6,493 matches
-
setter roșu cu care mă Împrietenisem și o mamă de care mi-era frică eram cu zece ani mai bătrînă decît el abia Îl născusem pe Tiberiu coșmarul acela douăsprezece ore de perfuzii neîntrerupte și masca de oxigen Îmi Înăbușea strigătele ca un capac pe o oală care fierbe doctorul vocea lui albă tifon tavan și zăpadă am pierdut pulsul copilului și moașele masîndu-mi burta brațele lor rostogolindu-se ca niște făcălețe pe pielea Întinsă gata să plesnească screme-te, screme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dans Îl are amfitrioana! țești odios căpitane mă cutremur de această diloghie, fiecare mișcare are două acțiuni distincte dinăuntru dinafară diode pentru redresarea curentului) — Așa, așa, lipește-te bine nebunateco! țo punte În mijlocul ei la distanțe egale de maluri un strigăt ei trec nu-l aud) O Donna Clara ich hab dich tanzen gesehn țun șir de profiluri efigii ale vîrstelor de bronz de fier de aur le văd cum alunecă-n foc cum se moaie cum Își schimbă trăsăturile ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
casa mică veche de lîngă gard patul Florichii servitoarea cămășile ei de americă ligheanul cu smalțul sărit sînii moi de femeie trecută bine de patruzeci plăcere și greață nevoia de a trăi și chiotul de izbîndă al vieții ca acest strigăt al cocoșului cînd nimic nu prevestește Încă zorile noapte fără sfîrșit timp Împietrit pietrele astea fost-au vreodată călcate cu adevărat de tălpile umbrelor care mă bîntuie mereu În spate mereu mai În spate mai aproape de lup dar el Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
lor e Împărăția cerului“ oare există plată și răsplată pe lumea asta? nici nu știu pentru cine să mă tem mai mult pentru Marcelică sau pentru Niki) Și iată un glas din cer zicînd Ilie! Ilie! și el răspunzînd cu strigăt mare: Abba! Adonai! Și-l văzură pre El chiar pre El ben Bloom Elijah prin norii de Îngeri Înălțîndu-se În splendoarea strălucirii Într-un unghi de 45 de grade peste stabilimentul lui Donohue În strada Little Green precum piatra dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
bărbat. Toate acele cuvinte care se revoltă, biciuite, cu spinarea Încovoiată - un da, rostit În locul lui nu, un nu, În locul lui da, un firișor verde de fiere alunecîndu-i În colțul gurii. Așa te vreau. Se clatină pe picioare nesigure În strigăte de Îmbărbătare „Tu ești singurul element solid pe care se sprijină invidioasele spații, ești arborele vieții țîșnind În sus ca un gheizer sfîșiind cerul“ și acolo În urma uitată printre resturile pădurii carbonizate burta căscată a lupoaicei, țîțele ei calde Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nu poți fi preferat altuia, că nimeni nu te caută. Poate și Bacovia o fi simțit la un moment dat această frustrare aparent minoră - un moft de poet, va spune Cocoșatul, o aberație În comparație cu drama infirmității mele. Și totuși, acel strigăt stins al anonimatului, cîntecul celui ce nu e văzut „și de-atîta vreme nu știe de mine nimeni, nimeni, nimeni...“ Foarte puține lucruri pe lumea asta Îmi stîrnesc curiozitatea, nu mă interesează nici tipurile de orînduiri sociale ale mileniilor viitoare, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
eram amândoi pe scări mai devreme. Am sărit să-l caut prin toate camerele de sus. Nu era nicăieri, așa că m-am întors în camera mamei și i-am spus lui tanti Mae că tata a plecat. — Când am auzit strigăte și tot zgomotul ăla, m-am dat jos din pat și taică-tu mai că m-a dărâmat în fugă, cum trecea prin camera mea. A ieșit prin fereastră pe acoperișul de la verandă, mi-a zis tanti Mae în timp ce îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
încuiat ușa și m-am așezat pe pat, încercând să-mi calmez inima. Nunu cu prietenii lui au băut până târziu pe terasă, apoi s-au dus, pe la ora două, să pescuiască pe mare. Le-am auzit vocile amestecate cu strigătele pescarilor din sat, care aranjau felinarele și marele năvod. A doua zi m-am trezit în zori. Nunu dormea dezbrăcat în camera lui, hainele îi erau frumos așezate pe un scaun. Dinspre ele venea un miros de iod și sulf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
se ridicaseră însă în picioare, formând un cerc în jurul lui și privindu-l ca și cum ar fi fost un animal ciudat. Încet, cu o lentoare de care nu se crezuse niciodată capabil, el făcu un gest îngrozitor, care le smulse tuturor strigăte de spaimă. Și asta pentru că, dând la o parte unul din reverele hainei lungi de piele pe care o purta, individul făcu să iasă la iveală un pistol. PASAJ RETRAS Am suferit prea multă vreme din cauza nebuniei tale, iar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
greieri mecanici ce formau lichidul personalității și elixirul voinței. Calmul se restabili imediat, iar buteliile norilor vărsau acum fuioare fine și lungi de zăpadă pură care începură să prindă forță și să se răspândească necontenit. Deodată se auzi un singur strigăt prelung, reverberat, ciudat, astfel că toți norii întoarseră capul. Undeva aproape de malul Mării Aerului, nu departe de golf, neglijând cu nesimțire zbaterea Elementelor, a Vieții și a cursului Istoriei, care tocmai se ținea la școala elementelor mici, își aranjau instrumentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
a petrece zile întregi, m-am avântat pe scările ce urcau către o uriașă sală de lemn. Vocile se auzeau dinspre o ușă aflată în stânga mea, o monstruozitate de stejar de aproape trei ori mai înaltă decât un om obișnuit. Strigătele petrecăreților tocmai atingeau un punct culminant, probabil, în așa hal se urla, vreme în care eu tocmai mă holbam la candelabrul imens ce părea să atârne de niciunde, atât de sus și de puțin luminat era tavanul. Undeva în mijloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Eu sunt Bobby Giordano!! urlă el, răgușit. Mama-i din Ploiești, tata din Milano.../ Stilul meu inconfundabil și versul trohaic fac victime pe unde mă duc.../ Cuceresc orice femeie în metru iambic și fut tot ce-apuc... Bravoo! se auzi strigătul unui tânăr din sală. Bine, Giordano! Însă acesta continuă, cu o privire absolut incredibilă, pentru care orice actor și-ar fi dat probabil și viața: - Vă reamintesc, eu sunt Giordano Bobby și fac rime atât dă demult și dă bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pe ușă! țipă biata Aurora, interpretând reacțiile sălii drept admirative - și pe bună dreptate de altfel. Intră pe ușă văzându-l cât de înalt era și tremură toată de iubire virgulă de iubirea neștiută ce picura asemeni laptelui virgulă asemeni strigătelor de lilieci ce luminau noaptea cavernele tumultoase punct. El o zări, o zări și se năpusti asemeni leului turbat din pădurile Kamceatkăi, se năpusti culcând-o la pământ și strigându-i în sfârșit că o iubește! Te iubeeesc strigă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
față, venea vertiginos strada întreagă, ace de zăpadă ne biciuiau dureros fața și ochii. Când și când, răzbătea până la noi huruitul tramvaielor care treceau, și din nou acel „heeeppp“, „heeeppp“, strident și smuncit ca un șfichi, după care, un alt strigăt, plin de o bucurie răutăcioasă - „aliint-oo“; fulgerul negru al săniilor care veneau din față și așteptarea chinuitoare ca hulubele lor să lovească botul calului nostru; și „cioc, cioc, cioc“ sunând partea metalică a saniei, bombardată de zăpada aruncată înapoi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de tensiune a clasei, ochii noștri umezi, lacomi și aprinși, emoția noastră ascunsă și, de aceea, cu atât mai sălbatică. Era ca și cum am fi urmărit o luptă de tauri, numai că ne lipsea putința de a ne exprima emoțiile prin strigăte. La început, ieșea la lecție Eisenberg. Acest mic și cinstit truditor știa tot. Știa tot ce trebuie și mai mult decât atât, știa mai bine decât i se cerea. Dar, precum cunoștințele care i se cereau la lecția de zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Umblam zile întregi pe stradă pierdut în mulțime - era ca în zilele de Paști - strigând și înjurându-i foarte tare pe nemți, împreună cu această mulțime. Îi înjuram pe nemți nu pentru că i-aș fi urât, ci doar pentru că înjurăturile și strigătele erau ca un cui pe care cu cât îl înfigeam mai adânc, cu atât simțeam mai profund solidaritatea cu mulțimea care mă înconjura. Dacă în momentele acelea cineva mi-ar fi pus mâna pe o manetă și mi-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
din partea conducerii școlii dacă mă apropii de Burkeviț și dacă discut cu el. Mai erau exact două minute până la sfârșitul recreației. Ieșii din clasă și o pornii de-a lungul coridorului plin de tropot de picioare, de glasuri și de strigăte; ieșii pe palierul scării. După ce închisei ușa după mine, și zgomotele se contopiră într-un vuiet confuz, privii în jur. Cu un palier mai jos, lângă ușa carcerei care nu mai fusese folosită în ultimii zece ani și de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
acum, prin cine știe ce minune, pașii îl aduseseră aproape de ai lui. Desigur că era obosit, flămând și înfricoșat peste măsură. Poate că nici nu mai era în stare să vorbească. Probabil că se lovise de ceva în întuneric și scosese un strigăt de teamă. Strugurel nu mai stătu nici o clipă pe gânduri. Mulțumind în gând lui Dumnezeu pentru că îi ascultase rugămințile, se repezi în adâncul pădurii. Se îndrepta cu pași mari în direcția din care își amintea că venise țipătul. Din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la mică distanță de locul unde se afla el. Nu mai încăpea nici un dubiu că tâlharii se pregăteau să închidă împresurarea după care urma să tabere cu toții peste el. Probabil că erau la o distanță destul de mare de tabără pentru ca strigătele sale de ajutor să nu fie auzite de acolo. Ceața deasă care se lăsase îi ajuta și mai mult. Se pipăi instinctiv la șold, unde ar fi trebuit să se afle cuțitul cu arc de care nu se despărțea niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
văzut desprinzându-se de pămînt, Înălțându-se drept, tot mai sus, mișcînd lin din brațe, aproape nedeslușit, precum peștii aripioarele, , iar părul și barba Îi fluturau În zboru-i domol. În liniștea neașteptată care se lăsase, nu se mai auzea nici un strigăt, nici o respirație. Mulțimea stătea Împietrită, cu ochii ațintiți la cer. PÎnă și orbii Își Înălțau privirile pustii spre cer, căci după liniștea aceea năprasnică pricepeau că se Întîmplase ceva Într-acolo unde lumea stătea cu privirea ațintită. La fel și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sfeșnicul, doamna Brener fugi la fetiță, Îi apăsă căpșorul pe pieptul ei, dar nu reuși să zică ceva, Îi pierise vocea, nici ea nu știa ce se petrecea, de parcă cineva Îi Îneca fetița sau i-o sugruma. Printre urlete și strigăte, distinse ceva neclar, ceva cumplit, auzi numele fiicelor ei și un urlet Îngrozitor: „Nu! Nuuu!“ Dădu pînă la urmă de sfeșnicul de pe noptieră și, cu mîinile care abia o ascultau, aprinse chibritul. Fetița urla Întruna, cu o privire Înspăimîntată În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Însă fusese prea tîrziu, căci din familia țarului mai rămăsese o grămăjoară de oase. Iată cum un contemporan, un oarecare BÎkov, va descrie evenimentul: „În jurul orei două dimineața se vor stîrni Împușcături În subsolul vilei familiei Ipatiev. Se vor auzi strigăte sfîșietoare are cereau Îndurare, apoi cîteva Împușcături răzlețe, erau lichidați copiii. După care se va lăsa o liniște grea, ca și noaptea siberiană. Cadavrele, calde Încă, vor fi duse În taină Într-o pădure apropiată, unde vor fi Îmbibate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
domnu’ Sempere, asta-i o casă respectabilă. Eu am clienți berechet și nu-i musai să-nghit toate pănărămile astea, ne spuse ea În timp ce ne conducea pe un culoar Întunecat ce mirosea a umezeală și a amoniac. — Înțeleg, murmura tata. Strigătele lui Fermín Romero de Torres se auzeau năruind pereții În fundul coridorului. Îrin ușile Întredeschise se iveau felurite fețe supte și Înspăimîntate, fețe de pensiune și de supă botezată. — Haide, ceilalți la culcare, ce pizda mă-sii, că nu sîntem Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
din nou, izbindu-se de pereți, strigînd obscenități de-și spărgea bojocii. Tata oftă. — Aveți o cheie de la camera asta? — Bineînțeles. — Dați-mi-o. Doña Encarna șovăi. Ceilalți chiriași se iviseră din nou pe culoar, albi de groază. Probabil că strigătele acelea se auzeau de la Căpitănie. — Tu, Daniel, du-te și-l caută pe doctorul Baró, care stă aici, la doi pași, pe Riera Alta la numărul 12. — Auziți, n-ar fi mai bine să chemați un preot? Că mie În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Îndată pe omul fără chip, Coubert. Privirea lui lipsită de pleoape lucea, oțelită. ZÎmbetul său lipsit de buze rînjea În beznă. Am simțit cum niște degete reci mi se strîng În jurul inimii. Două sute de viori izbucniră pe ecran, urmară Împușcături, strigăte și scena se adînci În tenebre. Pentru o clipă, parterul dispăru În bezna absolută și nu putui auzi decît zvîcnirile care Îmi răsunau În tîmple. Încetul cu Încetul, o scenă nouă se ilumină pe ecran, destrămînd Întunericul din sală În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]