4,713 matches
-
fereastră cineva a aruncat un tablou jos. Era un grup de 5-6 bărbați îmbrăcați în niște salopete, care aveau un fel de bâte, cozi de lopeți, cu care spărgeau vitrinele. Era lângă Patria, cam în fața actualei Librării Cărturești, erau niște vitrine în care se aflau fotografii cu Ceaușescu în diferitele lui vizite de pe afară. Tipii ăștia spărgeau vitrinele acelea și încercau să scoată din fundație țevile care țineau aceste geamuri și încercau să le arunce. Marea masă striga spre aceștia „Fără
Tinerii eroi și năpârcile. Iluzii seculare și glorii de o zi [Corola-blog/BlogPost/93185_a_94477]
-
care aveau un fel de bâte, cozi de lopeți, cu care spărgeau vitrinele. Era lângă Patria, cam în fața actualei Librării Cărturești, erau niște vitrine în care se aflau fotografii cu Ceaușescu în diferitele lui vizite de pe afară. Tipii ăștia spărgeau vitrinele acelea și încercau să scoată din fundație țevile care țineau aceste geamuri și încercau să le arunce. Marea masă striga spre aceștia „Fără violență!”. Nu am ieșit fiindcă aș fi fost de acord cu lumea aceea. Eu doar vroiam să
Tinerii eroi și năpârcile. Iluzii seculare și glorii de o zi [Corola-blog/BlogPost/93185_a_94477]
-
în acest urcuș prin viață, însă conform unei vorbe străbune: „să fii (devii) mare nu-i mirare / Să fii om e lucru mare...” Acesta-i miezul îndemnului său scriitoricesc. Vârtejul existențial e complex: „Am colindat prin orașe cu aur în vitrine, m-am strecurat prin saloane pline de miresme și păcătoșenii... Și, de atunci, am rămas cu credința că numai în lumea de unde pornisem mai puteam găsi frunți arse de sudoare dar neîntinate - mâini bătătorite de muncă dar gata oricând să
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93324_a_94616]
-
descoperi plăcerea gândirii despre non-gandire. „Gândirea însingurează. Celui care pătrunde prea mult în firea lucrurilor, viața nu-i mai oferă surprize.” Ceea ce ar părea o banală înșiruire de pilde, impresii și dialoguri este un subtil joc care te plimba prin vitrină virtuților și defectelor umane. Cum să te salvezi de capacana gândirii? Prin umor, ar fi o alternativă. „Umorul își are rădăcinile în bucuria pentru râul celuilalt”, este o primă definiție a acestei calități de a râde în primul rând de
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93358_a_94650]
-
Sala parohiei ,,Sf. Gheorghe’’ din Windsor, Ontario, unde se desfășoară evenimentele culturale este foarte frumos decorată cu obiecte folclorice românești, aduse de acasă. Ceea ce m-a impresionat în mod deosedit este o farfurie din ceramică, tipic românească, expusă într-o vitrină și pe care este scrisă rugăciunea domnească Tatăl Nostru. Suntem români și cu frică de Dumnezeu, oriunde El ne-ar conduce destinul vieții. Directorul acestei publicații (cu răspândire în toată lumea, susținută de o muncă de voluntariat și care apare fără
Din viața unui om oarecare – pagini de jurnal [Corola-blog/BlogPost/93315_a_94607]
-
austriacă?” Mă trezesc punându-i această întrebare lui Mihai G. în plin centrul Vienei, măsurând, într-o toamnă, la pas, Kaertnerstrasse - probabil una dintre cele mai frumoase străzi pietonale din Europa. Ne oprim în fața unui local care pregătește carnații “la vitrină”, ne așezăm pe o bancă și Mihai începe să-mi povestească. “E o diferență imensă între felul cum abordează masă un prusac, un englez sau un francez și un austriac. Austriacul e de departe campionul rafinamentului în lume. Cred că
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93522_a_94814]
-
mult la filme, și uneori la teatru, că mi-am dorit foarte tare un batic format mare, roșu, cu flori mari, care costa cât toată bursa pe lună de la tata, și pe care l-am tot „lins cu privirea” în vitrina Fondului Plastic de lângă Teatrul Notara ... Citeam cu deliciu revista Contemporanul, care ne informa frumos despre toate activitățile culturale din lumea de vest. Și evident citeam criticele filmelor de Gelu Ionescu. Îmi aduc aminte de o excursie minunată făcută cu colegii
O ROMÂNCĂ ADEVĂRATĂ (I) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2345 din 02 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383055_a_384384]
-
adusese în nări miros de urină dinspre closetul public, numai ideea de a se așeza să bea bere împresurat de duhoarea aceea îi întorcea stomacul pe dos. Le promisese băieților să-i aștepte în fața unei librării, contemplând cele expuse în vitrina acesteia, trebuiau să meargă in corpore să-și predea la magazia secției echipamentul, Laci-baci, magazionerul, n-avea timp pentru fiecare în parte. Afurisitul acela de echipament! Pe stradă se simțise caraghios purtându-l, în grup, treacă - meargă, se pierdea printre
CALUL NEGRU de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2242 din 19 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383141_a_384470]
-
să fi intrat, să se fi ascuns printre rafturi, căci neisprăviții lui de colegi întârziau, fusese un naiv să creadă că se vor mulțumi cu o singură halbă. Pe neașteptate ușa librăriei se dăduse în lături, izbindu-se de rama vitrinei. Intrase timid, printre vălătuci de fum. O sobă de tuci burdușită scotea trâmbe înecăcioase pe la toate încheieturile, gestionara avea scăderi la marfa depreciată și, în prezența unui individ în trenci bleumarin, nu mai prididea să pună pe foc lucrurile scoase
CALUL NEGRU de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2242 din 19 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383141_a_384470]
-
și dreptate, lumea, puhoi, a pornit spre Cazinou. După numai o jumătate de ceas, locul păcatului și al dezmățului era o vâlvătaie. Focul purificator. A urmat Primăria. Apoi vila Magistratului. Noaptea luminoasă a Stațiunii; Carnavalul cu licurici era un moft. Vitrinele de pe Corso au fost făcute zob și flăcările au mistuit încă vreo zece case. Viciul s-a dovedit inflamabil: Pensiunea s-a aprins de la o scânteie. Fațada Teatrului a fost unsă cu catran, iar pe zidul bisericii cineva a scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
care, căpătând mașinuța dorită, n-o ia din prima la smotocit: mai Întâi o admiră de la distanță, o așază pe masă, pe scaun, pe podea și sub ochii maică-sii, bucurându-se de existența ei, de faptul că a părăsit vitrina, poposindu-i, În sfârșit, În brațe. Îmi prelungisem așteptarea, inclusiv Încercând să-mi imaginez ce revelații voi afla Între acele coperte din piele, foarte dichisite, Închizându-se ca un fel de casetă prevăzută cu o mică Încuietoare-sigiliu. Venirea Evelinei Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
spusese tatăl său se putea aplica în vremurile când oamenii luptau în deșert cu sabia, nu când rachetele gigantice brăzdau cerul și tancurile rapide străbăteau câmpiile. Pe timpul șederii sale în acel oraș oribil, colindase străzile și stătuse ore întregi în fața vitrinelor, unde, pe ecranul numeroaselor televizoare, se puteau vedea imagini surprinzătoare ale unor oameni și locuri despre a căror existență nu avusese niciodată habar. Văzuse chiar și transmisia în direct a unui sângeros război în deșert și rămăsese uimit de eficiența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să nu să răcească. Venii cu ibricul. Mi-a adus nepoată-mea niște cafea din Austria. Ce zici, ce miros, ne mai aducem și noi aminte de tinerețele noastre. Auziși ce-a făcut golanii aseară la complex? Daravelă mare. Sparseră vitrina și goliră toată băutura. Zice că i-a prins milițienii cu cîinii. Niște prăpădiți de puțoi cu cașu la gură. Vai dă curu lor. Să mai faci copii, numa năcazuri. — Mm, e foarte bună. Dar nepoata dumitale cum se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
porii, capoate de zenana făcînd pasiențe, capoate de zenana adresîndu-se unul altuia madam cutare sau madam cutare, o epocă a capoatelor de zenana. Domnișoara a coborît din fereastră cam În aceeași perioadă cînd mireasa de pe Lipscani a fost scoasă din vitrină pentru că voalul prea se Îngălbenise de tot și petele de muște care-i acopereau obrazul și brațele de carton lăsau o impresie deplorabilă. Aș vrea să vizitez un muzeu de manechine goale. În comparație cu muzeul figurilor de ceară, cît de multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
fel de stihuri „Tu care ești pierdută În neagra veșnicie...“ sau „Te-ai dus ca un crin de curată / copilă pe veci adorată...“, „nemîngîiatul tău mire“ și altele. În vase de tablă se decolorau trandafiri de hîrtie, Într-o mică vitrină improvizată moțăia o păpușă cu pleoapa căzută. Era atîta ridicol și atîta kitsch În tot acest bazar sentimental și totuși atunci am Înțeles pentru o clipă ce Înseamnă cuvîntul toleranță. Mă aflam În cimitirul românesc și m-am emoționat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Didy, cu jderii lor jigăriți aruncați leneș În jurul gîtului alături de soții lor impozanți: Domnul Daniol și Domnul Teodorovici, Domnul Marcoff și Savoff și Cutzifidi și Nebunelii, sonorități caraghioase, blazoane derizorii, azi Înghițite de o apă cețoasă, tremurătoare, prelingîndu-se pe geamurile vitrinelor de pe Lipscani, tulburînd liniștea ușor jenată a manechinelor goale. Altă lume Împărătește acum peste aceste locuri. La recepții se pot citi pe tăvița de argint cărți de vizită: Domnul și Doamna Puradel, Domnul și Doamna Procopsitu, Domnul și Doamna Crăpelniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
crud sau mai uscat, pentru că orice bob e altfel decît celălalt. Oamenii aceia fără vedete de cinematograf, fără laureați al premiului Nobel, fără cosmonauți - o uniformitate deplină ca nisipurile dezolant de egale ale lunii. Apăsătoare această priveliște amorfă ca o vitrină cu mărfuri neambalate, ca un oraș fără reclame. Apăsătoare și alienantă și atunci o apărut o cocoașă, un loc dureros În care s-a adunat tot orgoliul unei individualități refulate vrînd să țîșnească afară ca un munte al trupului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
adus dintr-odată roade minunate. Veneau străini, grupuri de vizitatori ca să vadă și să pună mâna pe cea mai bătrână vacă din țară. Laboratorul nostru, ca să zic așa, era o minunăție. Mamiferele ocupau un coridor întreg. Cele mai mici, în vitrine albe, cele mari, în libertate câte două. Masculi și femele laolaltă, ca în viața reală. Inspiram peste tot mirosul ierbii de mare și al conservanților. Nici școlile obișnuite nu aveau de ce să se plângă, dar noi i-am întrecut, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
amintirea țăranilor răpuși de holeră la întemeierea Băilor Vechi. Iar mai jos, pe malul din dosul pieței, era o singură vilă. Cu debarcaderul, cu pontonul și cu cabinele lângă ea. Deasupra porții se bălăngănea o „Amintire din Stațiune“, iar în vitrină, niște fotografii prăfuite, vreo trei. Se vede că va trebui să aștept din nou, mi-am spus eu când n-am găsit nici cheia, nici soneria și m-am cuibărit într-una din cabine. Ușile de un verde profund așteptau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
se holbează toată dimineața la o pereche de mănuși de damă. Dantelă din secolul trecut, fără prea mare valoare, totuși marfă, chiar dacă mă doare sufletul să fac bani din ele. Dar din asta trăiesc. Și atunci el le scoate din vitrină și le bagă în buzunar. - Le iau împrumut - îmi spune de parcă ar fi fost tutun. Așa i-a luat data trecută și lui Igor cea mai frumoasă piatră, pe care a adus-o de pe Lună. - Le iei împrumut? - l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ceartă în camera lor. Dar, până am început școala, încă obișnuiam să petrec mult timp cu tanti Mae. Ea nu mergea cu noi la biserică duminica, dar după-amiaza mă scotea la plimbare pe Main Street, și ne uitam la toate vitrinele, și cu toate că era suficient de bătrână să-mi fie bunică, bărbații întorceau capul după ea și îi și făceau cu ochiul. L-am văzut pe măcelarul nostru făcând asta într-o duminică și știam că are copii pentru că am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
asta. Ne plimbam în sus și-n jos pe Main Street toată după-amiaza până se făcea întuneric, dar nu mergeam niciodată prin parc sau pe dealuri, pe unde voiam eu. Mă bucuram atât de mult când se schimbau aranjamentele din vitrine, fiindcă mă plictisisem să văd aceleași poze săptămână după săptămână. Tanti Mae se oprea tot timpul în colțul cel mai aglomerat și ne uitam la vitrina de acolo atât de des, încât aproape că mi-a șters din memorie trenulețul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
pe unde voiam eu. Mă bucuram atât de mult când se schimbau aranjamentele din vitrine, fiindcă mă plictisisem să văd aceleași poze săptămână după săptămână. Tanti Mae se oprea tot timpul în colțul cel mai aglomerat și ne uitam la vitrina de acolo atât de des, încât aproape că mi-a șters din memorie trenulețul. Odată am întrebat-o pe tanti Mae dacă nu s-a plictisit să ne tot uităm la aceeași fotografie cu nenea care face reclamă la lame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
reclamă la lame de ras, dar ea mi-a zis să mă uit în continuare fiindcă s-ar putea să învăț cum să mă bărbieresc când o să mă fac mai mare. Într-o zi, după ce au dat jos aranjamentul din vitrină, m-am dus în camera lui tanti Mae să-i aduc ochelarii și am găsit, ascunsă în dulapul ei, poza cu bărbatul acela în maiou cu lama de ras. Dintr-un motiv sau altul, n-am întrebat-o niciodată cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
văzusem prin oraș și înainte și cred că muncea într-una dintre băcănii. Trebuie să fi avut vreo șaptezeci de ani. Ne-am întâlnit prima oară cu el într-o zi când ieșisem să ne plimbăm. Ne uitam la o vitrină, când tanti Mae mi-a șoptit că ne urmărește cineva. Am început din nou să mergem, și eu am auzit un fel de târș-târș-hop în spatele nostru. M-am întors și l-am văzut pe domnul ăsta bătrân care ne urmărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]