6,587 matches
-
ascultă. Ciuleandra și Dans macabru de Liszt. 42. Tu ai vegheat vreodată un mort? Întrebă Iolanda Într-un târziu, ca și cum până acum asta făcuse acolo, lângă geam. Nu, răspunse Flavius-Tiberius, mirat de o asemenea Întrebare. În schimb am cântat la vioară, iarna, lângă o teracotă Încinsă, În timp ce prietenii mei făceau oameni de zăpadă sau se dădeau cu sania. Mama spera să ajung un fel de Oistrah român sau Szering. Era și asta o Încercare, nu? Și ce Încercare! zise Iolanda zâmbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ceea ce luasem drept iluzie era pură realitate. În plus, forma aceea, pe atunci o vedeam supradimensionată, caldă și elastică, adulmecând parcă asemenea unui animal o pradă nevăzută sau plutind Încet la suprafață ca un șarpe de apă. Semăna cu gâtul viorii mele de Reghin. Simțeam În mine un val de căldură, un plus de energie cu care nu știam ce să fac. M-am uitat din nou În oglindă. Nu se schimbase nimic. Atunci am apucat gâtul viorii cu ambele mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Semăna cu gâtul viorii mele de Reghin. Simțeam În mine un val de căldură, un plus de energie cu care nu știam ce să fac. M-am uitat din nou În oglindă. Nu se schimbase nimic. Atunci am apucat gâtul viorii cu ambele mâini și am izbit oglinda. S-a fisurat În câteva locuri, din care pricină trupul meu semăna cu un vitraliu vandalizat. Oglinda era spartă, vioara nu o ducea nici ea prea bine. Am Început să cânt din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
uitat din nou În oglindă. Nu se schimbase nimic. Atunci am apucat gâtul viorii cu ambele mâini și am izbit oglinda. S-a fisurat În câteva locuri, din care pricină trupul meu semăna cu un vitraliu vandalizat. Oglinda era spartă, vioara nu o ducea nici ea prea bine. Am Început să cânt din nou. Sunetul nu mai era același. Cântam, cu toate acestea. Cântam și plângeam. Așa m-au găsit ai mei... Flavius-Tiberius tăcu. Toată povestea Îl interesa doar pe el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
doar pe el. Era mulțumit și nu aștepta nici o reacție din partea Iolandei. După o vreme, zise: Parcă vorbeam despre morți... Tu câți ai vegheat? Eu? Iolanda tresări. Ea Încă mai era În camera cu oglinzi În care Flavius-Tiberius cânta la vioara. Își simțea trupul moleșit de căldura din Încăpere În care ea Însăși plutea ca o amoeba uriașă În care tânărul intra cu vioară cu tot. Reală sau născocită, Îi plăcuse toată povestea asta. Nu era nici vulgară, nici dulceagă. Fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
vegheat? Eu? Iolanda tresări. Ea Încă mai era În camera cu oglinzi În care Flavius-Tiberius cânta la vioara. Își simțea trupul moleșit de căldura din Încăpere În care ea Însăși plutea ca o amoeba uriașă În care tânărul intra cu vioară cu tot. Reală sau născocită, Îi plăcuse toată povestea asta. Nu era nici vulgară, nici dulceagă. Fusese o mărturisire simplă, fără efecte speciale și fără subtexte obositoare... Deși, la o adică... Câți morți am vegheat? Își privi musafirul ca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Din toată povestea asta s-a ales cu o spaimă de baticuri de toată frumusețea. Până și Întunericul mirosea a baticul tovarășei. Câteva săptămâni a dormit doar cu lumina aprinsă. Când a Început să citească și să ia ore de vioară, mai mult forțat de Marta, la domnul Neselovski, a scăpat de ticul ăsta cu uitatul Înapoi. Tot ce Îl urmărea, până atunci, cu adevărat sau doar În Închipuire, s-a mutat În cărți și partituri. Datorită lor putea privi Înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Bánya. Fata-celor-cinci-hoteluri Își ținea capul pe umărul lui și asculta distrată povestea asta cu ochelarii fermecați pe care o mai auzise de atâtea ori Încât nici nu se mai mira de harul lor. Asemenea ochelari erau mai rari chiar decât viorile Stradivarius, dacă nu cumva unici a zis ea intrând În joc la fel ca și Márton Marghit. Chiar dacă Îi purtaseră și alți membri ai familiei lui, doar el știa developa la secundă imaginile stocate de-a lungul timpului În memoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
care violonistul Ștefan Ruha și dirijorul Mircea Cristescu se bucurau de mare succes. Împreună cu compozitorul Haciaturian, a organizat o întâlnire la sediul Uniunii compozitorilor cu compozitorul Anatol Vieru, care a prezentat în primă audiție pe bandă de magnetofon "Concertul pentru vioară", "Scene nocturne", "Clepsidra" și "Muzeul muzicii". A însoțit și a avut discuții la ambasadă cu scriitorii: Adrian Păunescu, Miron Radu Paraschivescu, Vladimir Străinu, Ion Brad, Ion Horea, Aurel Rău, Vasile Rebreanu, Petre Sălcudeanu, Nina Casian, Sânziana Pop, Francisc Munteanu; A
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
pe strada Lăpușneanu. Unul dintre cele patru magazine ieșene, dar cel mai mare și mai bine aprovizionat. Magazinul Conservatorului. Preluat, dacă-mi amintesc bine, de la un Grünberg sau Grimberg. Vindeau cît și ce puteau: piane noi și instrumente de alamă, viori de tot felul, note. Se cereau mai mult clasicii. Bunicul proba la pianina magazinului șlagărele recent primite; la nevoie, repara și instrumente. Pianul pentru cinema "Elisabeta", de pe strada "Gîndu", el avea să-l aducă, de la Viena. La pianul ăsta, tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
a cîta oară, inscripția: Columbia. Made în England. Vita-tonal. Grafonola. Da, Invitație la vals de Weber, exact asta voiam. Mai încolo, o gavotă de Lulli. Și mai încolo, Sonata pentru clarinet și pian de Brahms. Poate și Concertul pentru două viori și pian de Bach. Sau Andante cu variațiuni în si bemol de Robert Schumann. Ascult mai bine muzică acuma. Pe "clasici", spune G. Călinescu, îi înțelegi la bătrînețe. E un adevăr cu multe carate. Se potrivește și muzicii. Avea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
frica de a nu strica armonia, de a nu trăda perfecțiunea, de a conduce totul spre catharsis, o mulțumire la superlativul concurent cu cel al diversității pentru că a întrupat frumosul în forma lui pură, care ești tu, compozitor, interpret, naiul, vioara albastră a cerului, coardele violoncelului, vița roșie a toamnei, fagotul, șuierul violent pe sub streșini, printre ulucile gardului, prin hornurile casei, talgerele nu se aud, timpanul, cât este el de puternic, e acum slab, ceva, fie instrumentul e neacordat, fie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
celui bătrân cu plete triste, îmbrăcat în zdrențe de cer, îi puse atele desprinse din reproducerile albumelor de pictură: din Chagall dezmembră tabloul Timpul este fără margini. Din aripile peștelui, improviză două atele ajutătoare pentru aripile bătrânului înger. Din arcușul viorii făcu o atelă de timp muzical în octava a II-a, inspirată de sirenele salvărilor care străbăteau în viteză străzile Brăilei, nu pentru că ar fi existat urgențe, ci pentru că, să nu spui, cineva nevăzut și nu de pe meleagurile noastre, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fie cântată. Cuplu contra cuplu, toți flecărind, au ajuns la polemici și, de aici, la ceartă, care însemna blamarea amintirilor, ca sămânță a răsadului prezent, așteptându-și moartea prin deshidratare. Totul pe fondul Introducere și rondo capricioso opus 28 pentru vioară și orchestră de Camille Saint-Saëns. Lumea. Care privea uimită la Mioara 1. Cum iese din cabina de probă, îmbrăcată în mireasă, mai frumoasă decât îngerii care se adăpau cu apă pură de antimaterie țâșnită din urechile copiilor cu viorile sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pentru vioară și orchestră de Camille Saint-Saëns. Lumea. Care privea uimită la Mioara 1. Cum iese din cabina de probă, îmbrăcată în mireasă, mai frumoasă decât îngerii care se adăpau cu apă pură de antimaterie țâșnită din urechile copiilor cu viorile sub braț. Mai frumoasă decât petecul de cer, mai abisală decât gândurile ascunse ale oamenilor, mai tulburată decât moartea când și-a văzut Creatorul mort, mai mică decât însușirile oamenilor lipsite de veșmântul remușcărilor, atunci când își atrocizau semenii, îngropând pornirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fiind indivizibilul, iar celelalte cifre, codul numeric de la poarta Raiului. Mioara Alimentară înghiți și această pagină delicioasă de viață în clipa în care Povestitorul trasă cu creionul electronic liniile portative pentru viitoarea Introducere și rondo capriciosso, în La Major pentru vioară și orchestră de Camille Saint-Saëns, iar la acordul final al focului mistuitoarei simfonii, trenul de Arad cu plecare la ora 23:57 se opri obosit la ora 11:13 în gara Bistrița-Năsăud. Murise? Pentru că era nelimitată. Putea să vadă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ocupa o bucată de spațiu unde ar trebui să fie Iisus, dincolo, Iisus se decupa odată cu gărgărița. Și astfel, Fiul era gonit de colo-colo. La radio, se odihnea într-o sonată de Mozart, în celălalt loc plângea divin într-o vioară. Și fiindcă totul aparținea jucăriilor, și Iisus deveni o jucărie. Vigoarea jocurilor se contură în invenții din ce în ce mai selecte. Astfel balonul-cal, ținut de sfoară, vru să fie autonom. Fără să fie conștient de fragilitatea sa, începu să-și manifeste personalitatea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
se înecau în apele impasibile ale Dunării, se auzea monoton bocetul coral. Nu vreau să moară! spuse Mioara, care plutea transfigurată printre măsurile de 12/8 ale horei bătrânești din partea I, Moderato-melancolico a Sonatei a III-a pentru pian și vioară de George Enescu. Dedesubt, Hecuba plângea, corul îi împărtășea durerea în spațiul-oglindă al orașului în care Homer se plimba la braț cu Sofocle admirând viitorul trecut al lui Enescu, înconjurat în prezentul continuu de Andante Sistemo e Misterioso din partea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Brahms și Bach, apoi viola da gamba, la care plângea o fată, urâtă și de arcuș și de știmă, dar nu și de dirijor. Violoncelul care închega prin sunetele arcușului lunecos clipele care s-au dus, numai clipele acelea! Șapte viori albastre, sălbatic de frumos înfățișând prin sunete sfârșirea tinereții, timpanul aprobând rar granița dintre vârste, iar la unison, două piane cu coadă la care cânta când dirijorul tânăr, când același dirijor, bătrân, păsările abia prididind să strângă în gâtlejurile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
îngână Mama. Iar a venit! Unde-i? Pe fotoliu, în living! Mamă! Întreabă-l ce să-i cânt? După un minut, Lia apărea îmbujorată și, trecând prin viitor, Lia-Babă îi șoptea Mamei la ureche: Concertul în Re Minor pentru două viori și orchestră de Bach. Scufundat în timp, Milan tatăl ascultă compoziția mai rezistentă decât lumea. Stolul de îngeri care umplu spațiul casei era văzut de Mioara și de Lia-Babă. Pe atunci erau îngeri, șopti Lia-Babă, acum nu-i mai văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ochi pentru el, atenți la clipa dată. Aici e un altfel de cinematograf, atipic, fără trucaje. Regia și scenariul, aceleași ca pentru fiecare. Interpreți într-un scenariu necunoscut în care și regizorul improvizează în funcție de muzică, personaj și inspirație. Răsună acum vioara molto presto a lui Emmanuel Ax. Îngerii ascultau cu aripile strânse peste genunchi și fruntea lăsată. Era respirația muzicală a Domnului. Clipirea pleoapelor sale. Îngerii și-o însușeau cu pleoapele căzute pentru a o simți mai bine. Apoi, Lia, împreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Sună telefonul. Îl privi ca pe ceva străin și ciudat de care i se făcu milă atât de tare, încât i se umeziră ochii. Ridică mecanic receptorul și, după ce se uită la el, îl duse invers la ureche. Muzica de viori se auzea de sub bărbie și schimbând mâna apucă receptorul corect. Vin! se auzi o voce caldă de femeie și un miros de crini năvăli în cameră. Și, deși în receptor nu se mai auzea nimic, nea Costică începu să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și disciplină. Își pregătiră instrumentele nopții cu coarde, viole cu grif-ul pe care se înfășurau strâns zilele mele și anii tăi, ca viața să zbârnâie la atingerea arcușului bine uns cu colofoniu, clapele pianinelor electrice cu paratrăsnet pentru captarea fulgerelor, vioare albastre cu nemiluita așezate în straturi, caiere geologice de la baza solului până la prima fereastră-vitraliu, spărtură din cupola cerului pe unde se scurg sufletele noastre. Nu s-ar fi putut spune că nu era tăcere, dar nimeni nu putea avea armonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
paradigmă, nebunie, hotărâre, străbatere, învingere, ascensiune, amețeală, rotire, descifrabilul care scapă, cunoașterea pare zadarnic deslușită, desfăcută, coerentă, distrusă, absorbită din nou și din nou, fără oprire, fă-ră-o-pri-re-adânc, A-DÂNC-S-U-S-S-U-S, ciocanul lovea nicovala, fierul nu voia să ia chip, râdea deformat ca vioara lui Paganini, scânteile deveneau bemoli, portativul se ondula hidos, nefiresc de încrâncenat, băutura muzicală nu se termina niciodată din paharul fanteziei combinațiilor simfonice, trilurile erau ale unei păsări neinventate de Dumnezeu, dar create, spre mirarea Lui, de Satelitu, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
să nu fi scris o poezie”, Victor s-a cutremurat la gândul poeziei de nedescris a iubirii „lor” (Iartă mă iubita mea! Oare ce mai faci tu și ce-ai face dacă ai fi acum cu noi, Viorița, viorica și vioara inimii mele?!), iar când nefericita a cântat, fără a se gândi la nimic rău și fără a bănui consecințele imediate, „Ecaterino, vedete-aș moartă/Cu dric la poartă și cai mascați!”, Victor a sărit ca un leopard, avea o față
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]