1,887 matches
-
fiind adesea marcat prin indicația paratextuală de „roman”. Colonna face diferența între autobiografia romanescă și autoficțiune pentru că autobiografia are ca scop povestirea vieții autorului într-un mod semi-veridic sau semi-fictiv, iar autoficțiunea ar fi acțiunea unui scriitor de a se pune în scenă, de a reinventa un destin, dar fără finalitate strictă și prioritară. În Fils, Doubrovski explică diferite straturi de analiză care fac loc dezvoltării autoanalizei. Textul propune analiza și instaurează un dialog de tip analitic între figura celui analizat și cea
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
bine, totuși, să fii". V.P.: Pentru a vă pune următoarea întrebare, voi aminti de doi mari regizori de teatru români: Andrei Șerban (a emigrat în SUA, în 1969) și Lucian Pintilie (din 1988, s-a aflat în SUA). Ultimul a pus în scenă la Arena Stage, din Washington, Livada cu vișini de Cehov. Vă place teatrul, Stanley H. Barkan? V-a ispitit ideea să scrieți și teatru? S.H.B.: Merg la unele piese de teatru și musicaluri. Ani buni, Shakespeare a fost idolul meu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
stîngăcie enormă sau o gafă, de exemplu face posibilă o astfel de interpretare). Asumarea enunțiativă sau punctul de vedere (PdV) ne permite să arătăm dedublarea polifonică proprie ironiei: locutorul (L) se disociază de un PdV1 (felicitare) al unui enunțător E1 pus în scenă de propria sa vorbire, în timp ce se asociază unui PdV2 (reproș) al unui enunțător E2. Faptul de a situa valoarea descriptivă a oricărui enunț în partea [A] nu implică decuplarea sa de la celelalte componente. Este vorba doar de a formula, la
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
în intrigă. Importanța evenimentului este subliniată de perfectul simplu al verbului din P2: trecu. • Evaluare centrală - Reacție Pn3: versurile 6-8. A treia frază amestecă imperfectul și, în ambele relative, prezentul cu valoare generică. În această primă parte a sonetului sînt puși în scenă doi agenți. În timp ce P2-Pn2 este consacrat în întregime femeii trecătoare, Pn1-Pn1 și P3-Pn3 pun în scenă un subiect desemnat succesiv prin meu (v. 1), apoi eu (v. 6). Prezența unui "nume propriu de locutor" (Benveniste 2000: 172) face să apară
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
Reacție Pn3: versurile 6-8. A treia frază amestecă imperfectul și, în ambele relative, prezentul cu valoare generică. În această primă parte a sonetului sînt puși în scenă doi agenți. În timp ce P2-Pn2 este consacrat în întregime femeii trecătoare, Pn1-Pn1 și P3-Pn3 pun în scenă un subiect desemnat succesiv prin meu (v. 1), apoi eu (v. 6). Prezența unui "nume propriu de locutor" (Benveniste 2000: 172) face să apară cu claritate naratorul ca subiect al enunțării, în spatele subiectul enunțului, actor al povestirii. Așa cum subliniază Benveniste
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
x MmcP2 "trecut recent" Prezent istoric Prospectiv (COND optP) [venir de-IMP+INF] [aller/devoir-IMP+INF] COND În T86, replica narativă a lui Kaliaev [2], cu verbele sale la IMP, PC, MmcP, este încadrată de formele modului enunțiativ <1> care pun în scenă o interacțiune și o discuție între două personaje (PR și V). În poemul în proză de Baudelaire T81, după o enunțare de tip <4>, gîndirea reprezentată în discurs direct în ultimul paragraf manifestă trecerea de la personajul bătrînei (EA subiect al
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
sau rochiile, mai puțin pantofi sau pantaloni. Cupoanele cu cadouri s-ar vinde foarte bine aici; el știe deja că ei îi place magazinul. Victoria’s Secret ar bate recordurile cu un catalog video adresat bărbaților. Ar putea chiar să pună în scenă o prezentare de modă. (Singura măsură de prevedere în cazul este legată de locație. Este în interesul magazinului ca oamenii să o găsească repede, dar nici nu este cazul să fie amplasată aproape de intrare, pentru ca trecătorii care se uită în
Arta de a cumpăra. De ce ne place shopping-ul by Paco Underhill [Corola-publishinghouse/Journalistic/1868_a_3193]
-
ne "ating" urechile s-ar pierde imediat. Berlioz a povestit, în memoriile sale, că a compus, într-o noapte, o simfonie care i se părea admirabilă. Urma s-o noteze pe hîrtie, cînd s-a gîndit că, pentru a o pune în scenă, ar fi trebuit să cheltuiască prea mult timp și bani cu diferite demersuri, astfel că se hotărî să renunțe și să nu noteze nimic. Dimineața, nu-și mai amintea nimic din ce-și reprezentase și auzise în minte, cîteva ore
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
Fontaine de fabuliștii tradiționali este faptul că el construiește o dublă dramatizare: cea a istoriei povestite (prin dialoguri, prin varietatea punctelor de vedere, registrelor...), însă și cea a enunțării. În spatele procesului de narare percepem constant prezența unui narator care își pune în scenă narațiunea implicând în ea naratarul (= destinatarul povestirii): nu pe cititorii reali ai Fabulelor, desigur, ci pe figurile care îi construiesc scenografia. Dativul etic este una dintre multiplele mărci ale implicării naratarului care convertește fabula într-un fel de conversație. "Excesul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Există cazuri în care distincția dintre teatru și discursul indirect nu mai este clară. Astfel, în momentul în care ne aflăm în prezența unui fel de "teatru interior", în care un "subiect vorbitor" joacă rolul mai multor "locutori", el îi pune în scenă, într-un fel, în propria sa enunțare. Putem aminti aici celebra scenă din Vicleniile lui Scapin în care Géronte, băgat într-un sac sub pretextul de a fi ferit de niște inamici imaginari, este bătut măr: Scapin (vîrându-i din nou
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
locutor care ar spune ceva deplasat. Pornind de la această "mențiune" putem glisa către ideea, fundamentală pentru înțelegerea polifoniei, conform căreia în ironie se face auzit un punct de vedere distinct de cel al locutorului: din această perspectivă, o enunțare ironică pune în scenă un personaj care ar enunța ceva deplasat și de care enunțătorul s-ar distanța prin ton și mimică. El ar face auzit punctul de vedere al cuiva care s-ar exprima neadecvat (spunând, de exemplu, "Ce timp frumos!" când plouă
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de cuvintele sale, punctele de vedere exprimate în cuvintele ținute fiind atribuite altui personaj, E"158. Făcând acest lucru, L arată că se distanțează de punctul de vedere absurd al lui E. Ducrot atribuie acestui punct de vedere clar eronat, pus în scenă prin enunțarea ironică, numele de "enunțător". Este clar că sursa echivocului este aici această accepțiune a termenului "enunțător", în virtutea faptului că ea nu corespunde valorii obișnuite a "enunțătorului" în lingvistică. În următorul extras din Candid, Voltaire evocă, în manieră ironică
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ironică". Dacă adoptăm poziția lui Ducrot, putem spune că naratorul lasă să se înțeleagă prin cuvintele sale punctul de vedere al unui "enunțător" care ar găsi de cuviință să producă în mod serios o opinie atât de odioasă. "Enunțătorul" astfel pus în scenă este de altfel definit de context și de sintagma "cea mai bună lume" ca adept al filosofiei lui Leipniz, cel puțin așa cum este ea caricaturizată de Voltaire. Într-un mod foarte abil, romanul nu duce o polemică împotriva teodiceei leibniziene
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
plasării ei în poziție de naratoare, în sensul obișnuit al termenului. După cum remarcă Laurence Rosier, "DDL este, în limba franceză contemporană, incarnarea lingvistică a modernității [...]. El permite un joc, o întrebare deci, cu privire la narațiune, la statutul ei, la enunțările sale puse în scenă; noul roman și mobilitatea lui au recurs la toate acestea [...]. Prin urmare, liber înseamnă emancipat dintr-un model de narațiune clasică de care aparține discursul indirect liber, reintrat în istorie, dacă se poate spune așa"194. Totuși nu trebuie rigidizată
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
acest tip de citat face să se audă două "voci" indisolubil amestecate, cea a naratorului și cea a personajului: "În aceeași construcție lingvistică, există accentele a două voci diferite". Adoptând termenii lui O. Ducrot, vom spune că percepem doi "enunțători", puși în scenă prin cuvintele naratorului, care se identifică în persoana unuia dintre ei. Nu sunt doi locutori adevărați, asumându-și enunțările, spusele, ci două "voci", două "puncte de vedere" cărora nu li se poate atribui niciun fragment delimitat din discursul raportat. Cititorul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
literar. Paratopie și scenă de enunțare, (trad. de Nicoleta Moroșan), Institutul European, Iași, 2007, partea a 2-a, cap. al V-lea,. 9 Metaforă teatrală (asemeni multor altora din domeniul pragmaticii) ce se referă la situația de enunțare; discursul "se pune în scenă", instaurîndu-și propriul spațiu de enunțare. În cadrul scenei de enunțare, D. Maingueneau distinge trei scene: "scena înglobantă", ce implică "un același statut pragmatic", "scena generică" ce se referă la un anume gen de discurs și "scenografia", cadru și modalitate de desfășurare
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Stat din Baia Mare, apoi la Teatrul Dramatic din Brașov, unde l-au avut ca director pe maestrul Sică Alexandrescu. În anul 1963, Dan Puican se va consacra teatrului radiofonic. Din acest an și până în prezent a fost regizor la Radio, punând în scenă sute de piese de teatru cu cei mai mari actori români, ca: George Calboreanu, Radu Beligan, Ion Finteșteanu, Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu Birlic. Printre piesele de teatru montate pentru teatrul radiofonic amintim: ”Vizita bătrânei doamne” de Friederich Dürrenmatt; ”Wilhem Tell
Mari personalități oltenițene by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1699_a_3144]
-
de a publica și ignorați anii grei de închisoare cu care unii scriitori plăteau încă binefacerile regimului de democrație populară. Dar partidul avea nevoie de tot mai multe dovezi de solidaritate și susținere din partea vechii intelectualități. O nouă reprezentație era pusă în scenă odată cu eliberările din închisoare și care a luat forma scrisorilor de mulțumire prin care figurile marcante ale vechii Românii mulțumeau partidului pentru că reușiseră să înțeleagă în cele din urmă rostul prefacerilor revoluționare prin care trecuse țara. Drumul fusese deschis de
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
mâine dimineață dau un recital, mă pune să scobesc un munte cum ai scobi într-un lemn de fag, o fac și p-asta. Are Arhire de unde!"4. Mesianismul revoluționar care scoate și morții din morminte, aluzia la celălalt profet pune în scenă concurența pe care comunismul ca religie politică o face religiei propriu-zise, nu admite eșecul și nici rezistența pe care realitatea o oferă proiectelor utopice. Asumarea chiar a unei competențe care necesită vocație, cea de violonist, spre exemplu, și transformarea peste
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
plauzibil să se afirme că un anumit număr de mituri erau familiare populațiilor paleolitice, în primul rând miturile cosmogonice și miturile de origine (originea omului, a vânatului, a morții etc.). Pentru a nu cita decât un exemplu, un mit cosmogonic pune în scenă Apele Primordiale și Creatorul, antropomorf sau sub formă de animal acvatic, plonjând în fundul oceanului pentru a aduce materia necesară creării lumii. Enorma difuziune a acestei cosmogonii și structura sa arhaică incjică o tradiție moștenită din cea mai veche preistorie 42
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
rezultatul unui eveniment dramatic primitiv, în cazul de față: produsul unui asasinat. Vom vedea mai târziu consecințele acestor teologii alimentare. Etnologul german Ad. E. Jensen consideră că mitul Hainuwelei este specific paleoculti-vatorilor de tuberculi, în ceea ce privește miturile despre originea cerealiculturii, ele pun în scenă un furt primordial: cerealele există, dar în cer, păzite cu gelozie de către zei; un erou civilizator urcă la cer, pune stăpânire pe câteva semințe și le dăruiește oamenilor. Jensen numea aceste două tipuri de mitologii "Hainuwele" și "Prometeu" și le
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
ecuație simplă cu disidenți și comuniști și au fost folosite de Republicani în această formă (Hanley, 2008: 164-166).. Revoluția de Catifea și toate evoluțiile sale ulterioare au fost explicate în acest cadru interpretativ al manipulării exercitate de elite, drept evenimente puse în scenă și manipulate de un puternic și sinistru establishment, care operează în spatele unei fațade aparent democratice. Crearea unui sistem de partide, divizarea Cehoslovaciei, privatizarea pe bază de cupoane, care a acentuat inegalitățile sociale, au fost văzute toate ca efecte ale unor
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
370-4). Prin urmare, opoziția care condusese lupta pentru apărarea democrației după 1992 era fragmentată, dezorganizată și îi lipsea până și minima capacitate de a mobiliza rezistența față de noul regim (Levitsky și Cameron, 2003). În concluzie, decizia lui Fujimori de a pune în scenă o autogolpe și viclenia sa de a scăpa apoi nepedepsit au provenit din maniera populistă în care a preluat puterea. Fujimori a fost ales ca alternativă la întreaga elită politică, obținând un mandat prin care să îngroape efectiv această elită
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
ulterioară cu semnificațiile ontologice și cu deconstructivismul existențialismului. Totuși, în mod paradoxal, această conflagrație nu a dus doar la o atitudine modestă față de perspectiva critică, dar și la reinscripția conceptelor critice totalitare, cum ar fi locul în care ar trebui pusă în scenă activitatea umană, și aplicabilitatea fenomenologică în totalitarism, în unele cazuri. Înlocuirea istoriei hegeliene cu istoria marxistă în Rusia și cu socialismul național în Germania reprezintă dovezi în acest sens. Asemenea înlocuire este parte a efortului neîncetat de a îndepărta neprevăzutul
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
a seduce) și căutarea creativă (teatralitatea și capacitatea de a inventa scenarii) etc. Gilbert Durând propune o definiție operațională a mitului și plasează noțiunea de mit în miezul oricărei perspective antropologice contemporane: "Mitul apare că o povestire (discurs mitic) ce pune în scenă personaje, decoruri, obiecte valorizate simbolic" [1998, p.38]. Această înțelegere a mitului că scenariu o vedem deja în interesantele interpretări ale mitului la comentatorii după Euhemeros (sec. al IV-lea î.e.n.), care vedeau în mit o dramaturgie a vieții sociale
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]