16,454 matches
-
și ea citește de pe el: „privește cerul“ și se întoarce la mine și zâmbește larg, larg, așa cum nu zâmbești decât în primii ani de viață, când nu te-a rănit, nu te-a părăsit, nu te-a dezgustat nimeni. Un zâmbet care spune o noapte întreagă, noi mici în întuneric și stele mari, tăcute și mari, aceleași pentru toată lumea, noi mici, mici, mici și pierduți, ca atâția alții înaintea noastră, ca atâția alții după noi, în momentul ăla nesfârșit, enorm, în
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
duce decât la nevoia acută de zgomot interior. Mi l-am creat. O vizitam des. Am remarcat, într-o zi, că reîncepuse să poarte taioare. Mi-a zâmbit într un fel pe care nu-l mai văzusem din copilărie. Un zâmbet trist, cenușiu, cald. Pentru prima dată, de mulți ani încoace, am simțit-o redevenind mama mea. Silueta fragilă pe care mă puteam sprijini fără probleme. Omul mare. Adultul. În mod ciudat, n-a fost recon fortant. M-am trezit teribil
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
se remodela ființa ei, de-acum liberă de toanele și inocențele din ultimii ani. Într-o seară în care mă mușca insignifiant o banală răceală cu potențial febril, am rugat-o să mi povestească despre țarul Ivan. A zâmbit și zâmbetul a îmbătrânit-o sub ochii mei, a scofâlcit-o brusc și i-a făcut rădăcinile nevopsite să crească vizibil, cărunt, dezolant. Mi-a gătit morun cu sparanghel și afine. Delicios. Spumă de vișine la desert. Mama nu credea în mâncarea
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de nimic, de nimic...) ca să fie curate, să le găsească oaspeții curate, dar nici azi nu au avut nici un client (Nu ai avut. Tu. Ești numai tu, singură) și, brusc, mâinile lui mici care i se anină de gât și zâmbetul care înghite tot, tot, tot (Ce frumoasă ești, mamă!) și grijile trimise și ele sub pat, între pozele rusului, numai puțin, pentru o clipă, pentru clipa asta mare în care inima copilului bate curat în dreptul inimii ei pe aceeași muzică
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Ochii felini, părul lucios, tenul de un alb imperial, privirea ascuțit-inteligentă, mereu la adăpostul unui păienjeniș de gene interminabile, brațele lungi, ușor marmorate de frig, acum, gâtul fin, mișcările precise, tempe rate de o politețe puțin rece și de un zâmbet amabil, care nu zbura niciodată în direcția lui. Era frumoasă. Spectaculoasă, chiar. Înaltă și fină. Reținută, dar nu timidă. Cu trăsături prelungi, nu perfecte, dar deloc comune. O piesă de colecție. Asta era? Alexandre încă mai spera. Că ea era
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
să te tolănești acolo un ceas sau două, poate cu o carte sau cu o cafea... — Vai, Alexandre, de ce nu mi-ai spus? E extraordinar! Tresărise. Nu era obișnuit cu entuziasmul din vocea ei. Blazare molatecă, ironie cărnoasă, căscatul reținut, zâmbetul de complezență, asta da, pe astea se aștepta să le audă și să le vadă, ca pe exponatele niciodată date la restaurat dintr-o sală de muzeu cunoscut. Dar nu entuziasmul, nu pasul ei care trecuse ușor peste pervaz, nu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
a plutit prin aer, trecând maiestuos o șuviță căruntă, scăpată din armătura de agrafe, pe după ureche. — Ți-e dor de el? — Nu ca ție. Și iar am tăcut amândoi. Ea a continuat să-și bea ceaiul, fără să-și întrerupă zâmbetul abia desenat. Lea nu părea niciodată încurcată. — De ce m-a ales mama pe mine? M-a izbit vioiciunea privirii aceleia. O țin minte perfect. O privire care s-a repezit într-a mea și mi s-a vârât pe sub gene
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Nu covârșitoare. Dimpotrivă. Așa. Ca o apă caldă, care țârâie. Țârâie liniștitor. Conștiința faptului că are barbă. David nu a avut barbă niciodată. Never say never, nu? Mama lui, în vis, cu degetele trecându-i alene prin păr și cu zâmbetul acela care alungase, odată, cu mulți ani în urmă, poate în alt timp, poate într-o halucinație, poate într-o pană universală de curent neuronal, toate, dar absolut toate coșmarurile. 46. Anonim Același gazpacho în fiecare zi. Departe de rutele
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
pline de pe Calle de las Sierpes, de cupluri care alunecau pe străzi, cu ghidurile lor turistice nelipsite în genți și cu bronzul acela perfect, care o făcea să-și simtă toți pistruii. Cuplurile care se țineau de mână, care împărțeau zâmbete și gesturi complice, care duceau cu ele, vizibilă de la zece metri distanță, o intimitate grea ca pâcla de căldură coborâtă peste oraș. Trecea absentă pe lângă Ayuntamiento, intra în câte-o biserică, mătura cu vârful piciorului parola sacră a Sevillei, No8Do
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
din Intrarea Vâlcului, rătăcit într o carte de Delia Hriavu. Erau multe tăceri între ei. Înaintau prin ele cu greutate, conștiincios, posomorât, fără să încerce să le umple. Nu aveau, ca în filme, parte de hohote involuntare de râs, de zâmbete de odată complice sau de accidente benigne care să detensio neze atmosfera și să limpezească aerul care-i despărțea ca un zid. Minutele se scurgeau tărăgănat; o caravană fără rost într-un deșert fără nume. Făceau schimburi rituale de informații
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
a mea. Tu ai râs și ți-ai trecut mâna prin păr (știi, știi cum îți treci tu mâna prin păr, mereu dreapta, dreapta pleacă de deasupra urechii, de pe tâmplă și se oprește la jumătatea cefei exact atunci când pleacă și zâmbetul ăla care ți luminează toată fața spre ochii care, știai?, se schimbă și ei, devin aurii, calzi, calzi ca o mângâiere... în fine, să lăsăm). Eu nu am spus nimic. Tu ți-ai declamat povestea despre cine sunt eu. Eu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
lucruri pe drum și am să mă întorc la ele, așa cum îmi vin. O să iasă un talmeș-balmeș de nedescris. Nu-mi fac griji. Sunt sigură că o să te descurci. Întâi ar fi ea, în ușa orfelinatului. Brațele ei deschise și zâmbetul ei mare, ca o cale ferată pe care urma să călătoresc departe. Mai târziu, când o întrebam despre ziua aceea devenea ursuză. Nu mi-a explicat niciodată foarte clar în ce fel ne înrudeam și de ce venise după mine. La
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
la reparat. Apoi, recunosc cinstit, nici nu mai sunt sigur că ieșea dintr-o casă de cultură sau dintr-o bodegă. Neîndoielnic este doar că nu ne văzusem de mult timp, cel puțin așa arătau fețele noastre destinse și numai zâmbet. Trec peste faptul că ne-am recunoscut după o mică ezitare, nu mai notez obișnuitele complimente, cuvintele învălmășite ce traduc orice bucurie a revederii. Convorbirea noastră promitea să devină pasionată și nesfârșită. Se înțelege că am stat la un vin
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
fiece tarabă a devenit o tribună, fiecare colț de stradă s-a metamorfozat într-un for. Prin aer se simte un curent binefăcător, ce răcorește frunți incendiate de sublima fantezie a Măriei Sale. Singurul care nu și-a putut îndepărta un zâmbet sceptic este bătrânul anticar Cristofor din piața Decebal. Pentru el o ediție princeps valorează mai mult decât un principiu politic. „Ce sfântă inconștiență!”, ar fi exclamat în aceeași zi avocatul Lascăr Dediu, punându-l la stâlpul infamiei pe pașnicul anticar
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
S-a mirat și directorul Gavrilă Strat, poreclit „Dulăul”, fiindcă atunci când vorbea părea că hămăie printre ostrețele gardului. Tot elevul Perju îi scosese porecla... Ehei! Ce timpuri! Rozându-și (cu discreție!) unghiile și ascultând părerile „colectivului” despre el, ȘEFUL, un zâmbet vag îi luminează fața. Hm!... Obișnuita ședință pentru „caracterizare” în vederea „reconfirmării pe post”. La urmă, răspunde, cu oarecare modestie: „Am, așa, sentimentul că asist la propria înmormântare (...tot la clasa întâi, și tot într-un fotoliu îți vor depune osemintele
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
un post liber, nu te grăbești să anunți la ziar „un concurs pentru ocuparea... conform H. C. M. (Hotărârea Consiliului de Miniștri) nr. ... din ...” etc. Se află și fără să anunți... Și încep să vină candidații. Îi primești binevoitor, cu același zâmbet afabil, sorbind din cafea cât mai rar, indiferent, răsfoind alene niște hârtii. De partea cealaltă emoția crește! Tu cântărești, cântărești, până când una dintre candidate îți face oarecare impresie. Îi spui că, deocamdată, postul este „blocat”, dar să mai treacă, eventual
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
somn zilnic.” Se caută prin buzunare, deschide tacticos servieta diplomat, bucșită cu pipe, pachețele și cutioare de tutun, dar nu găsește nici un bilet. Atunci înalță capul, își rotește ochii larg, fără a privi pe cineva anume, și spune cu un zâmbet de circumstanță: „Măi, oameni buni! Cine are un bilet pentru mine?”. Deci, comentează Lulu Chiracu, nu obișnuita interpelare, cu scuza de rigoare, a pasagerului de alături, ci aroganța „tribunului” care se adresează întregii mulțimi. „Precis” îl cunoaște (de la Radio, de pe
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
află și un centru de plasament sau fie un centru de copii cu dizabilități sau de oricare natură, ne vom opri și le vom oferi un mic dar din partea noastră și le vom cânta multe cântece pentru a mai aduce zâmbetul lor pe buze. Același traseu, cu aceleași opriri îl vom parcurge și în alte comune apropiate. În timpul deplasării noastre vom desemna din timp un copil care se va ocupa de împărțit cărți de vizită ale grupei noastre, astfel cine va
Modalități de dezvoltare a abilităților de întreprinzători la copiii preșcolari by Crivoi Mihaela () [Corola-publishinghouse/Administrative/91884_a_92364]
-
să ajungă. Era ciudat chiar și numai faptul că se recunoștea. Cât timp trecuse? Asta era, acum nu mai avea nici o îndoială. Veriga lipsă! TRENUL SPRE ALTUNDEVA Trenul scrâșni. Lăsă în urmă peronul ud și zeci de mâini. Ultime priviri, zâmbete, finaluri și promisiuni. Cons tantin Leahu, profesor universitar de latină, își privi colegii de compartiment. O mămăiță, la vreo șaptezeci de ani, cu un nas acvilin și o pereche de ochelari fără rame. O subțirică, ea, și-un negricios, el
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
salteaua cumpărată pe o sticlă de coniac țoptzeci și cinci de lei suta) în tinerețe, la 2 Mai, de la un vânzător îmbrăcat sumar, în sensul că nu avea slip. Își aprinse un kent și se lăsă luat de valul amintirilor. ZÂMBETUL ZEULUI RESTAURANTELOR DE MÂNA A DOUA Într-un restaurant de mâna a doua, niciodată, indiferent de oră, chit că vii în fiecare zi, șapte zile din șapte, o lună bătută pe muchie, un an, niciodată fețele de masă nu sunt
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
șiragul de scoici, dragul de el, pe care i-l cadorisi, ca un gest de supremă împăcare cu moartea, barmanului Florin. Șiragul ei de scoici, împletit de Viorel, tipul ăla mișto din Vama Veche, care purta mereu la el un zâmbet șăgalnic și o piele bronzată ca de drac și care, în timp ce râdea că al naibii romantism cu obiceiurile lui milenare se impune și că, vezi bine, ea nu se lasă cu una, cu două, deși, dă-o-ncolo de treabă
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
bătând în retragere pentru totdeauna. — Gigi! urlă vocea. Extraordinar! Gigi Pătrunjel! Incredibil... Curând, vocea care se termina în nervurile mâinii menghină se întregi cu un corp de bărbat, cam la aceeași vârstă cu Gigi Pătrunjel, cu o figură toată un zâmbet și o pereche de ochelari cu rame de metal galben. Așadar, Manole. Gigi Pătrunjel își reconstrui întregul chip, ajungând cu eforturi maxime la un rânjet crispat ce se voia mimica unei suprize plăcute. Își privi fostul coleg de liceu ca
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
o traiectorie bizară, dar la fel de spontană. În domnișoara educatoare, cum se obișnuiseră colocatarii ei să o numească, o coardă sensibilă vibrase chiar acolo, în biroul domnului primar. Să fi fost sclipirea aceea din ochii lui albaștri, dintele aproape lipsă din zâmbetul lui, ori poate pur și simplu cravata sare și piper ce-i stătea strâmb sub gulerul cămășii, dându-i un aer neajutorat... Cert este că, pe negândite, coarda sensibilă a domnișoarei educatoare se suprapusese instantaneu peste cele vocale. Ceea ce dusese
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
Literele se transformau în cuvinte sub vârful pixului mânuit la început cu sfială, amintirile îngreunând relatarea evenimentelor, apoi cu destindere și îndrăzneală. Erau momente în care ochii Karinei străluceau parcurgând rândurile scrise, iar pe buze se oprea adesea câte un zâmbet rușinat, discret, care uita să se mai desprindă de ele. Deși suferise în urma plecării lui mai mult decât din cauza rănilor de la genunchi, era calmă, destinsă și nu-i purta ranchiună. Nu-l putea urî. Îi stârnise curiozitatea de a încerca
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
nu reuși să alunge tensiunea care o ținea captivă în ghearele ei. Analiză dintr-o privire interiorul care era destul de mare. Câțiva cumpărători studiau marfa expusă într-un mod armonios, alții cereau informații vânzătoarelor care răspundeau prompt și mereu cu zâmbetul pe buze. Un cuplu era nehotărât asupra culorii perdelei pe care intenționau să o cumpere, fiecare din ei vrând altceva. Îi atrăsese atenția statura înaltă a bărbatului care era cu spatele la ea, încercând să explice ceva femeii care se strâmba mereu
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]