10,579 matches
-
o infinitate de stele și de constelații, astfel că băiatul să poată citi dinspre prova spre pupă toate Avei’á posibile în drum spre est sau spre est-sud-est, direcțiile pe care ar fi trebuit să le urmeze ca să ajungă să zărească, din nou, coastele insulei Bora Bora. —Dar nu uită că aceste Avei’á n-o să-ți fie de folos decât după ce vei părăsi Al Cincilea Cerc și vei ajunge din nou în sud, unde vei regăsi stelele noastre, îi reaminti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care i se formaseră începeau să supureze. Cu puțin timp înainte de răsăritul soarelui, căpitanul ordona să se oprească navă și să fie demontate catargele, ordonându-le tuturor să se întindă pe punte până când gărzile se vor asigura că nu se zărește dușmanul. Cu cât avem mai putina înălțime și cu cât stăm mai nemișcați, cu atat le va fi mai greu să ne localizeze. Și, cel mai important, să nu iasă nimeni pe punte cu vreun obiect care poate reflectă lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și, pentru asta, era nevoie atât de receptor, cât și de donator. Tapú Tetuanúi se arătă tot mai dornic să le primească, insă începuse să se teamă că l-ar putea pierde pe maestrul lui. Tot restul zilei nu se zări nici urma de navele dușmane și nici de vreo pasăre îndepărtată, care s-ar fi putut hrăni cu resturile de pe o navă, ceea ce contribui la scăderea tensiunii la bord, desi spre seară avu loc un eveniment care îi deprima și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sigur că Tané o sa se-ndure de voi și o să vă-ntoarceți acasă. Trecu o saptămână întreaga fără să intervină nici o schimbare, insă Tané începu să se-ndure de ei în clipa în care omul aflat de gardă la prova zări o țestoasă uriașă, care înota cu greu la suprafața apei. Miti Matái dădu ordin s-o urmărească în liniște, ca să vadă dacă își menține direcția și, dacă da, care este acea direcție. În cele din urmă, ceru să fie demontata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
către Navigatorul-Căpitan. Asta nu e decât o insulița rătăcita în ocean... —E o insulița rătăcita în ocean pentru tine, răspunse. Dar sunt sigur ca Te-Onó o cunosc foarte bine. —De ce? Miti Matái îi arăta numărul mare de urme care se zăreau pe nisipul plajei și care conduceau de la marginea apei și până la opt sau zece metri de ea. —Uită-te la urmele astea! spuse. Sunt ale țestoaselor care vin aici să-și depună ouăle. Sunt multe, nu-i așa? Ce-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
le puseseră pe nisip, si nu încăpea îndoială că erau niște nave puternice și rezistente, ale căror prove ascuțite ar fi constituit niște berbeci foarte eficienți în cazul unei înfruntări pe mare. Pe cea mai înaltă culme a insulei se zăreau clar două santinele care scrutau fără încetare orizontul, iar Tapú Tetuanúi se întreba ce s-ar întâmpla dacă ar bănui măcar că se întâmplă ceva suspect pe insulița aceea, pe care aproape ca o aveau la picioarele lor, și dacă vreunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
salt, azvârlindu-se în mare și strigând înnebunita: —Octar!!... O mulțime de rechini se aruncară imediat asupra ei. Navigatorul-Căpitan al insulei Bora Bora, acela care ajunsese la capătul lumii, în locul în care apă se transformă în munți albi, acela care zărise Pământul Infinit și care se aventurase până în inima Infinitului Ocean al Infinitelor Insule, muri, în pace cu sine însuși și cu zeii lui, două zile mai tarziu. Nu dați vină pe Anuanúa, fură ultimele lui cuvinte. Ea n-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Contele Calomniei, de carnețelul și reportofonul lui. Bucătarul Asasin, de cuțitele lui. În lumina slabă din autobuz ne uităm cu toții pe furiș la domnul Whittier, organizatorul atelierului. Profesorul nostru. Sub cele câteva fire cărunte pieptănate de-a curmezișul i se zărește țeasta lucioasă cu scalpul acoperit de pete. Gulerul cămășii apretat, ridicat ca un gard alb în jurul gâtului său subțire și pătat. — Oamenii de care vă ascundeți, va spune domnul Whittier, nu vă vor iluminați. Ei vor să știe la ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cur. Din unele vene se scurge sânge, sânge roșu care pare negru sub apă, și se împrăștie din micile rupturi ale pieii palide a șarpelui. Sângele se răsfiră și dispare în apă, și sub pielea subțire, alb-albăstrie, a șarpelui se zăresc cocoloașe de hrană pe jumătate digerată. Asta e singura explicație rezonabilă. Un groaznic monstru marin, un șarpe marin care n-a văzut niciodată lumina zilei, stătea ascuns în gura de scurgere întunecată, așteptând să mă înfulece. Așa că... dau cu piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
zor să nu-i observe. Sau să-i miroasă. Ăștia doi nu-s tineri și poartă haine de-aruncat. Curg ațele din bulendrele lor întărite de jeg și pătate. Zdrențăroasa are în picioare teniși prea largi, fără șireturi. I se zărește părul încâlcit, strivit sub plasa unei peruci ale cărei fire de plastic sunt cenușii și dure ca sârma de oțel. Bețivul poartă o cagulă maro tricotată, trasă pe frunte. O tot pipăie pe zdrențăroasă, împingându-și o mână pe sub pantalonii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pe frunte. O tot pipăie pe zdrențăroasă, împingându-și o mână pe sub pantalonii ei de poliester elastic, vârând-o pe cealaltă sub tricou. Zdrențăroasa se zbate gemând în hainele ei, trecându-și limba peste buzele întredeschise. De sub tricoul suflecat se zărește abdomenul zdrențăroasei, plat, fără pic de grăsime, și pielea ei rozalie, îngrijită. Erecția bețivului i-a umflat la prohab pantalonii largi. În vârful umflăturii e o pată întunecată și umedă. Packer și Evelyn sunt probabil singurii care-i privesc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
al unui bărbat coboară din mașină. Urmează cracul unui pantalon de culoare închisă. Un bărbat cu mănuși negre de piele iese din mașină, în timp ce fata se ridică în picioare, țipând. Urlând „Vă rog”. Țipând după ajutor. Atât de aproape încât zărești unu, două, trei inele de aur care-i străpung urechea. Cealaltă ureche n-o mai are. Ceea ce pare o șuviță de păr negru e de fapt sângele care i se scurge pe obraz. În locul urechii e doar margine neregulată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
urechea. Cealaltă ureche n-o mai are. Ceea ce pare o șuviță de păr negru e de fapt sângele care i se scurge pe obraz. În locul urechii e doar margine neregulată de carne. Fata ajunge până la soții Keyes, cărora li se zăresc doar ochii din maldărul de pături. Când bărbatul o apucă de plete, ea se agață de zdrențele lor. În timp ce bărbatul o trage înapoi în mașină, ea plânge și țipă, trage de pături și-i dezvelește, îi descoperă acolo, încă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
două vârste, care au doar jumătate sau o treime din anii lui. Domnul Whittier, cu unghiile vopsite în negru. Cu un inel de argint vârât printr-o nară uriașă de om bătrân. În jurul gleznei un tatuaj reprezentând sârmă ghimpată se zărește deasupra marginii papucului de carton. Un inel masiv decorat cu un craniu se bălăngăne larg în jurul unui deget rigid și subțire ca un vreasc. Domnul Whittier clipește din ochii lui lăptoși, acoperiți de albeață, spunând: — Ce zici, nu vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
amănunte despre cum a murit. E mai bine că n-a murit pe scenă. Așa putem scrie cele mai mari grozăvii: cum își rostogolește ochii să vadă pântecele crescând tot mai mare și mai mare, până când nu-și mai poate zări picioarele. Până când vreo membrană sau vreun mușchi pleznește înăuntru, și el simte valul de sânge cald lovindu-se de plămâni. De ficat și de inimă. Apoi simte fiorii reci ai șocului. Sudoarea îi năclăiește părul cărunt de pe piept. Și fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și nu părea să merite o zi întreagă de stat în picioare la Paris. A fost aceeași dezamăgire pe care Terry Fletcher a simțit-o în fața străvechii petroglife care-l înfățișează pe dansatorului cu flaut, Kokopelli, și pe care o zărise înainte imprimată pe cravate și lucind pe vasele de plastic pentru câini. Brodată în covorașele de baie și pictată pe capace de W.C. Când s-a dus în cele din urmă în New Mexico să vadă originalul sculptat și pictat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și rigide sus deasupra capului și rotește copacul ca să te ajute să ajungi la cât mai multe piersici coapte. Alea care sunt încă atât de fierbinți încât ar topi cuprul. Cum stă în vârful picioarelor, cu brațele întinse, îi poți zări brățara de siguranță încă sigilată în jurul încheieturii. Cu dispozitivul de urmărire impus prin termenii eliberării condiționate. Pentru Contesă, stafia e un bătrân vânzător de antichități, cu beregata tăiată cu briciul. Și cu fiecare piersică pe care o culege Pețitorul, copacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Era conștientă de toate astea așa cum era conștientă de așternutul de sub ea, de respirația greoaie care o înăbușea, de viața ce urma s-o trăiască fără el. Slăbită, până la neputință, amețită și copleșită de lacrimi nevărsate, i se păru că zărește imaginea parcului din orașul în care se născuse. În ceață, apoi din ce în ce mai clar, îl vedea de undeva de sus, din zborul unui fluture ori, cine știe, din ghearele unei păsări de pradă, cu băncile aliniate lucind în soare proaspăt vopsite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
până atunci. Privi, prin geam, efortul chinuit al celorlalți. Distracția dură până în seară când, epuizați, intrară în casă. Luana se furișă afară și o zbughi pe poartă. Așteptă în colțul străzii întoarcerea mamei. Trecuse bine de ora zece când o zări ivindu-se în depărtare. O luă la goană spre ea și femeia încremeni văzându-i lacrimile șiroind pe obraji. Trecu prin toate spaimele până se lămuri care era motivul acestei suferinți. Porniră spre casă și tot drumul fetița o imploră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
profunde. Când dădea gol, striga să-ți spargă timpanele iar când râdea, o făcea cu toată gura, cu ochii, cu întreaga ființă. Ema zâmbea și ea, fără să se poată abține. Copila asta mică, atât de firavă că abia o zăreai printre ceilalți, le făcea pe toate cu o pasiune impresionantă. Emanuela nu înțelegea de ce mama Vanda nu o place. Dacă lui Dan îi ierta obrăzniciile și în unele situații chiar îl lăuda, Luana nu se bucurase vreodată de astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
șosete trei sferturi, cu canafi. Bluzele au gulerul rotund și creponat. Pe cap le stau cocoțate pălării enorme, cu boruri din catifea, garnisite cu pene. Nu li se mai văd nici sprâncenele, nici ochii, la unii nu li se mai zărește nici nasul. Sunt înarmați cu săbii atât de lungi că le sar din teacă. Tovarășa învățătoare stă ascunsă după cortină și dă indicații. Crin Soveja nu vrea să scoată nici un cuvânt și doamna îl lasă în plata Domnului. Ana Lipșa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
colț și să privească agitația celorlalți. Mara, invitată la dans din mers, în ciuda felului ei de-a fi încinsese o discuție aprinsă cu partenerul. Luana, descoperită în ungherul ei, se trezi și ea invitată. În lumina palidă, nu reuși să zărească trăsăturile băiatului care făcuse acest gest. Mă numesc Antal Marcus, dar colegii îmi spun Marc. Eu sunt Luana. Luana? N-am mai auzit până acum numele ăsta. Simplu și firesc. Educat, atent și sensibil, Marc o cuceri pe Luana. Dansară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
păstreze pentru ea. Privirile colegilor lui, aliniați în rând, exprimau stupoare. În clipa în care o văzuse, Marc tocmai le vorbea despre prietena lui, o aștepta cu nerăbdare, îi ruga să privească prin sală și să-l anunțe dacă o zăresc. Pe tot parcursul serii Luana fu măcinată de greșeala pe care o făcuse, dar nici pe Marc nu-l iertă că nu-i propusese să meargă împreună. Serbarea nu-i tihni, privi mereu în spate spre cel căruia, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
întruna, ca o moară stricată, cu ochii lui Dan și-ai Emei ațintiți asupra lui. Renar, sătul de sporovăiala binecunoscută a fratelui său, se oprise pe buza unei râpe și săgeta orizontul cu o privire tăioasă. Ochii alungiți i se zăreau sporadic pe sub bretonul suflat de vânt. Un chip frumos, cu trăsături masculine severe, un trup subțire și armonios. Seara au mers la bal, distracția favorită de duminică a tinerilor din sat. Au dansat în cerc, retrași, ferindu-se de aglomerație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
sala în picioare. "E umbra ta asta pe care O semăn în sufletul meu. Cu milă și tristă mirare Voi duce-o cu mine mereu". Îl căută pe Rosti cu privirea, în timp ce-i dedica versurile pe care le cânta. Îl zări stând retras într-un colț, privind-o fix, fără să miște. Silueta atât de dragă sufletului ei dispăru o dată cu ultimele acorduri ale chitarei. În penultima zi de școală a primului trimestru, la îndemnul Luanei, elevii au cumpărat cadouri pentru colegul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]