1,442 matches
-
anemică. Am îndreptat sabia spre ușă, iluminând-o. - Tată, a șoptit Robby, vocea lui nesigură. Ce e? - Nu știu. (Dar chiar spunând asta, știam ce era.) Zgârieturile au reînceput. Mă întrebam: oare cu ce zgârie? Apoi am realizat că nu zgâria. (Mi-am amintit ceva.) Niciodată nu zgâriase. Rodea ușa. Se folosea de gură. Se folosea de dinți. Apoi rosul a încetat. Robby și cu mine ne uitam la ușa care era acum îmbăiată în verde. Priveam îngroziți cum clanța se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-o. - Tată, a șoptit Robby, vocea lui nesigură. Ce e? - Nu știu. (Dar chiar spunând asta, știam ce era.) Zgârieturile au reînceput. Mă întrebam: oare cu ce zgârie? Apoi am realizat că nu zgâria. (Mi-am amintit ceva.) Niciodată nu zgâriase. Rodea ușa. Se folosea de gură. Se folosea de dinți. Apoi rosul a încetat. Robby și cu mine ne uitam la ușa care era acum îmbăiată în verde. Priveam îngroziți cum clanța se mișca în sus și-n jos. Într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
presă vor prelua informația. Iar Marta avea aceiași opinie ca a mea: dacă toată lumea era okay, să mergem cu copiii la hotel. Doi dintre polițiști au ieșit afară din casă. Cum era de așteptat, nu găsiseră nimic. Da, ușile erau zgâriate. Da, fuseseră forțate. Da, două uși erau scoase din balamale. Însă nici o fereastră nu era deschisă sau spartă și toate ușile de la intrarea în casă erau încuiate. Indiferent ce aș fi văzut trebuie să fi intrat în casă mai devreme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
lui Miller și am fost îndeajuns de curios să întreb: - Și...ce faci cu caseta? - O proiectez la simpozioane. Am reflectat asupra informației. - De ce...era posedat această persoană? - De spiritul unui animal de care el mi-a spus că fusese zgâriat. Am vrut ca Miller să repete asta. - Fusese atacat de acest animal și după aceea a ajuns să creadă că devenise animalul care îl atacase. - Cum se poate una ca asta? Aproape că mă văietam. Cum e posibil? Ce tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
globii oculari. Brusc, s-a năpustit asupra noastră. Eu și Miller ne-am dat rapid înapoi și atunci arătarea s-a oprit. Începu să-și ridice brațele, extinzându-le în sus. Avea niște mâini atât de lungi încât falangele degetelor zgâriau tavanul. Gemea. Ce așteptam? Nu înțelegeam ce așteptam să facă. Fața tatălui meu se aprinse încă o dată, urmată de cea a lui Clayton. În timp ce fețele se înlocuiau una pe alta foarte rapid, împărțind același craniu, asemănarea dintre cei doi bărbați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
m-am prăbușit la loc pe scările devenite lunecoase din pricina cantității de sânge care îmi cursese din rană. Câinele încetă orice mișcare dar începu să tremure în timp ce fața i se alungit devenind ca de lup. Labele din față începură să zgârie isteric și cu atâta putere una din trepte încât săreau așchii din lemnul moale, lăcuit. Am încercat să mă târăsc în susul scărilor. Câinele își lăsă capul în jos, iar când începu să privească foarte încet în sus, apropiindu-se de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
neofitului în stomacul animalului ritual este înlocuită cu șederea eroului sau a eroinei întrun cuib sau bârlogul zmeului ori, în fine, cu încolăcirea zmeului sau a șarpelui în jurul lor”. Pentru că nu și-a chemat câinii mitici să n-o mai zgârie pe fata sălbatică (soră pierdută a eroului) sau, în alte variante, pentru că a comis un gest incestuos sărutând-o, Iovan, ca și Mistricean, cade sub puterea unui blestem ce-l „califică” pentru o altă lume: „- Iovane, Iovane,/ Frate Iorgovane,/ La-
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cadrul ferestrei. Un peruan, ce părea foarte grăbit, traversa strada, pe culoarea verde, printre mașini, nu pe zebră. S-a oprit lângă Dacie, ca și cum voia să-i spună ceva șoferului și într-o secundă i-a smuls ceasul de la mână, zgâriindu-l până la sânge pe colegul nostru. Oprișan, un bărbat înalt, atletic a reacționat imediat, luând o țeavă metalică de lângă scaun și, strigând, a coborât din mașină și alergă să-l prindă pe hoțul indigen care ajunsese la zebră și continua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
un ochi și din el curge mir În formă de cruce. Icoana, chipul de pe ea, este jupuit până la cap (până la fațăă, rupt, tăiat cu cuțite, nu-l are cum ar trebui să fie. Se spune că un om rău a zgâriat chipul Maicii Domnului. L-a jupuit de pe icoană din jos În sus. Însă când a ajuns la Față icoana a vorbit: „Ajunge! Până aici!” și de atunci curge mir În formă de cruce și Închide și deschide ochii. Iar acel
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
o spui. Dumnezeu știe de ce. Pentru mine fumătorii de iarbă sînt de nepătruns. Există o grămadă de secrete În branșa asta și inițiații păzesc aceste presupuse secrete cu o viclenie imbecilă. De exemplu, iarba trebuie tratată, altfel rămîne verde și zgîrie gîtul. Dar Întreabă-l pe un fumător cum se tratează buruiana și o să se uite la tine cu un aer viclean și cretin și o să-ți bage o vrăjeală. Poate că iarba folosită constant chiar afectează creierul. Sau poate că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
mine cu niște bani de marfă, cînd a sunat interfonul. - SÎnt Gene Doolie, a spus vocea. Îl aștept pe Nick și-l aștept de mult timp. Vocea i s-a subțiat pe „mult timp” Într-un scîncet șuierat, care-ți zgîria urechile. - Păi, e-aici. Presupun că o să te vezi cu el curînd, am zis și am Închis. În ziua următoare Doolie m-a sunat din nou. - SÎnt prin zonă. Vă deranjez dacă trec ? Aș prefera să vă văd Între patru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
-n poală, mîngîind-o. CÎnd a-ncercat să sară jos, am prins-o mai strîns. Pisica a-nceput să miaune, căutînd să scape. M-am aplecat să ating nasul rece al animalului cu al meu, iar pisica a dat să mă zgîrie pe față. A fost o mișcare ezitantă și nici măcar nu m-a atins. Dar nu mi-a trebuit mai mult. Am apucat pisica, am ținut-o la distanță și-am Început s-o lovesc peste față cu mîna liberă. Pisica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
mișcare ezitantă și nici măcar nu m-a atins. Dar nu mi-a trebuit mai mult. Am apucat pisica, am ținut-o la distanță și-am Început s-o lovesc peste față cu mîna liberă. Pisica urla și-ncerca să mă zgîrie, apoi m-a Împroșcat cu pipi pe pantaloni. Am continuat s-o lovesc, cu mîinile sîngerîndu-mi de la zgîrieturi. Animalul s-a eliberat și a fugit În dulap, de unde Îl auzeam gemînd și mieunînd terorizat. - Acum o s-o termin pe nemernică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
eșuate să-l recuperez. - De data asta o să-l scot! am zis Îndîrjit. Cu mîinile tremurîndu-mi, am confecționat un cîrlig dintr-un umeraș și am Început să pescuiesc după bucata de hop. Sudoarea mi se scurgea pe nas. Mi-am zgîriat mîinile În lemnul de pe marginile găurii. „Dacă n-ajung așa, tot o s-ajung cumva”, mi-am zis Îndîrjit și-am Început să mă uit după ferăstrău. Nu-l găseam. Alergam dintr-o cameră-n alta, aruncînd lucrurile-n toate părțile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
dacă a văzut că ăsta e scârțar, i-a luat pălăria s-a pișat în ea și i-a trântit-o la loc pe cap. Să fiu albastru! Ce povestește Marian aud vag. Bașii îi prind mai greu. Acutele mă zgârie, bâzâit amplificat și de radioul de pe burta reptilianului ăla, nu știu cum îl cheamă, mi-a spus de câteva ori, dar am uitat sau nici n-am înțeles vreodată. Oricum o să-l uit, n-are nimic memorabil. La fel ca o reptilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
îngrășăminte de la crescătorie. Au nume bune. Ronaldo, Raul. Nume de porumbei. ...ăla floriu, uite-l p-ăla floriu! Ăla premiatu’... ... Vasileeeeee, bă, Vasileeee, băăăăă... ... îți vine cioara, băăăă! Ciori pe post de porumbei. Fâlfâit care le propulsează, le împinge să zgârie aerul. Nu croncăne, plescăie doar, vag satisfăcute. N-are nici o noimă dansul ăsta din pom în pom. Se învârt să poată reveni de unde au plecat. Trebuie să țină și ele cont de ceva. (...) Ce așteptăm întruniți în forum? Azi trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
apoi să alerg la maică-mea, uite, cu ocazia asta aș fi aflat și cine era de fapt sau dacă era într-adevăr cea căreia îi spun mamă. Să alerg și să bâzâi. Simt și acum broboanele, firele de nisip zgâriind ochii, alunecând până sub pleoape. Sunt absolut sigur că așa s-a întâmplat. Apoi ea, ființa, s-a așezat lângă mine și am continuat să ne jucăm. Miruna îmi spune iarăși să iau mâna de pe țâțele ei, mă, parcă n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
era ocupat cu rațele și gâștele lui sălbatice, eu stăteam la pândă pentru a surprinde scufundările torpilă ale pescărușului albastru și aparițiile timide ale lișiței, o pasăre cenușie cu o pată lăptoasă pe cap. Mă udam până la brâu și mă zgâriam pe tot corpul prin stuf și papură, dar nu conta căci eu mă distram mult prea bine... Toamna era caldă și mănoasă, cu ploi potolite, excelând doar în luna octombrie. Ploile mocănești ale lunii octombrie erau țârâite și îndesate de
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
model care l-a mulțumit a fost un nas de boxer, însă nu foarte turtit. Chirurgul, care mai operase naționaliști, n-a riscat nimic. I-a luat banii, l-a ținut o săptămână împachetat în bandaje și, cu toate că abia îl zgâriase, ca să se poată spune că totuși l-a operat, naționalistul a fost încântat. Nu se mai simțea deloc islandez. Se simțea iarăși românaș de-al nostru, gata oricând să-i mănânce fripți de venetici. Politică fără pedigri Maidanezii din parc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de jos. Mi-am așezat revolverul lîngă cap, În caz că puma, a cărei umbră ne bîntuia deja mințile, se hotăra să ne facă o vizită neanunțată pe la miezul nopții. Abia se crăpa de ziuă cînd m-a trezit zgomotul unor gheare zgîriind ușa. LÎngă mine, Alberto amuțise, Îngrozit. MÎna mi se Încleștase pe revolver. Doi ochi mă fixau dintre siluetele copacilor. Cu o mișcare de felină, ochii s-au aruncat În față, iar masa neagră a corpului a prins formă dincoace de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
s-au prăbușit la pămînt. A trebuit să le ridicăm Înapoi, pentru că un animal călcat În picioare de către celelalte ar putea muri. La un moment dat, lui Alberto i s-a părut că un corn al unuia dintre tauri Îi zgîria ochiul altuia și i-a transmis acest lucru băiatului care era mai aproape de locul În care se aflau cele două animale. Cu o ridicare din umeri, În care se reflecta Întreaga stare de spirit a rasei din care făcea parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
zile, de când în anchetez, așa mi-a făcut”. Fiind lăsat singur în celulă aveam senzația că în capul meu era o lădiță cu cuie ce sunau metalic. În acea perioadă cu un vrej vârtos scos din salteaua de paie am zgâriat peretele și ușa metalică vopsită, făcând semnul crucii; în fața acestor cruci mă rugam „Calea Crucii”, și mișcându-mă dintr-un loc în altul, securiștii m-au privit prin vizetă și la unul din controalele zilnice văzând că am zgâriat pereții
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
am zgâriat peretele și ușa metalică vopsită, făcând semnul crucii; în fața acestor cruci mă rugam „Calea Crucii”, și mișcându-mă dintr-un loc în altul, securiștii m-au privit prin vizetă și la unul din controalele zilnice văzând că am zgâriat pereții m-au întrebat: „ - Ce-ai făcut aici?” „ - Niște cruci.” „- De ce?” „- Ca să mă închin în fața lor”. Atunci cu o cheie metalică ce o avea în mână a zgâriat pereții ca să anuleze semnele crucilor. La urmă eu le-am spus: „ - A
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
privit prin vizetă și la unul din controalele zilnice văzând că am zgâriat pereții m-au întrebat: „ - Ce-ai făcut aici?” „ - Niște cruci.” „- De ce?” „- Ca să mă închin în fața lor”. Atunci cu o cheie metalică ce o avea în mână a zgâriat pereții ca să anuleze semnele crucilor. La urmă eu le-am spus: „ - A mai rămas o cruce” „ - Unde?” „ - Pe ușă”. Atunci a zgâriat urât de tot vopseaua de pe ușa metalică. Altă dată la un atare control i s-a părut subofițerului
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
cruci.” „- De ce?” „- Ca să mă închin în fața lor”. Atunci cu o cheie metalică ce o avea în mână a zgâriat pereții ca să anuleze semnele crucilor. La urmă eu le-am spus: „ - A mai rămas o cruce” „ - Unde?” „ - Pe ușă”. Atunci a zgâriat urât de tot vopseaua de pe ușa metalică. Altă dată la un atare control i s-a părut subofițerului că salteaua pe care dormeam e deranjată și mai umflată. Securistul m-a întrebat: „ - Banditule, ce-ai ascuns acolo? „ - Un tun”- i-
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]