14,503 matches
-
ora șase, iar primele raze de soare mângâiau arbustul spinos din fața dormitorului său. Fumul focurilor de dimineață, mireasma de lemn fin care stârnește pofta de mâncare, va pluti în curând în aer, se va auzi forfota oamenilor pe cărările care traversau în lung și-n lat desișul de lângă casa lui; strigătele copiilor care se duc la școală; oamenii cu ochii cârpiți de somn care se îndreaptă spre locurile de muncă din oraș; femeile care se strigă una pe cealaltă; Africa trezindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
le dădu copiilor dulciuri pe care aceștia le primiră cu ambele mâini întinse, mulțumindu-i cuminți, așa cum cerea conduita setswaneză. Aceștia sunt niște copii care respectă datinile, remarcă Mma Ramotswe aprobator - spre deosebire de unii copii din Gaborone. Plecară de acolo și traversară sătucul în dubița albă. Era un sătuc tipic botswanez, cu case răsfirate, cu o cameră, maximum două, fiecare cu propria curte, fiecare înconjurată de propriul pâlc de arbuști țepoși. Casele erau legate între ele prin cărările șerpuitoare, care înconjurau fâșiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Nu vă văd. — Sunt Mma Tsbago. Mă cunoașteți. Am venit cu o străină. Stăpâna casei începu să râdă. — Am crezut că-i altcineva și m-am schimbat repede. Nu trebuia să mă deranjez. Le făcu semn să intre și ele traversară curtea s-o întâlnească. — Nu prea mai văd bine, le explică Mma Potsane. Mă lasă vederea pe zi ce trece. De-asta nu mi-am dat seama cine ești. Își dădură mâna și schimbară saluturile obișnuite. Apoi Mma Potsane le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Acum? întrebă Mma Ramotswe. Ați putea veni acum? Da, n-am nimic de făcut, răspunse Mma Potsane. Pe-aici nu prea se-ntâmplă nimic. Mma Ramotswe îi înmână banii lui Mma Potsane, care îi mulțumi bătând din palme recunoscătoare. Apoi traversară din nou curtea măturată lună și, luându-și rămas-bun de la Mma Tsbago, urcară în dubiță și porniră la drum. CAPITOLUL ȘAPTE Noi probleme cu pompa de la orfelinat În ziua în care Mma Ramotswe călători spre Silokwolela, domnul J.L.B. Matekoni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
s-a mai zbătut atât de tare. L-am imobilizat cu brațele, să-l calmez, ca să ne putem întoarce la casă, dar s-a smuls din strânsoare și s-a împiedicat. Eram la marginea unui șanț abrupt, o donga, care traversa savana pe acolo. Era adânc de vreo doi metri, iar el s-a împiedicat și a căzut în șanț. M-am uitat și l-am văzut zăcând întins pe jos. Era țeapăn și nu scotea un sunet. Am coborât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
dintre sânii impunători a ieșit la soare. -Ei, da... acum... C-o mișcare dibace, îl îndeasă în sutienul cam neîncăpător, scoate o agrafă din geantă și-și prinde bluza. Urcă în tramvai, zâmbind cu satisfacție de privirile pofticioase ale puștanilor. Traversez curtea plină de bălării a Institutului de Restituire a Memoriei, cui naiba i s-o fi năzărit să-l boteze așa?, de fapt o bucată din fosta garnizoană de Pompieri, unde făceau armata cei cu pile. Nu țin minte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cotlon și cu apa pînă la brîu, salvele neîncetate, exploziile și moartea, convins că nici marea, nici tunurile nu se puteau pune cu el. Ocrotit de Întuneric, Înotă apoi printre rechinii care abia dacă reușiră să-l atingă, cîștigă teren, traversă insula și, ajuns În Mayagüez, fură o barcă În care mai apoi Înconjură coastele Republicii Dominicane pînă ajunse În refugiul sigur din La Tortuga, la nord de Haiti. Acolo ucise un negru și, cîteva luni după aceea, Începu să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ai obligația s-o faci, În timp ce eu mă mișc pentru a procrea un fiu, că doar asta e obligația mea. Acel ipochimen, pe care-și dorise Întotdeauna să Îl trăsnească cerul și pe care l-a și trăsnit pe cînd traversa cîmpul din Cayambe, se folosea de verișoara ei așa cum s-ar fi folosit de un cal, de cizmele lui sau de ulcica din care bea, și-și mai și Îngăduia pe deasupra să o reducă la tăcere În public, umilind-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
improbabilă, fiindcă pentru asta nu s-ar fi străduit atît de tare să-și rupă lanțurile. Nu era logic nici să se fi lăsat tîrÎt de mare legat de un lemn, căci știa, cu siguranță, ca pilot, despre curentul care traversa arhipelagul. Să aibă Încredere În acest curent ar fi fost tot o formă de sinucidere, mai lentă și mai disperată, și de aceea intuia că nu astfel procedase unul ca Gamboa. Se afla În continuare acolo, ascuns, la pîndă, așteptînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
chiar de săptămîni Întregi pînă să ajungă la convingerea că nu se afla pe insulă și că-i Înșelase Încă o dată. La vremea respectivă, el avea să fie foarte departe, pe uscat, iar dacă ajungea pe țărmul peruan, avea să traverseze Anzii și să pătrundă pentru totdeauna În pădurile sălbătice ale Amazoniei. Avea să Învețe să trăiască acolo, la fel cum Învățase să trăiască pe o stîncă golașă, pentru că el, Oberlus, era Întîi de toate un supraviețuitor Înnăscut, un fetus care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să iei cu tine banii și bijuteriile. SÎnt furate și Îți vei da seama dacă trebuie să-ți spui povestea sau să taci pentru totdeauna. Ridică din umeri. Nu-mi pasă ce faci, pentru că la vremea respectivă eu voi fi traversat deja munții, Întrînd În pădure.. Acolo n-o să mă caute nimeni... - Mereu mă iei prin surprindere. - Nu Încerc să te suprind, Îi răspunse. Nu Încerc decît să-mi salvez viața și nu mai am chef să ucid, chiar dacă nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
zic. Cam așa. De parc-aș vrea să fiu prinsă cu minciuna? Evie nu mă slăbește: — Deci l-ai văzut mort sau nu? Toți oamenii ăia care se uită. — Destul de mort. Evie zice: — Unde? — Asta-i foarte dureros, zic, și traversez scena la dreapta, spre living. Evie mă urmărește, zicând: — Unde? Toți oamenii ăia care se uită. — La ospiciu, zic. — Ce ospiciu? Continui să traversez scena la dreapta spre următorul living, spre următoarea sufragerie, spre următorul dormitor, salonaș, birou domestic, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
oamenii ăia care se uită. — Destul de mort. Evie zice: — Unde? — Asta-i foarte dureros, zic, și traversez scena la dreapta, spre living. Evie mă urmărește, zicând: — Unde? Toți oamenii ăia care se uită. — La ospiciu, zic. — Ce ospiciu? Continui să traversez scena la dreapta spre următorul living, spre următoarea sufragerie, spre următorul dormitor, salonaș, birou domestic, cu Evie care se ține coadă după mine și publicul care ne-nsoțește de la distanță. — Știi cum e, zic. Dacă nu vezi un băiat gay mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Pangratty îl prinse pe după umeri și ușurel îi împinse către grupul tinerilor ofițeri, care, deși stăteau ca înmărmuriți, părea că zumzăie, că freamătă de entuziasm, de nerăbdarea de a fi totuna cu Italo Balbo. Eșarfa albastră a unei decorații îi traversa pieptul bombat, făcîndu-l să pară mai mare, mai impunător decît era în realitate. Mai degrabă mărunțel de statură și cam grăsuliu, ochii negri și umezi, tenul închis și din păcate poros, nasul cu nări largi, fremătînde, buzele bine conturate, cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fără nici un angajament, ,,e din ăsta, sociolog, profesor de sociologie la Universitate, face și cercetări pe teren, e la început, dar face". O umbră de nedumerire ușor disprețuitoare a trecut peste obrazul lui Cantacuzino, puteai să o urmărești cum îi traversează chipul cu pori mari, aproape găuri în pielea grasă, cenușie, așa cum poți vedea umbra unui nor care trece prin fața soarelui. "Pe teren? Pentru ce-ți spun eu, domnule dragă, nu-i nevoie să mergi pe teren. Trebuie doar să ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mult apă, care se prelinse pe la colțul buzelor și îl îngrețoșă. Soldatul s-a oprit nehotărît, peste șopronul apei se auzea clar scîrțîitul furcheților, barcagiul n-avea nici o grijă, era prea bucuros că găsise locul, nu era prea ușor să traversezi orbește fluviul și să nimerești într-un anumit loc. Nu era departe de soldat, cu tot întunericul reușea să-i distingă silueta ușor cocoșată. Asta poate din cauza luminiscenței apei, auzise de așa ceva, însă i se păruse a fi o aiureală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se învîrtea în jurul miezului fierbinte. A încercat de cîteva ori să sistematizeze faptele cunoscute și pe măsură ce făcea un pas înainte simțea că-l cuprinde teama. Era aceeași teamă pe care o simțise încă în vremea războiului, cînd era nevoit să traverseze un cîmp minat. De cele mai multe ori cunoștea cărarea ori se găsea împreună cu o călăuză. Atunci îi era mai teamă decît în situațiile în care nu știa nimic și se găsea singur. Avea încredere în norocul său și, chiar dacă riscurile erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să concureze fair-play cu Mihail. Directorul Serviciului nu intra în competiție, în concurs. Nu pentru că i-ar fi fost teamă să piardă, ci pentru că nu înțelegea ce este acela un concurs. Era ca și cum ai încerca să convingi o rîmă să traverseze Mediterana în zbor la întrecere cu rîndunelele. Rîma știe ce este aceea o rîndunică, dar nu poate înțelege că ea zboară peste mare. Mihail acționa, dar nu putea înțelege ce era acela un concurs, o întrecere între inteligențe de dragul întrecerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
multe dintre ele formau aglomerații uriașe, care puteau fi perfect deosebite unele de celelalte, ce reprezentau galaxii ușor de recunoscut. Tapú era deja în stare, după atâția ani de observație, să recunoască majoritatea marilor stele solitare, precum și unele constelații care traversau în fiecare noapte cerul insulei lui, fiind convins că, într-o zi, dacă își va continua eforturile, va ști în ce punct al boltei se va afla fiecare, în funcție de luna, de zi și de oră. Cand va veni această zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Și ce căuta atât de departe de sat? — Probabil că era o iscoada, spuse Tapú. În cazul ăsta, ar trebui să aibă o canoe ascunsă pe undeva, remarcă prietenul său. O fi scăpat cu ajutorul ei. — Când? În timpul zilei n-a traversat nici o barcă laguna, stii bine. Gărzile n-au văzut pe nimeni. Și, în ciuda puterii lui neobișnuite, cu piciorul rupt i-ar trebui ore întregi ca să iasă din râpă aia. Încă e pe insulă, adaugă. Bag mâna-n foc pentru asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
din care știe că face parte, deoarece își dă seama că pentru a ajunge din Spania în Germania va trebui să treacă prin Franța, iar dacă va dori mai apoi să ajungă în Anglia și în Statele Unite va trebui să traverseze Canalul Mânecii și Atlanticul. Asta înseamnă că e conștient că trăiește și se deplasează pe pământuri și mari cu forme concrete și că, atunci când își va propune să revină în punctul de unde-a pornit, nu va trebui decât să urmeze același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
căpitan de vas are dreptul să-și aleagă membrii echipajului, observă băiatul. Face parte din atribuțiile lui. Nu și în cazul acesta. Este o expediție mult prea importantă, iar responsabilitățile mele nu încep decât în clipa în care vasul va traversa strâmtoarea și va ieși în larg. Până atunci, obligația mea este să mă supun. Făcu o nouă pauză, apoi adaugă, apăsând cuvintele: Că și a ta. —Dar... Îl întrerupse cu un gest autoritar. Acuma du-te. Trebuie să meditez. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să cânte, să danseze, să mănânce și să urmărească evoluțiile Mararei, pe care căpitanul ei o supunea la tot felul de probe. Cât despre Tapú Tetuanúi, Chimé și Vetéa Pitó, aceștia alergară până la Punta Tereía, se aruncară în apă și traversară înot cei cinci sute de metri care îi separau de insulița Tevairoa, de unde ajunseră pe marea barieră de recife coralifere care înconjura insula, de pe care putură urmări foarte de aproape evoluțiile vasului lor. E incredibil! repeta întruna uriașul din Farepíti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o să vă adoram, o, mărite zeu Taaroa! o, mărite zeu Tané! o, mărite zeu Oró! până când neagră moarte va amuți, pentru veșnicie, buzele noastre... Așa să fie! Așa să fie! Așa să fie! Nu priviți înapoi! strigă Miti Matái, pe când traversau îngustă strâmtoare dintre recife. Bora Bora nu mai există. Acum nu mai există decât marea și misiunea pe care trebuie s-o îndeplinim. Era primul lui ordin în calitate de căpitan al Mararei și înțeleseră cu toții că trebuia respectat, căci aceste cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de bucăți și le-am răspândi la întâmplare printr-o mare de trei ori mai întinsă decât Mediterana, însă dacă luăm în considerare că majoritatea acestor insulițe nu depășesc în general înălțimea unui palmier, e de înțeles că se putea traversa întreaga Micronezie fără să se zărească pământul nici măcar o singură dată. De fapt, în cursul călătoriei sale în jurul lumii, Fernando Magellan a traversat Micronezia și nu a întâlnit decât o singură insula, Guam, si asta abia în ultimul moment. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]