11,040 matches
-
După-amiaza de sîmbătă a lui Valeriu Cristea mi-a stîrnit o asemenea senzație nelămurită în 1988 cînd am citit-o. I-am spus asta autorului, cu care plecam de multe ori împreună, de la redacția României literare pînă în stația de tramvai. În loc să-i descriu starea pe care mi-o indusese cartea, i-am spus direct ce efect avusese asupra mea - de neplăcere fizică inexplicabilă. Valeriu Cristea s-a albit și mai mult la față și vreo cîteva luni m-a evitat
Ce era în ultimele bagaje ale lui Valeriu Cristea by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9173_a_10498]
-
exact ca pe unul dintre monoloagele sale la care te lua ca martor, fără mare atenție la ceea ce îi răspundeai, cîtă vreme erai de acord cu el. Am început cartea acasă, apoi am continuat-o, cu bucățica, în metrou, în tramvai sau în așteptarea tramvaiului. Amintiri, reflecții, explicații ale unei persoane care în singurătea scrisului trecea de la o luminoasă seninătate, la exerciții de autoflagelare, cu aceeași aparență de calm, uneori exasperant, cu care izbutea să-și țină sub control demonul autodistrugerii
Ce era în ultimele bagaje ale lui Valeriu Cristea by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9173_a_10498]
-
dintre monoloagele sale la care te lua ca martor, fără mare atenție la ceea ce îi răspundeai, cîtă vreme erai de acord cu el. Am început cartea acasă, apoi am continuat-o, cu bucățica, în metrou, în tramvai sau în așteptarea tramvaiului. Amintiri, reflecții, explicații ale unei persoane care în singurătea scrisului trecea de la o luminoasă seninătate, la exerciții de autoflagelare, cu aceeași aparență de calm, uneori exasperant, cu care izbutea să-și țină sub control demonul autodistrugerii și temerile care uneori
Ce era în ultimele bagaje ale lui Valeriu Cristea by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9173_a_10498]
-
anumită înrudire cu scrierile de gen din literatura interbelică. O atestă, între altele, istorisirea cu puiul de vrabie salvat de la moarte sau cea despre câinele de pripas care așteaptă zile la rând în ger și zăpadă, într-o stație de tramvai, întoarcerea unui locatar din blocul pe lângă care se aciuiase. Revenind la prezentul postdecembrist, autorul nu omite să remarce sarcastic: "Acum omului comunitar îi corespunde câinele comunitar" (p. 69). Un avocat iscusit se dovedește, pe de altă parte, autorul, atunci când își
Portret al artistului în tinerețe și la maturitate by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/9168_a_10493]
-
Bunar, la lichidarea căreia au participat și jandarmii de la Ismail. Îmi amintesc de vaporul ,,Dacia” care făcea legătura Ismailului cu țara. La acea vreme, Ismailul era un orașport cam de mărimea Hușului; avea străzile pietruite; fugare amintiri plăcute renasc imaginea tramvaiului cu cai, cu care mă plimbam deseori. Mama pleca deseori la Iași, la moșii. Provenea dintr-o familie bogată, era și fiica vitregă a generalului Ernest Baliff, mareșal al palatului în timpul regelui Ferdinand. Acest Baliff, după cum veți vedea, v-a
CADENȚE PESTE TIMP by col. (r) Martin CATA () [Corola-journal/Journalistic/91799_a_93206]
-
băgaserăți deja în pat, nu voiam să deranjez la ora aia, așa că am vorbit doar cu Petrică și Monte Cristo. Le-am spus să nu mă mai aștepte, m-am gîndit că mi-ar fi fost imposibil să urc în tramvai cu toată harababura asta după mine. La ora aia toate mijloacele de transport sînt pline ochi de muncitori, se circulă și pe scări, așa că cel mai cuminte era să mă trezesc cu noaptea-n cap și s-o iau încet
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
exact în mijlocul Europei, se gîndește Părințelul, taman în teritoriul nimănui, acolo unde era mai mare criza, zice Curistul, frumușică manevră, e de acord Roja simțind un fior în piept la capătul altei depășiri riscante, atenție la șinele astea nenorocite de tramvai, zice, cînd plouă e ca pe patinoar, frînele nu mai țin deloc, iar direcția te fură, adaugă. Partea bună legată de statul la răcoare, reia Curistul, e că a avut timp berechet de toate alea. S-a dezvoltat intelectual, nu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
urlând În măciulia microfonului, după care dispare tropăind cu zgomot, În viscerele metroului. -Cum să nu furăm,,? spune bărbatul Atâta timp cât nu voi putea să-mi hrănesc cinstit cei cinci copii, o să fur tot ce-mi iese În cale: șine de tramvai, cabluri electrice, cărămizi, acoperișuri, copaci, stâlpi de Înaltă tensiune, mături, griș, flori, preșuri, paianjeni, umbre, da, o să fur cu bucurie, iar de Uniunea aia Europeană care ne-a șmecherit punând funde la gâtul godacilor, să nu mai aud, mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de cai. Reporterița Își șterge oripilată obrazul și imploră plângând un pahar cu apă, dar nimeni nu o mai bagă În seamă. Antoniu ridică privirea spre cer, bucurându-se câteva clipe soarele care-i Încălzește obrajii, apoi părăsește terenul. Un tramvai proaspăt vopsit, cu steagul Uniunii Europene Înfipt În creștet, alunecă pe șine. Bancnota de un leu a lui Antoniu poposește În buzunarul unui băiat fără picioare, ce se mișcă prin mulțime cu dexteritate, folosindu-și ca un cimpanzeu, mâinile. Traversând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
prin care a privit deseori stelele, cerșea, fusese la câteva concerte de rock, În aer liber, unde era cât pe-aci să fie strivită de mulțimea În delir, avea o singură prietenă, vânzătoare de legume În Piața Râmnicu-Sărat, unde Întoarce tramvaiul 19, cu care vorbea ore În șir, avea un zâmbet misterios și o privire curată, Îi plăceau și acum pisicile, și umbla fleandura, mai ales când era timp frumos, dintr-o parte Într-alta a orașului, avea vagabondajul În sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
șobolanii. Dincolo de calea ferată, poarta de intrare În lumea civilizată, cerșetorii forțează orașul ca un comando furibund. Sub pământ deschid ușile metroului, la suprafață stăpânesc cimitirele, bisericile, au ocupat trotuare Întregi, au ocupat bolile mizeriei, scări de bloc, subsoluri, autobuze, tramvaie, păzesc coșurile de gunoi, și sticlele de spirt, nasc și mor, mor și se nasc. Bocesc, se roagă, Își etalează defectele fizice suferințele, dar câteodată, e drept foarte rar, se Întâmplă, ca În cazul lui Antoniu și al fetei, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
victimei, și Antoniu nu mai vede din trupul Întins pe trotuar, decât unul din adidașii de culoare roșie cu care este Încălțată. Gorila a dispărut, s-a pierdut În vânzoleala orașului. Într-un târziu, mașina salvării, oprește pe linia de tramvai, la câțiva metri de locul unde zace femeia, blocând circulația mașinilor din zonă. Doi polițiști, fac o breșă În mulțimea excitată de curiozitate, pentru paramedicii care au coborât din salvare. Se Încearcă o resuscitare, dar fără nici un rezultat. O senzație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
În el . Ca să aprinzi o lumânare la mormânul cuiva sau să petreci pe ultimul drum o persoană care și-a terminat conturile cu lumea asta, dacă nu ai mașină proprie, trebuie să traversezi marele oraș, așa cum poți, schimbând autobuze și tramvaie , stând prin stații, Întrebând În dreapta și-n stânga. Când Însfârșit intri pe poarta cimitirului locul ți se pare sumbru și dezolant. O parcelă de pământ, Întinsă cât vezi cu ochii, pe care primăria a cumpărat-o pentru a-i Îngropa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
-l Învățaseră legile aspre ale străzii, și ale ghetourilor, ani În care viața Îi fusese pusă În pericol de multe ori, Antoniu nu cunoscuse un asemenea amestec de nemernicie, violență și ură. Până la abominabila crimă, fusese angajatul unui depou de tramvaie. Cu siguranță, creierul lui defect cocea acum o nouă crimă. Pentru asta, făcea antrenamente dure, ca un sportiv de performanță. Își făcea nevoile În Încăpere, În lighean, și-l obliga pe Antoniu să le deșerte, biciuindu-i auzul cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
bătrânul cloșard Îl urmărește cu privirea, de acolo, dintre Îngerașii neîntinați. Tocmai a traversat bulevardul Iuliu Maniu, și s-a oprit În fața unui chioșc de ziare, timp În care citește câteva titluri de-o șchioapă, de pe cotidianele etalate comercial. Zgomotul tramvaielor și claxoanele mașinilor, Îl amețesc. Se simte, ca după o lungă boală, și n-a mâncat mai nimic de vreo câteva zile. Are În buzunarul paltonului, adresa unei edituri, copiată dintr-un ziar. În urmă cu o săptămână, i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
e goală. Traversează acum, bulevardul Mareșal Averescu, și merge În lungul lui, până ajunge la un bloc cu zece etaje. Intră la parterul blocului, Într-un centru de pâine, de unde Își cumpără o chiflă. Mușcă din ea cu lăcomie. Un tramvai se scurge leneș pe șine, și se apropie de stație. Strada pe care o caută e vizavi. Traversează orbește prin fața tramvaiului, care tocmai a plecat din stație. E izbit din plin, se aud țipete, și tramvaiul oprește. Antoniu moare sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
la parterul blocului, Într-un centru de pâine, de unde Își cumpără o chiflă. Mușcă din ea cu lăcomie. Un tramvai se scurge leneș pe șine, și se apropie de stație. Strada pe care o caută e vizavi. Traversează orbește prin fața tramvaiului, care tocmai a plecat din stație. E izbit din plin, se aud țipete, și tramvaiul oprește. Antoniu moare sub privirile neputincioase ale trecătorilor. Sacoșa cu cele două caiete zboară câțiva metri mai departe de trupul lui și caietele se Împrăștie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ea cu lăcomie. Un tramvai se scurge leneș pe șine, și se apropie de stație. Strada pe care o caută e vizavi. Traversează orbește prin fața tramvaiului, care tocmai a plecat din stație. E izbit din plin, se aud țipete, și tramvaiul oprește. Antoniu moare sub privirile neputincioase ale trecătorilor. Sacoșa cu cele două caiete zboară câțiva metri mai departe de trupul lui și caietele se Împrăștie pe șinele de tramvai.. Un polițist, venit În grabă la fața locului, ridică de pe jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
plecat din stație. E izbit din plin, se aud țipete, și tramvaiul oprește. Antoniu moare sub privirile neputincioase ale trecătorilor. Sacoșa cu cele două caiete zboară câțiva metri mai departe de trupul lui și caietele se Împrăștie pe șinele de tramvai.. Un polițist, venit În grabă la fața locului, ridică de pe jos caietele, și le deschide În căutarea unui indiciu cât de mic, despre identitatea victimei. În caiete nu e scris numele și nici adresa. Privind-l cu atenție pe accidentat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
se umplea cu gustul de fier - până când claxonul Începu să sune. În sfârșit, o stradă pietruită. Acum pedalatul se auzea ca un ecou liniștitor printre case. Nici un motiv de panică. Ajungând la intersecția mare cu câteva străzi mai Încolo, un tramvai trecu prin fața mea scârțâind, romburile de pe acoperișul său plutind Într-o resemnare tăcută. În ultimul vagon, doi pasageri iluminați de o lumină gălbuie: un bărbat de vârstă medie, cu capul dat pe spate atât de mult Încât gura Îi stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
gură) și o femeie mai tânără fardată prea strident, care stătea lângă el și tocmai se Întorcea spre geam cu o grimasă musculară. Zărindu-și propria reflexie, Îsi astupă căscatul cu o mână surprinzător de dibace. Mai sus pe stradă tramvaiul o luă spre stânga unde a fost Întâmpinat de un seamăn de-al său, care purta aceeași Încărcătură de lumini palide. Cel din urmă opri chiar În fața mea, eliberând șase oameni. Doi dintre ei o luară grăbiți către un restaurant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
am Întors pe stradă și am observat privirea imploratoare a mecanicului. Apoi mi-am dat seama că pur și simplu se uita În oglinda dinaintea sa, așteptând semnalul impiegatului. Se auzi un clopoțel, după care mecanicul Își coborâ privirea, iar tramvaiul se Îndepărtă În noaptea cea fără vreo adiere de vânt. Când am ajuns la următoarea trecere, am sărit de pe bicicletă, am tras-o lângă bordură și am legat-o lângă perete. Crama Albastră e la câteva sute de metri mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Își arată sânii. Dar Îi știi deja sigur. — Anton e aici? I-am ignorat aluziile. Konrad se uită peste umărul meu. Soseau oaspeți noi. Când m-am Întors, mi-am dat seama că era cuplul pe care Îl văzusem În tramvai cu câteva minute În urmă. Tipul era scund, grăsun, În jur de cincizeci. Luând În considerare ținuta sa excesiv de adecvată - nu lipsea nici măcar lanțul de aur care lega butoniera de buzunarul vestei -, era probabil un notar sau un diplomat. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
luminile erau stinse În foaier și jaluzele, trase, colega mea Îmi reaminti că nu mai aveam program a doua zi. Am dat din cap absent; tocmai descoperisem că că aveam pană la roata din spate. Iritat, am hotărât să iau tramvaiul până la Crama Albastră. Acolo am petrecut câteva ore cu Ludmila, care mi-a Împrumutat bani să plătesc două luni de chirie. Dar Anton n-a mai apărut, așa că, atunci când Rigoberto Își pregătea ultimul act, i-am lăsat un mesaj cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
am petrecut câteva ore cu Ludmila, care mi-a Împrumutat bani să plătesc două luni de chirie. Dar Anton n-a mai apărut, așa că, atunci când Rigoberto Își pregătea ultimul act, i-am lăsat un mesaj cu Helmut și am luat tramvaiul spre est. Lakritz mă găsea acasă a doua zi. Dora a fost cea care a spus chestia cu „dorințele obscure“ - Într-o noapte de vară anul trecut, la Paris Bar, când am discutat despre meritele muzicale ale marelui Rigoberto. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]