1,658 matches
-
Într-o încercare de a fi autoritar, căpitanul se ridică grăbit: Tovarășă, dar noi așteptăm de azi dimineață. Când credeți că vom fi primiți? Atunci când tovarășul locotenentul major Bedniakov va avea nevoie de dumneavoastră, răspunde ea, cu o voce la fel de tăioasă ca și privirea ochilor negri din spatele ochelarilor. Cu mișcări țepene, milităroase, invită pe locotenentul Răducu într-o încăpere înaltă, spațioasă, cu pereți văruiți în alb, plini cu portretele membrilor biroului politic al PCUS. Latura din dreapta a camerei este acoperită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
comentat. Din acest motiv, autorul nu are nici puseuri de simpatie și nici izbucniri de antipatie față de autorii comentați. Scrisul său are întocmai culoarea temperamentului autorului: echilibrat, sanguin și moderat. Parcă o frînă interioară îl împiedică să treacă de la considerațiile tăioase de ordin general la imprecațiile țintind persoane anumite. Ion Dur e prea plin de măsură. Critic în plan teoretic, e nebelicos în planul considerațiilor individuale. Se pare că s-a pătruns atît de adînc de regula potrivit căreia se cuvine
În contra presei de estradă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8372_a_9697]
-
deliciul celor care au avut norocul de a se număra printre spectatori. Încleștarea celor doi, cu toată politețea mondenă a unor oameni care își întorc complimente cu aerul că de fapt nu dau doi bani pe părerea celuilalt, are ceva tăios și ireductibil. De o parte, un gînditor analitic de o fermecătoare facondă, Pascal Engel, supărat foc pe interlocutorul căruia nu-i iartă cinismul cu care șterge dintr-un gest distincțiile tradiționale ale filozofiei (adevăr-fals, sens-semnificație, valoare-nonvaloare, intrinsesc-extrinsesc, interior-exterior, limbaj-realitate), de
Spinosul și inutilul adevăr by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8694_a_10019]
-
pe pârghia de zăvorâre. Cu mâna rămasă liberă, își scoase calibrul său 12. Capul creaturii de coșmar se strecura prin deschizătură, iar fălcile anterioare se căscau lăsând să se vadă un sistem maxilar asemenea unui piston și înarmat cu colți tăioși! Când dinții șiroind de umoare vâscoasă înaintară spre el, Hicks băgă țeava flintei în botul monstrului și apăsă pe trăgaci. Detonația vechii arme de foc răsună în interiorul blindatului și capul spart căzu pe spate într-o jerbă de sânge-acid care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
care această povară. Coborârea liftului era prea lentă. Observă o scară lângă două tuburi de ascensor și urcă pe primele bare. În spate, Newt era ușoară ca un fulg. Un enorm braț negru zvâcni ca un piston și niște gheare tăioase ca briciul izbiră în podea și pătrunseră în metal, la câțiva centimetri de picioarele ei. Și acum încotro? Nu-i mai era frică. Nu avea timp să cedeze panicii. Era prea preocupată ca să fie îngrozită. Acolo: o scară spre nivele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
atenția spre ceea ce zărise la limita câmpului său vizual. Nu era nimic. O simplă picătură de lichid căzută pe planul înclinat, lângă bocanc. Condensare, sudoarea navetei. Dar picătura începu să sfârâie și să roadă rampa metalică. Era acid. Un obiect tăios și lucitor țâșni din pieptul său, improș-când-o pe Ripley cu fluidul intern, lăptos al androidului. Ghimpele uneia dintre aceste creaturi, care fiind atât de gros nu putea aparține decât reginei lor, se înfipsese în spatele său străpungându-l. Bishop se zvârcolea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
în ultimul meci), cu coatele julite și sângele închegat pe genunchi, pregătit să încasez binemeritata papară. Pândeam diminețile când bunica Aneta pleca la piață și cotrobăiam prin dulapul din bucătărie, în căutarea borcanelor mici și parfumate, legate cu țipla aia tăioasă pe care orice copil al comunismului și-a dorit, măcar o dată, s-o spargă. Acolo, dedesubt, clipoceau formele și culorile după care tânjeam: negru-vișiniul cireșelor amare; mieriul strugurilor albi; rozul unduit dintre petalele de trandafiri; maroul înghesuit și siropos al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
closetul universității din Chicago. Mințile lor geniale se făcuseră una cu pământul; cineva sau ceva avusese grijă să le „stingă“ la timp. În locul focului sacru, capsula magică își eliberase cianura. Dincolo de metafore, lucrurile se puneau singure cap la cap; clare, tăioase și nebunești. Să-și bată alții capul ce s-a întâmplat. Eu rămâneam profesorașul coate-goale, liber și liniștit: renunțasem să mă răfuiesc cu „sistemul“, iar micile mele crize de-orgoliu și autoritate se rezolvau pe pielea studenților, spunându-le (poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să respiri. Le recunoșteai imediat, după zimți și geamurile cuirasate. Cu cât te îndepărtai de ele, cu-atât păreau mai multe. Dacă mergeai în Băneasa, jurai că ai intrat în port. Drăciile astea îți înțepau privirea, decupau orașul în bucăți tăioase, sucindu-l ca pe-un cerșetor cu corpul frânt în poziții neverosimile. Bănci, corporații, trusturi. Firme cu parteneri mulți, care trebuiau să se înșire cu toții-n titlu și de care cineva se gândise că sună mai bine dacă adaugă semnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Billa, să ne facem cumpărăturile. Ieșeam cu portbagajul burdușit de pungi galbene, le descărcam seara, să nu ne observe nimeni. Locuiam într-un apartament alb, care ne unifica spaimele și îngrijorările, ca o poveste de Crăciun. Frigul intra pe sub geamuri, tăios și reconfortant: câtă vreme îl simțeam, înghesuiți unul în celălalt pe canapea, eram vii, rezistenți, pe poziție. Iarna, jaluzelele clănțăneau în vânt, ca dinții proaspăt puși ai unui pensionar. N-aveam prieteni (puținii pe care i-am fi putut numi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în Grinzing, sus, pe colină. Era ca și cum cineva îți dă întâlnire la Universitate și pe urmă te-așteaptă în Băneasa. Mi-am tras hanoracul din cuier și-am părăsit discret hotelul. Pe stradă, m-a lovit un vânt uscat și tăios, ca la sosire. Nu mai ningea, dar ți se congela fața. Ochii lăcrimau, obrajii frigeau. M-am uitat în stânga, apoi în dreapta, apoi am închis mobilul și l-am aruncat într-un tomberon. Nu eram idiot, aș fi putut doar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
geam, nu mai știai nimic. Viena părea încremenită, nimeni nu-și dădea osteneala să mimeze deplasarea. Decorul înțepenise într-un anotimp de bucătărie, calm și fabricat: clădirile crem caramel, zăpada crocantă, cu glazura de țurțuri la streșini. Era o iarnă tăioasă, fractală, ca mintea unui schizofrenic prin care umbli cu-o lamă de cuțit: imaginile se multiplicau pe două orbite, două emisfere cerebrale, două suluri ale poveștii. Culorile și formele buclau spațiul exterior, se-apropiau de retină și treceau prin aceleași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
români și cei maghiari și austrieci. Miza disputei a fost originea, etnogeneza și continuitatea nord-dunăreană a românilor după retragerea aureliană din 271-275 e.n. S. Mitu (1997) conchide că prin luările de poziție ale Școlii Ardelene, care își găsesc încununarea în tăioasele reacții critice ale lui Petru Maior, putem vorbi despre nașterea unei adevărate "tradiții a unei literaturi polemice" (p. 27), centrată pe reluarea "la nesfârșit, obsesiv, [a unui] set restrâns de probleme istorice și lingvistice relativ obscure și controversate, legate de
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
și implicit a dreptului de proprietate funciară asupra Transilvaniei, în favoarea ungurilor, Roesler susține că populația română a migrat la nord de Dunăre, trecând munții în Ardeal, doar în secolul al XIII-lea, mult după așezarea ungurilor în interiorul arcului carpatin. Contra tăioasă, venită din partea istoricilor naționaliști români, nu s-a lăsat prea mult așteptată. În 1884, A.D. Xenopol publică Teoria lui Rösler, în care își propune să demonteză piesă cu piesă eșafodajul argumentativ încropit de istoricul austriac. Starea tensională amorsată în avangarda
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
așteptată. În 1884, A.D. Xenopol publică Teoria lui Rösler, în care își propune să demonteză piesă cu piesă eșafodajul argumentativ încropit de istoricul austriac. Starea tensională amorsată în avangarda istoriografică prin revigorarea în forță a tezei imigrațiunii, urmată de reacția tăioasă a românilor care au reafirmat teza permanenței neîntrerupte a românității, s-a strecurat și în ariergarda literaturii școlare. Xenopol, protagonismul contra-ofensivei românești, alocă în manualele sale de istorie destinate învățământului primar spații relativ ample dedicate problematicii spinoase a continuității. Teoria
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Istorie și mit... a lansat paradigma critică, a deconstrucției mitologiei naționale românești edificată laborios în ultimul secol și jumătate de existență statală. Interpretată de detractorii săi, cantonați în pozițiile autohtonismului tradiționalist, ca iconoclastă și ireverențioasă la adresa ființei naționale românești, analiza tăioasă și ireverențioasă întreprinsă de L. Boia nu este însă de o originalitate absolută. După cum însuși autorul este mândru să recunoască, inovativitatea abordării sale este relativă, avându-și antecedentele în istoriografia critică ancorată în paradigma junimistă. Istoricul reactualizează astfel o tradiție
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
ca de mort, care conferea întregii fizionomii a acestui tânăr, în pofida constituției lui destul de robuste, o expresie de secătuire și în același timp de ceva pătimaș până la suferință, care nu se armoniza cu zâmbetul lui impertinent, grosolan și cu privirea tăioasă, încântată de sine. Era îmbrăcat gros, cu un cojoc larg din blană de miel, acoperită cu postav negru, așa că peste noapte nu-i păsase de frig, în timp ce vecinul său fusese nevoit să simtă pe propria spinare zgribulită toată dulceața umedei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
bunăvoință (îți jur, doar de bunăvoință!). Nu te supăra pentru îndrăzneala celui disperat, a celui care se îneacă, pentru că a avut curajul să facă o ultimă sforțare ca să se salveze de la pieire. G.I.“ — Acest om pretinde, spuse Aglaia cu voce tăioasă după ce prințul termină de citit, că vorbele: „rupe totul“ nu mă vor compromite și nu mă vor obliga cu nimic, dându-mi, după cum vedeți, o garanție scrisă, chiar prin acest bilet. Remarcați, vă rog, cu câtă naivitate s-a grăbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
găsi repede o casă mică din lemn. Spre marea lui mirare, casa era frumoasă pe dinafară, curată, ținută în mare ordine, cu o grădiniță în care creșteau flori. Ferestrele dinspre stradă erau deschise și prin ele se auzea o vorbire tăioasă și neîntreruptă, aproape țipată, ca și cum cineva ar fi recitat sau chiar ar fi rostit o cuvântare. Prințul intră în curte, urcă scara mică și întrebă de domnul Lebedev. — Iată-l, îi răspunse bucătăreasa cu mânecile suflecate până la coate, care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
el, spune-mi sincer, știai sau nu că sosesc astăzi la Petersburg? — Că o să sosești, mă gândeam eu, și vezi că n-am greșit, adăugă acesta, zâmbind sarcastic. Dar de unde să știu că o să sosești chiar astăzi? O anumită impulsivitate tăioasă și ciudata irascibilitate conținută de întrebare îl uimiră și mai mult pe prinț. — Chiar dacă ai fi știut că astăzi, ce rost are să te enervezi în halul ăsta? rosti prințul încet, intimidat. — Ce vrei să zici cu asta? — Mai înainte, coborând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vinovat, nu trebuia s-o fac așa, iar acum... nu se mai poate, pentru că mă disprețuiți... — Păi e-o casă de nebuni! strigă Lizaveta Prokofievna. — Chiar așa, o casă de nebuni! nu se mai abținu Aglaia, rostind vorbele cu voce tăioasă, însă spusele ei se pierdură în larma generală; toți discutau de-acum zgomotos, toți judecau, unii se contraziceau, alții râdeau. Ivan Feodorovici Epancin era în ultimul hal de furie și, arătându-și demnitatea jignită, o aștepta pe Lizaveta Prokofievna. Nepotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mâna dreaptă a lui Ippolit a strălucit ceva și cum în aceeași secundă micul pistol de buzunar i-a ajuns lipit de tâmplă. Keller se repezi să-l apuce de mână, dar în aceeași clipă Ippolit trase. Se auzi țăcănitul tăios, uscat al cocoșului, dar acesta nu fu urmat de împușcătură. Când Keller îl înșfăcă pe Ippolit, acesta îi căzu în brațe, parcă leșinat, poate într-adevăr imaginându-și că e deja mort. Pistolul era deja în mâna lui Keller. Câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
coaguleze instituțiile și societatea, când țăranii nu auziseră de CAP, iar dacă nu le ajungea pământul puteau să plece oricând În America, fără pașaport sau viză, Întorcându-se acasă cu o frumoasă agoniseală? Amintirile Încărcate de nostalgie, care contrazic afirmațiile tăioase ale istoricilor naționaliști, nu ne ajută nici ele să răspundem la o asemenea Întrebare. În orice caz, „epoca imperială” din trecutul Transilvaniei a fost perioada care a marcat cel mai profund nu doar structurile sale de civilizație, ci și memoria
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
iar domnii arme de foc. Le Brun a explicat cu răbdare și în detaliu semnificația alegoriilor pictate pe tavanul camerelor. Străduindu-se din răsputeri să-l mulțumească pe rege, Fouquet nu a observat că regele făcea o serie de remarci tăioase. Acestuia, camerele i s-au părut mult prea mari, mobila prea exotică, tapiseriile de aur mult prea frumoase și picturile care evocau puterea amfitrionului exagerate.Ultimul punct de atracție a fost cina. Vesela era compusă din tacâmuri de argint și
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
Letopisețul Țării Moldovei) TEXT B Vodă Ștefan, călcând atunci în al patruzecilea an al vârstei, avea obrazul ars proaspăt de vântul de primăvară. Se purta ras, cu mustața ușor cărunțită, avea o puternică strângere a buzelor și o privire verde tăioasă. Deși scund de statură, cei dinaintea sa, opriți la zece pași, păreau că se uită la el de jos în sus. Vodă făcu semnul creștinesc și sărută Evanghelia, apoi îndemnă printr-un mic semn, din ochi, pe coconul său, să
LIMBA ?I LITERATURA ROM?N? ?N 100 DE TESTE DE EVALUARE PENTRU LICEUP by Pavel TOMA ,Lorena Teodora TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/83870_a_85195]