1,367 matches
-
Fata din ierburi. În câteva poeme, „duritatea viziunii”, „asperitățile” limbajului, pe alocuri frust, violent, asociații insolite de cuvinte ori schimbări bruște de registru stilistic, „semnul notației proprii”, în opinia lui P. Constantinescu, apropie lirica lui B. de expresionism ori de suprarealism. Cetatea lui Bucur (1940) combină elementul anecdotic cu tragicul, ironia cu parodia, retorica și prozodia cântecului de lume cu imagini de factură expresionistă, în încercarea de a surprinde viața pestriță a capitalei bucureștene, o cetate-bâlci pitorească și plină de viață
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]
-
în genere), care compun un program deopotrivă estetic și existențial. Temele sunt abordate frontal în Volubilis (1998), o colecție de eseuri, dialoguri și articole de presă. Dar, în virtutea unor afinități elective, ele asigură și substanța volumului despre Gellu Naum și suprarealism - Salvarea speciei (2000) -, o „ficțiune critică” realizată sub forma unui mozaic de citate, rezumate, comentarii, amintiri și dialoguri, unde, fără a emite pretenții de istoric literar, P. mizează pe o cunoștere empatică a poetului. Totuși, pe lângă pasajele memorialistice sau pur
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288943_a_290272]
-
sau pur ficționale, sunt de notat tentativa autoarei de a disloca vechile poncife suprarealiste (dicteul automat, hazardul obiectiv, umorul negru etc.) prin reabilitarea unor noi teme (plictisul, solitudinea, senzorialul, corporalitatea, copilăria), precum și prin aflarea unor punți stabile de contact între suprarealism și postmodernism. În primul său articol cu caracter programatic (Sensul poeziei, astăzi, 1987), P. își definește propria formulă poetică. Măcar în teorie, aceasta este consonantă cu postmodernismul optzecist (dialogism și plurivocitate, eterogenie și simultaneitate, mimesis și autenticitate), deși nu fără
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288943_a_290272]
-
opere. SCRIERI: Xilofonul și alte poeme, București, 1990; Pauză de respirație (în colaborare cu Andrei Bodiu, Caius Dobrescu și Marius Oprea), București, 1991; Juventus, București, 1994; Exuvii, București, 1997; Noapte sau zi, Pitești, 1998; Volubilis, Pitești, 1998; Salvarea speciei. Despre suprarealism și Gellu Naum, București, 2000. Ediții: Gellu Naum, Calea Șearpelui, introd. edit., Pitești, 2002. Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, Marea plictiseală, RL, 1990, 15; Florin Manolescu, Un debut exemplar, LCF, 1990, 9; Codrin Liviu Cuțitaru, Starea de „plicty”, CRC, 1990, 19
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288943_a_290272]
-
1998, 307; Mihai Dragolea, Din interes pentru viață, VTRA, 1998, 4; Iulian Băicuș, Corpuri și litere, RL, 1998, 27; Codrin Liviu Cuțitaru, Femeia textuală, „Timpul”, 1999, 2-4; Bucur, Poeți optzeciști, 186-193, 230-232; Grigurcu, Poezie, II, 303-312; C. Rogozanu, Critică și suprarealism, RL, 2001, 14; Carmen Mușat, Gellu Naum, Simona Popescu și jocul de învăluiri-dezvăluiri al poeziei, „22”, 2001, 587; Manolescu, Lista, I, 420-423; Caius Dobrescu, Inamicul impersonal, Pitești, 2001, 28-32; Pop, Viață, 302-306; Mircea A. Diaconu, Egografii - literalmente și în toate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288943_a_290272]
-
conjuncției între gândirea empiristă și rigoarea iconoclastă a raționalismului apare pozitivismul. Istoricismul și scientismul reprezintă două filosofii care anulează valoarea gândirii simbolice, a raționamentului prin analogie, adică metafora, Imaginarul fiind lipsit de orice funcție simbolică 3. Dacă romantismul, simbolismul și suprarealismul au fost adevărate puncte de rezistență ale valorii imaginii în cadrul dominației scientismului raționalizant, chiar în mijlocul acestor mișcări s-a stabilit o reevaluare pozitivă a visului, a visării, a halucinației și halucinogenelor al cărei rezultat a fost descoperirea inconștientului. Se știe
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
identitară, este învățământul, educația, alături de Biserică și Justiție. Acest truism trebuie amintit de fiecare dată când este vorba de radiografia unei națiuni, de profilul ei. Învățământul românesc a rămas aceeași cenușăreasă și în perioda tranziției postcomuniste. Să trecem peste teoriile suprarealismului bolșevic care încă se mai acreditează cu obstinație pe la noi, potrivit cărora am avut un învățământ performant în perioada comunistă. Existența unor succese notabile din comunism nu justifică cu nimic calitatea unui învățământ de top. Să fim foarte bine înțeleși
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
ca și cum pe ochi vi s-ar fi lăsat pielița translucidă a coșmarului.” Tehnici de science-fiction și psihedelism, univers morbid-romantic sau „citate culturale” din romanul horror de la E. A. Poe la S. King, dar nu fără trimiteri la Lewis Carroll și lumea suprarealismului, a feeriilor sau coșmarelor cu care se hrănește psihanaliza, totul converge, în Noctambulii, dar cu precădere în romanul Hidra (1996; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca) și în Oniria. Jurnal de vise (1985-1995) (1999) în tradiția novalisianului „cobor în mine și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285856_a_287185]
-
compoziției o notă neliniștitoare. Sistemul convențional de luminare a imaginii (cu lumină de la o singură sursă) a primit o lovitură de la Giorgio de Chirico care, în picturile sale metafizice, utilizează două, trei surse de lumină, accentuând factura stranie a lucrurilor. Suprarealismul a împins mai departe problemele umbrei tratate ca un element aleatoriu, ea urmărind mai mult gândul creatorului și nu o raportare strictă la realitate. Demne de luat în seamă sunt lucrările cu umbra întreruptă, de diverse crăpături, cu umbra frântă
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
problematice și manipularea lor ludică în limbaj"3. Deconstrucția canonului tradițional nu ar implica, conform lui Derrida, neapărat demolarea, în profunzime, a acestuia, (și, implicit, negarea tradiției, ca în anumite compartimente ale modernității, precum cunoscutele mișcări de avangardă: dadaismul și suprarealismul) cât, mai degrabă, o schimbare de semnificație, în virtutea a ceea ce se deconstruiește, o recontextualizare a vechiului în nou. Având convingerea legitimității demersului nostru, ne propunem să explicăm ce reprezintă deconstrucția, prin prisma intimei sale legături cu deconstructivismul, curent manifestat, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o nouă abordare de analiză a scrierilor în versuri ale acestei autoare, din perspectiva deconstrucției canonului, percepută, din prisma filosofiei derridiene, nu ca o dărâmare a valorilor trecutului, specifică unor compartimente ale modernității precum avangarda, de la futurism și dadaism, la suprarealism -, ci ca o reconsiderare a realității, păstrând fundamentul și intervenind doar în câteva elemente de structură. În acest sens, avem în vizor deconstrucția ca reconstrucție sau ca reconsiderare a texului, printr-o analiză mai profundă a acestuia. Și, cum poetica
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
reguli privind "nașterea" sau "facerea" poeziei, ori, în general, tehnica literaturii cu abordări dinspre genuri sau specii literare, dinspre prozodie, figuri de stil, compoziție, stilistică -, în funcție de doctrinele și dogmele curentelor înregistrate în plan diacronic: clasicismul, romantismul, realismul, parnasianismul, simbolismul, expresionismul, suprarealismul, dadaismul, paradoxismul etc"7. Poezia Anei Blandiana se întemeiază pe o poetică a unei duble deconstrucții. Pe de o parte, deconstrucția canonului paradigmatic, ideologic și estetic, prin mecanisme proprii de creație, autoarea reușind să reconstruiască o lume nouă pe o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
concluziona succint, atât intențiile inițiale, cât și o eventuală finalizare a lor, deconstrucția nu trebuie înțeleasă și nici confundată cu o demolare a modului clasic de a scrie poezie, în favoarea altuia nou, de tipul celui promovat de avangardă sau de suprarealism. Deconstrucția o interpretăm, preluând ideea derridiană, ca pe o reconstrucție, dar nu la nivelul formei, ci la nivelul fondului. În consecință, deconstrucția devine o încercare a poetului, sufocat de contextul ideologic apăsător, de a reconstrui o nouă realitate, fără a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
primele convenții realiste, principiile literaturii clasice, toate acestea impuneau o ordine căreia literatura trebuia să i se subordoneze, Încorporînd-o. Acesta este momentul În care nici discursul despre literatură nu scapă neatins. Iată ce scrie Rancière, pornind de la Artaud și de la suprarealism: „Literatura este formula și mitul, jocul fabulării și clinica unde delirul psihotic Îngrijește delirul paranoic.” Era prea mult. Este prea mult și, se știe, modernitatea este caracterizată, spun francezii, de exces. Este prea mult deci, da, este vorba tocmai despre
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
el nu privilegiază vedetele, acordă doar porțiuni suplimentare de text, tribut plătit consacrării populare, pe de o parte, varietății tematice a producțiilor, pe de alta. Astfel, Louis Aragon figurează În fiecare dintre primele trei părți ale volumului, ca exponent al suprarealismului, o dată, al realismului socialist, pe urmă, al “experimentărilor formaliste”, mai precis metaliterare și autoscopice, În final (după La Mise à mort, 1969). Fără Îndoială, mai interesantă este, prin noutate, cartografierea prozei franceze a ultimilor patruzeci și, În special, a ultimilor
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
vreme parte dintr-o castă dotată cu un obiect de cult și cu un instrument cultic: eul și oglinda. Oglinda este așadar semnificantul suprem al literaturii Înalte franceze, aceea care Își revendică titlurile de noblețe din poezia modernă și/sau suprarealism și se produce ca neîntrerupt act narcisic - Proust, Céline, apoi noii romancieri și oulipienii, iar alături, marii marginali, de la Julien Gracq la Pascal Quignard. În oglindă este chemat cititorul să admire scriitorul, mai puțin căci aproape imposibil să se identifice
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lui este textualistă : « Încredințarea limbajului unei aventuri aventurii limbajului ». Cu toate acestea, În anii 1970 asistăm la o revenire puternică a eu-lui În literatură, anunțată de altfel de Michel Leiris Încă din 1946, cînd apare Aurora (scrisă Însă În plin suprarealism, În 1927 : « Întotdeauna Îmi este mai greu decît oricui altcuiva să mă exprim altfel decît prin intermediul pronumelui EU »), apoi, În teorie, de Problemele de lingvistică generală ale lui Benveniste În 1966 - care aduce pe tapet teoria enunțării - și confirmată, În
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
grav decît În M-am hotărît..., iar prin felul În care descrie actul sinucigaș, tot atît de delicat. Arătînd cu degetul societatea criminală, Martin Page deresponsabilizează individul, Îl victimizează și Îl Îndeamnă să fugă În fantezie, să se cațere În suprarealism, Îl invită să moară frumos pentru că nu poate să-l Învețe cum să păcălească Sistemul. Am lăsat deoparte, cu intenție, descrierea amănunțită a lumii pariziene a artiștilor plastici. Puteți compara cum scrie Page despre ea cu Platforma și cu Posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
rezistă din poemul: "Înotând trufaș până unde apa se scufundă în apă". Patima și durerea sunt exterioare, nu există zbucium și nici noi întrebări raportate la existență. Poetul este descriptiv și retoric,iar unele încercări ale sale merg spre un suprarealism cuminte: Pluteau vânturi pustii/ și ziua pleca amantă bolnavă/ Tramvaiul fantomă plimbând/ Iepuri de casă". "Poeții de douăzeci de ani", subintitulat "Covor românesc",reînvie simbolic motivul tinereții fără bătrânețe: "Bună dimineața Românie!/ Azi bunul tău fiu, Ion prenume Ion/ vorbește
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un context cald și luminos al existenței diurne 2. Noul conținut poetic, neocolind metrica tradițională și cea a versului popular, se exprimă într-o diversitate de formule moderne poezia este criptică, absurdă, cu subînțelesuri, paradoxală. Poeții au asimilat dadaismul, expresionismul, suprarealismul, ermetismul. Simțim prezentă elegia, ca urmare a redescoperirii liricii eline, precum și traversarea unui spațiu poetic ce are ca punct de plecare pe Baudelaire, Rilke, T. S. Eliot, Paul Valéry, experimente imagistice care presupun asimilarea marinismului și gongorismului, fără ca personalitatea artistică
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cine bate vântul", "Cum se cheamă", "Numim arbitrar ochi": "Cum se cheamă el în lumina dinainte/ cum se cheamă el în întuneric/ cum se cheamă el între întuneric și lumină/ cum se cheamă el în noaptea polară." Tehnica ține de suprarealism, poemul "Turn" amintește de "Brățara nopților" a lui Ilarie Voronca; poetul invocă fumul de toamnă,, de iarnă, de primăvară, fumul din fumul zilnic, fumul din noi, răul și binele. Volumul "13 iluzii" pare a fi cel mai realizat esteticește. Poezia
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
tradiția poeziei românești. Astfel, el cântă orașul Târgoviște în maniera patruzeci-optistă, pe Cârlova, Eliade și Alexandrescu, copilăria etc. Al. Piru remarcă pe bună dreptate că poetul nu reușește să fie original și ecourile din Eminescu, Marin Sorescu, N. Labiș, din suprarealism, din Arghezi, sunt evidente. Retoric, pasionat de ceea ce este simplu și direct, îi lipsește echivocul și hazul lui Marin Sorescu din zilele lui bune: "Copiii au crescut, își spunea,/ cămășile le-au rămas mici./ Sigur trebuia făcut ceva cu cămășile
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
direct, dar încărcat cu imagini, nu arareori la modul ludic. Poetul îmbină suavul cu grotescul în două planuri ce se intersectează, ceea ce ne indică zbaterile unui poet trecut prin mai toate curentele literare moderniste în căutarea notei originale (impresionism, expresionism, suprarealism) (vezi "Globul ecvestru"). La Virgil Teodorescu, problematica poeziei militante este cuprinzătoare și vastă; atrocitățile războiului rămân treze în conștiința poetului, precum și indiferența oamenilor, care înseamnă și ea o crimă de neiertat: "oamenii... spălau/ cadavrele/ și le dădeau drumul pe jgheab
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mai ajunge/ În care un pictor lucrează cu sânge/ tablouri cețoase și busturi cu sânge" ("Noi suntem muzeul"). Ion Gheorghe este un poet la care viziunea modernă se îmbină cu tradiția. Intențiile sale sunt transcrise după sugestiile picturii, ale expresionismului, suprarealismului sau tradiționalismului, în funcție de impetuozitățile dictate de spirit. Ion Gheorghe este un colorist cu armonii încântătoare, într-o diversitate contradictorie de stiluri de la un volum la altul. În "Zoosophia", procedeul este cel al jocului arghezian în care ca și la autorul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
tematică proprie poeziei interbelice, acumulează motive folclorice frecvente în poezia tradiționalistă a perioadei: motivul șarpelui, al comorii, al pământului, al strămoșilor, la care adaugă un acut sentiment al revoltei, procesul de pauperizare al țăranului. N. Manolescu vorbește de existența unui suprarealism țărănesc transcriind faptul trăit". Poezia nu permite să ne dăm seama unde se termină fantasticul și unde începe realul, deoarece se produce o suprapunere perfectă între mit și realitate. Iarba din volumul amintit este simbolic similară cu "Mirabila sămânță". Sămânța
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]