2,308 matches
-
l-a putut opri din a-și satisface o atare patimă neostoită. Era predestinat radioului tot așa cum alții sunt predestinați scufundărilor subacvatice ori zborurilor cosmice. Ceea ce impresiona la Alexandru Poamă era seriozitatea egală cu sine, niciodată contrariată ori bulversată de vanități, orgolii ori puseuri subiective aleatorii. Omul public avea conștiință profesională și morală - exact ceea ce ar trebui să aibă un profesionist al presei și - vai! - este exact ceea ce lipsește astăzi multor publiciști de mucava, grafomani insațiabili și veleitari agresivi. Fațetele multiple
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
exact așa-i Barbara. Îi culege lenjeria murdară de pe podea de parcă ar face balet. Mâna lui Daniel trasa cercuri prudente pe brațul ei. Înțelese brusc: era gelos pe femeia asta, pe descrierea pe care i-o făcea Karin. Răbdarea era vanitatea lui secretă, ceva la care voia să fie mai bun decât oricine altcineva. Stă și-l ascultă pe Mark când își lansează ideile lui bizare, de parcă tot ce-ar spune el ar fi perfect plauzibil. Ca și cum l-ar respecta fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
până într-un teatru și s-au rotit deasupra lui până când și-a mărturisit fapta în fața mulțimii uluite. În Metamorfozele lui Ovidiu, Hera și Artemis o transformă pe Gerania într-un cocor, ca s-o pedepsească pe regina pigmeilor pentru vanitatea ei. Eroul irlandez Finn a căzut de pe o stâncă și a fost prins în aer de către bunica lui, care se transformase în cocor. Dacă deasupra sclavilor americani se roteau cocorii, avea să moară cineva. După moarte, primul războinic care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
direct la o emisiune matinală de știri. Cinci minute la matinal - făcuse asta de șase ori până acum. Ajunse la studiouri în timp ce mintea îi rămăsese la hotel. Îl duseră la machiaj și-l pudrară. Își scoase ochelarii. Și nu din vanitate. Sub luminile din studio, ochelarii se transformau în oglinzi. Se întâlni cu redactorul emisiunii, care-i prezentă notițele fotocopiate și printurile de pe internet. Recenzia din Harper’s ieșea din grămada de hârtii. Redactorul părea să discute despre o carte scrisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ea. L-a nimicit cu trădări; el absoarbe nimicirea, așa cum absoarbe toate insultele rasei. Acum i se pare că e un bărbat gata să absoarbă orice, unicul om, dintre toți cei pe care i-a cunoscut, care a lăsat deoparte vanitatea și a privit dincolo de sine însuși. Tocmai asta i-a displăcut atât de tare la el. Dintre toți bărbații cu care fusese vreodată, pare acum singurul suficient de fluid ca să fie un tată decent, ca să deprindă un copil cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
rea ... neînțelegătoare", păstrând cu strășnicie trăirea intensă numai pentru ei, conturează femeia care atrage prin misterul feminin. Se întâlnește întâmplător în tren cu Fred Vasilescu. Ea este singură, iar el este însoțit de o altă femeie. Scrisoarea ei dezvăluie neliniștea, vanitatea rănită pe care se străduiește să și le ascundă, abordând indiferența: Autorul îi subliniază trăsăturile care o individualizează, reliefându-i farmecul deosebit și superioritatea: "acea permanentă tensiune intelectuală". De obicei era "gânditoare, înregistrând interior și lin cele mai mici nuanțe
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
două personaje masculine - Fred și Ladima - sunt, în concepția lui Nicolae Manolescu <ref id="44"> 44 Manolescu, Nicolae, op . cit . , p . 374 . </ref>, două enigme care stau față în față, una fiind imaginea răsturnată a celorlalte: Fred sacrifică iubirea din vanitate, iar Ladima din demnitate. Ovid S. Crohmălniceanu<ref id="45"> 45 Crohmălniceanu , Ovid S. , op. cit. , pp . 505-506. </ref> afirma că: În aceeași direcție a tehnicii literare, Tudor Vianu <ref id="46">46 Vianu, Tudor , op. cit. , p . 270. </ref> aprecia: " Confesiunile
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
epocă arogantă, cum este epoca noastră, în care totul este prezentat ca fiind posibil și ușor, unde totul poate fi plătit și cumpărat, bătrânul ne amintește, în mod credibil, înțelepciunea umilă a limitei, care redimensionează mândria și aroganța, în-căpățânările și vanitățile. b) Dezlipirea de lucruri. Persoana în vârstă este expertă în a găsi distanța justă față de lucruri: nu se strivește de ele, nu se implică în intrigile lor cu pasiune dezordonată. Trece pe lângă evenimente, se apropie fără să rămână absorbit de
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
sanctificarea credincioșilor. Situația muzicală în sine era în sintonie cu trăsăturile „stilului baroc”, chiar dacă nu era compatibilă cu finalitatea liturgiei. Nu ne surprinde, așadar, afirmația următorului edict arhiepiscopal: „Templele au devenit piețe publice, chiar mai rău, scene unde sunt reprezentate vanități și obscenități scandaloase, locuri de distracție și teatre ale falsității”. Au existat și tentative de a împăca exigențele noului tip de muzică cu exigențele liturgiei, prin compunerea unor fragmente de dimensiuni mici, simple, deasupra unui text liturgic și cu un
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
Probabil că te exprimi mai natural ca pictor. Adică, e bine că ai încercat să faci un lucru, mă bucur, dar ce-ai scris tu acolo e mort. Lanark roși de furie. Nu-i veneau în minte decît expresii ale vanității rănite, așa că își strînse buzele într-un zîmbet forțat. Mă tem că te-am jignit, zise Sludden. Nu, nu. Dar aș fi preferat să citești cu atenție înainte de a judeca. — Nu-i cazul. Două pagini mi-au demonstrat că stilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sturz? Și ei au dat lumea pe mîna Diavolului? Sau asta au făcut-o sturzii? Pastorul se ridică în picioare și zise: — Viața fiarelor, Duncan, e atît de diferită de a noastră, că atașamentul puternic față de ele nu-i decît vanitate și autoamăgire. Chiar și taică-tău, ateistul, ar fi de acord cu mine. Am înțeles că o să stai pe-aici o săptămînă, două. Poate o să discutăm chestiunile astea altă dată. Pînă atunci, sper s-o duci mai bine cu sănătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
tratat ca pe o persoană aparte pentru că asta le făcea pe ele să se simtă aparte, dar n-a ieșit nimic bun, nimic util nu s-a făcut. M-am îmbătat, da, cu curcubee albe, da, dar în special cu vanitate; nimeni nu e mai nebun decît acela care se crede important. Oamenii au încercat să-mi dea sfaturi, și eu i-am ignorat. La ce făcea Kodac aluzie? La minereuri valoroase, rapoarte speciale, ignoranța guvernului - totul suna a șmecherie murdară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
peste trei ani toate abilitățile acestui consiliu supremo vor fi încorporate în circuitele humanoidului Cortexin, la fel ca abilitățile secretarelor și polițiștilor speciali. Poate că am privilegiul să fiu ultimul dintre Lorzii Monboddo umani. Ideea mi-ar flata considerabila mea vanitate, dacă n-ar fi vorba despre semnificanta îmbunătățire pe care oamenii o vor constata în guvernare, atunci cînd se va produce. Totul se va produce mai rapid. Da, astăzi, problema guvernării se află într-un echilibru delicat. Dar înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
gentil, care cântă frumos arii din operete, pe la serate, și face traduceri în ziar. L-am întrebat, ascunzându-mi bine un obraz în eșarfă, cum ar tălmăci el titlul lui Thackeray, Vanity Fair. Mi-a propus Târgul zădărniciei sau Bâlciul vanității, dar nu-mi place nici unul. L-am rugat să treacă pe la noi, l-aș mai întreba unele lucruri pe care le-am subliniat, fiindcă nu le-am înțeles în roman. Întâlnirea cu domnul Mirto, dar mai ales semi întâlnirea cu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
grozav, n-ați stat o clipă pe gânduri. De fapt așa e când traduci, ori prinzi de la-nceput cuvântul, ori nu-l mai găsești deloc. — Previziunea mea pentru lumea viitoare, spuse Iulia, e că va fi bâlciul deșertăciunilor sau târgul vanităților. Și mai prevăd că femeile nu vor mai purta corset, spuse, și după aceea se înroși foarte tare și se înecă. Moment în care Alexandru bău din pahar, Nicu îi șopti lui Dan: „Farul din Tuzla“, iar acesta îl privi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
mă galvanizezi, dar eu unul mai că m-aș da bătut. ― Ce vreți să faceți? ― Multe... Nu mi-am închipuit niciodată că sânt foarte deștept. In al doilea rând... Da, m-am gândit mult. Ai să mă suspectezi bănuiesc de vanitate, de orgoliu oribil. Nu e cazul și poate o să înțelegi cândva. Nu-i corect să continuu ceva... Se opri parcă înspăimîntat. Reluă cu un efort, cu figura împietrită: Ceva pentru care nu sânt dotat... Sau am încetat să fiu! Nu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
pricepere și nesocotință. Trebuie să spun însă că încă dinaintea întîmplării de la cimitir eu și tata ne suportam destul de greu unul pe altul. Succesele, poate mai degrabă sociale decât artistice, obținute în cariera de pictor îi alintaseră două însușiri naturale, vanitatea și plăcerea de a domina, încît nu mai accepta nici măcar din partea unui copil să fie contrazis, contrariat, iar eu îi semănam într-un fel; nu mă interesa decât ceea ce avea legătură cu mine. Era mărunt și rotofei, cu o burtă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
săptămâni. Întors acasă, am găsit ușa încuiată și cheia pusă sub o cârpă. Livia dispăruse, luîndu-și toate lucrurile. Se speriase, probabil. Nici n-am mai văzut-o vreodată. Sincer să fiu, n-am suferit din pricina plecării ei. Poate cel mult vanitatea mea a fost lezată. Dar a fost o rană superficială care s-a vindecat repede. Apoi am răsuflat ușurat. Nu eram apt să trăiesc în comun cu o femeie pe care n-o iubeam. Preferam să fiu singur ca un
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Zbătîndu-se, cerbii îmi sfredeleau creierii cu mugetele lor. Experiența mea de viață nu era dintre cele mai trandafirii, totuși nu mă pregătise să fiu chiar atât de câinos. Fără Dinu alături, aș fi aruncat pușca. Așa, n-o făceam din vanitate și căutam tot felul de argumente ca să-mi țin nervii în frâu. Îmi ziceam că singura deosebire față de alte vânători era că, acolo, animalul nu putea fugi. Era de ajuns atât ca un sport să devină o mîrșăvie? Dreaptă ar
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
îndrăzniseră să mă bănuiască. Pe mărturia mincinoasă a unui chelner gelos, care mai era și cartofor pe deasupra, nu poți să azvârli un om la pușcărie, îmi ziceam eu. Uitasem că dreptatea este împărțită de oameni și că oamenii au slăbiciunile, vanitățile lor. Dacă-i înfrunți, dacă-i jignești, dacă-i silești să-ți poarte pică, te pot face să regreți. Am râs când am aflat capetele de acuzare și pe măsură ce creștea insolența mea, creștea și zelul anchetatorilor mei. Le-am explicat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vor fi izgoniți fără milă din azil cei care ar mai îndrăzni să forțeze ușa arhivei. Într-o privință îi admiram pe bătrâni. Ce reușisem eu? Să mă revolt împotriva tatei? Să mă prefac modest, ca să-mi servesc mai bine vanitatea? Fleacuri. Ei își jucau chiar amintirile la trapez! Auzisem despre niște insecte care fac înțepături otrăvitoare altor insecte, fără să-și omoare victimele. Paralizate, acestea continuă să trăiască, iar insectele otrăvitoare își depun ouăle în corpul lor, transformîndu-le în hrană
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
imediat. Pardoseala tocită, zidurile scorojite, în loc să-mi stimuleze melancoliile ca nisipul din curte, mi-au arătat cum se pot degrada amintirile. Am făcut și greșeala de a urca la etaj. M-au ispitit scara în spirală strânsă și o mică vanitate. Vroiam să-mi revăd numele pe placa de marmură a premianților de onoare. Am căutat cu privirea înfrigurată în locul știut. Pe peretele din fața scării. Dar n-am văzut nimic. Peretele era gol. Poate a fost mutată, mi-am zis. Pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ca să fie siguri. "Crede și nu cerceta", exclama Călugărul căruia îi plăcea dealtfel să spună în glumă că Bătrânul era tot atât de singur ca Dumnezeu. Ba, odată a ținut să adauge că singurătatea lui Dumnezeu și a Bătrânului aveau aceeași cauză: vanitatea. Am asistat atunci la una din cele mai scânteietoare și nerușinate apostazii ale Călugărului, care i-a amuțit pe toți prin îndrăzneala ei nebunească. Susținea că apostolii l-au împins pe Isus pe cruce, nu dușmanii lui. Pentru că apostolii l-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un destin comun. Abia taina care le biciuia curiozitatea și le înfierbînta închipuirea le dădea fiorul destinului; undeva, în miezul acelei încîlceli de coridoare cu uși aproape identice, trebuia să fie un loc magic unde totul să fie posibil, de la vanitatea cea mai nesăbuită la singurătatea cea mai sfâșietoare, și unde, ca în cazul lui Dumnezeu, absența însăși să devină prezență. Dacă Bătrânul ar fi apărut pe coridoare ar fi fost ca și cum ar fi crescut marea, spălând țărmul și nelăsând decât
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
peste mine. Și chiar când m-am împăcat aparent cu mediocritatea mea, i-am fost infidel în imaginație și în somn, când mă visam șef de trib, stăpân peste insule ori mare artist, căci nu mi-am pierdut timpul cu vanități mărunte, aspiram numai la cele care nu erau în nici un fel de nasul meu. Ieșeam din destin pe ascuns, deoarece nu puteam s-o fac trântind ușile și chiar plecarea la azil a fost o asemenea fugă; mai mult decât
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]