50,154 matches
-
înfățișările Vf se suprapun în mod absolut ritmic și melodic (ca într-o singură înfățișare), avem nuanța de unisonie; N.B. La suprafață, unisonia nu are relevanță decât contextual, între segmente succesive. Pe plan sonor însă, cântul la unison este specific vocilor instrumentale sau vocale colective, de tip partidă sau compartiment, situație în care unisonia se constituie ca sintaxă de fond, pe latura de adâncime a Vf. b) dacă înfățișările Vf sunt relativ identice, doar în unison ritmic, prezintă o nuanță de
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
doar) ritmic, se relevă nuanța de polisonie; d) dacă înfățișările Vf alternează între unisonie și polisonie, comportă o nuanță de eterosonie. Toate cele patru nuanțe definite mai sus corespund generic categoriei de polifonie, care se definește ca atare - mai multe voci (vocale și/sau instrumentale) ori înfățișări formale - exclusiv în registrul plurivocal. Datorită univocității termenilor nu am mai adăugat explicit prefixul pluri. Observăm că în raport cu registrul masei Vf am distins șapte nuanțe sintaxice, pe care le considerăm generice: trei, în registrul
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
Se pare că G. Puccini a avut primele contacte cu creația verdiană în locurile de baștină. La Lucca, orașul în care s-a născut, în apropiere de Pisa, activa un teatru mic dar ambițios. Era vizitat de cele mai mari voci ale timpului - printre ele și Maria Malibran<footnote Budden, Julian- Puccini, Ed. Oxford University Press , 2002, pag. 2 footnote>. Într-o stagiune erau prezentate câte două titluri. Se pare că în 1874, G. Puccini vede aici primul său spectacol liric
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
ne aflăm, într-o veselă mansardă pariziană, unde trăiesc artiști; în Tosca - am spus deja, motivul lui Scarpia se ridică amenințător ca și personajul care va distruge totul în jurul său. Iar în Madama Butterfly, poate că scurta fugă la 4 voci cu care începe partitura este, în mintea și în sufletul lui G. Puccini un omagiu adus marelui său predecesor care a încheiat magistral Falstaff-ul său - totodată viața sa - cu o extraordinară fugă în Do major la 10 voci. Madama Butterfly
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
la 4 voci cu care începe partitura este, în mintea și în sufletul lui G. Puccini un omagiu adus marelui său predecesor care a încheiat magistral Falstaff-ul său - totodată viața sa - cu o extraordinară fugă în Do major la 10 voci. Madama Butterfly își permite doar un scurt fugatto în do minor - și derularea și deznodamantul poveștilor sunt diferite. Cuvintele lui Verdi/Falstaff însă - Tutto nel mondo e burla/ Totul în lume este nebunie - se pot aplica perfect teatrului jucat în jurul
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
Londra, a primit cu entuziasm lucrarea verdiană dar a fost nemulțumită de cea pucciniană pe care a fost obligată să o preia la insistența editorului.<footnote Idem, Budden, Julian - Puccini, Oxford, 2002, p. 106 footnote> S-au găsit totuși și voci binevoitoare: Puccini cel puțin, nu pare să-și fi atrofiat simțul melodiei; caută melodia și o face în manieră verdiană. De exemplu, momentul Tra voi belle din primul act din Manon, are toata grația și șarmul vechiul gen liric. Astfel
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
Mandori, Pavia, 2000, p. 504. footnote>. G. Verdi a început munca la parola scenica, deja în Otello și a atins perfecțiunea în Falstaff, în fluență, conciziune, naturalețe. Un moment de virtuozitate vocală lirică încă neatins rămâne fuga finală la 10 voci cu care Verdi încheie Falstaff. Cât privește melodicitatea din Manon, ea se apropie mult de bogăția melodică a operelor verdiene<footnote Idem, Dorsi, Fabrizio / Rausa/Giuseppe - Storia dell’opera italiana, ed. Bruno Mandori, Pavia, 2000, p 510. footnote>. De fapt
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
Edoardo Mascheroni, primul dirijor al operei Falstaff. Acesta este entuziasmat atunci când compozitorul îi cântă la pian primele două acte<footnote Budden, Julian- Puccini, Oxford,2002 p.153 . footnote>. Umbra lui Falstaff plutește dominant și asupra partiturii Boema. Temele ascunse în voci complicat împletite, la care ia parte și orchestra sunt doar un exemplu de modernitate verdiană preluată fără ezitare de Puccini și experimentată încă din scherzo-ul din primul act al operei Manon Lescaut. De asemenea, către aceeași sursă de inspirație
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
De aceea vă aflați aici... După ce Generalui coborâse de pe scenă, luaseră cuvântul diferiți profesori. În acel moment Jacob renunțase să mai dea atenție vorbitorilor, fiind cu totul captivat de privirea fetei care stătea în fața lui. O privire caldă și o voce emoționantă. Ați ghicit, fata nu era alta decât Stephanie. Festivitatea se terminase deja, regulamentul fusese prezentat, și Phil tocmai îi dăduse un ghiont lui Jacob. - Trezirea, visătorule, hai să mergem! Jacob se întorsese brusc spre prietenul său. După numai pentru
ALECART, nr. 11 by Leonard Ostafi () [Corola-journal/Science/91729_a_92908]
-
metrică). Întrucât timbrometria este o expresie de stare/înfățișare metrică, este relevantă mai cu seamă în constituirea expresivității acompaniamentului<footnote Acompaniamentul este în primul rând o funcție. În mod particular, în cadrul sintaxei de monodie acompaniată, acompaniamentul se constituie și ca voce formal-instrumentală distinctă. Oricărei melodii deja metrizate/timbrometrizate îi este inculcată și funcția de acompaniament, sub aspectul armăturii temporale. footnote>. Pe plan estetic, OS este valorizată sub aspectul frumosului, respectiv al muzicalității, într-o sintagmatizare căreia îi referim termenul de melosonie
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
catalog quasi-complet al Sonatelor de Scarlatti. Un exemplu comparativ între ediția Longo și cea a lui Hermann Keller a Sonatei în si minor (Longo 33, Kirkpatrick 87) este edificator asupra erorilor celei dintâi. H. Keller semnalează transcrierea greșită a notelor vocii de sopran (scrise original în cheia de sopran), în măsurile 3-4 după semnul de repetiție. Din păcate, multe ediții așa-zis instructive au ca bază Ediția Longo, cu erorile ei sau chiar ediții anterioare, modificate grosolan inclusiv în ce privește integritatea textului
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
află în Preludiul op. 28 nr. 15 în Reb major. Ex. 10: F.Chopin, Preludiu op. 28 nr 15, în Reb major a.Ed. Paderewski b. Ed. Henle, conformă cu originalul Accentul (indicat de săgeată) pus explicit în manuscris pe vocea de alto, mib (conform cu ediții atât de serioase ca Wiener Urtext sau Henle, dar și cu ediții mai vechi), este plasat sub vocea de tenor, do, eliminând reliefarea sunetului mi - care apare atât de expresiv în original - și dirijând continuarea
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
Ed. Paderewski b. Ed. Henle, conformă cu originalul Accentul (indicat de săgeată) pus explicit în manuscris pe vocea de alto, mib (conform cu ediții atât de serioase ca Wiener Urtext sau Henle, dar și cu ediții mai vechi), este plasat sub vocea de tenor, do, eliminând reliefarea sunetului mi - care apare atât de expresiv în original - și dirijând continuarea melodiei vocii de alto spre repetarea neinteresantă a sensibilei do. Totodată întâlnim și o modificare nepermisă a pedalizării originale în sens scolastic (încercuită
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
alto, mib (conform cu ediții atât de serioase ca Wiener Urtext sau Henle, dar și cu ediții mai vechi), este plasat sub vocea de tenor, do, eliminând reliefarea sunetului mi - care apare atât de expresiv în original - și dirijând continuarea melodiei vocii de alto spre repetarea neinteresantă a sensibilei do. Totodată întâlnim și o modificare nepermisă a pedalizării originale în sens scolastic (încercuită în exemplu), în locul bogăției de armonice a originalului. Concluzia autorilor citați este trimiterea la facsimile după manuscrise. Chiar dacă lucrul
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
o idee artistică mereu alta. Despre indicația originală din Sonata op. 101, partea II, de a prelungi pedala pe nota reb din bas timp de 4 măsuri (măs. 30-33), Hans von Bülow scria: Indicația [...] produce dezavantajul de a face confuze vocile canonului; totuși, ca și în alte frecvente ocazii, ceea ce e secundar trebuie sacrificat (în favoarea) scopului principal, care este efectul sensibil al sonorității”<footnote Idem, pag 13. footnote>. Nici un autor serios și realmente informat nu gândește altfel. În Recitativul Sonatei
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
stârnit admirația lui Mozart, iar Hector Berlioz în Simfonia fantastică a apelat la Dies irae, acest cantus pro-defunctis, atunci când a dorit să redea tragismul și disperarea morții. Din punct de vedere muzical cântecul gregorian, intonat de clerici pe o singură voce, a reprezentat o bază pentru dezvoltarea muzicii culte. Monodia caracterizează atât coralul gregorian cât și coralul luteran, dar cu încărcături emoționale diferite. Distanțate de câteva sute de ani, coralele gregoriene și cele luterane vor reprezenta două ipostaze diferite prin perfecționarea
Rolul muzicii sacre în transformarea societăţii. In: Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
secolul al Xll-lea, în cadrul școlii de la Notre-Dame din Paris prin reprezentanții săi de seamă Léonin și Pérotin. Va fi însă eclipsat repede de Motet. În faza tatonărilor (secolul al X-lea) pe un plain chant (cantus firmus) se grefează o voce organală, duplum (dublă) care evoluează paralel la distanța de cvartă sau cvintă, notă lângă notă (punctum contra punctum). În secolul al Xll-lea, apare în orașele franceze Dechantul (discantul), în care vocea organală renunță la paralelism, se detașează de vocea principală
Rolul muzicii sacre în transformarea societăţii. In: Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
pe un plain chant (cantus firmus) se grefează o voce organală, duplum (dublă) care evoluează paralel la distanța de cvartă sau cvintă, notă lângă notă (punctum contra punctum). În secolul al Xll-lea, apare în orașele franceze Dechantul (discantul), în care vocea organală renunță la paralelism, se detașează de vocea principală (devenită tenor) și se îmbogățește melismatic (ornamente improvizate). Gymel-ul (din latinescul cantus gemellus adică cântec geamăn) este un gen variat al organum-ului, dar caracteristic muzicii englezești apărut în secolul al
Rolul muzicii sacre în transformarea societăţii. In: Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
o voce organală, duplum (dublă) care evoluează paralel la distanța de cvartă sau cvintă, notă lângă notă (punctum contra punctum). În secolul al Xll-lea, apare în orașele franceze Dechantul (discantul), în care vocea organală renunță la paralelism, se detașează de vocea principală (devenită tenor) și se îmbogățește melismatic (ornamente improvizate). Gymel-ul (din latinescul cantus gemellus adică cântec geamăn) este un gen variat al organum-ului, dar caracteristic muzicii englezești apărut în secolul al Xll lea. Faux-bourdon (polifonie paralelă) de terțe și
Rolul muzicii sacre în transformarea societăţii. In: Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
footnote Cristian Caraman, Genuri ale Muzicii Protestante, “Anthem”, 93-103. footnote>, ca gen muzical este apropiat de motetul francez și cantata germană, forma inițială fiind a cântului alternat, iar scriitura sa se evidențiază prin folosirea frecventă a imitațiilor melodice ale diverselor voci, ca factor de unitate. Termenul de anthem derivă din antifonie, fiind specific englez. Structura anthem-ului este foarte diversificată datorită textului (biblic, psalmi, imnuri, poeme) tradus în limba engleză. Legat de evoluția liturghiei anglicane, anthem-ul va cunoaște începând cu secolul al
Rolul muzicii sacre în transformarea societăţii. In: Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
muzică populară au trecut la Protestantism. Compozitori populari din România, cum ar fi Nicolae Moldoveanu sau Traian Dorz au compus mii de cântări creștine, care au intrat în repertoriul congregațional Neoprotestant. Multe din aceste melodii au fost armonizate la patru voci de către compozitori profesioniști sau au fost transpuse orchestral pentru formațiile instrumentale ale bisericilor evanghelice din România. Majoritatea acestor melodii sunt scrise in tonalități minore, în măsuri ternare, binare s-au mixte, au ambitusul relativ redus, sunt foarte expresive și de
Rolul muzicii sacre în transformarea societăţii. In: Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
rock și jazz. Muzicienii au acordat atenție purificării textului de orice superficialitate interpretativă, regenerării melodiei și armoniei, și au clasificat relația compozitorului cu congregația și biserica. Adevărurile aflate în arte aparțin lui Dumnezeu, iar muzica cosmosului, a sufletului uman și vocea trebuie să fie într-o perfectă sincronizare așa cum se întâmpla în timpurilor străvechi. Atunci când un muzician profesionist nu are o participare afectivă egală cu cea artistică în cadrul închinării liturgice atunci muzica de Biserică devine ofensivă și păguboasă<footnote E. Routley
Rolul muzicii sacre în transformarea societăţii. In: Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
polițist), Primăvara cailor sălbatici (roman realist) și Catamaranul (roman pentru copii). Și cum ceasornicul care ne „măsoară destrămarea” a sunat mult prea devreme pentru omul MIRCEA IONESCU, la „casa amintirii” e liniște. „Ce straniu lucru: vremea!...” ne șoptește o altă voce-a umbrelor (Ion Pillat). Așadar, ne mulțumim cu-acest sincer omagiu. Din „tăcerea veșniciei”, „susură carapacea gândului răzleț”, ne mângâie în literă de carte Mircea Ionescu. Blândă și duioasă fie-i amintirea! Livia Ciupercă membru U.Z.P.R. Trudnicia vânătorii
OMAGIU SCRIITORULUI MIRCEA IONESCU LA 75 DE ANI DE LA NAŞTEREA SA [Corola-blog/BlogPost/93767_a_95059]
-
participat și unde să nu fi luat distincția supremă! Și să nu vă închipuiți că ocolește vreun concurs, fiindcă este credincioasă crezului său că trebuie să se confrunte permanent cu colegii de generație. Doar în ultimele luni această fetiță cu voce de aur a cucerit Trofeele concursurilor” Steluțe de iarnă”,” Maimuțica de aur” (ne închipuim ce colecție are acasă!),” Glasul copiilor”,” Simply the best” (la toate cele trei secțiuni: Pop românesc, Etno și Pop internațional). După ce și-a demonstrat și calitățile
Campionii de azi, starurile de mâine [Corola-blog/BlogPost/93822_a_95114]
-
un compact-disc cu piesa lui Radu Stanca, Hora domnițelor, adaptare radiofonică de Ioan Chindriș în regia artistică a regretatului Ioan Taub, difuzată în premieră la 25 noiembrie 1969, în emisiunea „Carnet teatral“ unde, pe lângă comentariile specialiștilor, poate fi auzită și vocea distinsei soții a maestrului, actrița Dorina - Doti - Stanca. Un cadou neașteptat, o nestemată dăruită iubitorilor de teatru, de versurile, de frumusețea operei complexe a lui Radu Stanca. Așa cum stă în fața aceluiași cititor, recenta carte a Ancăi Sîrghie, în seria dedicată
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93820_a_95112]