KorAP: Find »[drukola/base=taică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...50 51 52 ...139 >

3,451 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

pământ transilvan... Țipătul miresei la nunta însângerată de la Răuseni și ochii lui taica m-au urmărit ani și ani, continuă el după ce dă roată paraclisului, cu gândurile duse. Mă sculam nopțile lac de sudoare; vezi bine, duhul chinuit al lui taica nu-și afla odihna în mormânt. Plângeam înăbușit în pernă. S-au scurs anii... și... și n-am mai plâns. Gândul răzbunării mi-a hrănit ura și m-a împietrit... Și te-ai răzbunat pe ucigaș?! Te-ai răzbunat?! strigă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
palme cu bucurie, cu înfrigurare: Șobolanu' a mușcat!? L-ai tăiat! Așa-i?! L-ai tăiat! L-am zgâlțâit de țăcălie, mârâie Ștefan cu ură, și i-am spus: "Șobolane!! Țara ai belit-o!! Moldova ai vândut-o turcilor!! Pe taica l-ai ucis mișelește!! Și-ți era frate!!" "Nepoate, chițăia el pițigăiat, nu mă ucide!!" Se milogea, se târa, îmi săruta picioarele, mă implora: "Fie-ți milă, nu mă ucide, nepoate! Am aur! Aur mult! Ți-l dau tot! Tot

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
el pițigăiat, nu mă ucide!!" Se milogea, se târa, îmi săruta picioarele, mă implora: "Fie-ți milă, nu mă ucide, nepoate! Am aur! Aur mult! Ți-l dau tot! Tot! Lasă-mi viața!" L-am scuipat în față: "Ucigașule! Pe taica nu-l poți răscumpăra cu tot aurul din lume!!" Îi clănțăneau dinții, guița ca un porc dus la tăiere. Puțea: se cufurise pe el de groază... Îmi venea să vărs de scârbă. Taie-l!! am poruncit gâdelui. Alexandru bate din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
sânge... Am văzut multe trunchiuri descăpățânate, cu ciotul gâtului gâlgâind de sânge înspumat, dar niciodată nu m-a cuprins o scârbă mai mare privind stârvul acela ce se zbătea în spasmele morții. Am ridicat ochii spre cer: "Te-am răzbunat tăicuță!! am strigat eu. Dormi în pace". Și, din ziua aceea, duhul lui taica și-a aflat odihna. Și nopțile mele somnul. A fost cumplit, șoptește Alexandru. Biet de tine, tăicuță, prin câte ai trecut... E frig aicea? îl întreabă Ștefan

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
dar niciodată nu m-a cuprins o scârbă mai mare privind stârvul acela ce se zbătea în spasmele morții. Am ridicat ochii spre cer: "Te-am răzbunat tăicuță!! am strigat eu. Dormi în pace". Și, din ziua aceea, duhul lui taica și-a aflat odihna. Și nopțile mele somnul. A fost cumplit, șoptește Alexandru. Biet de tine, tăicuță, prin câte ai trecut... E frig aicea? îl întreabă Ștefan înfiorat. Nu... Ștefan își șterge cu palmele obrajii uzi, zâmbește vag: Să ne

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
spasmele morții. Am ridicat ochii spre cer: "Te-am răzbunat tăicuță!! am strigat eu. Dormi în pace". Și, din ziua aceea, duhul lui taica și-a aflat odihna. Și nopțile mele somnul. A fost cumplit, șoptește Alexandru. Biet de tine, tăicuță, prin câte ai trecut... E frig aicea? îl întreabă Ștefan înfiorat. Nu... Ștefan își șterge cu palmele obrajii uzi, zâmbește vag: Să ne încălzim dar... spune și ia plosca, umple două ulcele cu vin. Zi, bogdaproste! Să-i fie lui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
prin câte ai trecut... E frig aicea? îl întreabă Ștefan înfiorat. Nu... Ștefan își șterge cu palmele obrajii uzi, zâmbește vag: Să ne încălzim dar... spune și ia plosca, umple două ulcele cu vin. Zi, bogdaproste! Să-i fie lui taica, maicăi și Maruței, adaugă și Varsă câteva picături. Bogdaproste... Ștefan pășește agale, pe gânduri: Când ai intrat, ai văzut, am pus mâna pe pumnal. M-am și speriat. O să-ți povestesc. Ca să știi, ca să te păzești... E o istorie lungă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
grozăvii s-au petrecut în Cetatea Sucevei... Moldova căzuse sub greu și cumplit blăstăm. În nopțile fără lună se povestește strigoii sculați din morminte bântuiau și hohoteau în turnul cel mai înalt al cetății, de ți se ridica părul măciucă... Taica, vânat de frații ce umblau să-i facă de petrecanie, a fugit în Transilvania la Iancu Corvin de Hunedoara. Maica, Dumnezeu s-o pomenească -, nu știa unde să mă mai ascundă de răul iubiților mei unchi ce umblau să-mi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
partea celui mai puternic -, i-a strecurat în borșul de pește mult plăcut lui un prăfuleț din minunata otravă venețiană, moștenire de familie. Și, astfel, Aron-Vodă Răspopitul a ajuns să spurce Scaunul Moldovei cu curul său răpciugos! E rândul lui taica, Bogdan, să intre în scenă... Cu ajutor unguresc de la Iancu de Hunedoara, l-a zdrobit la Crasna, dar Aron-Răspopitul a fugit și s-a oploșit în grațiile craiului Cazimir. Bogdan-Vodă n-a apucat să domnească nici doi ani. Fratele Aron

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
scoate pumnalul de la brâu: Mi-a fost tovarăș credincios și mi-a salvat viața. Ți-l trec ție, să te ocrotească... Nici ziua, nici noaptea, să nu te desparți de el! Ochii în patru, fiule... Și de tine ai grijă, tăicuță, spune el grijuliu. Oțelește-ți brațul, dar mai cu osebire mintea! O minte ascuțită valorează cât o mie de săbii... Ștefan se oprește la fereastră. Respiră adânc, tulburat. I se perindau prin minte frânturi de amintire a fost un coșmar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
închină la repezeală, face altă plecăciune către Măriile lor și se retrage spre ușă. Voichiță! Dat-au turcii?! Voichița se lipește cu spatele de zid, cu ochii plecați. Alexandru îi aruncă pe sub gene o căutătură grea. Fulgerător, caută ochii lui taică-su, apoi privește din nou la Voichița. Se răsucește pe călcâie și pleacă. Alexandre!... Alexandre!! Ce l-o fi apucat? ridică Ștefan din umeri. Parcă l-a înțepat o viespe... V-ați certat? Voichița, lipită de zid, cu ochii plecați

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
curaj singură. M-am sfătuit și cu Ea. O să plec la mănăstire, la bolnița pe care ai zămislit-o la mânăstirea Neamțului. Acolo, aș fi de folos. Mă pricep să leg rănile. Nu mi-i silă de sânge. De mică, taica m-a pus să grijesc răniții din războaie... Deci, vrei să pleci la bolnița Neamțului... spune Ștefan cu tristețe. Un gând de adevărată domniță... De vrei tu... reia el chinuit după o tăcere. Erai o lumină. O să-ți duc dorul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
l-a supărat cu ceva, el, Craiul, ca stăpân ce se află acelui supus, este gata să-l judece și să-l pedepsească." Ștefan izbucnește în hohote mari, batjocoritoare: Mă bate la fund că n-am fost cuminte. Unde dă taica, crește! Sultanul s-a ridicat de pe pernă dând de înțeles că întrevederea s-a terminat. Și, trimițând salutări și urări de sănătate Cazimirului, i-a spus: "Voi trimite și eu ambasadorii mei pentru ca prietenia frățească statornicită între noi să se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cât de mare trebuie să fie teama din mine? Un domn însă trebuie să fie "teribil și neînfricat", adaugă ironic și pune mâna pe creștetul lui Alexandru. Mânzule, odată și-odată, la rândul tău, vei înțelege pentru ce se teme Tăicuță Măria ta! Pentru ce prăpădește nopțile la lumânări... Pentru ce trebuie să se umilească! Să mintă! Să fie crud! Nedrept! Nemilos! Să ucidă! Un singur lucru să ai grijă, Alexandre: "Să-ți rămâi credincios ție însuți și țării!". Ai înțeles

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
lucru să ai grijă, Alexandre: "Să-ți rămâi credincios ție însuți și țării!". Ai înțeles, fiule? Să-ți dau cel mai bun leac contra fricii: Mergi înainte și credința-ți va veni!". Alexandru își șterge obrajii cu palmele: Am înțeles, Tăicuță Măria ta... Ștefan îl strânge aproape, cu un glas îngânat: Săndrele, o să-ți fac o mărturisire care o să te doară... Fără lacrimă însă! Să te călești! De două ori, Mahomed mi te-a cerut ostatic, zălog de credință la Înalta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
osteniți-osteniți, somnoroși, dar veseli, gălăgioși... Vodă Ștefan, intră șchiopătând, înghesuit, sufocat de cei dragi, în cămeșoaie cum au sărit din pat: Doamna Maria lipită de el; Olena înghiontindu-se cu Petru pentru a cuceri o bucată cât mai mare din tăicuță; Sora, suflându-și nasul într-o pestelcă; și Țamblac, cu restul. Lacrimi, suspine, smiorcăieli de fericire... Ștefan trage mult aer în piept, o strânge pe după umeri pe Maria, mângâie creștetul Olenei, iar Petru i s-a și cocoțat în spinare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ferindu-și privirea din calea ochiului său. Bârsan, cu capul plecat, tace. Apoi, cu glas sugrumat, bolborosește: Jale, Măria ta! Jale! Satu-i scrum... Am săpat o groapă lungă: bătrân lângă nepot, nepot lângă bătrân, alături, împreună... Și... și bătrânul?... Toader?... Taica Toader a căzut în prag apărându-și casa. Cinci săgeți i-au străpuns inima... Ștefan tace, apoi, îngână: Mi-era drag bătrânul. Avea soare în inima aceea. Dumnezeu să-l ierte! Și... și soața? Mălina, pare-mi-se... Bârsan întoarce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Dunărea nu mă mai spală... Mă chinuie întrebarea: a meritat sacrificiul? Așa-așa! se dezlănțuie Daniil. Răsucește cuțâtu'! Mai tare! Mai adânc!... M-or blăstăma măicuțele... Și vădanele... Și fătucile nelumite... Și pruncii ce se tot uită în susul drumului: "Și taica nu mai vine"... spune el gâtuit și tușește, tușește, de aproape își pierde răsuflarea. Așa-așa! Sfâșie-te! Biciuiește-te! Nu vezi? Ți s-au aprins bojocii! Și crierii ți s-au aprins! Prea le pui la inimă toate. Ascultă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999

Gheorghiță și a Maricicăi care se ocupau cu plăcere de ei, lăsând astfel pe mama lor să se îngrijească de treburile mari ale gospodăriei . Mihăiță terminase clasa a șasea și avea destul de muncă în gospodărie cu vitele sau la câmp; taică-său fiind mai mereu pe drumuri cu căruța, cu care făcea transporturi de mărfuri în chirie, multe îndatoriri au trecut pe umerii lui Mihăiță, care s-a oprit cu școala după clasa a șasea. Era bine dacă ar fi terminat

Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
pe Neculai al meu în pace. Că vă știe tot satul, cum v-ați tăvălit pe dealul teilor și am aflat de la moașă că fecioru-tău, Ion, e făcut cu el și i-ai dat numele Ion, chipurile, în amintirea lui taică-tu. Marița își amintește că s-a simțit rușinată de pleftureala lui Ileana, mama lui Neculai, dar totuși i s-a plâns că Ghiță al ei este un nevolnic neputincios, că o bate cu melesteul sau cleștele, cu ce apucă

Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
știe ce e cu ea, pierzându-și și un papuc la trecerea punții peste pârâul Racova. întoarsă acasă Ghiță, bărbatu-său s-a trezit din somn și o întrebă pe unde a umblat iar ea minți că a fost la taică-su, că mamă-sa îi cam bolnavă și îl îndemnă să adoarmă căci îi va povesti mâine pe îndelete ce și cum. Se dezbrăcă încetișor , ascultând sforăitul lui Ghiță care adormise din nou și se culcă cu spatele la bărbatu-său. A

Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
tot nu scăpa de ele. Se trezește și se mută în alt pat și se gândi că trebuie musai să-l întâlnească pe Neculai să vadă ce hotărâri iau după ce fusese certată de mama lui. Numai de n-ar afla taică-su și mumă-sa și nici Ghiță despre isprăvile ei, apoi își rândui în minte ițele unui plan ce-i încolțise mai demult în cap. Aflase de la soră-sa, Ileana, că fratele lor, Costache „didilavale” vânduse cei doi juncani frumoși

Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
pas, nu trebuia să aibă prea mare grijă. îl luase de cu noapte și pe Mihăiță, avea nădejde în el că-l ajutase și la cărat marfa și la așezarea acesteia în căruță și mai ales, o păzise cât timp taică-su vorbea cu negustorii care pregătiseră marfa. Mihăiță își tocmise un cotlon în spatele căruței unde stătea în voie și putea să țină ochii și pe încărcătura ce o cărau la Pungești. Mersul la pas al cailor, gândul că se poate

Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
drumuri la judecăți, bani părăduiți cu avocații... și ce-a câștigat? în inima sa simți revoltă împotriva unei legi atât de nedrepte care nu dă voie unui om harnic să dobândească pământ dacă nu este băștinaș . Doar și el și taică-su Ion au slujit cu credință țara, vărsându-și și sângele pentru a nu fi cotropită de vrăjmași. Gândi cum de a îngăduit Dumnezeu să i se întâmple asemenea mârșăvie, să fie furat pe față prin tot felul de manevre

Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
este averea ta și să ne ferească Dumnezeu să nu facem cum e bine. Uite, îți spun asta de față cu mama și tata, ca să nu crezi că, Doamne ferește, am vreun gând ascuns.” (Ce vulpe șireată!) „Da, măi băiete” spuse taică-su Ion, „e adevărat că legea este proastă dar dacă nu se poate altfel, fă cum zice Marița. Ghiță este un om de treabă și va recunoaște că tu ești stăpânul pământului.” își aminti cum au făcut actele după învoiala

Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]