2,276 matches
-
violet-închis cu o fundiță roz în vârf și cu tocuri foarte înalte. O poșetă de piele moale cu un detaliu aplicat era așezată lângă ei. În Dublin, Darcey strâmbase din nas în fața unei perechi mult mai discrete de Marc Jacobs violeți. Iar tocurile acestora erau mult mai înalte decât era ea obișnuită să poarte. Însă ceva o făcu să se întoarcă să se uite la ei chiar și după ce trecuse de vitrina respectivă, spunându-și că nu erau genul ei. Influențată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
și cu o geantă superbă de piele colorată; cum reușise să se convingă să cumpere niște lucruri atât de atipice pentru ea și când, în viața ei normală de la Dublin, mai avea să afișeze genți multicolore și să poarte pantofi violeți cu fundiță roz? Când se întoarse la hotel, după ce terminase de împachetat cam tot, recepționera de la salonul de masaj o sună ca să îi aducă aminte că avea o rezervare în jumătate de oră. Darcey trase fermoarul valizei și își puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
atunci. Eu am plecat. Își luă valiza mică. Ne vedem la birou. —Exact, ne vedem la birou. Apartamentul părea foarte tăcut după ce plecă el. Își târî geamantanul până în dormitor și îl deschise pe podea. Se uită cu tristețe la pantofii violeți. Piciorul ei umflat nici n-ar fi încăput în pantof acum, așa că nu mai puteau să candideze la titlul de încălțăminte trăsnet pentru nunta lui Aidan și a lui Nieve. Ar fi avut noroc să poată purta altceva decât o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
de pe locul unde o să se afle, ca să înțelegi. Ieșiră pe pajiștea însorită. —Rochia ta e de la Vera Wang? o întrebă Lorelei. Nieve dădu din cap. —Ai rămas la modelul pe care mi l-ai trimis? —Desigur. — Pentru că detaliul cu funda violetă se va afla pe cartonașele cu numele invitaților, zise Lorelei. Voiam să mă asigur că pot să confirm tipărirea lor. —Minunat. — Și vei purta voalul cu diadema aceea micuță? Nieve dădu din cap. Se întrebase dacă n-ar fi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
bună să redecoreze. Îi plăcea stilul casei așa cum era el acum, doar că nu schimbase nimic de când se mutase aici. Și deși nuanțele pastelate erau odihnitoare pentru ochi, poate că era timpul să condimenteze puțin apartamentul adăugând mai multă culoare. Violet, de exemplu. Ca pantofii mei din Singapore. Intră în dormitor și îi scoase din dulap. Își vârî picioarele în ei cu grijă. Piciorul aproape că nu mai era umflat deloc, iar pantofii îi veneau de minune. Poate că o să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
decât compania de o seară a unei femei urâte, și anume compania aceleiași femei urâte a doua zi dimineața. M-am urcat În mașină și am mers până la Potsdamer Platz. Era o seară caldă, uscată, dar tunetele Îndepărtate de pe cerul violet Îmi spuneau că vremea avea să se strice. Am oprit mașina În Leipziger Platz, În față la Palast Hotel, unde am intrat și am dat un telefon la Adlon. Mi-a răspuns Benita, care Îmi zise că Hermine i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
botul lat". Autobuzele înaintau acum prin defilee înguste, între pereți de rocă plini de licheni, pe care curgeau șuvoaie de apă. Pârâuri aproape secate alergau peste un prund zgrunțuros de gresie și se pierdeau 30 după vreun bolovan înverzit. Clopoței violeți se aplecau peste apa-nghețată. Fabrici de ciment, șantiere cu barăci pe roate, vopsite-n portocaliu, stive de bușteni se-nșirau din loc în loc, urâțind peisajul. Stațiuni montane își risipeau cabanele îmbrăcate-n trandafiri pe pante-nsorite, pe când pe munții
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
nu doar de mintea mea, ci secretată de 85 glandele corpului meu, expectorată de plămânii mei, stoarsă din testiculele mele, eviscerată din burta mea, țâșnită din carotidele mele. Mă imaginam, după zece ani, tot un adolescent, dar unul cu orbite violete, cu obrajii supți, cu măselele căzute, cu coastele ieșite prin piele, stând acolo, lângă nori, în camera sufocant de îngustă, fără prieteni, fără femei, fără rude, fără seamăn pe lume. Așa aveam să fiu toată viața. Iar viața mea avea
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
scara îngustă, spiralată. M-am văzut în geamurile rotunde, copil mic, cu ochii întinși pe jumătate de față, apoi băiețel cu breton și cu obrajii ovali, puber slăbuț, cu ceva stingherit în privire și, în fine, adolescent sumbru, cu pete violete sub ochi, obraji scobiți, gura de o senzualitate arsă, nepotrivită cu austeritatea feței. Scara s-a oprit, spre confuzia mea, nu în holul conacului, ci într-o încăpere îngustă și înaltă, foarte înaltă, cu pereții vopsiți în același ulei vernil
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
actele de căsătorie!“ „Bine, dar eu nu i-am anunțat pe babaci...“ „Nici eu. Nici nu e nevoie. Ne vedem la ora opt dimineața În hol.“ „Bine. Cum zici tu!“ Mă privește mefientă, are numai curiozitate și bucurie În luminițele violete ale ochilor ce s-au aprins brusc, simțind că se Întâmplă ceva nou (ceva ce o angajează cu toată ființa), pe lângă care nu vrea să treacă fără să profite de tot ce-i oferă ineditul situației. Fața ei de copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ale păuneascăi, avansăm profund În teoria literaturii. Asistentul nostru foarte tânăr știe să aleagă bine textele, dar și contextele... (miercuri) În timpul admiterii, când căutam sala pentru proba scrisă la literatură, mă izbesc pe coridor de o puștoaică blondă cu ochi violeți, toată numai cârlionți (cârlionț-cârlionț, vino să te iau În clonț!): „Și tu dai examen?“, „Și“, „Unde?“, „În sala E“, „Cum te cheamă?“, „Mă cheamă Martin“, „Martin și mai cum?“, „Martin și basta“, „Cum te cheamă pe buletin?“, „Ascultă, cârlionțato, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cu cele care urcă de pe Elisabeta Înspre Pake. La Pake este o fântână arteziană. Seara o luminează cu reflectoare. Ca În Parcul de Cultură și Odihnă, I.V. Stalin. Pe străzi copii ling Înghețate pe băț, iar prin cofetării Înfulecă moscove violete. La cinema Elena Pavel se dă Poemul pedagogic, film În culori. Descărcarea la centrul de pâine se face cu brațele. Se aruncă din om În om câte două pâini și se pun În coș. Coșul este apucat de toarte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
o iubire nemărturisită. În iubire, Gaetana, o fată blândă, o fată neștiută de undeva din Ardeal. Mâine va trece pe la tine și inocent veți petrece Împreună Paștele, alături de prieteni și foști colegi. Pe masă ouăle multicolore, roșii, verzi, albastre, galbene, violete, mov, În așteptarea luminii de Paști. Și, tot mâine, clinchetul soneriei Îți va mai scoate Încă o dată inima din piept. Gaetana, o iubire nemărturisită, o iubire ascunsă, o iubire inventată, o iubire uitată, o iubire regăsită. Disperarea e paroxistică. Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
drept înainte, mestecând gumă americană. Se ridică, luă cutia cu lapte de pe tejghea și-l salută pe băiat. Ajunsă pe prag, se opri. — Eu trec pe acolo, dacă vreți... Am urmat-o prin soarele arzător. Era îmbrăcată cu un tricou violet și o fustă scurtă verde brotăcel, în picioare avea o pereche de sandale din barete multicolore cu tocuri înalte, pe care picioarele ei subțiri se chinuiau dizgrațios. Pusese laptele într-un sac patchwork cu o curea foarte lungă care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
aș fi mers să mă plimb pe drumul printre stânci. În ziua următoare, într-o dimineață de cristal, vom intra împreună într-un magazin în care o femeie micuță stătea în fața unui război de țesut. Mama ta va alege firele violet și purpurii pentru fularul său, se va uita cum sunt înfășurate pe suveica de lemn. Îl va purta toată vacanța, îl va privi ziua și noaptea să vadă cum își schimbă culorile. Fularul acela uitat, apoi regăsit, va naviga în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
luam cu mine, o duceam pe autostrada care devenise mai lină, șiruri prăfuite de oleandri se vedeau pe margine. Lumina se schimbase, ziua se topea în noapte, contururile erau mai puțin nete, dar poate mai profunde, chipul Italiei părea aproape violet. Mâna îi alunecase pe scaun între piciorul meu și al ei. I-am luat-o și-am ținut-o strâns. Va fi vai de cel care ar încerca să mi-o ia, m-am gândit. M-am oprit la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pe vârful cel mai înalt al munților, la dreapta mea se făcea ziuă. Aerul și cerul aveau o transparență opalină. Din fund, de după lanțul munților șerpuitori, se netezea de-a lungul zării, brâul de lumini cu roșu, ultramarinul și portocaliul - violete și pure. La spatele meu, deși nu răsărise încă soarele, se putea distinge câmpia Bavariei ca un covor negru, imens, în vreme ce la stânga era încă o noapte, o noapte profundă, cu stele mari și mici și cu secera de platină a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
în zăpadă ca niște farfurii cu frișcă, alb pe alb, pe netede întinderi. În pădurea brazilor din dreapta, soarele pitit ricoșează un far de raze pe o scoarță de cristale de-a lungul căreia gonesc funigei de platină. La dreapta, cerul violet, fără game, pare o ficțiune, așa cum e lăsat, ca un fond ultramarin în filigrama de argint a brazilor eșalonați pe un singur front rărit. Și deodată îmi simt dorința confiscată, împreună cu durerea aceea, ca de dinte găunos. A rămas undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și Marea Baltică zăcea până departe sub un pod de gheață. Reîntorși la Paris, Anna dansa sub supravegherea severei madame Nora, în vreme ce eu scriam, dar eram cu o ureche pe direcția gemenilor. Când și când venea prietenul Höllerer, mâzgălea cu cerneală violetă cărți poștale ilustrate pe care le trimitea în toată lumea și-i cumpăra Annei o rochie pe care noi am numit-o rochia Höllerer. De la Paris am călătorit în primăvara lui 1958 prin Varșovia până la Gdańsk, ca să caut acolo urme ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pe care mi-aș dori-o ar fi un șir de numere la Loto“. 3 Rezerva mea de lux e despărțită de o altă încăpere printr-un vitraliu: deasupra unei mări albastre, printre alte păsări, o mare și unghiulară pasăre violet. Pasărea plutește iar dedesubt marea se zbuciumă, plînge, vălurește. Aripile se mișcă nu numai cu ochiul privitorului dar și cu trecerea vremii sugerîndu-ți că timpul e inegal. Pasărea vine și pleacă, se rotește în căutare. Numai că nu țipă. Cerul
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
curs sînge, azi, pe la colțul gurii, o fină șuviță pe lîngă sonda de respirație iar doctorul și toți ceilalți au înnebunit. Voisem să le spun ceva. Să nu se mai chinuie, să cate mai cu băgare de seamă la pasărea violet căci de la ea vor afla mai multe decît de la aparate. Iar sîngele pe care o soră mi l-a șters cu o bucată de tifon nu era o complicație a bolii ci, chiar modul natural în care trebuie rostite cuvintele
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
dispare și reapare în altă poziție sau chiar, pentru o fracțiune de 39 secundă, se dedublează, se suprapune peste ea însăși de parcă o mișcare vibratorie ar despărți-o. Privirea concentrată fuge o clipă de pe monitoare apoi se întoarce la pasărea violet. „-Nu V., nu cred că te vei sinucide. Ești prea educat s-o faci. Chiar față de ei înșiși, inșii plați n-au un respect prea mare. Dar, tu... tu nu ți-ai zdrobi creierul chiar dacă altul a încercat-o. Cel
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
pe muchiile sale atunci cînd soarta ne refuză. Și spunem că n-avem motive să trăim căci, așa cum o visăm noi, viața nu există, iar ceea ce trăim nu va putea nicicînd să ostoiască dorințele din vis. V. cel cu pasărea violet pe umeri revăd drumul spre cumpănă: neîmpărtășind iubirea nimănui, nu aveam nimic de pierdut. Dar Elena mi-a dăruit iubirea și iubind-o, dăruindu-mă fără rezerve, ea a devenit Universul. Apoi, prea multă energie a vaporizat-o, am rămas
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
l-a furat Elena. Nu dispera, căutătorule, nimeni nu e exclus de la șansă! Pe de altă parte, să nu uităm că nu din mintea unui genial inventator ci, din lăuntrul disperat al durerii, s-a născut speranța!“ Pe marea păsării violet e furtună. Auzi, speranța! V. tînăr trăiesc o spaimă similară cu alarma care m-a paralizat cînd am văzut un urs sălbatic atacînd cu furie și forță strivitoare o femeie. Sau văzînd oamenii lovindu-se între ei, mutilîndu-se. Spaima din fața
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
chiar nesfîrșitul spațiu cu care te-nvelește lumea își pierde sensul și universul se destramă ca și cum nici n-ar fi fost.” Scriitorul V., ascuns în trupul suferind îmi pare c-am reușit să te trag, tinere, în simultaneitatea vitraliului. Pasărea violet plutește deasupra amîndorura deși privirea ta încordată spre a străpunge bezna zorilor nu o vede. Îți pare că e însăși noaptea. Te uiți la altceva ca atras: o femeie plină de somn greblează nisipul și frigul inocent se interpune între
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]