5,174 matches
-
Știu ce-i plânsul și durerea Și ce rost are tăcerea..., Pasul vorbelor deșarte A călcat pe trup de șarpe...! Din petalele de culori, Eu fac simplu sărbători, Iar din roua dimineții Văd cum beau mereu poeții! Privesc iarba cum tresare La un răsărit de soare Și cum vântul o sărută, Fericirea asta-i mută! Caut liniștea-n biserici Și îi rog mereu pe sfinți, Vindecare să ne dea Doctorii fără arginți... (Cosma și Damian etc...)! Strig în mine cu putere
ȘTIU... de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 1553 din 02 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367971_a_369300]
-
așezasem pe o bancă mai retrasă, gândindu-mă la ale mele. Priveam în același timp la rarii plimbăreți, perechi sau singuri, pe aleile parcului, încercând în același timp o eliberare de energiile negative acumulate peste zi. Cred că ațipisem. Am tresărit, am deschis ochii și primul lucru care m-a frapat a fost semiîntunericul care mă înconjura. Al doilea, bătrânelul astenic cu barbă albă de lângă mine. Când apucase să se așeze ? Și de ce alesese tocmai banca pe care eu stăteam, când
COMPLEXUL „ÎNGERUL MORŢII” de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 1553 din 02 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367979_a_369308]
-
Acasa > Poezie > Imagini > INEL Autor: Gabriel Todică Publicat în: Ediția nr. 1599 din 18 mai 2015 Toate Articolele Autorului Inel Din când în când dangătul timpului mă face să tresar, Și-ți simt privirea udă printre genele de jar Ce-mi numără globulele ce aleargă printre vertebre Transpirând senzații de celeste verbe. N-am timp pentru a mea nemurire, Mă simt dator s-o las moștenire, Dar sângele-mi zvâcnește
INEL de GABRIEL TODICĂ în ediţia nr. 1599 din 18 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368053_a_369382]
-
echilibrez, ușile celorlalte compartimente și barele din dreptul ferestrelor. Tremurând de încordare pătrund înăuntru. Trântit pe banchetă, extenuat și întristat mă umplu gradat cu o senzație de sațietate neînțeleasă. Privesc cum zboară cu viteză munții, verzi, întunecați, împăduriți până în vârfuri. Tresar ... soarele apusese însă, ochii calzi ai Giuliei mă urmăresc prin fereastra întunecată, melancolici și înțelegători ca atunci când îmi promitea ceva! Se apropia tunelul și umbra ei grea, acționând sublimată se amplifica. În clipa aceea, instantaneu aș paria că am început
EXODUL de AUREL AVRAM STĂNESCU în ediţia nr. 251 din 08 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367318_a_368647]
-
solie mângâietoare! Unde ești? Te caut cu ultimele puteri ale suferinței mele. Am obosit să te caut cu privirea! Am obosit sperând... să te găsesc, Sau... că mă vei găsi! Vreau să uit de orice căutare Și să nu mai tresar Când îți rostesc numele. Vreau să uit! O să dorești să te mai caut! O să-ți fie dor de toate astea! Am adormit plângând. Ce viață chinuită a trecut peste mine! Puterea inimii și a gândului aruncă o punte peste timp
FARA TINE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 208 din 27 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367391_a_368720]
-
această împotrivire slăbea din ce în ce mai mult. Costache se ridică din nou la nivelul corpului ei și începu să-i acopere gura cu sărutări, să-i mângâie cu limba cerul gurii, apoi intrară la rând lobii urechiușelor, care ii dădeau fiori de tresărea instantaneu la fiecare atingere a limbii pe lob. Simți mâna umezită a croitorului cum pătrunde rapid pe sub chilot, acoperindu-i mătasea cu podul palmei. Poate a fost greșeala tânărului care a umplut paharul. Ana nu era încă pregătită pentru pasul
BALUL de STAN VIRGIL în ediţia nr. 191 din 10 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366698_a_368027]
-
SOȚIEI MELE (FRAGMENT DE ROMAN) Autor: Mariana Bendou Publicat în: Ediția nr. 204 din 23 iulie 2011 Toate Articolele Autorului SOȚUL SOȚIEI MELE (fragment din romanul aflat în lucru) Avionul tremură din toate încheieturile și se desprinse de la sol. Ahmed tresări. Visase că se afla acasă, în Kabylia*lui și că mânca o farfurie plină de seksu* veselindu-se împreună cu tinerii satului, la o nuntă. Pe un platou de ceramică smălțuită și împodobită cu ieroglife* care aduc noroc, i se pusese
SOŢUL SOŢIEI MELE (FRAGMENT DE ROMAN) de MARIANA BENDOU în ediţia nr. 204 din 23 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366843_a_368172]
-
să clatine din ce în ce mai adânc din cap și a rostit, în cele din urmă, cu un oftat din adâncul pieptului, oh, oh, benim kizim, prea dragă cerului ești pentru a te lăsa prea mult pe acest pământ!... Nici un mușchi n-a tresărit pe obrazul femeii la auzul acestor vorbe și nici măcar pentru o clipă n-a contenit din zâmbet. Ca și cum toate cuvintele ar fi fost pronunțate în altă limbă, necunoscută. Ce, ce, ce-a spus?... s-a interesat numaidecât Anica, fiindcă uitase
MEDEEA DE PE ISTRU (2) de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 564 din 17 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/366788_a_368117]
-
parcă citindu-mi gândurile, Cucaras. Vinovăția ăsteia nu pare atât de evidentă ... În clipa aceea, un tunet se făcuse auzit îndărătul nostru, fusesem în asemenea măsură captivat de relatarea bătrânului căpitan, încât zgomotul puternic, survenit pe neașteptate, mă determinase să tresar puternic. După încetarea modulațiilor sale prelungi, un vânt prăfos măturase plaja, aruncând în apa mării mai multe obiecte ușoare de pe țărm. Câțiva oameni se repeziseră cu țipete să-și strângă lucrurile risipite, zorindu-și copiii să renunțe la joacă. Mă
MEDEEA DE PE ISTRU (2) de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 564 din 17 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/366788_a_368117]
-
ziua? Unde-i sacrificiul? Cine se lasă în voia sorții zâmbind nemuririi? Tristețea de apă are gustul lacrimilor. Zâmbiți. Ocoliți. Fugiți. Viața-i frumoasă, la naiba! Unde? În colțul străzilor bate vântul puternic. Mereu îmi iese un om în față. Tresar. Dacă iarna reușește să alunge regretul și dacă lacrima se oprește înseamnă că totuși există contur. Suntem nimic necesar într-un haos necesar, construit din puncte goale ce-au atârnat la un moment dat pe un drum gol, mă las
ÎN MOARTE AM TIMP SĂ-NŢELEG IUBIREA de DORINA ŞIŞU în ediţia nr. 205 din 24 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366911_a_368240]
-
suflet, prietenul de acum o iubește din toată inima. Nu i-a cerut nimic, dimpotrivă. I-a dăruit inima lui până la moarte. Într-o zi, pe când se afla la serviciu, a sunat telefonul. Era Diana. O suna mereu, dar mama tresărea întotdeauna. Dacă se simte, iar rău? Off! Dar nu, acum a sunat s-o întrebe ce mai face și cum se simte. Fata o întreba pe ea, ea care este sanatoasă!? S-a bucurat, mai ales că nu multă lume
O CRUCE PE DRUMUL GOLGOTEI de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366885_a_368214]
-
găsiră așezat în capul mesei pe Mircea. Tocmai Săndica îi turna în farfurie o ciorbă de curcan destul de fierbinte. - Haideți, copii, așezați-vă la masă cum doriți. Se răcește ciorba și-i păcat spuse tatăl. La vederea lui Andrada, Mircea tresări remarcând că i se părea o figură cunoscută. Nu știa unde a mai văzut această fată. Poate o asemăna cu cineva. Nu spuse însă nimic despre această senzație. Putea să se înșele și să fi văzut-o prin facultate unde
MAX de STAN VIRGIL în ediţia nr. 205 din 24 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366861_a_368190]
-
împotrivire slăbea din ce în ce mai mult. Când Costache se ridică din nou la nivelul corpului ei și începui să-i acopere gura cu sărutări, să-i mângâie cu limba cerul gurii apoi intrară la rând lobii urechiușelor, care ii dădeau fiori de tresărea instantaneu la fiecare atingere a limbii pe lob, simți mâna umezită a croitorului cum pătrunde rapid pe sub chilot acoperindu-i mătasea cu podul palmei. Poate a foste greșeala tânărului care a umplut paharul. Ana nu era încă pregătită pentru pasul
FIORI CU ZMEURA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 205 din 24 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366913_a_368242]
-
un târziu, planară ușor pe unul dintre podurile Senei. Narcisa își ridică cu satisfacție privirea spre cer, minunându-se pe unde plutise, apoi se apleacară amîndoi peste balustradă și la lumina becurilor chipurile li se oglindiră în apele râului. Narcisa tresări oarecum vrăjită de miracolul care o fermecase și-și privi cu o oarecare curiozitate soțul. Prințișor radia o forță și o energie ciudată. Îl strânse cu drag la piept. El o privi misterios, apoi îi zâmbi prietenos și-i sărută
XXII. PELERINAJ ÎN LUNA DE MIERE (URMAŞUL LUI DRACULA) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1552 din 01 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367547_a_368876]
-
nu îl poate umple, potopul în puhoaie... Din ochi închiși, mi s-a furat speranța Și glume bune mi-au zburat din gând, Să scriu nu pot, că mă trezesc plângând, Că vresuri ude îmi spală cutezanța... Din ochi închiși tresar, fugar fiind Să caut adevărul plecat la infinit, Ca să-mi aline plânsul necuvenit Și din mișcare un ultim tren să prind... Din ochi închiși ca-n trase jaluzele Mai văd câmpia-n fuga trenului trecut, Că simt uitarea ce m-
DIN OCHI ÎNCHIŞI de CONSTANTIN ENESCU în ediţia nr. 1884 din 27 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367663_a_368992]
-
să o miros, s-o gust, să-mi potolesc pofta de plăceri, pe care mi-o trezise iarăși... Am început să-i sărut umerii, coborând delicat pe brațe, apoi mi-am mutat atenția pe sfârcurile sânilor și pe zona abdomenului. Tresărea de plăcere, iar corpul i se încorda la atingerea buzelor flămânde de senzații amoroase. Mâinile ei se jucau prin cârlionții mei, iar picioarele sale subțiri reluaseră cursa de sus în jos, peste ale mele. Vino mai sus... vino să te
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1505 din 13 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367557_a_368886]
-
aștepta doar primirea plăcerilor. Încă ne mai jucam prin mângâieri și sărutări, întârziind voit acuplarea celor două corpuri. Frământam slipul ei micuț cu flămânzenia mea, în timp ce buzele îi căutau lobul urechii pentru a-l ronțăi ca pe un biscuite dulce. Tresărea la fiecare atingere și se cambra de plăcere. Nu mai da atenție tăriei terenului de desfășurare a „ostilităților”, era parcă cel mai comod loc folosit vreodata într-o partidă de amor sublim. Ochii îi scânteiau de poftă, buzele ei umede
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1505 din 13 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367557_a_368886]
-
un final sincron, așa că am avertizat-o să nu fie același ca în seara petrecută la mine acasă. Încă nu era grabă, doream amândoi să prelungim cât mai mult această deosebită senzație de furie, de răscolire a simțurilor, de încrâncenare... Tresărea și tresălta în jocul său, fără reguli scrise, fără întrerupere, iar eu o acompaniam cu plăcere. Nu aveam timp să gândesc și singurele reacții erau conduse de simțurile trupului și de fluidul ce circula vijelios prin el. Strânsoarea picioarelor mele
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1505 din 13 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367557_a_368886]
-
și-mi prelungesc osânda cea fără pic de creativitate. Pe înserat, cuibărită între perne, cu ochii țintă la o telenovelă turcească, nevasta-mea strigă de cum m-a simțit intrând pe ușă”: “S-a ouat cumva vreo găină?”. Și, în loc de răspuns, tresar ca atins de fulger în memoria mea temeinică de, acușica, septuagenar. Dau să zic ceva cu voce tare, dar îmi iese șoptit cam atât: “Ptiu, neisprăvitule! Oul!... Oul cel de dimineață”!... Bag circumspect mâna în buzunar și... Și o scot
BLITZ RUSTIC... CU OUL LUI COLUMB de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 2206 din 14 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/366989_a_368318]
-
din spate nu îmi dau liniște, și nu mai pot ... Tu taci, de ce nu-mi spui nimic și de ce ai venit singură la mine? Mai tot privit lung, mamă, iar eu sunt obosit și ochii-mi lăcrimează din senin. Am tresărit, când mâna ta pe umărul meu de gheață ți-am simțit-o ... Mă-ntreb? Visez sau încă mai sunt treaz. Am tresărit deodată și lung m-am tot uitat la ea: să nu mă chemi măicuță, că multe mai am
E NOAPTE ŞI E FRIG, IUBITĂ MAMĂ (ESEU) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 212 din 31 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366972_a_368301]
-
la mine? Mai tot privit lung, mamă, iar eu sunt obosit și ochii-mi lăcrimează din senin. Am tresărit, când mâna ta pe umărul meu de gheață ți-am simțit-o ... Mă-ntreb? Visez sau încă mai sunt treaz. Am tresărit deodată și lung m-am tot uitat la ea: să nu mă chemi măicuță, că multe mai am de făcut și ele ... ele mai au încă nevoie de ajutorul meu. Am plâns când ai plecat, înnodând șiruri lungi de lacrimi
E NOAPTE ŞI E FRIG, IUBITĂ MAMĂ (ESEU) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 212 din 31 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366972_a_368301]
-
nu deranja călătorii ce poposeau la hanul său, în drumul lor prin Europa. Pajiștile arse de razele dogoritoare ale soarelui de iulie zăceau îngălbenite. Nu plouase de mult. Străzile pustii ale cetății aveau pietrele și podețele crăpate. Deodată, strada principală tresării la ropotul asurzitor al unei trăsuri care se opri în fața hanului. Din ea coborâră două femei. Una, mai în vârstă, purtând în brațe o copilă, cam de un an, cealaltă, o femeie tânără, ce părea a fi mama copilei și
MĂRGELELE DIN CHIHLIMBAR (ROMAN ISTORIC) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366889_a_368218]
-
că schimbarea domnilor ducea, de fiecare dată, la mărirea impozitelor ori la pierderea dreptului de a pleca peste graniță după produsele cerute pe piață. După un timp, vizitiul opri trăsura în fața isprăvniciei, cu un „ho!” atât de puternic încât Ana tresări din gândurile sale cu întrebarea: „Am ajuns doică?” În fața lor, o clădire cu etaj, din piatră masivă, cu ornamente florale din marmură albă, la arcadele ferestrelor, prinsă în cercul unei grădini de flori, se prezenta maiestuoasă, dar nu atât de
MĂRGELELE DIN CHIHLIMBAR (ROMAN ISTORIC) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366889_a_368218]
-
vorbești. Te ascult și nu pot crede că vorbele tale nu vor avea o însemnătate atât de mare, dacă ai purces la un drum așa de obositor, cum a fost cel care te-a adus la București de la Brașov. Ana tresări la auzul acestor vorbe, altele față de întrebarea pe care i-o adresase cu bunăvoință, atunci când pătrunsese în cameră. Nu înțelegea schimbarea. Îl privi, strângându-și puterea de sine, dând libertate cuvintelor care-i curgeau, ca un izvor limpede. - După opt
MĂRGELELE DIN CHIHLIMBAR (ROMAN ISTORIC) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366889_a_368218]
-
transpirată și crispată. Ana îi urmărea chipul, observându-i schimbările momentelor de cumpănă în care se afla cel cu care vorbea. Motivul pentru care am venit îl bănuiți, odată ce ați aflat că sunt nora dumneavoastră. La auzul cuvântului „noră”, Cristoroceanu tresări și privirea lui din nou se ridică spre chipul femeii ce i se afla în față. Al aceleia care era soția fiului său, al aceleia ce plămădise aluatul urmașilor fiului său, al unicului său fiu pe care îl pierduse și
MĂRGELELE DIN CHIHLIMBAR (ROMAN ISTORIC) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366889_a_368218]