KorAP: Find »[drukola/base=strâmba & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...50 51 52 ...83 >

2,070 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637

invidia pe tata pentru reușitele lui cu turmele și pentru că fiii lui erau așa de numeroși și mult mai pricepuți decât cei doi fii ai lui. Laban ura și faptul că își datora bunăstarea bărbatului fiicelor sale. Gura i se strâmba de acreală ori de câte ori era pronunțat numele lui Iacob. Cât despre tata, el era conștient de un lucru. Că, deși el era acela care înmulțise turmele, care umpluse câmpurile de lucrători și care adusese negustorii la corturile noastre, nu era nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
tânguindu-se pe jos, înconjurată de servitorii casei, și ei aproape la fel de epuizați ca mama în travaliu. Moartea se simțea în cameră. I-am văzut fața în umbra de sub statuia lui Bes, păzitorul prietenos-grotesc al copiilor, care părea să se strâmbe de propria neputință. Ruddedit mi-a făcut cunoștință cu fiica ei, care s-a uita la mine cu ochi goi, dar a făcut ce i-am spus. S-a mișcat pe o parte așa că am putut să bag mâna dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473

o să bem bruderșaft. Na, asta m-a mirat și mai mult, iar când m-a întrebat dacă sunt de acord, atunci i-am spus că da, foarte de acord, tovarășe secretar, dar bunicul n-a mai zis nimic, s-a strâmbat numai, clătinând din cap. Între timp, traversasem Piața Centrală, cotisem pe Bulevardul Eroilor, și ajunsesem pe strada lăturalnică unde locuiau bunicii mei. Am oprit în fața casei, am coborât, bunicul a încuiat mașina, apoi a dat mâna cu mine, dar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
leu cu gura căscată, pe care-l ținea cu o mână, încercând să-l pună la loc, pe perete, și în același timp vârându-și furios celălalt braț în mâneca de la cămașa descheiată, chiar că nu puteai să nu te strâmbi de râs, și atunci mama s-a uitat la mine, am văzut că-i curge sânge din nas și fardul pe obraji, iar ea mi-a spus să mergem, tot mai râdea, și am luat-o de după umeri și, împreună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
părând tot mai îndepărtat, semănând în cele din urmă cu sunetul unui fluier, și atunci s-a auzit un pocnet și, brusc, s-au aprins luminile din sală. M-am uitat la Feri și am văzut că și el se strâmbă, orbit de lumină, și atunci am oftat amândoi deodată, iar eu i-am spus că-i un tâmpit, la care el a ridicat din umeri și s-a întors cu spatele la mine, și atunci m-am uitat și eu prin sală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266

ținu după el la distanță. Mergea drept Înainte, În mod vizibil fără țintă, insensibil la chemările ei și neoprindu-se decît odată ajuns la capătul digului. Veni după el și-l strigă Încetișor. Întoarse spre ea un chip cu trăsăturile strîmbate de ură. - Eșt mulțumită? Acum nu va mai vorbi! strigă el cu violență. La patruzeci și patru de ani, sora lui Pierric avea reputația de a fi o femeie redutabilă, una din cele care știu cum să-i Învîrtă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
obținute cu ușurință de la bănci, celelalte așteptau aprobarea primăriei. Votul pentru - sau Împotriva - clasării terenurilor Învecinate În zona constructibilă trebuia să aibă loc peste două zile. Yvonne tocmai Închidea telefonul cînd fiică-sa Închise ușa În urma ei. Doar văzîndu-i gura strîmbată Într-o expresie plină de dispreț, Gwen știu deja că avea să-i vorbească despre Pierric. - Cretinul de frate-tău iar a fost văzut pierzînd vremea la Ty Kern, bombăni Yvonne. Numai de asta n-aveam nevoie după toate cîte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Îl descoperi atunci pe cel care o amenința. - Comandant Fersen, Brigada criminală din Paris! Descotorosit În ciocnire de acel poncho din plastic sub care se adăpostea, bărbatul purta un costum elegant, dar șiroind de ploaie și pătat de noroi. Se strîmba de durere, masîndu-și stomacul. - Ce te-a apucat să mă agresezi astfel? Eși nebună sau ce naiba? Marie, revenindu-și În simțiri, se ridică și scoase la rîndul ei legitimația de polițistă. - Căpitan Kermeur, SRPJ din Brest! Eu am fost cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
interlocutorul și Închise. - Morineau! Mutra tînărului sergent se ivi În ușa Întredeschisă. - Am primit un telefon de la SRPJ, vor veni să-l preia pe Yves Pérec mîine, la prima oră, pînă atunci ți-l Încredințez pentru noaptea asta. Morineau se strîmbă, dar nu Îndrăzni să protesteze. Fersen se Întinse, ridicîndu-se de pe scaun, și Își luă haina. Mai luă și cele două cărți ale lui Ryan, descifrînd titlurile: Monumentul Răstignirii de la Carridwen și Pietrele care glăsuiesc. Măcar astea nu-i vor abate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
pe sergentul de jandarmi să lărgească perimetrul de securitate pînă la al doilea menhir. Mai departe, cei doi adjuncți ai lui Morineau mergeau În lung și-n lat pe faleză, Îndoiți de spate, În căutarea unor improbabile indicii. Stéphane se strîmbă cînd Îl auzi pe Lucas spunîndu-i că oamenii lui și el Însuși vor trebui să facă de gardă cu schimbul În sit, cît va fi nevoie pînă ce materialul de supraveghere video comandat pe continent să poată fi adus și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
el l-a ucis. Fir-ar să fie! Descumpănită, Îi urmări privirea ochilor ieșiți din orbite și Încremeni la rîndul ei. Pe geamul exterior, două mîini ca niște lopeți alunecau mînjind sticla mată cu dîre sîngerii. Un chip care se strîmba se lipi de geam. Pierric. Mașina 4x4 a jandarmeriei era parcată În fața fabricii de faianță. Abia cînd Înțelesese că Pierric nu era rănit, că sîngele de pe mîini nu era deci al lui, și cînd Îl văzuse cum lovește frenetic cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Își trase mîna. Fără bruschețea care Însoțește revolta și pe care Lucas oricum ar fi preferat-o În locul resemnării care aducea a depresie. - Ar trebui să fugi de mine, șopti ea. Aduc nefericire tuturor celor din jurul meu. Gura i se strîmbă. - Blestemată, blestemată... călugării fără cap o știau... - Uită-te la mine, Marie. Ridică tonul fără succes și dădu brusc cu pumnul În masă, transformînd farfurioara În băltoacă și făcînd-o pe Anne să iasă din bucătăria unde se refugiase. - Uită-te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
loc. Se uită la Lucas: acesta nu mai scotea o vorbă. - Acum știm În ce fel asasinul nostru putea circula Încoace și Încolo În sit fără să fie reperat. Îi era de ajuns să se ascundă În criptă. Polițisul se strîmbă. - CÎnd mă gîndesc că m-am adăpostit sub dolmen noaptea trecută și nici măcar n-am văzut semnul. - CÎnd ești În pericol de moarte, mergi la esențial. Esențialul. Privirile li se Întîlniră, intense, brusc jenate de ce Își putuseră spune În grotă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
așeză de-a curmezișul drumului. Se agita, făcîndu-se că vrea s-o Împiedice să treacă. Yvonne, fără menajamente, crezu că-l mătură cu un dos de palmă, ca de obicei, dar Pierric nu se clinti din loc. Gura lui se strîmbă În fel și chip, scoțînd sunete răgușite, de neînțeles, apoi un cuvînt țîșni, deslușit, pentru prima oară din copilărie. - Bebe... Izbuti atunci să Îngaime cîteva cuvinte, pe care ea le auzi limpede: - Bebe!... Să nu omori... bebe! De uluire, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
dea fiori. - Încearcă să fii mărinimos, PM, Îi strecură Armelle soțului ei. Du-te și du-i un pahar amărîtei de Gwen, așa cum ar face un adversar loial care are principiul să nu lovească niciodată inamicul Îngenuncheat. Fiica Yvonnei se strîmbă văzîndu-l pe PM venind spre ea, cu zîmbetul pe buze și o cupă În mînă. - Pentru o candidată aflată În campanie, nu prea ești pe fază, Îi șopti el printre dinți, Înainte de a lansa cu voce tare: „În sănătatea Mariei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
furiș În camera lui Ronan. Se Întrebaseră o clipă dacă trebuia să intervină și pînă la urmă se mulțumiseră să consemneze vizita În raport. CÎnd limuzina castelului se opri În fața proprietății și-l văzură pe Pierre-Marie coborînd, cu trăsăturile feței strîmbate de o furie pe care nici măcar nu mai Încerca s-o ascundă, Își spuseră că poate ar fi fost bine să intervină, apoi, cu un dram de lașitate, căzură de acord că Marie Kermeur, căpitanul lor, le ordonase să noteze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
erau trei lăzi... Dumnezeule, tot aurul ăla! Asta ne-a scos din minți... - Ce-ați făcut cu el? Yvonne avu nevoie de cîteva secunde ca să iasă din amintirile ei, părea sfîrșită de puteri, se uită la Lucas, gura i se strîmbă Într-un zîmbet cinic. - Arthus a făcut iute legătura cu spargerea de la banca Hostier, care tocmai avusese loc la Paris. A luat lucrurile În mînă, firește... A decis să ascundă tot bănetul ăsta și să aștepte să vadă dacă Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

locului, și trebuie să mă mișc și eu după ea. — Dorești ceva ? Cerșești ? Se întoarce brusc și mă fixează suspicioasă. Nu ! zic șocată. Eu... ăă... Nu pot să zic „mă ascund după dumneavoastră”. Păi atunci lasă-mă în pace ! Se strâmbă la mine și pornește ofuscată spre Costa Coffee. Inima îmi bubuie tare. Sunt total expusă în mijlocul gării. Greg Parker s-a oprit și el. Stă în picioare la aproximativ cincizeci de metri de mine, și încă mai vorbește la mobil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
mama. Ea gătește foarte bine. Te-ar putea învăța chestiile de bază. Îl privesc mirată, aproape râzând. — Adică tu ești de părere că ar trebui să rămân? Parcă nu mai devreme decât adineaori m-ai făcut escroacă. Scutur din cap, strâmbându-mă ușor de la crema de mentă. Trebuie să plec. — Păcat. Ridică din umeri. Ar fi fost plăcut să am în preajma mea pe cineva vorbitor de engleză. Și care face niște sandvișuri atât de extraordinare, adaugă, extrem de serios. Nu-mi pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
și mi se pune un nod la stomac. Peste ce-o fi dat ? — Nu pot să te las să mai umbli în halul ăsta. Apare în ușa uscătoriei, clătinând puternic din cap. — Poftim ? Mă uit la ea. — Părul tău. Se strâmbă. — A, da. Ating șuvița decolorată cu o grimasă. Voiam să mi-l aranjez în weekendul ăsta... — Ba ți-l aranjezi chiar acum, mi-o taie scurt. Ți-am adus-o pe supercoafeza mea. — Acum ? Mă uit la ea uluită. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
tine ! Are vocea aspră și gura încrețită de la fumat la greu, iar machiajul pare că îi e lipit de piele. Arată exact cum o să arate Trish peste cincisprezece ani. Se apropie, se uită cu atenție la părul meu și se strâmbă. — Ce-i asta ? Ai vrut să-ți faci singură șuvițe ? Râde cu poftă, încântată de propria glumă. — A fost un accident... cu o sticlă de clor. — I-auzi, un accident ! Își trece degetele prin părul meu, țâțâind din buze. Ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
cât de tare mă abțin să nu râd. — Ei, noi cei din Londra nu spunem bocete, zic. Doar ne vedem de viață mai departe. Așa suntem noi, londonezii. Ne vedem de viață mai departe. Știu cum sunt londonezii. Nathaniel se strâmbă ușor. Am locuit și eu la Londra o vreme. Mă holbez la el mirată, la lumina lunii. Nathaniel a locuit la Londra ? Încerc, fără succes, să mi-l închipui cum se ține de bară în metrou, citind Metro. — Pe bune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
peluză, ascunzându-mă după un rododendron uriaș. Mă strecor prin partea laterală a grădinii, prin spatele tufișurilor, încercând să nu foșnesc prea tare. Pământul jilav și umbrit e rece sub picioarele mele goale ; calc pe o pietricică ascuțită și mă strâmb de durere, în tăcere. Mă simt ca și cum aș avea zece ani și m-aș juca de-a v-ați ascunselea, și retrăiesc câteva clipe același amestec de spaimă și încântare. La aproximativ zece metri de casă mă ghemuiesc în spatele unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
la păr ? Îl ating în treacăt. Am vrut să mi-l aranjez și altfel. — Ăștia sunt ochelarii tăi ? Se holbează la mine siderat. — Mă doare puțin capul. Mai bine zi tu. Care-i treaba ? adaug iute, schimbând subiectul. — Trish. Se strâmbă. Mi-a făcut capul mare că fac prea mult zgomot. Nu pot să tund iarba între orele zece și două. Nu pot să aranjez gardurile vii fără să o anunț în prealabil. Și cică mă roagă, dacă sunt amabil, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
întrebarea pe care tot vreau să i-o pun de ceva vreme. — Ăă... doamnă Geiger, spun cu grijă, invitații la dineu își cumpără bilet ? — A, nu ! zice. E cam de prost gust, nu crezi ? — Țineți o tombolă ? — Nu prea cred. Strâmbă din nas. Lumea urăște tombolele. Abia dacă am curaj să-i pun următoarea întrebare. — Păi... îhm... și atunci cum anume intenționați să strângeți bani pentru acțiunea de binefacere ? În bucătărie se așterne tăcerea. Trish a înlemnit, cu ochii căscați. — Rahat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]