1,978 matches
-
lui Isus în neamul lui Iuda. El va coborî din cer - profeția se referă la cea de‑a doua venire - și „va chema la aceeași credință pe cei tăiați împrejur și pe cei netăiați împrejur”, adică, împreună, iudei și neamuri. Versetul care conține imaginea veșmântului spălat în vin trimite la scena botezului în Iordan; cel care vorbește de „sângele de strugure” se referă la răstignire: „Dintr‑însul au țâșnit două izvoare, unul de sânge și altul de apă, cu care spălându
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
împotrivi în război, va cădea ucis de sabie. Hipolit atribuie acest text unui „alt profet” (♣ϑγΔ≅Η ΒΔ≅νΖϑ0Η). Ideea fundamentală este adunarea tuturor marilor puteri ale pământului în jurul unui conducător harismatic, a cărui extremă violență este denunțată de ultimul verset. Fragmentul de origine necunoscută face legătura între două teme majore ale mitului. Secțiunea principală (cap. 16‑42) Comentariul la Cartea lui Daniel și la Apocalipsă O dată cu capitolul următor, Hipolit introduce tema Anticristului‑tiran, fundamentală pentru discursul său și pentru viziunea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în 701 î.Cr. Corespondentul personajului din cel de‑al doilea text nu ar putea fi identificat cu exactitate. Hipolit vede aici profeții clare despre domnia și figura Anticristului, inaugurând astfel o lungă tradiție exegetică. Ulterior, Origen va atribui mai multe versete nu lui Anticrist, de a cărui istoricitate se îndoia oarecum, ci, pur și simplu, diavolului. Al treilea fragment, din Iezechiel, denunță imensul orgoliu al regelui Tyrului, amintind, spre sfârșit, numele lui Daniel: „Socoți că ai o inimă ca a lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
originea în două fragmente din Vechiul Testament, Gen. 5,24 și 2Rg. 2,11. Primul vorbește de Enoh: „Enoh i‑a plăcut lui Dumnezeu și n‑a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu l‑a strămutat”. Autorul Epistolei către Evrei citează acest verset, interpretându‑l în felul următor: „Prin credință Enoh a fost strămutat, ca să nu cunoască moartea” (10, 5). El stabilește deci o echivalență între „strămutarea” de care vorbește Gen. 5,24 și nemurirea dăruită de Dumnezeu unui personaj exemplar: Enoh continuă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
capitolele 45 și 46. Celsus respinge nu numai doctrina despre diavol, ci și credința în venirea Anticristului. În ochii lui Origen, diavolul și Anticristul sunt cele două fețe ale aceleiași medalii. Scurtul excurs anticristologic are ca punct de plecare un verset din Proverbe: „Cum un chip nu seamănă cu altul, tot astfel nu seamănă nici inimile oamenilor” (27,19). Ce vrea să spună, se întreabă Origen, autorul acestui proverb? Că sufletele sunt tot atât de diferite ca și trupurile - după cum este imposibil de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
latină din secolul al V‑lea. Această traducere a fost editată de Klostermann sub titlul de Commentariorum in Matthaeum series. Fragmentul care suscită interpretarea cu totul originală a alexandrinului face parte din „mica Apocalipsă” a lui Matei. Este vorba de versetele 4‑5 din capitolul 24: „Și răspunzând Isus le‑a zis: «Luați aminte să nu vă amăgească cineva. Că mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Cristos! Și pe mulți vor amăgi»”. Origen prezintă mai întâi sensul literal, acceptat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ani. În această secțiune este ilustrată pe larg teoria hermeneutică a recapitulării. Potrivit acesteia, pasajele în care se vorbește de martorii săptămânii eshatologice sunt nu mai puțin de trei: 7, 2; 11, 2‑4 și 14, 6‑8. În primul verset (7, 2) citim: „Și am văzut un alt înger, care se ridica (<∀∃∀∴<≅<ϑ∀) de la Soare‑Răsare și avea pecetea Viului Dumnezeu”. Versetul interpretat de Victorin este: „Angelum autem descendentem ab oriente sole”. Să fie oare vorba de o modificare tacită
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
eshatologice sunt nu mai puțin de trei: 7, 2; 11, 2‑4 și 14, 6‑8. În primul verset (7, 2) citim: „Și am văzut un alt înger, care se ridica (<∀∃∀∴<≅<ϑ∀) de la Soare‑Răsare și avea pecetea Viului Dumnezeu”. Versetul interpretat de Victorin este: „Angelum autem descendentem ab oriente sole”. Să fie oare vorba de o modificare tacită a textului Apocalipsei din partea exegetului său? Fără îndoială. Pentru Victorin este semnificativă tocmai ideea de coborâre a îngerului pe pământ în scopul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
autem descendentem ab oriente sole”. Să fie oare vorba de o modificare tacită a textului Apocalipsei din partea exegetului său? Fără îndoială. Pentru Victorin este semnificativă tocmai ideea de coborâre a îngerului pe pământ în scopul îndeplinirii misiunii kerigmatice. Iată interpretarea versetului: „Textul vorbește despre profetul Ilie, care trebuie să vină înainte de vremea lui Anticrist, pentru a reface Bisericile și a le întări împotriva persecuției de nesuportat” (7). Activitatea profetului Ilie are loc într‑o perioadă de haos social și de persecuție
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
răpirea la cer a lui Enoh, menționată în Gen. 5,24 (LXX)”. Considerăm însă că Victorin ne oferă el însuși explicația acestei alegeri. Dacă figura lui Enoh ar fi reprezentat interes pentru el, l‑ar fi numit, fără îndoială, de vreme ce versetul referitor la „mutarea” patriarhului se află în Biblia canonică, și nu în apocrife. După cum am văzut, Victorin insistă însă asupra calităților taumaturgice ale celor doi martori. Aceștia convertesc prin epifanii violente, prin adevărate „cratofanii”: „Ei lovesc lumea cu nenumărate plăgi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fiind că cei doi martori eshatologici din capitolul 11 al Apocalipsei au avut aceeași soartă. Exegetul descoperă, se pare, în Paral. Ier., un scenariu analog celui de la sfârșitul veacurilor (aceasta rămâne, desigur, o supoziție). Ca ultim argument, el citează un verset din Ieremia (1,5): „Mai înainte de a fi în pântecele maicii tale te‑am cunoscut, mai înainte de a veni pe lume te‑am sfințit și te‑am rânduit profet între neamuri” (11,3). Acest verset îl înfățișează pe Ieremia profet
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ultim argument, el citează un verset din Ieremia (1,5): „Mai înainte de a fi în pântecele maicii tale te‑am cunoscut, mai înainte de a veni pe lume te‑am sfințit și te‑am rânduit profet între neamuri” (11,3). Acest verset îl înfățișează pe Ieremia profet al neamurilor, fapt care are neîndoielnic legătură cu figura Anticristului‑Nero, cel care va fi stăpânul neamurilor. Martorii eshatologici apar pentru a treia oară în capitolul 14, simbolizați prin doi îngeri; primul vestește „credința cea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să reunească într‑o singură secțiune simbolurile care apar dispersate în corpusul ioanic, dar care prezintă un minimum de trăsături comune. Prin contrast cu coborârea martorilor din rai, Anticrist „se ridică din adânc” (ascendisse bestiam de abysso). În sprijinul acestui verset, exegetul alcătuiește un mic dosar de mărturii din Iezechiel și Pavel (Iez. 31,3.4; 2Tes. 2,7‑9; 2,10‑11). De abysso este o aluzie la mitul lui Nero și deci, indirect, la stăpânirea romană. Anticristul‑cezar „nu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
13, 2). Până aici se face identificarea celor „șapte capete” ale fiarei, care simbolizează Imperiul Roman: Titus, Vespasian, Othon, Vitellius, Galba, Domițian, Nerva. Urmează identificarea Anticristului însuși cu cel de‑al optulea împărat: Et bestia quam uidisti de septem est, verset pe care M. Dulaey îl traduce: „Iar fiara pe care ai văzut‑o este în afara numărului șapte”, „deoarece, explică Victorin, Nero a domnit înaintea celor șapte regi”. Astfel, Anticristul este identificat cu Nero rediuiuus, împărat roman care va lansa ofensiva
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și la versiunile lui Aquila și Symmachos, atât pentru a completa lacunele, cât și pentru a clarifica locurile obscure. În privința metodei sale de lucru, Ieronim declară că va proceda ca și în cazul celor doisprezece profeți: nu va cita toate versetele, ci se va opri asupra punctelor problematice, „pentru ca întinderea și numărul cărților să nu pricinuiască plictiseală cititorului”. Dat fiind demersul său de a comenta un text care, mai ales în ultimele sale capitole, ridică destule probleme de ordin istoric, el
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Vespasian și cea a lui Hadrian, fondatorul cetății Aelia Capitolina. „Atunci nu vor mai fi nici jertfe, nici jertfitori, iar urâciunea nu va înceta până la sfârșitul lumii.” Tratatul despre Anticrist - cartea a patra a Comentariului la Daniel - debutează cu versetul următor: Et stabit in loco eius despectus, et non tribuetur ei honor regius; et ueniet clam, et obtinebit regnum in fraudulentia (11, 21). „Până aici, scrie Ieronim, profeția urmează istoria pas cu pas și nu există divergențe între Porfiriu și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
trebuie văzut în acest Antiochos - cel mai rău dintre regi, care a persecutat sfinții și a profanat templul -, o prefigurare a Anticristului” (11, 21). Metoda sa este simplă și clară: el comentează cele două capitole din Dan. (11 și 12) verset cu verset, prezentând mai întâi „părerea adversarilor” (Porfiriu și iudeii), apoi pe cea a creștinilor („ai noștri”: Eusebiu, Apolinarie, Metodiu, Hipolit). În cea mai mare parte a cazurilor, el se mulțumește cu această enumerare puțin mecanică, fără a adăuga o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în acest Antiochos - cel mai rău dintre regi, care a persecutat sfinții și a profanat templul -, o prefigurare a Anticristului” (11, 21). Metoda sa este simplă și clară: el comentează cele două capitole din Dan. (11 și 12) verset cu verset, prezentând mai întâi „părerea adversarilor” (Porfiriu și iudeii), apoi pe cea a creștinilor („ai noștri”: Eusebiu, Apolinarie, Metodiu, Hipolit). În cea mai mare parte a cazurilor, el se mulțumește cu această enumerare puțin mecanică, fără a adăuga o judecată de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Algasia Celălalt loc în care Ieronim abordează tema Anticristului este finalul unei epistole scrise, către 406‑407, uneia dintre corespondentele sale, Algasia. Aceasta îi adresase o serie de întrebări legate de credința creștină, din care ultima se referea la un verset din 2Tes.: „Ce înseamnă cele spuse de apostol tesalonicenilor: «Până ce nu va veni lepădarea de credință și nu se va da pe față omul nelegiuirii, fiul pierzării etc.»?”. Răspunsul lui Ieronim este scurt și vizează etapele principale ale eshatologiei creștine
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din Noul Testament (FA 1,7 și Mt. 24,36), că data exactă nu poate fi nici cunoscută, nici calculată: Nemo potest cognoscere tempora, quae Pater posuit in sua potestate. Cu toate acestea, continuă el, există exegeți care, pornind de la acest verset din Matei, De die autem illa et hora nemo scit, fac distincție între data și „vremurile” parusiei. Dacă data rămâne necunoscută, susțin ei, tempora pot fi identificate și descrise cu oarecare exactitate. Augustin consideră teza acestora nefondată. Latina traduce prin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Isus întrebări de natură eshatologică, ei nu se gândesc să afle nici „ceasul”, nici „ziua” sfârșitului, ci pur și simplu „împrejurările” acestuia. Răspunsul lui Isus, vizează deopotrivă și deliberat „momentul” (6∀4ΔΗ) și „circumstanțele” (ΠΔ<≅4). Potrivit unui alt verset, de data aceasta din „mica Apocalipsă” de la Matei 24,14, „împrejurările” nu vor fi descoperite decât ulterior propovăduirii universale a Evangheliei. Prin urmare, ecuația se reduce la acești doi termeni - extrem de greu de evaluat: tempora, descoperite de încheierea propovăduirii Evangheliei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
inueniri potest. Augustin acordă credit lui Ieronim și combate opinia unui alt exeget, rămas în anonimat (cuiusdam opinio), care „îndrăznise” să aplice profeția săptămânilor din Cartea lui Daniel celei de‑a doua veniri a lui Cristos. Episcopul Hipponei vede în versetul celor „șaptezeci de săptămâni” profețirea Întrupării. La scurt timp după această scrisoare, Augustin îi trimite lui Hesychius o a doua (199), reprezentând, singură, un veritabil tratat. Amploarea scrisorii se datorează, pe de o parte, complexității temei abordate, pe de alta
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o atribuie: 1) Întrupării; 2) celei de‑a doua veniri; 3) întrupării și celei de‑a doua veniri deopotrivă. Ca ultim argument, dar de data aceasta nu împotriva teoriei lui Hesychius, ci în sprijinul propriei teorii, episcopul Hipponei citează două versete din Cartea lui Daniel 9,24 și 26, care se referă expressis verbis la ungerea și la răstignirea lui Isus: „Iar Sfântul Sfinților va primi ungerea; și Cristos va fi dat morții și nu va mai fi nimic pentru poporul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fie identificate, în blocul aproape monolitic al răspunsului, trei subblocuri tematice, și anume: - căderea Ierusalimului și distrugerea templului (de excidio Ierusalem); - venirea lui Isus prin Biserică (de aduentu suo per Ecclesiam); - sfârșitul lumii (de ipso fine). Augustin observă că anumite versete pot fi încadrate cu ușurință într‑una dintre cele trei rubrici. De exemplu, este evident că versetul de la Luca: Cum autem uideritis circumdari ab exercitu Ierusalem, tunc scitote quia appropinquauit desolatio eius (21,20) nu se poate referi decât la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
templului (de excidio Ierusalem); - venirea lui Isus prin Biserică (de aduentu suo per Ecclesiam); - sfârșitul lumii (de ipso fine). Augustin observă că anumite versete pot fi încadrate cu ușurință într‑una dintre cele trei rubrici. De exemplu, este evident că versetul de la Luca: Cum autem uideritis circumdari ab exercitu Ierusalem, tunc scitote quia appropinquauit desolatio eius (21,20) nu se poate referi decât la evenimentul concret al distrugerii templului din Ierusalim de către Titus. De asemenea, versetul Cum uideritis haec fieri, scitote
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]