1,689 matches
-
Ești condamnat la neclintire. 6) În sfârșit, lupta cu un câine fioros. El sare, îl prinzi din aer de cap și cu o mișcare scurtă îi sucești gâtul. Lucrul pare nespus de simplu și lupta se încheie întotdeauna așa: el zace, mort, la picioarele tale. Toate visele acestea sânt repet, recurente: le visezi de mai multe ori într-o viață, cu o frecvență mai mare într-o perioadă a vieții decât în alta, dar întotdeauna cu același scenariu. Cel mai des
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
din viața ta și pentru a suporta turpitudinea legată de ea. (Glucksmann a fost "maoist" în perioada '68-ului parizian.) Acest lucru vrea să spună că în fiecare dintre noi stă la pândă Răul, că în adâncurile fiecăruia dintre noi zace ― putând fi oricând activat ― Hitler, Stalin, Mao, criminalul, torționarul, violatorul. Lucrul mi se pare o enormitate. Cunosc o droaie de oameni care nu ar fi putut, nu pot și nu vor putea în veci ― prin liberă alegere ― să practice falaqa
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
înțelepciune chineză: "Un învățăcel râde de maestrul lui care îi vorbește doar despre moarte: "Îmi ții mereu discursuri despre moarte, dar de murit nu mori."" După care Kafka comentează: "Este nepotrivit să-ți râzi de eroul care, rănit de moarte, zace întins pe scenă și cântă o arie. Adevărul e că zăcem și cântăm ani în șir." Toată esența operei lui Cioran este prinsă aici. "Vorbiți de o viață despre sinucidere și totuși sînteți în viață." Această "întîmpinare" Cioran a auzit
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
creadă pe asta. O mamă exagerat de protectoare, poate? Am suferit de depresie timp de cincisprezece ani. Am fost internată de mai multe oriă —Nu e nevoie să mai spuneți, zise el. —Ăiar Ashling se poartă cum mă purtam eu. Zace în pat, refuză să mănânce, e obsedată de oamenii fără adăpost. Doctorul se mai înveseli. Așa mai mergea. — Ce e cu oamenii fără adăpost? A mai urmat un cot și un „Spune-i!“ șoptit de la Monica, apoi Ashling își ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
poate fi oricând ucis, renumele îi va supraviețui însă etern (Tot bunul nostru piere,/ Afară de-ale minții comori și de talent - Tristele, III 7). Lebădă muribundă, poetul vrea să-și transfigureze ultimele clipe în cântec suprem : Ca lebăda ce zace pe malurile apei/ Și moartea ei și-o plânge cu glasul istovit,/ Așa, zvârlit departe, pe geticele țărmuri,/ Jelesc și eu în versuri (Tristele, V 1). Obsesia sfârșitului e contrabalansată de obsesia artei : certitudinii morții iminente conștientizate în exil i
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
ceilalți copii : se bucură de vestea falsă a morții lui Oreste, ca și de îndepărtarea Electrei printr-o nuntă degradantă, tocmai din dorința de a savura în liniște plăcerile legăturii cu Egistos (De bucurie că pot trăi în pace.../ Dușmanul zace-n urnă, cealaltă-n zdrențe zace.../ A, în sfârșit, dreptatea cerească s-a făcut... - V, p. 392). Electra acționează mai puțin din instinct justițiar, din iubire filială și din sentimentul datoriei față de tatăl ucis, cât din ură și ranchiună față de
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
falsă a morții lui Oreste, ca și de îndepărtarea Electrei printr-o nuntă degradantă, tocmai din dorința de a savura în liniște plăcerile legăturii cu Egistos (De bucurie că pot trăi în pace.../ Dușmanul zace-n urnă, cealaltă-n zdrențe zace.../ A, în sfârșit, dreptatea cerească s-a făcut... - V, p. 392). Electra acționează mai puțin din instinct justițiar, din iubire filială și din sentimentul datoriei față de tatăl ucis, cât din ură și ranchiună față de Klytemnestra și amantul acesteia. Își urăște
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
III 5). După cum constată oracolul în monologul său final, muritorii se pot răzvrăti cu succes împotriva zeilor dacă năzuiesc cu destulă convingere spre libertate, dacă elanul lor prometeic e destul de susținut. Natura umană este duală, căci în fiecare din oameni zace o parte pe care forțele din afară o stăpânesc, și o parte în care oamenii sunt singurii stăpânitori. În lupta titanică dintre cele două părți ale plămadei, luminată de flacăra prometeică, victoria atârnă de intensitatea acesteia : De arde până la marginile
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
un pahar cu vin. Mie mi-a trecut prin cap s-o rog pe fiica lui, domnișoara Maria Semionovna, să ne cânte ceva la pian. Trec prin camera din colț și văd că pe masa de lucru a Mariei Ivanovna zace uitată o hârtie de trei ruble: o fi scos-o să plătească cine știe ce trebuință a casei. În odaie, nimeni. Am luat bancnota și am pus-o în buzunar, fără să știu nici eu de ce o fac. Ce m-o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe oamenii noi dintr-o țară nouă.“ Cu toate acestea, începea să creadă cu patimă în sufletul rus. O, în aceste șase luni, aflase multe lucruri noi și neștiute, și neauzite, și neașteptate pentru el! Dar nu poți ști ce zace în sufletul omului, iar sufletul rus e un mister; pentru mulți e un mister. Uite, s-a întâlnit de atâtea ori cu Rogojin, s-a împrietenit bine cu el, s-au “înfrățit“, dar oare îl cunoaște pe Rogojin? De altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Rogojin, îl va învăța ce să facă. Compătimirea este cea mai importantă și, poate, unica lege a existenței întregii omeniri. O, cât de necinstit și de vinovat e el față de Rogojin! Nu, nu “în sufletul rus nu se știe ce zace“, ci în sufletul lui nu se știe ce zace, nici nu și-ar fi putut imagina ceva atât de îngrozitor. După câteva cuvinte înflăcărate și sincere, rostite la Moscova, Rogojin îi și zice „frate“, iar el... Dar toate acestea sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cea mai importantă și, poate, unica lege a existenței întregii omeniri. O, cât de necinstit și de vinovat e el față de Rogojin! Nu, nu “în sufletul rus nu se știe ce zace“, ci în sufletul lui nu se știe ce zace, nici nu și-ar fi putut imagina ceva atât de îngrozitor. După câteva cuvinte înflăcărate și sincere, rostite la Moscova, Rogojin îi și zice „frate“, iar el... Dar toate acestea sunt din pricina bolii și a delirului! Curând totul se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că până și gramatica grecească mi se interzice s-o studiez; tocmai atunci mi-a trecut prin minte: «nici n-ajung la sintaxă și mor», m-am gândit eu de la prima pagină și am aruncat cartea sub masă. Și acum zace acolo; n-am lăsat-o pe Matriona s-o strângă. Cel căruia îi va cădea în mână «Explicația» mea și va avea răbdarea s-o citească n-are decât să mă ia drept un smintit sau drept un elev de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în aceeași casă cu mama lui, și el și-a înfășurat briciul în mătase ca să reteze un gâtlej. Tot timpul cât am stat în casa lor mi s-a părut că undeva, sub dușumea, ascuns poate încă de taică-su, zace un mort învelit în mușama, ca și cel de la Moscova, având, ca și acela, puse de jur împrejur flacoane cu lichidul lui Jdanov 59; aș putea chiar să vă arăt ungherul. El tace tot timpul; dar știu că mă iubește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lui, așa, de distracție; că și-a ridicat piciorul și l-a dus acasă, iar mai pe urmă l-a îngropat la cimitirul Vagankovskoe și zice că a ridicat pe mormânt un monument, care are pe o parte inscripția: „Aici zace piciorul secretarului de colegiu Lebedev“, iar pe cealaltă parte: „Dormiți, dragi oseminte, până-n dimineața bucuriei“65, și că, în sfârșit, îi face în fiecare an câte un parastas (asta-i deja sacrilegiu), mergând pentru asta an de an la Moscova
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Așa striga... cine striga asta, Kolea? — E din Suflete moarte a lui Gogol, tată, îi răspunse Kolea și se uită cu tristețe la tatăl lui. — Suflete moarte! Ah da, moarte! Când mă vor îngropa să scrii pe mormântul meu: „Aici zace un suflet mort!“ Rușinea mă urmărește! Asta cine a spus-o, Kolea? Nu știu, tată. — Cică Eropegov n-a existat! Eroșka Eropegov!... strigă el frenetic, oprindu-se pe stradă. Și asta o susține fiul meu! Eropegov, omul care timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
durere și mâhnire. Optimismul este un aspect degradant al spiritului, fiindcă nu pleacă din febră, din înălțimi și amețeli. Tot așa o pasiune ce nu-și extrage tăria din umbrele vieții. În scuipat, în gunoi, în tina anonimă a ulițelor zace un izvor mai curat și nesfârșit mai rodnic decât în împărtășirea blândă și rațională din viață. Avem destule vine prin care să urce adevărurile, destule vine în care plouă, ninge, bate vântul, apun și răsar sori. Și-n sângele nostru
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
subiectivă își atinge punctul culminant în hotărârea de a nu mai fi trist. Permeabilă demoniei, tristețea este ruina indirectă a moralei. Când răul se opune binelui, el participă la valorile etice ca forță negativă, când însă își câștigă autonomia și zace în sine, fără a se mai afirma în luptă cu el, atunci realizează demonia. Tristețea-i unul din agenții de autonomie a răului și de săpare a eticii. Dacă binele exprimă elanurile de puritate ale vieții, tristețea-i umbra lui
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Florile răspândesc parfumuri mortale și un crin nu e destul de pur unei inimi fugare din tot. Doar visul de fericire al unui înger ar putea oferi un pat legănării ei astrale. Lumea s-a vestejit în periferiile inimii, iar mintea zace-n înserări. Universul își întinde zâmbetul lui înfricoșat, în care disting - simbol al vieții - un înger canibal. Nimic nu poate fi redus la unitate. Haosul pândește lumea la toate colțurile. Contradicția nu e numai sensul vieții, dar și al morții
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Încearcă să zică și el ceva, dar glasul nu-l ascultă. A amuțit. Și trupul pare că-l trădează. Se simte incapabil de cel mai mic gest. Doar ochii și-i mai poate roti. Privirea îi fuge la opaițul ce zace sfărmat la picioarele lui. Îl recunoaște cu o strângere de inimă. E venit de departe în locurile astea, ca și el. Un opaiț grecesc, una din nenumăratele tehnologii noi pe care macedonenii lui Alexandru cel Mare le-au răspândit în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
În momentul În care va sta cu mine și vom bea un cocktail de gin cu vermut, o să devină lesbiană se va ridica să plece. — Taci! zise Helen. Mă faci să par nebună! Nu sînt nebună. Știu cum ești, ce zace În tine. Te-am văzut cum te porți cu femeile... Crezi că mă interesează alte femei? rîse Julia. Isuse, măcar de-ar fi așa! Helen o privi. — Ce vrei să zici? Julia Întoarse capul. — Nimic. Nimic, Helen. Mereu mă uimește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
corvoadei zilnice. Totuși Încerc să nu mă gîndesc la asta prea des, căci nu aș mai fi În stare să continui. Și, iat-o pe Emma, șezînd la mine În prag, cu genunchii la piept și citind o revistă ce zace, deschisă, pe jos. Ezit o clipă. Nu și-a ridicat privirea, așa că m-aș putea oare Întoarce și dispărea fără să mă observe? Pentru că Dumnezeu știe că nu vreau să mă vadă arătînd așa, după care să Îi povestească lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cele mai umede, ceea ce face ca ceapa să fie foarte eficientă. Pandit Razdan speră să scoată boala din corpul său, distrugând microbul în focul mistuitor al cepei. Pentru a potența efectul cepei, consumă o cantitate mare din acest remediu, în timp ce zace și luptă disperat cu panica pe care o simte clădindu-se în corpul său scuturat de frisoane. Astfel alege Amar Nath să facă față bolii. Este ceva real: acest ipohondru se confruntă cu personificarea trup și suflet a celor mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
plângăreț. Nu primește răspuns. Pagină separată Nici nu mai așteaptă ca trupul neînsuflețit al lui Pandit Razdan să se răcească, înainte de-al alunga din casă. Sevitorii îl târesc până în fața porții din față și îl aruncă în stradă. Pran zace în praf, simțindu-și hainele duhnind a ceapă. Mulțimea se adună în jurul lui, fascinată de evenimentele fără precedent ce se petrec sub ochii ei norocoși. Portarul plesnește din lathi, iar Anjali începe să redea din cuvântarea pe care o ținuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Asta este, era somnoros chiar când îl îmbrăcau. Acum, de ce s-or fi apucat să facă așa ceva? Asta-i o întrebare. Trebuie să fi avut un motiv. Apoi, Pran trece printr-un moment în care întrezărește răspunsul și în răspuns, zace o idee și la loc de taină în aceea idee, zace gândul că probabil cel de-al doilea lassi a fost cauza. Și în clipa în care își dă seama că cel de-al doilea lassi special este special într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]