3,365 matches
-
realității societății noastre actuale, în care rolul de frunte al partidului în întreaga luptă a poporului chezășuiește dezvoltarea socială.” Cu Moștenirea lui Ibrăileanu (1955) și Cronici (I-II, 1957-1958). B. se apropie de teme și metode mai consistente, deși sociologismul vulgar, schematismul continuă să impieteze judecățile asupra unor personalități și orientări culturale majore. Titu Maiorescu și Junimea sunt sancționați pentru „concepția reacționară”, în timp ce G. Ibrăileanu, C. Dobrogeanu-Gherea, colaboratorii revistei „Contemporanul” sunt valorizați numai ca promotori ai ideilor progresiste: Ibrăileanu, omul (1959
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285870_a_287199]
-
m-aș face-un ----- decît Sfînt"; Bufnițele Învățăturii* pot admira noaptea". [*The Owls of Learning: idee ce amintește de faimoșii "cai ai învățăturii" (horses of instruction) ai lui Blake.] "Cu-atenție voi cercetați Scripturile, și veți găsi Ce mai greșeli vulgare sînt cu-adevăruri combinate. Ci adevărurile voastre chinuite, pe care Moise a părut că le cunoaște El nu putea ca să le datoreze Inspirației; Dar dacă de la Dumnezeu voi o greșeală acceptați, Au cît de îndoielnic este restul Sfintei Biblii?" The
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
de la impactul acesta, care e al adevărului, la mai mult sau mai puțin uimitoarele plăsmuiri diafane ale fanteziei. Această diafaneitate sau transparență e tocmai ceea ce o pernicioasă demagogie poetică opune opacității și consistenței pozitive a realității. Realitatea e „plată” și „vulgară” numai pentru cine nu știe să privească (nu vreau să spun mai mult), iar „evadarea” din ea și plutirea pe „aripile” fanteziei nu duce altundeva decât la foarte insipide utopii. Insist foarte mult să nu fiu greșit înțeles; nu uit
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
exactitude et style invoque le contraire du songe” (Oeuvres, I, Pléiade, p. 476). În genere se face prea mult caz (sau mai exact nu prea mult, dar într-un sens fals) de vis, invocându-l tot împotriva realității „crude” sau „vulgare”, dar visul e o experiență, deci o realitate umană revelatoare, de multe ori foarte crudă și divulgând nu rareori sordide latențe. Visăria extatică propusă ca antidot al realității nu e altceva, să am iertare, decât o stupidă impostură. Tot așa
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
subl. n.) (Istoria literaturii italiene, Buc, E.L.U., 1965, p. 109). De altminteri, de Sanctis în capitolele consacrate Evului Mediu italian vorbește în mai multe rânduri și cu referiri diverse de „poetică”). Scrierile luă Dante: Vita nuova, Convivio și De vulgari eloquentia sunt, mai ales, ultimele două, și niște meditații teoretice asupra poeziei și elocinței, pe lângă conținutul lor filozofic, filologic și politic. O altă poetică a Evului Mediu a fost cea a școlii provensale (gaya scienza), a trubadurilor și a acelor
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
divină. Nici nu poate fi găsit un mai bun argument promoțional pentru a face dezirabilă aici și acum o adeziune sinceră și masivă la doctrină! Gnosticul nu poate fi atins decât de ceea ce survine în lumea de jos, trivială și vulgară. Valentin recurge la o metaforă și precizează că, fie și acoperită de noroi, maculată de mâzgă, o frumusețe rămâne tot frumoasă. împotriva acestei evidențe nu se poate face nimic. Carne în ființa lui? Nicio problemă pentru că el i-a dat
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
lui Horațiu, și chiar din timpul vieții lui Epicur, Grădina era considerată drept un spațiu al perdiției, un lupanar, un loc rău famat, o tavernă în care domnesc desfrâul și imoralitatea. Diogene Laerțiu menționează epitetele infamante colportate pe seama filosofului: grosolan, vulgar, lacom, bețiv, cupid, proxenet, necinstit, hoț de idei, libidinos, vinovat de a-și fi prostituat fratele etc. Această caricatură traversează secolele, servind la discreditarea operei și a gândirii. Când, la Atena, Pavel se întâlnește cu filosofii care râd de el
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
înghesuit să-i citească textele, din cauza unor texte incestuoase care reiau ficțiunile debitate de autorii precedenți, Lorenzo Valla este năpădit de înțelegeri greșite: e transformat fie în libertin disimulat, în ateu care evoluează cu o mască pe față, în cinic vulgar care nu crede în Dumnezeu dar care-și apără poziția socială de pe lângă unchiul său la curia romană, fie într-un creștin, cam original, desigur, dar, în fond, apostolic și roman. în ambele cazuri se uită geniul lui propriu: propunerea unei
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
aici și elogiul auzului și al văzului, bineînțeles, simțul distanțării, al imaterialității, al cerebralității al suporturilor nobile îimaginea și sunetul) precum și clasamentul descrescând înspre odorat și gust, apoi pipăit, simțuri de jos ale proximității cu materialitatea lumii și cu suporturile vulgare îmirosurile, savoarea, contactele tactile cu materialul din care-i făcută lumea, obiectele). înțelegem astfel cum poate practica un creștin, în mod legitim, anumite plăceri: mulțumindu-se cu simțurile care permit accesul la divinitate. Ceea ce favorizează mai sigur și mai intim
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cu elogiile apăsate aduse de Epicur prudenței, cumpătării, practicării filosofiei, prieteniei, râsului, tot atâtea variațiuni pe tema bucuriei de a trăi și a purei plăceri de a exista care aduc în scenă și în joc mult mai mult decât plăcerile vulgare, animalice, triviale? în această etică exigentă, voința ocupă locul cel mai important. Prin ea se edifică, pe calea rațiunii, reflecția, analiza, raționamentul, cunoștințele, cultura, judecata, o plăcere demnă de acest nume. Și care nu are nimic de-a face cu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
care recita incantațiile sacre ca o preoteasă... Dvinitățile nu au în mâinile lor destinele oamenilor, este ridicol să credem că putem influența mersul lucrurilor prin invocații când soluția se află în mobilizarea propriei noastre energii. Impietatea definește credința trivială și vulgară în legătura destinului oamenilor cu pretinsa vrere a zeilor. De fapt, zeii funcționează ca un ideal al rațiunii kantiene: niște modele pentru desfășurarea meditației și a acțiunii epicuriene. Scutiți de dureri, preafericiți, impasibili, autosuficienți, autonomi, indiferenți față de tot ce nu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
doar la clipă, în timp ce durerile sufletului ar cunoaște în plus suferințele și chinurile venite din trecut sau din viitor; ceea ce confirmă și spusele gânditorului parfumat: pedepsele aplicate celor vinovați se exercită asupra trupului lor. Dacă cirenaicii susțin ipoteza unei plăceri vulgare, grosolane - în imediatețea animalică și dinamică -, bestială, așa trebuie să gândim... în schimb epicurienii, mai fini, mai tolerabili, în ciuda hedonismului lor - ei aduc atât de mult cu niște asceți încât ar fi niște amici aproape convenabili pentru platonicienii și stoicii
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
IX-lea d.Hr. prezintă deosebiri textuale considerabile față de textul masoretic. Potrivit lui Kahle, nu a existat un singur text al Bibliei ebraice, ci câteva Vulgärtexte. El presupunea că în primele secole ale erei creștine, unul dintre aceste așa-numite „texte vulgare” a fost rescris de către înțelepții evreii, în așa fel încât a devenit textul ebraic oficial. Într-o anumită măsură, se face o legătură între teoria lui Paul Kahle și cea a lui Rosenmüller. Multe pasaje alternative din versiuni (cum ar
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
că în singura capodoperă în proză a simbolismului, Bruges la Morte, romanul lui George Rodenbach, roman poematic care rămâne modelul transfigurator al realismului, opoziția se reinstalează puternic, seraficul, iubirea pură, reprezentată de o eroină moartă, este antinomică cu dublul ei vulgar, decadent și derizoriu. Iubita moartă, idealizată prin văduvia idolatră a eroului, învinge, paradoxal, în finalul romanului, caracterul ei angelic fiind mult mai pragmatic decât venerata Beatrice a lui Dante, care-i îndrumă poetului înălțarea către transcendență. Într-un alt roman
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
s English Authors Series Online, New York, G. K. Hall & Co., 1999, p. 1. (trad. n.) 13 limbă greacă, împreună cu Leontius Pilatus a încercat să-l traducă pe Homer.3 Cu toate acestea au optat pentru scrierea majorității operelor în limba vulgară, adică în dialectul toscan, respectiv în engleza veche, în detrimentul latinei, pe care o considerau mai propice operelor scolastice. Pentru secolul al XIV-lea, era un lucru neobișnuit, deoarece nimeni nu se gândise să scrie în limba vorbită, cu excepția lui Dante
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
această nuvelă, posibilitatea unei alegeri, a luării unei decizii în forul interior, de care personajul feminin uzează cu prisosință. Povestirile ei din următoarele două zile ale întrunirii aduc în prim plan femei needucate, rudimentare, aparținând unor medii obscure, viclene și vulgare: madonna Fiordaliso, o prostituată ce îl păcălește pe un tânăr naiv, este malefică și de o șiretenie nativă, și Catella, geloasă, dar înșelată în încercarea ei de a-și păzi soțul, ajungând în patul pretendentului. Limbajul Catellei este unul truculent
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
permanente de creare a unei impresii de veridicitate „fiindcă a te îndepărta de la adevăr în povestire înseamnă să înjumătățești plăcerea celor ce ascultă”187. Cu siguranță că aceasta a îndemnat-o să reproducă replicile pline de savoare, deși la granița vulgarului și rudimentarului, ale unei soții trădate, Tessa, și să ne ofere încă o mostră a ceea ce lipsa unei educații îngrijite poate aduce. Femeile din păturile de jos nu au putut beneficia de instruire, dar sunt pitorești și admirabil caracterizate printrun
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
remediu împotriva geloziei (III, 8), o alta capabilă de crimă și care aduce în urma gestului ei prăbușirea unei întregi familii (V, 3), un alt personaj feminin - Ghita (VII, 4) - își blamează soțul cu injurii și amenințări, are un limbaj neaoș, vulgar, presărat cu invective, este certăreață și vicleană, „o femeiușcă simplă, pe care fără îndoială numai iubirea a învățat-o să fie atâta de șmecheră” 217 . Lauretta dă o admirabilă definiție cuvântului de duh: „trebuie să muște pe ascultător cum mușcă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
nume distinct din start, ci este amintit doar statutul: the wife of Bath - soție, femeie, nevastă - prototip al feminității, al mariajului. Traducatorul român cel mai avizat, Dan Duțescu, optează pentru sintagma „târgoveața din Bath”, accentuând astfel latura provincială, rudimentară și vulgară a femeii. Numele îi va fi indicat mai târziu: Alisoun. Se pare că era obișnuit în acea vreme, un nume relativ comun, desemnând poate o tipologie generală a femininului. Alisoun începe cu o deschidere (vocala a), spre a trece apoi
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
în spațiul public, cât și în cel privat. În societate, are o atitudine polemică, reacționează agresiv împotriva a tot ce constituie un atac la adresa feminității, într-o lume vizibil masculină. În spațiul domestic, este independentă și colerică, autoritară și sinceră, vulgară și materialistă. 448 Se dă pe sine exemplu, ignorând acele exempla ale vremii, se consideră o autoritate demnă de a fi luată în seamă în domeniul abordat, căci ridică propria experiență la rang de model.449 Intră astfel în opoziție
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
poate și din cauza personalității duale a personajului feminin, pe care am subliniat-o anterior. „În cei mai obișnuiți termeni, este absurdă și grotescă”467 . Walter C. Curry consideră că este „atât de plină de omenesc și de feminitate, atât de vulgară și de lipsită de orice inhibiție în discuția pe care o propune în legătură cu relațiile avute cu cei cinci soți, și totuși atât de inventivă, plină de fantezie și delicată în basmul pe care îl rostește.”468 Bernard F. Huppé apreciază
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
doar dacă ne gândim că ele reprezintă un factor conservator, de păstrare a unor tradiții ce se văd amenințate prin realizarea unor căsătorii nu tocmai dorite, percepute de aceste femei voluntare ca simple capricii trecătoare. Alteori donnele demonicate sunt triviale, vulgare (de exemplu soția hangiului, cel care însoțește călătorii în pelerinajul spre Canterbury și care se confesează tuturor a fi un soț nefericit, alături de o nevastă rea, de unde și nota misogină în portretizarea femeilor: „Vedeți ce parșivenii zac în ele?/ Pândesc
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
p. 395. 1024 „El, autorul a numeroase poeme de dragoste și nuvele despre iubire, a scris înspăimântătorul Corbaccio, una dintre cele mai caustice și demne de dispreț cărți, vreodată scrise, împotriva femeilor. Întâlnim o critică dură și incalificabilă. Tonul usturător vulgar și încărcat de repulsie ne determină să râdem pe seama acestei înclinații târzii a autorului, de a dezaproba capodopera sa și să fim de partea lui Boccaccio cel tânăr împotriva celui ajuns la senectute.” Hermann Hesse, My Belief: Essays on Life
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
dar acum totul s-a liniștit. M-am distrat foarte bine în pădure împușcând cerbi și am avut și vreme bună. Am văzut fotografiile pe care i le-ai trimis Ceciliei și cred că, într-adevăr, prințesa Murat arată foarte vulgar și că Georges pare foarte plictisit. Cum te înțelegi cu el? Îți amintești balconul de la Weimar? Stolberg va porni curând în călătorie, dar îți voi spune exact ziua când va ajunge. Îi voi trimite lui Georges un model al bărcii
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
aclamă moștenitorul pe toate registrele, joase, înalte, ascuțite. Iar el le face în trecere gestul cel mai grațios, un gest amical care-i îmbrățișează pe cei cinci copii, pentru a o complimenta astfel pe mama fermecată. Aceste chipuri blânde și vulgare sunt chipurile tinereții lui Goethe. Soldatul de gardă îmi arată de departe poarta grădinii la care suntem așteptați. Ne oprim în fața grajdurilor. Crepusculul se prelungește extraordinar. Nu sunt obișnuită cu lumina asta persistentă a nordului, și soarele apune lent în
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]