5,643 matches
-
prezența unei anumite disponibilități sufletești, ci și pentru că presupune o artă În a-l acorda: „Binefacerea atinge perfecțiunea atunci cînd se ascunde atît de bine, Încît cel obligat nu se simte inferior binefăcătorului” (H. de Balzac). Într-un mod similar, Tacit observa: „Binefacerile sînt agreabile atîta timp cît credem că le putem răsplăti: dincolo de aceasta, recunoștința cedează locul urii”. * „Între a face rău și a face bine nu este altă deosebire, decît În pacea sau neliniștea conștiinței; truda este aceeași.” (H.
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
trăit acolo ca un patazit? Asta înseamnă a se ignora că ea însăși a scris mult, nepublicând nimic tocmai pentru că s-a dedicat filosofului de Bordeaux: a tradus din latină îlimbă pe care a învățat-o singură): Vergiliu, Ovidiu, Sallustius, Tacit; a scris cam la repezeală, poeme închinate pisicuțelor ei, Ioanei d’Arc, LĂonorei, fiica lui Montaigne; a fost în corespondență cu cu un număr considerabil de persoane printre care: Juste Lipse, Francisc de Sales dar și Richelieu, Ana de Austria
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a celui de finanțare a cercetării, consilii naționale realizate, de asemenea, pe baza propunerilor universităților. Se poate întâmpla însă ca o schimbare structurală să fie promovată printr-o simplă lege, neprecedată de dezbateri publice. În acest caz, legea conține neexplicit/tacit o strategie de schimbare structurală: nu sunt formulate rațiunile schimbării și nici efectele anticipate ale noii structuri. În aceste cazuri, strategia schimbării promovată prin lege, este mascată de reglementări concrete, și poate trece neobservată. Un bun exemplu este oferit de
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
să conturăm o definiție specifică a alianțelor. Printre aceste elemente se numără: caracterul formal al alianței. Deși, așa cum am văzut deja, există și autori ce consideră alianțele și ca asocieri informale, se impune o diferențiere între alianțe formale și alinieri tacite ale statelor pe baza intereselor lor comune, care sunt informale. Alianțele însă, îndeosebi cele militare, sunt rezultatele unui acord formal între două sau mai multe state, de obicei a unui tratat. Acesta are un rol central în definirea alianței, întrucât
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
tipologia alianțelor, care este extrem de complexă. Printre criteriile de clasificare a alianțelor se numără: Caracterul formal vs. caracterul informal - din acest punct de vedere, Snyder consideră că, există o dihotomie între alianțe cu caracter formal și alte forme de aliniere tacită, cum sunt ententes-ele sau détentes-ele, care au un caracter informal. Numărul de membri ai unei alianțe - îndeosebi în perioada „războiului rece”, prevalează un tip de alinață cu un număr foarte mare de membri, cunoscută și sub numele de coaliție. Un
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
a interviurilor este mai mare decât validitatea predictivă a acestora. În raport cu validitatea de construct, cercetările au identificat faptul că interviurile structurate care se raportează la post măsoară factorii cognitivi cum ar fi: abilitățile cognitive (Huffcutt, Roth și McDaniel, 1996), cunoașterea tacită (Harris, 1998) sau cunoașterea postului pe când interviurile nestructurate măsoară, în special, abilitățile sociale și aspecte ale personalității. Schmidt și Hunter (1998) consideră că interviurile, ca metodă de selecție, măsoară o combinație de: experiențe, abilități cognitive, abilități specifice și aspecte ale
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
din viața de zi cu zi. Cu toate acestea, nu există dovezi că inteligența practică este un bun predictor pentru performanțele în muncă. Există puține cercetări efectuate pe eșantioane reprezentative care să evidențieze validitatea de criteriu a testelor vizând cunoașterea tacită, iar rezultatele au arătat o validitate redusă și absența îmbunătățirilor semnificative în raport cu ceea ce obținem utilizând teste de abilități cognitive generale. Un alt concept care este din ce în ce mai discutat astăzi este acela de inteligență emoțională. Inteligența emoțională (Goleman, 1996) pune în legătură
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
Pattern of Social Transformation, Institute for Social Research, Zagreb, pp. 79-88. Rémond, René, 2003, Religie și societate în Europa, Editura Polirom, Iași. Sandu, Dumitru, 1999, Spațiul social al tranziției, Editura Polirom, Iași. Sommerville, John, 1998, „Secular Society/Religious People: Our Tacit Rules for Using the Term Secularization”, în Journal for Scientific Study of Religion, vol. 37 (2), pp. 249-253. Stan, Laviana, Turcescu, Lucian (2000). „The Romanian Orthodox Church and Post-communist Democratization”, în Europe-Asia Studies, vol. 52 (8), pp. 1467-1488. Stark, Rodney
Viața socială în România urbană by Dumitru Sandu , Mircea Comșa , Cosima Rughiniș , Alexandru Toth , Mălina Voicu () [Corola-publishinghouse/Science/2285_a_3610]
-
poate fi uneori obligat să tacă, dar dacă chiar amuțește totul e pierdut. Unii au crezut că în atari momente nu mai e timp de „literatură” și că omenirii „nu-i mai arde” de asemenea îndeletniciri. Dar istoria arată contrariul. Tacit a scris, după cum spune el însuși, “într-o vreme bogată în catastrofe, crudă chiar și pe timp de pace”. Liniștea din turnul lui Montaigne nu era și a vremii. Dacă marilor dezastre unii scriitori le pot totuși opune mări cărți
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
încordare bărbătească și umană a celor doi combatanți a reprezentat un moment exemplar al spiritului. Jocul lor a avut, nu exagerez deloc, ceva din perfecțiunea aparent gratuită a unei fugi de Bach și din fermitatea irevocabilă a unei pagini din Tacit. Înfățișarea și alura fiecăruia din cei doi era de altminteri eminent reprezentativă tipologic: mustăcioara blondă a lui Smith, zâmbetul lui distant și silueta lui „zveltă de ofițer englez de pe Indus” (cum spunea Camil Petrescu despre cineva) își găseau o replică
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
caracter memorialistic nu intră în sfera artei literare. Desigur, vorbise pe negândite, orbit de părtinire, altfel nu pot crede că nu și-ar fi adus aminte de exemplele ilustre care-i infirmau zdrobitor imprudenta afirmație. Pe lângă operele propriu-zis memorialistice, de la Tacit până la de Gaulle, Malraux sau Ehrenburg, sunt altele care sub formă de roman, de „ficțiune”, au un fond memorialistic ce nu poate fi tăgăduit. Lucrul acesta s-a remarcat cu privire la Proust; mutatis mutandis și Război și Pace are un atare
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
lui I.L. Caragiale, Creangă, Ion Ghica. Proza ca artă literară nu e numai cea de ficțiune. În epocile clasice, marea proză o găsim și în operele de istorie, în jurisprudență, memorii, oratorie, tratate de economie politică, opere filozofice etc. De la Tacit la Montaigne, Saint-Simon, Bossuet, Montesquieu, Buffon, Michelet, Macaulay, P.L. Courier, Schopenhauer, Nietzsche, Bergson, Iorga (unul dintre cei mai formidabili artiști pe care i-a avut omenirea), prozatorii aceștia stau, ca literatură, alături de Balzac, Tolstoi, Dostoievski, Caragiale. Marea proză, ca fenomen
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
face să mă alătur domniei-sale, fără a contesta de altfel impresionantul efort al autorului, una dintre cele mai exemplare conștiințe artistice ale secolului). Inovația de dragul inovației e curată prostie, ce să mai vorbim! Iar în ce privește proza sunt convins că de la Tacit încoace au mai apărut prozatori de geniu, ca Cervantes, Saint-Simon, Balzac, Tolstoi, Dostoievski, Proust etc., dar nu sunt convins deloc că arta prozei ar fi progresat. Ceea ce îmi pare nefiresc e faptul că astăzi prin termenul „proză” nu se mai
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
prin construcțiile sale imaginare, dar dezamăgitor prin slaba rezistență În confruntarea cu aspectele realității zilnice. Μ Fiecare are o intimitate de apărat, deoarece nu este om care să nu aibă ceva de ascuns, la un moment dat (de exemplu, suferințele tacite ale unei responsabilități trădate În raport cu sine sau cu altul; ambiții personale care propun moduri de a fi ce depășesc propria putere de realizare; dezamăgiri date de o convingere prea mare În puterea adevărului În lupta cu minciuna și ipocrizia; eșecul
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
trebuia să îl completez singur. Cu acel dar, ele voiau să spună, în mod clar, două lucruri: 1. „Inefabilul nostru se dovedește a fi tot mai mult unul de tip irațional și pragmatic: autoritatea pe care o atribuim în mod tacit acțiunii are un caracter subcultural așadar, în esență, de dreapta” și 2. „Noi am fost adoptați și de instigatorii fasciști, care se amestecă cu revoluționarii verbali (verbalismul poate duce însă și la acțiune, mai ales când o mitizează), și reprezentăm
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
statală n-ar fi putut să reziste. Pentru aceasta însă, Biserica trebuia să admită și să aprobe exigența liberală și cadrul formal democratic: lucruri pe care le admitea și le aproba doar cu condiția de a obține de la putere autorizația tacită pentru a le limita și suprima - autorizație pe care, pe de altă parte, puterea burgheză o acorda din toată inima. Într-adevăr, pactul său cu Biserica, în calitate de instrumentum regni, tocmai în aceasta consta: să-și mascheze propria lipsă substanțială de
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
împotriva vechii reacțiuni, ce reprezintă numai o mască. Subiectele de italiană concepute pentru ultimele examene de bacalaureat sunt un bun exemplu al falsei dileme și al falsului conflict despre care vorbeam. Evident, din partea autorităților a existat înainte de toate o colaborare tacită: dreapta tradiționalistă a acordat câte ceva moderaților și progresiștilor, iar aceștia din urmă au acordat câte ceva dreptei tradiționaliste; astfel încât lumea academică și ministerială clerico-liberală s-a exprimat pe deplin. Subiectului liberal propus de fraza pompoasă a lui Croce i se opune
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
și mai mult copularea - împreunarea heterosexuală -, în fața căreia n-ar mai exista, practic, obstacole. Dar această libertate a copulării în „cuplu”, așa cum este el conceput de către majoritate - această miraculoasă toleranță față de cuplu -, oare de către cine a fost dorită în mod tacit, promulgată în mod tacit și tot în mod tacit primită fără cale de întoarcere în rândul obișnuințelor? De către puterea consumului, de către noul fascism. El a pus stăpânire pe exigențele de libertate, ca să spunem așa, liberale și progresiste și, asumându-și
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
împreunarea heterosexuală -, în fața căreia n-ar mai exista, practic, obstacole. Dar această libertate a copulării în „cuplu”, așa cum este el conceput de către majoritate - această miraculoasă toleranță față de cuplu -, oare de către cine a fost dorită în mod tacit, promulgată în mod tacit și tot în mod tacit primită fără cale de întoarcere în rândul obișnuințelor? De către puterea consumului, de către noul fascism. El a pus stăpânire pe exigențele de libertate, ca să spunem așa, liberale și progresiste și, asumându-și-le, le-a golit
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
ar mai exista, practic, obstacole. Dar această libertate a copulării în „cuplu”, așa cum este el conceput de către majoritate - această miraculoasă toleranță față de cuplu -, oare de către cine a fost dorită în mod tacit, promulgată în mod tacit și tot în mod tacit primită fără cale de întoarcere în rândul obișnuințelor? De către puterea consumului, de către noul fascism. El a pus stăpânire pe exigențele de libertate, ca să spunem așa, liberale și progresiste și, asumându-și-le, le-a golit de sens, le-a schimbat
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
ținuți departe de adulți, care aproape că încercau în fața lor un sentiment de rușine din cauza nerușinatei lor virilități născânde, deși atât de pline de pudoare și de demnitate, cu acei pantaloni sobri, cu buzunare adânci; iar băieții, supunându-se regulii tacite care îi voia neștiutori, tăceau stând deoparte, dar în tăcerea lor erau o intensitate și o voință umilă de a trăi (nu voiau nimic altceva decât să le ia, răbdători, locul taților lor), o asemenea strălucire în ochi, întreaga lor
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
ca o armă eficientă În conflictul dintre blocul comunist și cel democratic. Pentru exilați, acest lucru era cu atît mai adevărat cu cît organizațiile politice constituite nu beneficiau de recunoașterea oficială din partea statelor occidentale, care se mulțumeau doar să Încurajeze tacit prezența și activitatea lor, În condițiile În care recunoscuseră statu-quo-ul În centrul și estul Europei, deci nu puteau susține oficial guvernele din exil. În timp ce activitatea politică a românilor din afara granițelor țării a fost concentrată mai ales În SUA, centrul cultural
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Echipa recunoaște că, deși aparent descriptivă, lucrarea este „Încărcată de opțiuni valorice”, raportîndu-se la nivelul ideal al „Învățămîntului democratic modern” și la conținuturile sociale ale școlii. Acest model nu este Însă explicit, lăsînd un spațiu larg „supozițiilor cel mai adesea tacite” pe care se Întemeiază Învățămîntul românesc azi. Autorii se concentrează asupra funcționalităților școlare, și mai puțin asupra finalităților educației. Se raliază tranșant la ideea, cam uzată deja, că Învățămîntul reflectă fidel starea societății românești - rudimentară, rurală, patriarhală, de subzistență, producătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
abordări precum „Învățămîntul și privatizarea”, „Filosofia Învățămîntului actual”, „Școala autosuficientă”, „Educația de bază: o prioritate strategică uitată”, „Inegalitatea de șanse În educație”. Dacă problematica reformei și cea a nereușitelor ei nu sînt deloc noi, expunerea practicilor curente, ignorate sau exersate tacit ca daturi ale Învățămîntului nostru, poate surprinde neplăcut mulți lectori nepregătiți. Mihaela Miroiu concentrează În două capitole tarele neasumate ale școlii românești, glosînd mai ales despre autoconcentrare și autosuficiență, elitism, excepționalism și intelectualism, segregare și asocialitate, autoritarism, hiperierarhizare și hipercentralizare
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
de reformă, care se pare a nu fi depășit niciodată fazele primare: contestații, suprimări și adăugiri punctuale. Opțiunea pentru o abordare sistemică și decizională a Învățămîntului are Însă și alte aspecte, trecute sub tăcere de autori. În primul rînd, confirmă tacit marginalizarea microcomunităților școlare și a politicilor tribale care populează acest univers. Nu este o neglijență, ci o opțiune. Chiar pentru cei care denunță birocratizarea și etatismul excesiv, soluția reală este tot ierarhică. Ei propun, de fapt, o bizară descentralizare „de la
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]