1,495 matches
-
și lent, milimetru cu milimetru, ca un cancer perfid strecurat în organismul ros de ani, al unui bătrîn. Este Veneția fără fard, obosită, femeie bătrînă la ea acasă, acolo unde nu așteaptă ca vreun oaspete nepoftit să-i descopere agonia, zdrențele din ferestrele înlocuind neonul magazinelor cu amintiri, duhoarea canalelor și-a peștelui prăjit estompînd larma de pe Ponte Rialto sau din Piazza San Marco. Fondamenta Cabala este la fel de îngustă și de murdară ca toate celelalte "fondamente" de prin partea locului. La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
accelerat, deoarece oprea numai În gările principale. În vagon domnea o căldură sufocanta, desi ușa metalică stătea deschisă; soarele de iunie nu ne ierta, așa că a trebuit să ne scoatem tot ceea ce aveam pe noi, rămânând numai În chiloți; cu zdrențele de cămăși ne ștergeam de sudoare și beam tot timpul apă din căldare; apă parcă ținea și de foame... Nu mult după ce ne-am mai potolit foamea, noi cei de pe băncile dinspre ferestre am Început să examinăm ferestrele vagonuluidubă; ele
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
se duc (unde s-a dus chiar și tovarășul Iosif Visarionovici, tovarășul Gh. Gheorghiu-Dej, toți secretarii P.C.R. și membrii CC. al P.C.R. etc., etc.), fiind „costumat” conform regulamentului, numai pe umeri Îmi luasem, fără s-o Îmbrac, o haină, numai zdrențe, ca să mă apar de ploaia care tocmai Începuse; nu fac nici zece pași afară din baraca, când dau de o patrulă ce tocmai venea din partea de răsărit a lagărului; patrulă era comandata de Popescu-Piticu, care era Însoțit de trei soldați
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Mă opresc și aștept... Însoțit de soldați și de câine, plutonierul se Îndreaptă spre mine, aproape În fugă și fără să mai spună nimic Îmi repede un pumn În plină figură, Încât am scăpat felinarul din mână, mi-au sărit zdrențele de pe umeri și m-a podidit și sângele, si țipând mă Întreabă: „Nu cunoști regulamentul, banditule? Vrei să evadezi, hai? Ia, să-ți dau eu evadare!”... Și-mi mai căra niște pumni tot peste față. (În acest timp, unul din
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
vestea falsă a morții lui Oreste, ca și de îndepărtarea Electrei printr-o nuntă degradantă, tocmai din dorința de a savura în liniște plăcerile legăturii cu Egistos (De bucurie că pot trăi în pace.../ Dușmanul zace-n urnă, cealaltă-n zdrențe zace.../ A, în sfârșit, dreptatea cerească s-a făcut... - V, p. 392). Electra acționează mai puțin din instinct justițiar, din iubire filială și din sentimentul datoriei față de tatăl ucis, cât din ură și ranchiună față de Klytemnestra și amantul acesteia. Își
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
fapt l-am și jucat) - l-am învățat din carte. Ce muncă trudnică de sclav. Mai bine aș scrie articole sau o mie de piese. Închipuiește-ți să înveți emoții pline de viață - gânduri pline de viață - dintr-un lucru mort - zdrențe și cerneală de tipar.” George Bernard Shaw 374. „Adevărate universitate a zilelor noastre este o colecție de cărți.” Th. Carlyle 375. „Moravurile cu averea se schimbă Firile-odată cu anotimpul, Ideile cu cartea, principiile cu timpul.” Alexander Pope 376. „Este o
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
și-și pune cămașa. Citește, ascultă Radio Classique și se uită la televizor. Pleosc! Atentat la Londra. Peste cincizeci de morți. Aproape la fel de tare ca la Bagdad. Unii se bat, într-o parte, ca să conserve cât mai mult posibil o zdreanță de viață, alții, ca să spulbere niște oameni întregi. Nu e vorba de aceiași combatanți, nici de aceleași lupte, dar e același gen de... În ciuda antibioticelor, are febră. I se pune un scanner. Rezultatele sunt bune, dar febra persistă. De ce? Nu
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
care s-a arătat atât de sensibil față de nevoile trupului. Asemenea lui Isus și sfinților, trebuie să ne înălțăm îndeosebi la viziunea spiritului; să vedem dincolo de trup marea realitate a sufletului, să privim, atât sub mantia regală cât și sub zdrențele cerșetorului, sufletul făcut după imaginea și asemănarea lui Dumnezeu, sufletul răscumpărat în Sângele lui Isus Cristos, sufletul cu amprentele neșterse ale Botezului și ale Mirului. Sufletul ca templu al Duhului Sfânt și al Omului-Dumnezeu; sufletul care îmbrățișează cu gândirea tot
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
puternică agonisire a omului", cum afirma Montaigne. Întâmplări din școala primară Eram în clasa a II-a și doamna învățătoare ne-a adus la școală o plapumă foarte veche. A pus-o pe bănci, a rupt mătasea care era numai zdrențe de pe ea și ne-a cerut să scoatem lâna, s-o scărmănăm. Am strâns repede cărțile și caietele în trăistuțe și-am constatat cu părere de rău, că ziua de școală e pierdută. S-a făcut pe bănci o mizerie
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
mea de copil. Păcurarul, rufarul, blehariul, olarul, personaje nelipsite din viața satului În copilăria mea se obișnuia ca, unele personaje să umble prin sate, cu căruța cu diverse mărfuri. Așa era rufarul, păcurarul, bleharul și olarul. Rufarul strângea rufele vechi, zdrențele nefolositoare în schimbul unor mărunțișuri (obiecte ieftine). Femeile îl așteptau lună de lună, cu boccele de rufe la poartă. Rufarul se anunța prin strigătele sale: Hai la rufe vechi!", " Hai la rufe vechi!". Copiii mici se țineau după căruța sa, ca
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
acasă, la întâmplare, mama nefiind de față). Așa se făcea că multe lucruri nu erau de găsit prin casă, eu le dădusem pentru "podoabe". Rufarul era un personaj îndrăgit și totodată bine intenționat. Curăța satul de lucrurile nefolositoare (bulendre, cotrențe, zdrențe). Alt personaj mereu prezent în viața satului era păcurarul, un fel de negustor ambulant, care vindea păcură și petrol lampant. Avea o căruță cu doi cai zdraveni și înăuntru un butoi mare cu păcură (un lichid vâscos, negru sau brun-închis
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
căută o lopată. Cu grijă, ferind din calea lui rămă șițele Însângerate, fără să se gândească la nimic altceva decât că Îi trebuia o lopată. Apoi Începu să sape, făcu o groapă mare, mare de tot, și Înveli În niște zdrențe pe jumă tate arse mădularele Împrăștiate peste tot. Mai găsi și niște paie nearse pe care le așternu În groapă. Munci mult, atent și cu o pedanterie aproape ridicolă, până când nu mai rămăseseră decât petele de sânge Închegat, care făceau
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să se târască prin iarba udă, cu ochii țintă către zidurile mânăstirii care se profilau semeț În zarea aurită de primele raze ale dimineții. Nu știu cât dură drumul. I se păru o veșnicie. Din veșmântul lui sfâșiat mai rămăseseră numai câteva zdrențe fără culoare. În palmele julite țărâna se amesteca cu sângele. Usturimea era atât de intensă Încât aproape n-o mai simțea. De altfel nu mai simțea aproape nimic, doar o amețeală care-i umplea gura de amărăciune. Se opri și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
amintea tot mai lămurit sfatul sihastrului: „Nu te Încrede În nimeni. Ești Înconjurată de trădare!“ De câteva ori i se păru că aude În urmă tropote de cai. Era un zgomot Înfundat, ca și cum copitele le-ar fi fost Învelite În zdrențe. Așa făceau vânătorii când voiau să-și surprindă vânatul. I se păru că și călăuza lor ciulește ure chile, dar el Începu să cânte psalmi cu vocea lui plăcută. Într un târziu, trosniră și niște vreascuri și Bertha Începu să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cocoașa uriașă și rotundă, care-i ascundea În Întregime capul și umerii. Hai, lasă cocoașa, Îndreaptă-te, că te-o durea spatele. Pe mine vrei să mă duci de nas? Ca prin farmec, mogâldeața se Îndreptă din șale și de sub zdrențe apăru un bărbat foarte Înalt, mai Înalt decât Conrad. Din toată făptura lui murdară respira o forță uriașă, contrastând cu expresia oarecum copilăroasă și naivă de pe fața cu trăsături neregulate și plină de zbârcituri. Cu un semn, gazda Își pofti
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
oară că Îl vedeau astfel... — Plecăm, spuse el. Hildebrand, pregătește totul. Luăm cu noi toți oamenii, afară de paza castelului. Pune-l pe scutierul Arnold În frunte, el vede pe Întuneric de parc-ar fi o mâță. Oamenii să Înfășoare În zdrențe copitele cailor. Nu vreau facle, nu vreau lumini, nu vreau zgomot. Vreau o armată de umbre tăcute. Nimeni nu trebuie să știe c-am plecat. De Îndată ce ieșim, se Închid porțile castelului și nu mai iese nimeni. Nimeni, nici măcar o pasăre
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Încercă omul s-o Încurajeze. Nu putem pierde nici o clipă, trebuie să ne facem nevăzuți, Înainte să bage cineva de seamă ce se Întâmplă. Simeon scoase de sub mantaua Întunecată un veșmânt zdrențuros, de sac, așa cum purtau slujnicele: — Trebuie să Îmbrăcați zdreanța asta nevrednică! Cât mai repede! Adelheid era fericită de Întorsătura neașteptată a lucrurilor, dar și dezamăgită că nu era Bodo cel ce stătea În fața ei. — Unde-i Bodo? Întrebă ea printre lacrimi. De ce n-a venit el? — Domniță, Bodo e
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
moarte? — Nu, nu, e grav rănit, dar se va vindeca. E tânăr și puternic și pe mâini bune. Credeți-mă, va trăi, chiar și numai de dragul Înălțimii Voastre. Veniți, pe drum vă voi povesti totul. O ajută să-și tragă zdrențele peste cap și-o conduse afară din temniță. Pe trepte zăcea paznicul, cu un pumnal Înfipt În spinare. — Tu l-ai omorât? Credeam că mânuiești numai dalta și ciocanul, nu și spada! Deci ești și războinic? — Nu știu, domniță, nici
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
lungul curții, la o depărtare potri vită. În zăpăceala care domnea acolo, nimeni nu-i băgă În seamă, astfel că ajunseră Într-un coridor Întunecat care du cea la bucătării. Acolo, Simeon Îi arătă o firidă plină de paie și zdrențe de tot felul. Ascundeți-vă aici, domniță. Stați până vin eu să vă caut. Mă duc să găsesc o căruță cu care să putem ieși. Nu vă mișcați din loc, orice s-ar Întâmpla, până ce nu vin eu. Adelheid se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Îndreptară grăbiți către grajduri, unde țăranul primi zâmbind banul de argint pe care Simeon i-l puse În palmă. Se vede că-i grozavă domnișoara, dacă-ți dai toată simbria pentru ea, rânji el, cântărind din ochi mogâldeața Înfășurată În zdrențe, din care răsărea numai o față murda ră sub o basma trasă pe frunte. Pe Sfântul Trudpert, aproape că am mustrări de cuget că ți-am luat atâția bani! adăugă el râzând. Fugarii se urcară În căruță, se ascunseră În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și dacă nu vă grăbiți o să vă treziți cu el În curte, cu toată afurisita lui de ceată! Era Însângerat și plin de praf. În vreo trei locuri armura Îi era spartă și de sub coiful Înalt picura sânge dintr-o zdreanță Înnodată prost și În grabă. A, ia te uită, prietenul nostru Adalbrecht, rânji el ironic când descălecă În curte și-l zări. După cum văd, ai scăpat teafăr. Mă bucur pentru tine. În multe bătălii am luptat și cu mulți potrivnici
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-mi mai scapi! Eglord ridică sabia să se apere, dar brațul de fier al cerșetorului i-l prinsese deja pe-al lui ca Într-un clește. Se auzi un pârâit și sabia Îi scăpă din mâna care atârna ca o zdreanță. — Ar trebui să-ți sfărâm fiecare os pe rând, unul după altul. Dar nu vreau să-mi murdăresc mâinile. Vederea ta mă Îngrețoșează! Nu aici trebuie să mori, ci jos, În piața din Freiburg, de mâna călăului. Va fi o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
a format Tudor Arghezi între 1959-1965 pe când îmi petreceam vacanțele la București și-l vizitam întotdeauna cu câte un nou caiețel de poezii. El mi-a înlesnit și prima publicare în "Luminița" cu o imitare stângace și grosolană a poeziei "Zdreanță" (titlul "poeziei" mele era "Firuleț...). În 1977 am avut ocazia să-l fi cunoscut prin Vasile Copilu-Cheatră pe Salvator Dali care mi-a marcat în mod deosebit imagistica și penetranta dragoste pentru metaforă, anaforă și zeugmă. A.B.Dar modele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
și pe un țigan, Lungu, un sadic, care bătea arestații pînă cînd obosea. După care pleca. Ruchenștain bătea numai în cursul anchetelor". Vor fi anchetați, după tipicul cunoscut, nouă luni de zile. Mîncarea era proastă, dormeau pe dușumele, hainele erau zdrențe și în tot acest interval n-au făcut baie. Apărător la proces va fi avocatul Katz, din Piatra Neamț, ce s-a ridicat și a zis: "Domnule președinte, onorată instanță. Situația cea mai grea pentru un avocat este, cum a spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
oamenii și-o formează despre dreptate este alcătuită din două jumătăți: virtutea triumfă, iar viciul este pedepsit. Am avut norocul să apucăm acele vremuri cînd virtutea, deși nu triumfă, nu mai este hăituită cu cîini. Bătută, jigărită, virtutea, îmbrăcată în zdrențe, este lăsată să intre, să se așeze într-un colț, numai să nu crîcnească. Nimeni însă nu îndrăznește să scoată o vorbă despre viciu. Da, virtutea a fost batjocorită, dar viciul nu are nici un amestec. Da, cîte milioane de oameni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]