafirmare mai veche, care se confundă cu mișcarea însăși a vieții în efortul său continuat de a persevera în ființa sa și de a se spori. O astfel de mișcare constituie teleologia imanentă a vieții în care se înrădăcinează orice etică posibilă. Nu etica teoretică sau normativă care își reprezintă finalități sau valori, ci etica originară, sau, mai curând, etosul însuși, adică ansamblul proceselor reîncepute la
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Această mișcare trebuie aprofundată pentru a înțelege mai bine, în același timp cu adevărata natură a culturii, care este această mișcare, originea practicilor barbariei, care purced de asemenea din ea. Mișcarea vieții de a se continua sau de a se spori conatus-ul său nu este inteligibilă decât în rememorarea esenței subiectivității absolute. Așadar această mișcare se explică pornind de la viață. Faptul că viața perseverează în ființa sa nu este posibil decât pentru că, dăruită ei înseși în fiecare punct al ființei sale
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în esența sa originară, nu este o ființă în acest sens, este, tocmai, o operă și o înfăptuire. Aceasta din urmă consistă în ajungerea la sine prin care subiectivitatea nu contenește să se încerce pe sine și, astfel, să se sporească pe sine în experiența continuată de sine. Ființa originară este ființa experienței sub forma sa naturantă, este încercarea încercându-se pe sine și care, în această încercare de sine în care ea pune stăpânire și se umflă pe sine, își
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sine, își survine sieși, în așa fel încât această venire în sine a ființei sau istorialul său este mișcarea vieții, operația de se păzi și a se conserva și, în această încercare și în măsura în care ea este afectivă, de a se spori pe sine și de a prisosi. Efortul desemnează o astfel de mișcare în ireductibilitatea sa la tautologia moartă a existentului, el este cel care face din ființă ca Viață un conatus. Un asemenea efort nu are așadar nimic de-a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
iar suferința conservării se transformă în beția prisosirii. În măsura în care aceasta este surprinsă în specificul său ca operație a Vieții și consecință a sa, atunci ceea ce operează ea se afirmă în mod irezistibil și nu se lasă nicidecum contestat: a se spori pe sine și a prisosi din sine înseamnă a fi încărcat de sine, astfel încât, odată cu prisosirea și în același timp cu ea, încărcarea se sporește de asemenea și nu încetează să se sporească. Există astfel o greutate a existenței, care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
operează ea se afirmă în mod irezistibil și nu se lasă nicidecum contestat: a se spori pe sine și a prisosi din sine înseamnă a fi încărcat de sine, astfel încât, odată cu prisosirea și în același timp cu ea, încărcarea se sporește de asemenea și nu încetează să se sporească. Există astfel o greutate a existenței, care îi aparține acesteia din principiu, nefiind un caracter empiric, produsul anumitor circumstanțe nefavorabile de pildă. Ea rezultă mai curând din operația vieții ca efect al
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu se lasă nicidecum contestat: a se spori pe sine și a prisosi din sine înseamnă a fi încărcat de sine, astfel încât, odată cu prisosirea și în același timp cu ea, încărcarea se sporește de asemenea și nu încetează să se sporească. Există astfel o greutate a existenței, care îi aparține acesteia din principiu, nefiind un caracter empiric, produsul anumitor circumstanțe nefavorabile de pildă. Ea rezultă mai curând din operația vieții ca efect al său, un efect transcendental ca și această operație
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
intensifică această raportare, cu atât se intensifică acțiunea însăși, în așa fel încât aceasta din urmă este pe potriva celei dintâi. Creațiile culturii în toate domeniile sunt forme de acțiune pe potriva raportării noastre patetice la ființă, capabile să o exprime, să sporească odată cu ea și astfel să o sporească la rândul său. Aceste creații nu desemnează în nici un fel operele, marile opere ale artei sau culturii în general, ori obiecte, numite culturale. Ele sunt căile deschise unei subiectivități în măsura în care aceasta înfăptuiește în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acțiunea însăși, în așa fel încât aceasta din urmă este pe potriva celei dintâi. Creațiile culturii în toate domeniile sunt forme de acțiune pe potriva raportării noastre patetice la ființă, capabile să o exprime, să sporească odată cu ea și astfel să o sporească la rândul său. Aceste creații nu desemnează în nici un fel operele, marile opere ale artei sau culturii în general, ori obiecte, numite culturale. Ele sunt căile deschise unei subiectivități în măsura în care aceasta înfăptuiește în ea prin operația sa proprie unul dintre
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
unul dintre modurile esențiale ale raportării sala patetice la ființă. Cultura este ansamblul acestor căi deschise și oferite. Acum, dacă numim Energie ceea ce survine în raportarea patetică la ființă în calitate de efectuare fenomenologică a sa, în calitate de încercare de nestăvilit a ceea ce sporește în sine și se încarcă de sine până la exces, atunci vedem prea bine că orice cultură este eliberarea unei energii, iar formele acestei culturi sunt modurile concrete ale acestei eliberări. Este nimerit, e-adevărat, să înțelegem ce anume este aceasta
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a face cu realitatea fizică și nu se poate înțelege pornind de la aceasta; orice model științific impus culturii este nu nonsens. E elibera energia înseamnă exact contrariul: a-i da frâu liber, a-i desfășura ființa, a-i permite să sporească, în așa fel încât acțiunea culturii nu are altă finalitate decât această permisiune acordată Energiei să sporească, adică să fie ea însăși: autorealizarea subiectivității în efectuarea auto-afectării sale. Nu putem ajunge la înțelegerea ultimă a acestei acțiuni a culturii, a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
culturii este nu nonsens. E elibera energia înseamnă exact contrariul: a-i da frâu liber, a-i desfășura ființa, a-i permite să sporească, în așa fel încât acțiunea culturii nu are altă finalitate decât această permisiune acordată Energiei să sporească, adică să fie ea însăși: autorealizarea subiectivității în efectuarea auto-afectării sale. Nu putem ajunge la înțelegerea ultimă a acestei acțiuni a culturii, a caracterului său "binefăcător", decât menținând cu strictețe conceptul de cultură așa cum a fost elaborat acesta, adică interpretarea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
mai dificile se regăsește intact pe planul unde se încearcă acum a se scăpa de el. Intact, sau mai degrabă amplificat de toată diferența care separă mai multul de mai puțin: partea de energie nefolosită n-a făcut decât să sporească, sporind și neliniștea odată cu ea. Din acest moment, aceeași situație se repetă la infinit: fiecare pliere pe formele cele mai fruste ale simțirii, ale gândirii sau ale acțiunii suscită un flux suplimentar de energie liberă, o nemulțumire și mai mare
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
dificile se regăsește intact pe planul unde se încearcă acum a se scăpa de el. Intact, sau mai degrabă amplificat de toată diferența care separă mai multul de mai puțin: partea de energie nefolosită n-a făcut decât să sporească, sporind și neliniștea odată cu ea. Din acest moment, aceeași situație se repetă la infinit: fiecare pliere pe formele cele mai fruste ale simțirii, ale gândirii sau ale acțiunii suscită un flux suplimentar de energie liberă, o nemulțumire și mai mare și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
însăși, fiind gata, pregătită pentru a fi folosită după cum se va dori. Însă ce să faci? Nu știu ce să fac". Nici una dintre căile nobile trasate de cultură și permițându-i acestei forțe să se utilizeze, energiei să se desfășoare, vieții să sporească din ea însăși și să-și înfăptuiască esența nici una dintre aceste căi nu i se înfățișează plictisului pentru ca, angajându-se într-un a face și în încercarea suferirii sale, acesta să se descarce de latura opresivă a inacțiunii. Cu toate
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Există astfel o cultură a sentimentului nu a cutărui sau cutărui sentiment: al plăcerii, al urii, al sadismului etc., ci al sentimentului însuși ca atare, un a se simți pe sine al lui a se simți pe sine, care merge sporindu-se până la ceea ce am putea numi o beție ontologică. Mistica este acea disciplină care are în vedere auto-încercarea sentimentului în posibilitățile sale principiale, fiind, ca atare, o disciplină esențialmente practică. Însă ea este prezentă în orice activitate de cultură, și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și cea de a pricepe cu ajutorul înțelegerii, cea de a-și imagina ca și cea de a-și aminti. Dezvoltarea fiecăreia dintre aceste puteri implică astfel auto-afectarea sa originară, care, făcând-o posibilă în fiecare stadiu al efectuării sale, se sporește și se aprofundează în ea și odată cu ea. Iată de ce, așa cum observa cu candoare Aristotel, orice activitate se însoțește de o plăcere. Nicidecum în virtutea unei asocieri întâmplătoare, chiar dacă benefice. Ci din această rațiune esențială că orice act, actul de a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu este încă decât o condiție pentru crearea de cunoașteri noi, așa cum conservarea vieții nu este în general decât aceea a sporirii sale. În orice caz, finalitatea Universității este clară: de a transmite cunoașterea în cadrul unui învățământ, de a o spori în cadrul unei cercetări. În societate, dimpotrivă, și în praxisul care constituie conținutul său actele în care acesta se vehiculează nu au drept finalitate imediată sporirea vieții la cel care le înfăptuiește: este vorba de ajustarea unei piese, de verificarea unui
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care sfârșește prin conferințe a căror pregătire, care cere luni sau ani, ar trebui pe de altă parte să culmineze cu publicarea de lucrări în care se construiește o bună parte a culturii unei țări și a unei epoci. A spori îndatoririle profesorilor nu înseamnă așadar numai a lovi în niște oameni eminenți, ci și a pune capăt învățământului superior și astfel Universității înseși în ceea ce privește vocația sa de cercetare. Faptul că această creștere a programelor de lucru adică, în realitate, distrugerea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
prezenta nici cel mai mic interes mâine și despre care avem motive solide să credem că nu prezintă mai mult interes nici măcar atunci când reprezintă Evenimentul. Mijlocul este imaginea televizată, nu permanentul la care trebuie să se revină pentru a se spori de sine, ci ceea ce se adâncește fără încetare într-un neant pe care n-ar fi trebuit nicicând să-l părăsească. Așadar existența mediatică nu propune vieții autorealizarea, ci fuga, un prilej pentru toți cei pe care lenea lor, refulându
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
propria sa promovare, ea a încetat, tocmai, să fie mijlocul. Ea are nevoie de noile mijloace, de releul audiovizualului, pe care nu-l obține niciodată. Pentru că mass-media sunt tributare instanței politice, unui conformism social ale cărui dominație și putere le sporesc în mod infinit, deoarece, în acest fel, ele sunt aservite ideologiilor dominante, modelor, materialismului înconjurător, acestei pervertiri care vrea ca, de vreme ce comunicarea a devenit propriul său conținut, mass-media să vorbească mai cu seamă despre mass-media, anunțând ce se va produce
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu resimte dificultățile legate de ipostaza de părinte singur, ci doar că sunt create premise de abordare pozitivă și depășire a neajunsurilor. Politicile publice adresate acestui model de familie ar putea avea un efect de echilibrare, în sensul de a spori gradul de responsabilitate a celor implicați, accentuând obligațiile și îndatoririle corelate contractelor, dar și pe cele de tipul consimțământului implicit, cu o vizibilitate publică mai scăzută. Un posibil sprijin va putea presupune un contract prin care sunt prevăzute obligații atât
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
a fostului beneficiar, contele de Villamedina, asasinat Într-o istorie de fuste sau de gelozie. În acea Spanie coruptă unde totul era de vânzare, de la demnitatea ecleziastică până la cele mai lucrative funcții ale statului, titlul și beneficiile de mare curier sporeau averea și influența lui Guadalmedina la Curte; o influență care, pe deasupra, era dublată de prestigiul unei scurte dar strălucite cariere militare juvenile: la douăzeci și ceva de ani făcuse parte din statul major al ducelui de Osuna, luptând Împotriva venețienilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]