2,691 matches
-
plăcere, cântecul fatal. A doua zi după Sf. Dumitru, Zaraza ieși, după obicei, pe-nse rate, să-i ia tutun iubitului ei de la chioșcul din colț. Peste Calea Victoriei, în dreptul clădirii Casei de economii, se lăsase un amurg greu, unsuros, prin aurul stins al căruia femeia nu-și dădu seama că din invalidul care vindea acolo nu mai rămăsese decât cârja, ținută acum sub braț de un om al lui Borilă deghizat. Cum apăru Zaraza, cu un șal de Indii la gât, matahala
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
voioasă, care pe mine personal mă face să vomit mai ceva ca progesteronul pe care trebuie să-l înghit zilnic. Aceste mămici vor să facă totul natural, până acolo unde bieții ginecologi sunt nevoiți să asiste la nașteri cu lumina stinsă și cu gestanta așezată în patru labe, căci așa nasc ani malele. Nu râde, Herr Doktor, e adevărat, sora mea, medic cum știi, are mulți prieteni ginecologi și unul dintre ei i-a povestit că a fost nevoit să-și
Fructul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Luminița Marcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1772]
-
nu poți, căci ce-ai mai avea să-i spui? Căci deodată Îți amintești cum se lasă lumina tragică a Înserării peste jungla uriașă și ruginită a pămîntului cunoscută sub numele de Brooklyn și pe fețele tuturor bărbaților cu ochii stinși și pielea cenușiu-palidă, cum aceștia, chiar și În Brooklyn, se apleacă peste pervazul serii Învăluiți În lumina aceea tristă și tăcută. Și-ți amintești cum, Într-o seară, stăteai Întins În pat În adîncul celulei tale reci din Brooklyn și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cîteva zile mă gîndeam că nu te-am văzut de cîtva timp. „O fi plecată“, mi-am zis. Și apoi, timp de cîteva clipe s-a lăsat tăcerea, a rămas doar cîntecul păsărilor tot mai slab, vocile din stradă, sunete stinse, strigăte și frînturi de chemări, și ceva uriaș Îndepărtat, ca un murmur pierdut În aerul serii. — Ei, și ce-a mai fost pe-aici de cînd am plecat? rosti glasul În tăcerea ce plutea În lumina tragică și blîndă. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
lîngă mine un bărbat cu o față mîndră, mobilă și expresivă, cu o privire oarbă și fără țintă, ce trecea prin oameni, sorbind ceva ce nu se vedea. În timp ce mă uitam, și-a Întors capul Încet și apoi, cu glasul stins al celui care a Înghițit un narcotic, zise: „Cum? Al patrulea? Al patrulea?“, deși nu-i vorbise nimeni. Apoi Își trecu Încet peste frunte mîna firavă, cu un gest aproape gînditor, oftă istovit și Încet, ca un om care-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
stradă, puțin mai departe, În locul unde noaptea strălucise și scînteiase ca o cădelniță uriașă din care se Înălța o flacără prăfuită, aurită, orbitor de strălucitoare, licărirea obscenă se mai domolise și căpătase o nuanță cafenie, la fel de lividă, dar ceva mai stinsă. CÎnd brancardierii Își făcură apariția la ieșirea din metrou, mașina mortuară a poliției aștepta la bordură și cîțiva șoferi de taxi, cu fețe Întunecate și murdare, se adunaseră lîngă ușă, pe trotuar. În timp ce brancardierii traversau trotuarul cu povara lor, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
obrazul scăldat de sînge, fără cunoștință, iar apoi tăcere, nu se vede nimic, nu se aude nimic În afară de răsuflarea greoaie, Înecată, gîfÎită, a bărbatului buhăit, fața albă de șobolan din spatele lui, cu colții de șobolan dezgoliți de groază și licărirea stinsă, albăstruie a oțelului otrăvit. Din nou, sufletul plin de ură și teamă al lașului, plăcerea lașului de a ucide Într-un anumit fel - crima care nu-i pune În primejdie viața - de data aceasta Înarmat cu un pistol, Îmbrăcat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ce gîndeai tu, mă, căcăciosule! Ține-ți clanța, că-ți trag un glonte de-ți verși mațele! Își scosese pistolul din toc și-l ținea În mînă; ochii celor trei băieți sînt pironiți asupra butoiului cu licăr de un albastru stins, privindu-l cu o atenție concentrată, plină de o spaimă mută și de o uimire fascinată. — Haideți, spălați putina! striga viteazul Îmbrîncindu-l cu mîna liberă pe băiatul pe care tocmai Îl plesnise. Cărați-vă, toți trei! Nu vă mai băgați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
au acum o nuanță mai blîndă, sugerînd parcă o duioșie malițioasă. În cele din urmă, toată uriașa coloană cafenie, interminabilă, s-a scurs În interiorul vasului și n-a mai rămas nimic pe dig, doar tăcerea și rareori cîte un sunet stins, o adiere răcoroasă, seara, valul unduitor al nopții ce se apropie să ascundă totul la pieptu-i mare și primitor. Numai morții cunosc Brooklyn-ul Nu există om pe suprafața pămîntului care să cunoască Brooklyn-ul cu adevărat, pentru că-ți trebuie o viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
triaj, mici, strălucitoare, de un verde, roșu, galben intens, străpungînd Întunericul, iar pe alte șine se vedeau vagoane de marfă și șiruri de trenuri cufundate În Întuneric, goale, negre, așteptînd cu un aer ciudat de Încordare, de viață de curînd stinsă. Apoi peroanele lungi Începură să lunece pe lîngă ferestrele trenului, iar hamalii vînjoși ca niște tauri se iviră În fugă, salutînd Îndatoritor, strigînd, adresîndu-se celor din tren care Începuseră deja să le dea bagajele pe fereastră. TÎnărul Își luă Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Pătrunsese În foșnetul tainic și dulce al frunzelor de pe străzile inundate de vară, În pașii ce Înaintau Încet și singuratic prin Întunericul străzii Înfrunzite, În zgomotul ușilor din plasă trîntite, În tăcere, În lătratul Îndepărtat al unui cîine, În glasurile stinse, În rîsul, În ritmul slab al muzicii de la o petrecere, În toate glasurile ce străbăteau Întîmplător noaptea, Îndepărtate și ciudat de apropiate, nespus de cunoscute și de familiare. Și deodată, pe cînd ședeam sub bolta mîndră, misterioasă și tainică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pierdute, cufundate În somn, Întunericul care așteaptă, dăinuie veșnic și stă neclintit? Oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes n-au așteptat, cu inima plină de bucurie și amărăciune, de dorință și de foame mistuitoare - foc, flăcări, furie -, arzînd sălbatic și stins și singuratic În noapte, arzînd Întruna, pe cînd cei cufundați În somn dormeau? Oare n-au simțit același foc mistuitor, mistuitor, care ne-a mistuit pe toți? Oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes nu s-au mistuit În noapte? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu glasuri joase, lansînd chemări ca un croncănit aspru, ciudat și Îndepărtat - așa erau sunetele care alcătuiau cîntecul păsărilor. Toate păsările ce se trezeau În tufișurile și copacii din parc; iar deasupra lor trecea foșnetul aripilor nevăzute, strigătul ciudat și stins al păsărilor necunoscute aflate În parcul scăldat acum În lumină, un amestec straniu și dulce de triluri. „Dulce este adierea dimineții, dulce ivirea ei, o dată cu vraja primelor păsări“ și Într-adevăr așa era, iar soarele se Înălță, și parcă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și își cu-fundă mâinile în Covata carității pentru poporul lor. Preotul Preotul este un clopot Care de Duhul Sfânt este lovit Pentru a chema la Isus neamul omenesc. Preotul este ca buna luminiță: Când altarul este singur, și lumânările stinse, Pentru toți, întotdeauna, El arde aproape. Preotul este ca o culme pură Care dă înălțime muntelui Creștinilor: Cu cât mai aproape este de cer, dar în singurătate dură. Preotul este ca o rădăcină Care picură și stoarce limfa ascunsă Ca să
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
Hardie pleca spre Venus. Gândul acesta îl însufleți. Războiul împuținase comunicațiile. Între cele două planete nemaifiind decât un schimb săptămânal și nu era nevoie de o autorizație de îmbarcare. Se aplecă și manevră receptorul. Dar, fiind încă în pijama, lăsă stinsă placa video. - Aici Gosseyn. spuse. - Domnule Gosseyn. se auzi un glas de bărbat, aici Institutul de emigrare. Gosseyn înlemni. Știa că astăzi se va hotărî, și o anumită nuanță în glasul acesta nu-i plăcu. - Cine-i la aparat? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
mi ceri. Și apoi, adăugă ea, nici dumneata nu mai poți. Aceste vorbe îi amintiră de propria epuizare. El înlătură acest obstacol, vrând să vorbească, dar Leej făcu un semn de tăgăduire. - Nu discuta cu mine, zise ea cu glas stins. Pot afirma acum că există o întrerupere de mai mult de șase ore înainte de următorul bruiaj și că vom folosi acest răgaz pentru un repaos absolut necesar. - Vrei să spui că rămânem aici, în spațiu? - Culcați! îl corectă ea. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Am fost la ea pe ceață și acum nu cred c-aș mai găsi drumul. Figura lui Gay păru brusc îmbătrînită. își încrucișă mîinile pe piept, își plecă fruntea și umerii, uitîndu-se pieziș la el, și-i spuse cu glas stins: — Te-aș putea duce acolo. Dar lui Sludden nu i-ar plăcea chestia asta. — Du-mă acolo, Gay! Ea te-a ajutat cînd ți-a fost rău la petrecere. Cred că i se întîmplă ceva. Gay îi aruncă o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
prin ea, și nu va mai trebui să ne întîlnim. Fața umflată de furie a lui Ozenfant se relaxă într-o atitudine de perplexitate. — Vrei ca întregul curent din insitut să fie inversat pentru asta? întrebă el pe un ton stins. își șterse fața cu batista și îi întoarse spatele, spunîndu-i vlăguit: Ieși. Lanark ridică rapid tapiseria și se aplecă să iasă în coridor. Se ghemui în sala de ardere, simțindu-se mult prea descurajat să reia lectura de unde rămăsese. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
neagră în sutană stătea țeapănă lîngă pat. Lanark se ridică în capul oaselor. Era monseniorul Noakes care, sugîndu-și buza inferioară, îi zise: — îmi cer scuze pentru deranj, dar consider că problema e de maximă urgență. Avea o voce apatică și stinsă, păînd că se adresează geamantanului maro care-i stătea pe genunchi. Lanark se întreba ce să-i zică, cînd Noakes continuă. — O anumită persoană înu doresc să-i pronunț numele) ți-a spus cu siguranță ce puteri extraordinare exercitam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
casă. Printre pașii mari și smuciți ai tatălui său, Thaw auzi din nou zgomotul metalic. Urcară treptele și intrară în gura gangului, iar Thaw fu pus jos. Rămaseră în întuneric, răsuflînd din greu; apoi, domnul Thaw spuse cu o voce stinsă, pe care Thaw nu o recunoscu: — Cred că-ți închipui cît ne-ai speriat? Urmă un sunet ascuțit și un pocnet, și Thaw fu împroșcat în obraz cu bulgări de noroi. A doua zi dimineață, de la fereastra camerei de zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
a lui John Knox, cu pălărie, barbă, pelerină și ținînd în mîna dreaptă o carte mare din granit. Copacii dintre morminte nu aveau frunze, pentru că era la sfîrșitul toamnei. Am văzut o mormîntare acolo azi-dimineață, șopti doamna Thaw cu glas stins. Nu, nu e o priveliște prea încurajatoare. Domnul Thaw le explică celor doi copii că vor trece săptămîni întregi pînă cînd mama lor o să se însănătoșească și o să poată veni acasă, și cîteva luni pînă cînd o să aibă voie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
scuzîndu-se și dorind cu disperare să fie cea blondă în locul ei; apoi ea îl duse înapoi și i-l dădu prietenei ei. Simți imediat diferența. Avea corpul mai ferm, mai suplu, fără să fie fragil, iar părul, de un auriu stins, era dat frumos pe spate, lăsîndu-i fruntea palidă liberă. Avea cercei din pietricele atîrnate de lanțuri subțiri, și o rochie neagră cu decolteu pătrat. Uneori îi ghida pașii, alteori îl felicita. El o privea drept în ochi, își imagina cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
noaptea. Mă ghemuisem pe o bancă și așteptam să știu unde trebuia să cobor. După un ceas, am știut și am coborât. Era o haltă, nu i-am putut citi numele, o gheretă de scânduri cu o lampă afumată, aproape stinsă. Trenul se oprise câteva clipe, abia am apucat să mă dau jos. Am bătut în geamul gheretei, cineva dinăuntru a șoptit : „Ce dorești ?“, am întrebat tot în șoaptă unde e satul, nu i-am spus numele pentru că nu-l știam
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cheamă, dar nu știam pe unde stă, porneam la drum, coteam la dreapta sau la stânga, mă conducea un fel de luminozitate, când o întâlneam, nu-i spuneam o vorbă, abia dacă o salutam. Totul pornise de la niște bețe de chibrituri stinse aruncate într-o sobă fără foc, n-am să insist; apoi dădeam întâlnire celor pe care i-aș numi „prinții balcanici“ și ei treceau convinși că se duc la parade, mișcându-se ca niște particule epileptice; tot pe atunci îmi
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Hardie pleca spre Venus. Gândul acesta îl însufleți. Războiul împuținase comunicațiile. Între cele două planete nemaifiind decât un schimb săptămânal și nu era nevoie de o autorizație de îmbarcare. Se aplecă și manevră receptorul. Dar, fiind încă în pijama, lăsă stinsă placa video. - Aici Gosseyn. spuse. - Domnule Gosseyn. se auzi un glas de bărbat, aici Institutul de emigrare. Gosseyn înlemni. Știa că astăzi se va hotărî, și o anumită nuanță în glasul acesta nu-i plăcu. - Cine-i la aparat? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]