2,160 matches
-
ghost-writer, și răspunse: — Cobor. Ușile automate ale ascensorului se Închiseră fâșâind. Elio se analiză În oglinda mică. Un norișor de păr cenușiu, un nas foarte lung, ușor deviat spre dreapta de un pumn primit cu mult timp În urmă, ochi vioi În spatele lentilelor. Purta o pereche de pantaloni de pânză simpli și un pulovăr albastru, În deschizătura căruia se vedea o cămașă azurie, descheiată. Astăzi avea de mers la marginile circumscripției sale electorale, turneul prevăzând colectarea voturilor de la periferie: la ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Uneori îl apuca demența, gândindu-se la această parte întunecată a vieții lui. Prima oară fusese în timpul facultății. Hălăduia prin oraș, pe la Terasa actorilor, la Taifas, prin Cișmigiu, și în unul dintre aceste locuri o cunoscuse pe Cateluța, o femeiușcă vioaie, blondă și care vorbea fără oprire. Povestea că își petrecuse trei zile în Buftea, la un film al lui Daneliuc, în care juca un rol episodic, deși Andrei își dăduse seama că era cel mult în trupa figuranților. Era din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Țineai cu degetele lungi Preferata ta - Cartea care te vrăjea, Iar el din oglindă te privea Cuminte ca și umbra sa. Primăvara Primăvara a sosit Și pe noi ne-a înveselit Ghioceii au răsărit Iar copacii au înflorit. Fluturașii cei vioi Au venit iar pe la noi Păsărelele se adună Să vestească vremea bună. Totu-n jur e viu și-ntinerit Căci afară-i cald și bine Totul pare diferit Primăvara a venit. Au ieșit iar copilașii Se joacă de-a cercetașii Iarna
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
căldură și inocență de copil... Enciu Elena-Cristina, clasa a V-a Colegiul Național „Mihai Eminescu” București profesor doctorand Dîrmină Mădălina-Violeta Camera ascunsă Într-o frumoasă zi de vară, la magazinul de electronice, a sosit o imprimantă. Ea era veselă și vioaie. După ce a stat ceva timp în magazin, celelalte aparate electronice își închipuiau că ea se credea mai bună decât ele, deoarece nu le vorbea. Dar ea era de fapt timidă. Imprimanta zăcu câțiva ani în magazin până când o cumpărase o
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
se oprise cu cîteva veacuri În urmă. Intrarea bruscă a Juliettei de Kersaint avu darul să aducă o adiere de primăvară. TÎnăra fată fragilă și Încîntătoare, Îmbrăcată toată În roz, veni spontan s-o Îmbrățișeze pe Marie și Îi șopti vioaie că tocmai o Însoțise pe Aude Pérec pe bac, lăsînd-o În grija bunicii ei din partea mamei. - Ce tot puneți voi două la cale? PM coborîse fără zgomot. Fiica lui Îi adresă un zîmbet de copil cuminte și o șterse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
tablou, el poartă un medalion gravat cu același semn, sînt sigură! Lucas Îi adresă un mic salut admirativ, puse iar mîna pe cariocă și scrise PM sub al șaselea menhir. 22 Pierre-Marie de Kersaint arborase o Înfățișare mîndră cînd intrase vioi În biroul În care Lucas și Marie aveau să-l interogheze, dar, cîteva ceasuri mai tîrziu, pleoștit pe scaun, cu umerii căzuți, cu privirea posacă și veșmintele boțite, cu un vocabular tot mai puțin Îngrijit, părea pur și simplu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu bătrînul. Află că, În Înțelegere cu Arthus, ea negocia din ajun, cu bunicii fetiței lui Yves Pérec, recuperarea laboratoarelor și terenurilor lor. PM avu impresia că, alături de silueta de elefant a tatălui său, soția sa semăna cu un terrier vioi și slugarnic. - Tată, actele pe care atît de judicios le-ai semnat cu bietul Christian Bréhat, odihnească-se În pace, ne garantează șantierul naval, dar mă tem că va fi mai greu să-i convingem pe cei din familia Kermeur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
a-i explora momentele cel mai sumbre; dovada aceea fusese marcată de doliu, de durere și de deziluzii, voia acum să rupă lanțul acesta și să decidă să-și conducă sigură soarta. Lucas o urmări pe Marie cu privirea, urca vioaie stîncile spre mica punte care lega farul de faleză. Gesturile Îi erau ușoare și sigure, pletele Îi străluceau ca flacăra. Desluși, În felul de a-și restabili echilibrul pe drumeag și În modul În care-i făcea semn cu mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
soare. Unde să se așeze? Cu prosopul În mână, Începu un traseu haotic pe peluză; se Împleticea, ca să spunem așa, printre vagine. Își spuse că trebuie să se hotărască odată, când o zări pe catolică discutând cu un brunet Îndesat, vioi, cu părul negru și creț, cu ochi veseli. Îi făcu un vag semn de recunoaștere - pe care ea nu-l remarcă - și se trânti alături. Un tip În trecere Îi strigă brunetului: „Salut, Karim!” Cel astfel numit agită mâna În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
și câini de talie mică. În urma unei catastrofe ecologice, bărbații au dispărut, ca și cvasitotalitatea speciilor animale. Timpul s-a oprit, clima e blândă și constantă; arborii dau fructe tot anul. Femeile sunt veșnic nubile și proaspete, cățeii sunt veșnic vioi și veseli. Femeile se scaldă și se dezmiardă, cățeii se joacă și se zbenguie pe lângă ele. Sunt de toate culorile și toate rasele: caniși, foxterieri, grifoni bruxelezi, Shi-Tzu, King Charles, Yorkshire, West Highland și harrier beagle. Singurul câine mare este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nu-mi spun, se mulțumesc doar să arunce dosarul pe biroul meu cu nu știu ce memo ilizibil deasupra și să așteaptă ca eu să le rezolv. — E vreo problemă ? Mijește ochii la mine. — Sigur că nu, spun cu un ton foarte vioi, pot-s-o-fac, de viitor partener. Ne vedem la ședință. În timp ce iese cu pași mari, mă uit rapid la ceas. Zece și douăzeci și două. Am exact opt minute ca să mă asigur că documentația pentru contractul Fallons e în regulă. Deschid fișierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
OK ? Înghit în sec de câteva ori. Nu pot să-i spun că și ea mi-a tras clapa. Nu pot să-i spun că stau aici singură. — OK ! Reușesc, nu știu nici eu cum, să-mi iau un ton vioi. Așa o să facem ! — Ți-am transferat niște bani în cont. Să-ți cumperi ceva drăguț. Și ți-am trimis câteva ciocolate prin Lorraine, adaugă mândru. Le-am ales personal. Mă uit la coșul de cadou pe care mi-l întinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ceva. — Fii atentă, Emma, zilele trecute am citit un articol dintr-un ziar, care m-a cam Îngrijorat, spune el În clipa În care mă așez pe un carton de ambalaj. Despre siguranța În Londra. Mă privește intens, cu ochi vioi ca de nevăstuică. Sper că nu circuli cu transportul public seara, da ? — Ăă... nu prea, spun, Încrucișîndu-mi degetele la spate. Doar așa, cînd și cînd, dacă trebuie neapărat... — Scumpa mea, te rog eu mult, nu mai face asta ! spune bunicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
că face și ceva bine. Poate n-ar fi rău să Încerc și eu un sfat de-al ei, măcar o dată. Îmi bombez pieptul În față, ridic mîndră capul și străbat biroul cu pași mari, cu o expresie fixă și vioaie pe față. — Ai crampe menstruale sau ceva de genul ăsta ? Îmi aruncă Paul În clipa cînd ajung la ușa lui. Nu ! zic șocată. — Mergeai cam aiurea. Stai jos. Închide ușa. Se așază la biroul său și deschide un formular cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
boțită de gerul șfichiuitor - m‑a Întrebat: - Abe primește musafiri zilele astea? - De ce nu? E Întotdeauna bucuros să te vadă. - Nu m‑am exprimat bineă Știu că e Întotdeauna politicos cu Mary și cu mine. Mary era o femeiușcă durdulie, vioaie, scundă și zâmbitoare. Ravelstein și cu mine țineam mult la ea. - Mă rog, dacă ești oricând bine‑venit și dacă e amabil cu tine, care‑i problema? - Nu prea se simte bine, nu‑i așa? - Abe e unul din bărbații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
era Îmbrăcat În kimonoul lui japonez. Cădea de pe el toate părțile. Picioarele goale arătau ca niște dovleci premiați la expoziție, atât de umflate Îi erau gleznele. - Blestematele astea de edeme! se văicărea. Jumătatea de sus a lui Ravelstein era la fel de vioaie ca și altădată. Dar boala câștiga teren și se Înstăpânea asupră‑i; iar el știa acest lucru la fel de bine ca și doctorii. Nu numai că vorbea tot mai mult despre portretul biografic pe care Îmi ceruse să i‑l fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Și acest lucru nu poate fi lăsat deoparte când discutăm despre Ravelstein. Era o convingere care nu‑l părăsea niciodată. Figura În toate raționamentele lui. Adeseori vorbea favorabil despre Rosamund. O considera onestă, muncitoare, inteligentă. Era o tânără drăguță și vioaie. Femeile tinere, gândea Ravelstein, erau Împovărate de ceea ce numea el “Întreținerea farmecului”. Mai mult, natura le Înzestrase cu dorința de a avea copii, prin urmare de a se mărita, deci dorința stabilității vieții de familie. Lucru care, alături de altele, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
peste oraș cerul era urât, compact și strălucitor, arătând ca o boltă fermecată care s-ar sfărâma la o atingere sau ar răsuna ca un clopot mare de sticlă. Helga mea și cu mine am ieșit din hotel cu pași vioi. Eram deosebit de darnic în curtoazia mea, iar Helga nu era mai puțin impresionantă în admirația și recunoștința ei. Petrecusem o noapte minunată. Nu eram îmbrăcat cu haine din excedentul de război. Purtam hainele pe care le îmbrăcasem după ce fugisem din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
l-am închis. Nici nu m-a interesat dacă mă căutase. Oricum îl dădusem pe silențios. Orice altceva era în plus. Aici și acum aveam ce-mi doream. Când s-a întors, am văzut-o apropiindu-se cu un pas vioi, așa cum prezisesem. Ochii i se aprinseseră, și zâmbetul ușor schițat îmi spunea că trecuse de încercările scorpionilor. Puteam să fac din ea ce voiam. Avea chiar și o familiaritate bizară în gesturi, aproape conjugală. Se regăsise, asta era mai presus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
șosea cu sunetul făcut de propria mea respirație. Dar câteodată se întâmpla ca foșnetul să crească, și atunci se desfăcea în sunete mai mici: huruitul unui motor, schimbarea unei viteze, scrâșnetul unor frâne. Prin frunzele vișinului se distingea o pată vioaie, care se transforma de regulă într-o Dacie albă ce-și croia drum prin covorul fin de apă împroșcând stropi, lăsând în urmă casa și trăgând după ea tot calabalâcul de sunete cu care venise. Mai plutea după trecerea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
emis liniștit genele generație după generație, și din șirul lor de oameni serioși, cu înclinări spre meșterit și, uneori, spre științele exacte, au dat contemporaneității exemplare cu nimic remarcabile, oameni ca mine și ca toți ceilalți, sănătoși, robuști, cu ochi vioi și cu mișcări bruște. Când eram mic, oamenii spuneau că semăn ba cu maică-mea, ba cu taică-meu, și de-a lungul anilor acest lucru a constituit un subiect de râcă subliminală între părinți, care doreau, fiecare, ca odrasla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Părea a fi o combinație de bibliotecară șefă și consilier local. Îmbrăcată de la Jaeger 1, cu o tunsoare la locul ei, de soție de Tory2, cu ochelarii atârnați de gât pe un lanț de aur și baga. Era o femeie vioaie și plăcută. —Tu ești Sam, nu? zise ea. Am auzit despre tine. Mă cheamă Margery Pickett și sunt administratorul teatrului. Mă bucur să te cunosc. Dădu mâna cu mine. Avea o mână rece și uscată. —Vrei să vii puțin până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Minister. Mi-au mulțumit pentru servicii, m-au plătit cu bani grei, dar au încercat să-mi treacă părerea sub tăcere. În contractul meu se menționează că am făcut o lucrare de natură confidențială. Zâmbi deodată fericit și se ridică vioi în picioare. Bărbatul urmări direcția privirii lui. În ușă, tocmai își făcea apariția una dintre femeile cele mai atrăgătoare pe care le văzuse vreodată, deși nu era fardată și era îmbrăcată doar cu o pereche de blugi vechi și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dă o luptă cu sine însăși, ezită, dar sfârși prin a se hotărî. Vreți să urcați? îl ivită ea. Poate că mi-a mai rămas ceva whisky. Era un bărbat tânăr, de statură mijlocie, elegant fără să exagereze, nervos și vioi, care asculta cu atenție, luând note sau desenând cercuri concentrice pe un caiet mare pe care îl avea în față. Din când în când, se întorcea să ia o carte din bibliotecă, o deschidea și o lăsa pe masă, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
duzină de garoafe roșii. În dimineața următoare, reuși să ajungă la gară la timp să bea o cafea Înaintea plecării trenului, așa Încât fu rezonabil de politicos cu Ambrogiani când Îl Întâlni În minuscula gară din Grisignano. Maiorul arăta surprinzător de vioi și de alert, de parcă s-ar fi trezit cu ore În urmă, lucru pe care Brunetti Îl găsi, dată fiind dispoziția sa actuală, vag supărător. Se opriră la un bar vizavi de gară, și fiecare bău o cafea și mâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]