2,816 matches
-
care apasă persoana, o Însingurează și o golește, o aruncă În disperare și adesea sfârșește prin a o Înstrăina nu numai de lume, ci și de sine Însăși. Aceste aspecte ale suferinței, care de regulă sunt asociate, trebuie considerate de către terapeut ca ținte absolut obligatorii ale acțiunii sale de restaurare psihomorală a persoanei aflate În suferință. Terapia de susținere, Încurajare, trebuie să vizeze toate cele trei registre ale persoanei umane. Suferința trebuie anulată prin explicare și Înțelegere. Inițial, trebuie ca persoana
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
controlat și moderat (Davis apud Gelder, Gath, Mayou, 1994, p. 419). Confirmări similare au fost aduse de raportul American RAND în 1976 și de Orford și Edwards în 1977 (Orford, Edwards, 1977). Astfel, concluzia la care au ajuns mai mulți terapeuți a fost că, pentru persoanele dependente de alcool, băutul moderat poate reprezenta un obiectiv adecvat. Această idee are la bază studiul lui Sobell, și anume că nu există diferențe semnificative între „nebăutori” și „consumatorii cu măsură” în decurs de un
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
inițiată de Moreno, care a pus și bazele psihodramei și sociometriei (Gelder, Gath, Mayou, 1994, p. 559). Tehnica terapiei de grup a fost dezvoltată de S.H. Foulkes la Spitalul Militar Northfield din Marea Britanie. Metoda sa se baza pe psihanaliză. Astfel, terapeutul era relativ pasiv, mai ales datorită utilizării interpretărilor analitice (Foulkes, 1948, p. 136). După cel de-al doilea război mondial, terapia de grup s-a dezvoltat în special în Statele Unite, asfel încât astăzi aceasta presupune un grup de oameni care
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
infantile, masochiste și feminine asupra imaginii paterne idealizate și carismatice ale terapeutului. Acest transfer, spune L.H. Rockland, era necesar pentru ca hipnoza sau sugestibilitatea să poată fi făcute cu succes (Rockland, 1989, pp. 23-39). Edward Glover consideră că cel mai eficient terapeut al metodei de susținere este doctorul de familie, care în mod intuitiv recomandă o schimbare fie a situației, fie a comportamentului - și astfel, încurajează o scădere a anxietății și, în consecință, a simptomatologiei (Glover, 1931, pp. 397-411). În perioada de după
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
Diferența dintre terapia de grup și cea de susținere constă în faptul că terapia de susținere accentuează sprijinul psihologic individual. Una dintre componentele esențiale ale terapiei de susținere este ascultarea. Astfel, individul este încurajat să vorbească despre problemele sale, în timp ce terapeutul ascultă și oferă sfaturi, sau chiar un ajutor concret. În momentul în care terapia de sprijin se folosește în starea acută, în criză, persoana este ajutată, în special, să își exprime emoțiile. Totodată, alcoolicul care caută sprijin terapeutic este încurajat
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
în starea acută, în criză, persoana este ajutată, în special, să își exprime emoțiile. Totodată, alcoolicul care caută sprijin terapeutic este încurajat să-și asume responsabilitatea propriilor acțiuni și să caute soluții pentru rezolvarea problemelor. Totuși, există ocazii în care terapeutul își fososește autoritatea pentru a convinge persoana să adopte un anumit curs de acțiune. M. Gelder numește acest gen de convingere sugestia prin prestigiu. Un alt factor esențial al terapiei de susținere este reglarea intensității relației dintre pacient și terapeut
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
terapeutul își fososește autoritatea pentru a convinge persoana să adopte un anumit curs de acțiune. M. Gelder numește acest gen de convingere sugestia prin prestigiu. Un alt factor esențial al terapiei de susținere este reglarea intensității relației dintre pacient și terapeut. Astfel, atunci când individul are o personalitate dependentă, iar tratamentul este de lungă durată, intensitatea relației crește și, de aceea, dependența trebuie să fie dirijată spre întregul colectiv terapeutic, și nu doar spre un singur medic (Gelder, Gath, Mayou, 1994, p.
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
diferențele de conținut conceptual ce se impun între normalitatea clinică și cea socială, spre exemplu. Pentru realizarea acestui deziderat, D. Offer și M. Sbashin au încercat să readucă în prim-plan punctul de vedere exprimat de K. Jaspers, conform căruia terapeutul trebuie să fie empatic și să se racordeze cu „nivelul lumii personale” a pacientului, pentru că numai în acest fel poate fi obținut un rezultat bun. Potrivit lui K. Jaspers, eroarea fundamentală a psihiatriei clasice este de a încerca să explice stările
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
propriilor acte și consecințe” (Fromm, 1978, p. 217). În privința sintagmei de tulburare mentală impusă de către D.S.M.IV TM, redactat sub auspiciile Asociației Psihiatrilor Americani, aceasta, pe lângă faptul că introduce multe clarificări de natură clinică și îndeosebi la nivelul relației dintre terapeut și client, ascunde în construcția sa multe ambiguități, mai ales în delimitarea acesteia de tulburarea somatică. O analiză atentă a sistemului american de clasificare a tulburărilor mentale (D.S.M.IV TM) dezvăluie faptul că matricele nosologice, paradigmele de definire ale tulburărilor
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
1998). Nu se ține cont însă de faptul că, deseori, spitalizarea, recidivarea unor mai vechi suferințe sunt precipitate de disfuncționalități apărute în cadrul acestui mediu social (familial, profesional, comunitar etc.). Cum pot remedia această situație membrii echipei de îngrijire multidisciplinară (medici, terapeuți de familie, asistenți sociali, psihologi etc.) și prin ce tipuri de intervenții pot fi adresate întrebări-țintă la care se așteaptă răspunsuri din partea specialiștilor, vom încerca să analizăm în continuare. Strategii și intervenții focalizate pe familie O caracteristică a societății contemporane
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
accent din ce în ce mai pregnant pe o abordare completă biopsihosocială a problemelor, pe modul în care aceste probleme afectează relațiile și comportamentele din interiorul familiilor. Această abordare a problematicii familiei poate fi realizată prin servicii complexe furnizate de echipe multidisciplinare constituite din terapeuți de familie, medici, asistenți sociali, psihologi, juriști etc. În tabelul 1 apar câteva tipuri de intervenții focalizate pe familie, intervenții ce pot fi realizate în cadrul serviciilor existente la nivel comunitar (Institute of Medicine, 2001). Tabelul 1. Modele de intervenții centrate
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
petrecându-se într-un interval temporal bine delimitat, de regulă cât mai scurt, în timp ce psihoterapia urmează cadre temporale diferite, în funcție de modelul psihoterapeutic folosit, permițându-i specialistului utilizarea unui spațiu temporal în funcție de nevoile clientului, definite de teoria pe care o folosește terapeutul în intervenția sa (astfel, o intervenție de tip psihanalitic poate dura ani de zile, nefiind bazată pe un plan strategic stabilit de la prima întâlnire). 6. Tipul de relație stabilit între consilier/terapeut și client introduce o altă diferență între consiliere
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
clientului, definite de teoria pe care o folosește terapeutul în intervenția sa (astfel, o intervenție de tip psihanalitic poate dura ani de zile, nefiind bazată pe un plan strategic stabilit de la prima întâlnire). 6. Tipul de relație stabilit între consilier/terapeut și client introduce o altă diferență între consiliere și terapie. Astfel, prin natura expertizei și înaltei specializări, terapeutul stabilește patternul intervenției, conducând terapia în funcție de diagnosticul și pronosticul prestabilit, în baza modelului terapeutic pentru care este specializat. Chiar și în modelul
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
poate dura ani de zile, nefiind bazată pe un plan strategic stabilit de la prima întâlnire). 6. Tipul de relație stabilit între consilier/terapeut și client introduce o altă diferență între consiliere și terapie. Astfel, prin natura expertizei și înaltei specializări, terapeutul stabilește patternul intervenției, conducând terapia în funcție de diagnosticul și pronosticul prestabilit, în baza modelului terapeutic pentru care este specializat. Chiar și în modelul umanist care este prin definiție centrat pe client, intervenția e dictată de terapeut, ce oferă un oarecare spațiu
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
natura expertizei și înaltei specializări, terapeutul stabilește patternul intervenției, conducând terapia în funcție de diagnosticul și pronosticul prestabilit, în baza modelului terapeutic pentru care este specializat. Chiar și în modelul umanist care este prin definiție centrat pe client, intervenția e dictată de terapeut, ce oferă un oarecare spațiu de decizie clientului. În cazul consilierii, solicitarea serviciilor de către client și natura intervenției ce are în vedere sprijinirea acestuia în deciziile sale de schimbare determină o relație participativă, în care puterea de decizie este dată
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
anormale. Cuprinde informațiile furnizate de bolnav (sau de persoana care îl însoțește) referitoare la antecedentele eredocolaterale și personale, istoricul bolii, precum și detalii asupra evoluției acesteia. Condiția esențială pentru o bună anamneză este legată de realizarea unui climat de încredere între terapeut și subiect. Terapeutul are în vedere următoarele obiective: nu se limitează numai la ceea ce dorește să relateze pacientul, ci trebuie să pătrundă dincolo de ceea ce el nu vrea să spună; întrebările vor fi formulate în așa fel încât să nu sugereze
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
furnizate de bolnav (sau de persoana care îl însoțește) referitoare la antecedentele eredocolaterale și personale, istoricul bolii, precum și detalii asupra evoluției acesteia. Condiția esențială pentru o bună anamneză este legată de realizarea unui climat de încredere între terapeut și subiect. Terapeutul are în vedere următoarele obiective: nu se limitează numai la ceea ce dorește să relateze pacientul, ci trebuie să pătrundă dincolo de ceea ce el nu vrea să spună; întrebările vor fi formulate în așa fel încât să nu sugereze răspunsurile; să urmărească
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
antecedentele fiziologice intră în sfera de activitate a medicului, unele aspecte ale antecedentelor patologice intră și în sfera de interes a terapeutului; există boli infecțioase care se pot complica fiind însoțite și de afecțiuni ale aparatului locomotor, fapt de care terapeutul trebuie să țină cont la alcătuirea planului terapeutic); d) istoricul afecțiunii prezente (trebuie să vizeze următoarele aspecte: prezentarea modului în care a debutat afecțiunea și caracteristicile ei); e) descrierea caracteristicilor mediului în care a evoluat; f) relatarea eventualelor tratamente efectuate
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
fără, praxis - acțiune, practică, prattein - a acționa; engl. apraxia) - Incapacitatea de a efectua mișcări coordonate, dobândite ontogenetic, de a realiza mișcări adaptate unui anumit scop, de a executa corect unele acțiuni pe care le dorește sau care sunt solicicitate de către terapeut. Execuția deficitară este consecința tulburării, deși subiectul prezintă o integritate a funcțiilor intelectuale, motoare sau senzitivo-senzoriale. Formele clinice prin care se manifestă apraxia sunt apraxiile globale, care se diferențiază în: ideomotoare - dificultatea de a efectua gesturi simple la comanda terapeutului
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
reacțiile avute anterior; b) începe să se documenteze asupra bolii și evoluției acesteia, percepe situația în mod realist, manifestă interes față de tratament, urmărește reacțiile organismului, ca urmare a procesului recuperator, apare decizia de a modifica, în sens pozitiv, realația cu terapeutul, prin deschidere, înțelegere, acceptare și participare necondiționată la tratament. Etapa autocorectării - creșterea interesului față de procesul de recuperare îl determină pe pacient să treacă de la indiferență la participarea activă, la independență. Pacientul este pregătit de terapeut pentru receptarea întregului sistem de
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
în sens pozitiv, realația cu terapeutul, prin deschidere, înțelegere, acceptare și participare necondiționată la tratament. Etapa autocorectării - creșterea interesului față de procesul de recuperare îl determină pe pacient să treacă de la indiferență la participarea activă, la independență. Pacientul este pregătit de terapeut pentru receptarea întregului sistem de mijloace și metode. Procesul de autocorectare se realizează prin: urmărirea modului în care se desfășoară tratamentul, cum pot fi efectuate unele exerciții, senzațiile pe care le are în timpul executării unor mișcări, modul cum consideră că
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
în care reușește să efectueze acțiunile, dar mai ales despre greșelile pe care le săvârșește în executarea unor mișcări. Autoevaluarea vizează principalele acțiuni pe care trebuie să le aibă în vedere pacientul, să cuprindă relația de cooperare și înțelegere cu terapeutul, să vizeze obiectivele procesului de recuperare. Autoevaluarea urmărește acțiunile principale pe care trebuie să le aibă în vedere pacientul: respectarea programului recuperator, mobilizarea pentru îndeplinirea obiectivelor, dozarea și gradarea efortului în funcție de lanțurile terapeutice de etapă, cooperarea în vederea redobândirii stării de
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
lezional al afecțiunii neurologice (măduvă, plex, trunchi nervos); oferă date concrete, necesare pentru alcătuirea programului recuperator, dar și pentru evaluarea etapizată a rezultatelor obținute pe parcursul procesului de recuperare. Bilanțul muscular corect se efectuează în condițiile în care: pacientul colaborează cu terapeutul, este precedat de bilanțul articular, nu suprasolicită pacientul, sunt asigurate condiții optime de lucru, înregistrarea rezultatului să fie în sistemul internațional (cotat de la 0 la 5). BILANȚ PSIHOMOTRIC - Potențialul psihomotric al unui copil poate fi pus în evidență prin intermediul unor
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
I se efectuează analiza funcției: pacientul este plasat într-o poziție optimă pentru a putea efectua unele activități simple pe care le-a mai făcut înainte (spre exemplu, să se spele pe mâini, să apuce o lingură, o furculiță etc.). Terapeutul urmărește care sunt dificultățile în efectuarea acestor acțiuni, urmând apoi să le descompună în diferite faze, pentru a putea fi repetate în mod corect. În etapele II și III se efectuează antrenamentul componentelor lipsă și practica activității; la baza acestor
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
psihică. Constituția fizică se referă, în principal, la structura corporală, la formele și funcțiile ei, mai mult sau mai puțin evoluate, înnăscute sau dobândite. Constituția psihică pune în evidență trăsăturile personalității individului. În procesul de educare sau reeducare prin kinetotereapie, terapeutul intră în legătură și cu subiecți care prezintă constituții dizarmonice, manifestate prin elemente disproporționate, având calități, dar și particularități contradictorii, fiind dotați într-o anumită direcție, dar cu lipsuri în alte direcții. Terapeutul trebuie să cunoască aceste manifestări, pentru a
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]