1,683 matches
-
de el și să-l iubească și că trebuia s-o avertizeze. Nu-i spusese pentru că ea n-ar fi înțeles, altfel îi vorbise despre Domnița, în termeni foarte vagi. Nu-i spusese pentru că știa că oricum așteptarea lui era zadarnică și ar fi ridicat o stavilă inutilă între ei. Femeile își detestă rivalele pe care, chiar dispărute, le cred cu o putere mai mare asupra iubiților lor. Dar era promisiunea față de el însuși înainte de orice. Știa că s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
starea imponderabilă, de amorțeală și vis, și aducând sub lupă aceeași imagine, mărind-o, „da, așa este“, apoi altă imagine cu care făcea la fel. Fără vreo ordine, mintea lui treaz amorțită lucra cu alte criterii. Nu, așteptarea lui fusese zadarnică, n-avea cum să sosească vreo scrisoare, acum era limpede că n-avea cum să sosească, pentru că nimic nu fusese scris. Nu voia. Nu știe încă de ce nu voia, dar e limpede că așa fusese. Și nu voia să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lui Polidoros); moartea aceasta sugerează, totodată, o moarte încă și mai cumplită, un soi de moarte de data asta definitivă a eroilor troieni, dispăruți pentru totdeauna, amuțiți pe vecie. Pentru Hecuba, orice invocație adresată celor morți pare să fi devenit zadarnică. Pentru că nu mai există nici fantome răzbunătoare, nici umbre tutelare ale Troiei. Nici Priam și nici Hector nu vor veni, fie și doar pentru a anunța sfârșitul (cum va face fantoma lui Darius) și pentru a reconstitui destinul tragic al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
invocare adresată morților de către Hecuba, la sfârșitul piesei, o Hecuba prăvălită la pământ și lovindu-l cu pumnii - gesturi rituale, menite să cheme duhurile celor morți din adâncurile unde zac -, această ultimă invocare, așadar, nu mai este decât un ritual zadarnic. Din răposatul Priam a mai rămas doar amintirea zăbranicului așternut peste chipul lui. Pentru femeile din Troia, marii dispăruți nu se vor mai întoarce niciodată, așa cum nu se va mai întoarce Hector din Andromaca lui Euripide, acest Absent pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
o femeie care bate drumurile în căutarea unui copil pierdut, copilul cu un papagal pe mâneca hainei. Dansul lui shite, cu nesfârșitele sale rotiri amețitoare, nu izbutește să-l facă pe copil să apară și, astfel, în cele din urmă, „zadarnicul vis se curmă în veșnica absență”. Numai regăsirea copilului pierdut ar putea pune capăt istovitoarelor rătăciri ale mamei. Rătăciri a căror țintă e aflarea liniștii, a odihnei finale dobândite străbătând calea durerii, metaforă a vieții omenești însăși. Piesa se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
comedii (de pildă, Cum vă place sau Noaptea regilor), explicitează relația dintre iubire și spațiul sălbăticiei apelând la metafora vânătorii ca metaforă a dragostei, dar și a cruzimii, a violenței. Și mai evidentă este această complexă dimensiune a sentimentului în Zadarnicele chinuri ale dragostei, unde se împletesc cel mai strâns temele iubirii, vânătorii și nebuniei. De-a lungul întregului act IV, prințesa vânează - ea este „frumoasa vânătoriță” -, își încordează arcul ucigaș, dar nu pentru că ar fi însetată de sânge, ci doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
am spus-o și eu, înseamnă că sunt nebun 1. Nebunie a iubirii, asemuită tot de Berowne cu sminteala lui Aiax, cu vânătoarea sângeroasă asmuțită de furia ucigașă a eroului lui Sofocle, victimă tragică a amăgirilor zeilor. Iar dacă în Zadarnicele chinuri ale dragostei nebunia sentimentelor devine, în cele din urmă, doar o mascherata, un divertisment agreabil, dar ușurel, cu măști și deghizări, piesa nu-și pierde totuși o anumită gravitate, rămânând, în esență, povestea rătăcirii la care e condamnată o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
adevărurile cumplit de dureroase dezvăluite de acesta: „Îmi vorbește din mormânt. Nu e mort, n-o să mai pot locui aici”. Ca și la Maeterlinck ori Ibsen, orice încercare de a închide ermetic spațiul uman pentru a-l proteja se dovedește zadarnică. Degeaba se străduiește un personaj din Visul„ să astupe crăpăturile de la ferestre lipind fâșii de hârtie. Iar în spatele ușilor se ascund întotdeauna taine înspăimântătoare, așa cum se întâmplă (tot în Visul...) cu acea ușă având un ornament în formă de trifoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
au mutat peste noapte la București. Și unde anume? Chiar în hanul lui închis ca o fortăreață, de unde nu intră și nu iese nici măcar o muscă. Toate încercările de a afla ce se discută și se petrece acolo au fost zadarnice. Merde! înjură total nediplomatic consulul, aruncând paharul gol în focul din cămin. Trebuie să frângem gâtul acestui armean blestemat! Trebuie s-o facem, înainte de a fi prea târziu! ― Nu i-ați pronunțat încă numele, dar bănuiesc că armeanul sau zaraful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
e rușine. - E scurt coșciugul, spune altul, după ce cioclii se străduiesc să mă întindă în ladă, în timp ce intendentul mă ține suspendat de șale. Cioclii mă îndeasă, împingându-mă de tălpi,dar țeasta mea, proptită de capul raclei, face opintirea lor zadarnică. - Se desprinde cleiul de la căpătâi, își dă avizul unul dintre ei și acum toți trei, dezorientați o clipă, mă privesc cu ură și necaz. Intendentul se bate cu palma pe obrazul de culoarea leșiei, fluieră a pagubă și mă înjură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mare și căpățânos, din pricina căruia vita era pe ce să-și dea sufletul. „Fără să-ți dai seama, în cartea despre carne se amestecă și sufletul, ca o lighioană strecurată fără motiv și de care, totuși, nu mă pot dezlega. Zadarnice îmi sunt străduințele, de atâția ani încoace”, - recunoscu Ferdinand Sinidis, răsucindu-și o țigară. ...Ca să-mi ucid sufletul, trec călcând peste cadavre pe drumul sterp și fără orizont al oamenilor de duzină. Pornesc cu gloata spre abator, ca o vită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
purtat cu biata ta mamă. În baie se așternu o liniște deplină. Doamna Reilly așteptă să audă măcar clipocitul apei sau fâsâitul hârtiei, dar ușa băii părea să fie cea a unui mormânt. După un moment sau două de așteptare zadarnică, porni prin hol spre cuptorul din bucătărie. Când Ignatius auzi scârțâind ușița cuptorului, se întoarse la scrisoare. Mi-a spus: „Cu o voce și o personalitate ca a ta, ar trebui să apari în fața oamenilor din închisoare. „Băiatul ăsta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
dovedi că posibilitățile sufletești ale românului nu Întrec cele arătate În trecut și că viitorul nu va scoate la lumină fețe ascunse ale sufletului românesc, atunci orice Încercare de a pune o piatra la temelia României de mâine ar fi zadarnică. O țară nu se naște și nu crește din afară, ci din condiții lăuntrice”. Astfel Își Începe Emil Cioran argumentarea despre „viciile substanțiale” din structura sufletească a românului Încercând să identifice, În același timp, posibile trepte spre o „schimbare la
Caleidoscop by Narcisa Dinu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91742_a_93357]
-
Ierusalimului: îți trimit un vestitor de vești bune!" 28. Căci Mă uit, și nu este nimeni, nimeni între ei care să proorocească și care să poată răspunde, dacă-l voi întreba. 29. Iată că toți sunt nimic, lucrările lor sunt zadarnice, idolii lor sunt o suflare goală! $42 1. Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care își găsește plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata. 2. El nu va striga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
parțial un careu de cuvinte Încrucișate. Urma apoi o listă cu numele medicilor, al infirmierelor, al vizitatorilor, ziua și ora cînd a fost operat (cînd doctorul Petrović l-a deschis și l-a Închis la loc, Înțelegînd că operația era zadarnică: sarcomul prinsese toate organele vitale). Nu am tăria să vă descriu privirea aceea cu care și-a luat rămas bun de la mine pe scările spitalului cu o zi-două Înaintea operației: concentrarea unei vieți Întregi și toată groaza la aflarea morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ea; era una dintre acele cărți care nimeresc din Întîmplare În mîna caldă a cititorului, dintr-o eroare (fie că un cititor și-a notat greșit cota, fie că un bibliotecar a confundat autorul), așa Încît cititorul să-și Închipuie zadarnică orice trudă, ca atunci cînd el, căutînd ceva anume, un volum de versuri sau un roman, o lucrare de drept roman sau un studiu de ihtiologie sau mai știu eu ce, oricum ceva trebuincios lui, dăduse de o lucrare oțioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care uneori schimbau enorm sensul originalului; apoi vor fi adnotate și comparațiile cu Biblia, În care sînt condamnați vehement creatorii acestei cărți scandaloase. („MÎna lor nu era călăuzită de mîna Binefăcătorului.“) Se poate spune că truda sa nu a fost zadarnică. Orice editor al Conspirației, și nu numai din Franța, ci oricare editor serios, care nu se mulțumea cu o glorie imediată și nu se gîndea numai la beneficiul financiar va apela de acum Încolo la informațiile erudite din ediția În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
tot ce rămânea din șarmul și personalitatea acelui Dick Humbird pe care-l cunoscuse... of, și totul era atât de groaznic, de nearistocratic, de terestru! Orice tragedie posedă o vână de grotesc și de abjecție; e atât de inutilă, de zadarnică... o moarte de animal... Amory și-a amintit de o pisică moartă ce zăcuse zdrobită pe cine știe ce ulicioară din copilărie. Cineva să meargă la Princeton cu Ferrenby. Amory a ieșit pe ușă și a Început să tremure ușor de frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
omul nu este perfectibil și citea suficient de mult Shaw și Chesterton pentru a nu-și lăsa mintea să lâncezească; acum Însă i se părea dintr-o dată că toate procesele sale mentale din ultimul an și jumătate erau clocite și zadarnice, o ieftină măgulire a sinelui... Și, ca un fel de fundal sumbru, Îl obseda incidentul din primăvara trecută, umplându-i nopțile cu o spaimă urâtă și neîngăduindu-i să se roage. Nici măcar nu era catolic, dar acesta era singurul cod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
scris unor birouri obscure ale Ministerului de Război, solicitând o misiune ușoară și un culcuș cald. Apoi, cam după o săptămână, Amory s-a Întâlnit cu Burne și și-a dat seama din primul moment că orice discuție ar fi zadarnică: Burne devenise pacifist. Revistele socialiste, nenumăratele lecturi din Tolstoi și tânjirea lui intensă după o cauză care să-i mobilizeze puterea interioară Îl determinaseră În cele din urmă să propovăduiască pacea, ca ideal subiectiv. — Când armatele germane au intrat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
pe umărul meu. Sfântul Scaun nu poate îndura să mai trimită de acum încolo misionari ca voi într-o țară care-i prigonește pe creștini. După cum nu există conducător care să-și trimită oștenii pe câmpul de luptă la moarte zadarnică atunci când știe că bătălia e pierdută... Nu, am zis eu stăpân din nou pe mine. Eminență, eu nu cred că Japonia e un câmp de bătălie fără sorți de izbândă. Dacă munca noastră de propovăduire n-a dat roade, aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dat roade, aceasta a fost din pricina măsurilor nesăbuite luate de Ordinul Sfântul Petru. Cardinalul schiță un surâs. Semăna cu zâmbetul amar al unui dascăl bătrân în fața unui copil mofturos. — Eminență, misionarul se deosebește de ostaș. Moartea unui ostaș poate fi zadarnică uneori, dar un misionar care moare în vreme de prigoană sădește o sămânță nevăzută ochiului omenesc. Sămânța care mărturisește slava lui Dumnezeu... — Ai dreptate. Petru, primul papă, a sădit și el în inimile oamenilor o sămânță nevăzută prin martiriul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
capitala numită Roma. Fie că se duceau la Roma, fie că se duceau în orice altă țară, toți știau prea bine că drumul lor nu mai avea nici un rost. Însă, trebuiau să-și încununeze cu lovitura de grație această călătorie zadarnică. Dacă nu primeau lovitura de grație, atunci nu găseau nici un motiv să se întoarcă în Japonia. Călătoria aceasta îndelungată care-i tot amăgise cu câte o nălucă se apropia de sfârșit. Era deja primăvară. Migdalii care mărgineau ogoarele își deschiseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dădeau seama că era o punte de flori clădită pentru a le porunci pentru ultima oară să renunțe. Astfel se sfârșea îndelungata lor călătorie. Nu le mai rămânea decât lungul drum de întoarcere care se întindea în fața lor deșert și zadarnic. Pinii se înșiruiau de o parte și de alta a drumului. Tropotul cailor se auzea din ce în ce mai tare și mai ascuțit. În zare, pe fundalul cerului înnorat, se vedea domul bazilicii San Pietro. Trăsura trecu din pe strada Palleone pe strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nici Nishi Kyūsuke... nu ne-am închipuit așa ceva. — N-aveați cum să știți. Sfatul Bătrânilor n-a avut cum să vă înștiințeze. Dacă n-ar mai fi fost nimeni de față, samuraiul ar fi râs în hohote de strădaniile lor zadarnice. În clipa aceea, Nishi care stătea ca și samuraiul cu pumnii încleștați pe genunchi și cu privirile ațintite în pământ, strigă: — Am fost niște proști! Chipul său era roșu ca racul. Nu e vina voastră, zise împăciuitor seniorul Tsumura. Poruncile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]