2,115 matches
-
stătea cu coatele rezemate de geamul mașinii, privind la cei care treceau pe lângă ei. Șoferul, care continua să mestece gumă, era absorbit de lectura ziarului de dimineață, desfăcut pe genunchii lui. Ceva mai deosebit prin ziar? întrebă Endō, tușind sec. — Uriașii au pierdut două lovituri consecutive în favoarea Leilor. — Nu asta mă interesează. Știrile de pe prima pagină le vreau. — Politice? Aceleași prostii, bănuiesc... Nu ne prea interesează nici alea. Fără să-și ridice privirile, i-a întins lui Endō partea de ziar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
e, Gaston? — Da. — Nu se poate. Nu-ți dai seama ce ți s-ar putea întâmpla? Nu ți-e frică? — Ba da, mi-e frică. Tomoe a dat disperată din mâini și l-a mai privit o dată, în față, pe uriașul de lângă ea. Era mai greu de cap decât își imaginase. Dacă n-ar fi atât de idiot, și-ar putea da măcar seama de logica argumentului ei. Și un copil de trei ani ar înțelege atâta lucru. — Domnișoară, vreți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
scoteau argintul. Nu era nevoie ca Endō să-i explice lui Gaston de ce urcă pe munte. Oricum, și fără explicații, Gaston mergea cu el până la mlaștină. În cazul în care nu putea urca vreo pantă mai abruptă, îl punea pe uriaș să-l care în spinare. Gaston le mai putea fi de folos și la scoaterea lingourilor din mlaștină. Endō stătea întins, cu privirile ațintite la umbra lămpii de pe tavan. „A sosit, în sfârșit, momentul răzbunării pe Kobayashi“, gândi el. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
care Gaston o uitase pe mal. Endō, care tot mai ținea strâns pistolul în mână, s-a întors spre Gaston și-l privea cum își croia drum în apă, așa că-l scăpase din vedere pe dușman câteva secunde. În ciuda fizicului uriaș, Gaston nu știa să înoate. Pentru că se născuse într-o regiune de munte, singura apă cu care se obișnuise era râulețul de munte, în care abia reușea să se bălăcească. În plus, nu știa ce fel de mlaștină este. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
picure sânge din rana de la cap, dar el nu se mișca. Nici măcar nu-și ștergea sângele de pe față. La vederea sângelui, Kobayashi s-a comportat ca o fiară. A ridicat iar cazmaua și a lăsat-o cu toată forța asupra uriașului nemișcat. Gaston a început să se clatine. Kobayashi s-a înfuriat și mai mult și l-a asaltat pur și simplu cu lovituri. Nu înțelegea nici el de ce, dar omul acela din fața lui i se părea cumplit de straniu. Sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
acoperite de eczeme de balcoane și ghivece. Camionul de gunoi care Înșfacă hămesit tomberoanele verzi, le ține o clipă ridicate ca pe niște bucățele de mâncare În fața gurii sale căscate - apoi le devorează conținutul și Îl digeră În pântecele lui uriaș. Semafoare verzi și pancarte galbene, autobuze În manevră, autobuze oprite la peroane. Case de bilete automate, dar care nu funcționează niciodată. ROND CORNELIA. Capăt de linie. Coborâră. Un fluviu de oameni se Îndreptă spre trotuar, cufundându-se apoi În tunelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
în pază. Vestea surprinzătoare că ciclopul uzurpator va prelua în curând conducerea imperiului s-a răspândit cu iuțime, iar cei doi frați îți luară măsuri de precauție. Într-o zi, pe când în regat domnea liniștea, își făcu apariția pe neașteptate, uriașul. Amirion cel Viteaz ordonă armatelor, cu infatuare și supremație, doborârea inamicului. Dintr-o lovitură însă, jumătate din oaste fu doborâtă și la scurt timp căzură toți în mâinile vrăjmașului hotărât să preia conducerea împărăției, convins fiind că puterile sale de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Amirion cel Viteaz ordonă armatelor, cu infatuare și supremație, doborârea inamicului. Dintr-o lovitură însă, jumătate din oaste fu doborâtă și la scurt timp căzură toți în mâinile vrăjmașului hotărât să preia conducerea împărăției, convins fiind că puterile sale de uriaș sunt de neînvins. Pretutindeni se instaurase panica, disperarea se citea pe fețele tuturor celor care aveau încredere într-o armată atât de numeroasă și de strategic organizată. Nemaiavând încredere în strategia fratelui său, prin care se făcuseră deja numeroase victime
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
despre planul său de a stăpâni regatul, motivele care l-au determinat să-și urmeze ambiția și prezentă străinului genealogia familiei sale, conștientizându l de faptul că înaintașii lui domnesc din neam în neam în acest regat, prin filiație paternă. Uriașul mărturisi că a hotărât să cucerească împărăția, deoarece, din cauza înfățișării lui hidoase, respingătoare, nimeni nu îl acceptă, nu îl dorește în preajmă, iar el se simte singur, respins și trist. Sturion îi sugeră să se alăture armatei, fiind foarte puternic
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Nu mai știe nimic. Își pierde cunoștința. Doar ochiul meu zărește sus, pe munte, un urs care trage în jos o copilă îmbrăcată în roșu. Un roșu violent pe albul nesfârșit și, în apropierea petei de culoare, o cabană. Acolo, uriașul din poveste lasă fata și, cu pași greoi, se-ndepărtează. Doi oameni mai zăresc ieșind din căsuța din poveste. Un bărbat și o femeie, probabil domnul și doamna Filip. În brațele lor, Violetta se-ncălzește și deschide ochii. Un fulg
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
o fetiță, nu un copil obișnuit, ci un substitut, un spirit. O fetiță-femeie matură, cu totul crescută, cu sânii mari. Ar fi purtat doar o centură cu ciucuri, în față și în spate. Ar fi atins pământul cu pași de uriaș, iar sângele ei lunar ar fi făcut să crească copaci pe oriunde s-ar fi plimbat. - Cel mai mult îmi plăcea să dorm atunci când purtam copilulk, spunea Zilpa. Am călătorit atât de departe în așternuturile mele în acele luni. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
prea bine, parcă am recunoscut în ele niște case și animale și o mulțime de siluete umane, unele țineau arcuri în mână, altele vânau cu lancea mistreți și urși de pe un car tras de cai, mai era acolo și un uriaș, culcat la pământ, dar nu-mi dădeam seama dacă era femeie sau bărbat, pentru că din figură îi rămăseseră doar ochii, restul fusese spălat de zăpezi și ploi, Jancsi a și spus că el nu pricepe ce-i atât de inestimabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
acolo, cu gândul s-o citesc, era un articol despre fosta exploatare și cât de minunate sunt basoreliefurile găsite, ce capodopere de o valoare inestimabilă, purtătoare ale unor mesaje istorice străvechi, pe o jumătate de pagină se întindea fotografia acelui uriaș culcat la pământ, iar peste fotografie, în diagonală, scris cu creion chimic, cu majuscule, se putea citi „De-ajuns!“, am și mototolit-o ca s-o arunc pe jos, lângă celelalte, numai că apoi m-am răzgândit și mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Ca mine. Deși cunoșteam pe de rost ceea ce a fost terenul de joacă al copilăriei mele, nu m-am putut Împiedica să nu simt că mi se taie respirația cînd am văzut Înălțîndu-se În fața mea menhirii de la Ty Kern. Șase uriași din granit Înfipți În semicerc În jurul unui dolmen, Întorși spre larg, și despre care legenda spunea că atunci cînd luna e În creștere, Încă se mai Înroșeau de sîngele jefuitorilor de corăbii. Am privit monoliții unul cîte unul; soarele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
zece metri În cîmp deschis -, cît să fie de cel puțin zece ori reperat și doborît, dar n-avea de ales, așa că se năpusti, cu arma În mînă. Pantofii lui scîrțîiră pe covorul de cioburi, dar ajunse fără probleme În spatele uriașului cu profil de elefant bătrîn. După poziția celor patru proiectoare și după un rapid calcul al axelor și unghiurilor de tragere, dacă exista cumva vreun trăgător, Lucas era la adăpost de traiectoria lui. Scrută iarăși penumbra. Nimic. Atunci un foșnet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu putere la piept, lăsîndu-se tras cu părere de rău, tot Întorcînd capul ca să se uite Îndărăt. Erau deja departe cînd urcară strigătele de ajutor scoase de Marie și de Lucas, venind parcă de sub pămînt. Aveau, drept martori, doar șase uriași de granit. * * * Cei doi polițiști Încetară curînd să mai strige. Grota era de acum umplută pe trei sferturi cu apă, o apă neagră ca cerneala. - Cu siguranță mai există o soluție, murmură Marie. - Nu Întotdeauna, răspunse Încetișor Lucas. Fixă lanterna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
schimba. O afecțiune deosebită o lega Încă din copilărie de vlăjganul pe care-l tot vedea rătăcind pe insulă. De fiecare dată cînd o Întîlnea, Îi zîmbea cu un zîmbet de copil, dezarmant prin naivitate și Încredere, iar singurătatea acelui uriaș copilăros o tulbura pe Marie. Locuitorii din Lands’en nici măcar nu-i răspundeau la salut, unii din frica de a-l simți diferit de ei, din teama de forța aceea brutală și puțin controlabilă, alții neconsiderîndu-l altceva decît un element
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
gîndesc... De cum mă voi sătura de cinismul de două parale al unui polițist care nu e nici măcar În stare să Înțeleagă modul de a face să picure sînge de pe menhiri... Bacul trecea prin fața sitului de la Ty Kern, contemplară Împreună siluetele uriașilor monoliți Înălțați ca niște santinele. Marie văzu un zîmbet desenîndu-se pe chipul lui Lucas. ZÎmbetul de ștrengar care pune la cale o năzdrăvănie. Se Îndreptă spre un automat distribuitor de dulciuri și luă un cornet de Înghețată de zmeură pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
arcuită. - Tată, care ai făcut bolovani, m-am rugat eu cu glas tunător și, ca Întotdeauna, Tatăl m-a ajutat - În fața mea văzui o vatră părăsită, din pietre de prundiș. Mirat de glasul adânc ce părea să coboare din cer, uriașul se clătină preț de o clipă mult prea scurtă, dar așa se petrecea mereu când curge sângele Între oameni: frica n-apuca să-și facă loc În mintea proștilor. Își reveni iute, așadar, și aținti spre mine o suliță din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
s-a ferit, dar eu n-aveam nevoie decât două-trei clipe ca să ajung lângă el. I-am repezit capul În burtă, numai că era mai neclintit decât copacii bătrâni. - Enkim! am strigat, iar prietenul meu azvârli cu un bolovan În uriaș. Zdruf! - pietroiul Îl plesni În gură și-i zdrobi câțiva dinți, dar uriașul mai trecuse el prin d’astea că se și repezi la noi, slobozind un răcnet ascuțit, care cutremură crângul. Tată care i-ai făcut pe toți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
lângă el. I-am repezit capul În burtă, numai că era mai neclintit decât copacii bătrâni. - Enkim! am strigat, iar prietenul meu azvârli cu un bolovan În uriaș. Zdruf! - pietroiul Îl plesni În gură și-i zdrobi câțiva dinți, dar uriașul mai trecuse el prin d’astea că se și repezi la noi, slobozind un răcnet ascuțit, care cutremură crângul. Tată care i-ai făcut pe toți cu boașe, m-am rugat cu același glas tunător și mi-am Înfipt mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
că se și repezi la noi, slobozind un răcnet ascuțit, care cutremură crângul. Tată care i-ai făcut pe toți cu boașe, m-am rugat cu același glas tunător și mi-am Înfipt mâna cu putere Între pășitorii groși ai uriașului. De-aici Îți pleacă pruncii, de-aici Îți vine și moartea, am rostit cu glasul meu gros, cu cuvintele mele grele, iar uriașul se chirci cât ai clipi din ochi. Enkim Îl mai izbi cu un bolovan În cap dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am rugat cu același glas tunător și mi-am Înfipt mâna cu putere Între pășitorii groși ai uriașului. De-aici Îți pleacă pruncii, de-aici Îți vine și moartea, am rostit cu glasul meu gros, cu cuvintele mele grele, iar uriașul se chirci cât ai clipi din ochi. Enkim Îl mai izbi cu un bolovan În cap dar, nu aveam timp de pierdut așa că nu l-am dat Umbrei, după cum se cădea. L-am lăsat să se zvârcolească lângă vatra părăsită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ale tale! Fugi! Tată care poate că nu ești, am grăit eu adânc, dar am zbughit-o fără să mai privesc Îndărăt. M-am trezit pe un povârniș care cobora abrupt și am simțit răcoarea unei ape. Stk, stk, stk! Uriașii alergau la adăpostul copacilor, undeva pe mâna mea tare, și am luat-o la goană În partea cealaltă până ce m-am trezit pe o limbă de nisip lângă o apă care curgea lânced. Dacă aș ști să calc apa, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
doi, trei, patru, cinci... - Sunt Krog, frate de sânge cu Moru. Sunt prinsul vostru, le-am spus. Iar ei clătinară din cap, foarte siguri pe ei. 10. Oamenii aceia mari aveau cele mai frumoase case pe care le văzusem vreodată. Uriașii le ridicaseră una după alta pe un tăpșan acoperit cu iarbă grasă, de parcă doriseră să-i arate Tatălui din Cer că erau făcute de mână de om și nu lăsate la voia Întâmplării, așa cum obișnuia el să ridice munții, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]