14,797 matches
-
am descotorosit de prunc. Am trasat un cerc în praful de pe radiatorul mașinii. — De ce nu mi-ai spus? — Pentru că n-aveam unde să-ți spun, plecaseși, fugiseși cu Lizzie sau cu cine-o mai fi fost următoarea fată de vis. Dumnezeule, grețoasa brutalitate indiferentă a bărbaților - femeile pe care le lasă în urma lor, ca să ia singure hotărâri vitale. Ei bine, am luat singură hotărârea. Doamne, cum aș vrea să n-o fi făcut! Am fost nebună. În parte, am făcut-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
rog, n-are importanță. Am văzut și un turn de apărare, îți aparține? — Da. — Îmi dau seama de întregul farmec al locului. De când datează casa? — O, nu știu, o mie nouă sute, ceva mai devreme, sau poate că mai târziu. Doamne Dumnezeule! — Ce se întâmplă? Scuză-mă, ar fi trebuit să-ți scriu, să-mi anunț venirea. Am încercat să te sun, dar n-ai telefon. Nu-i nevoie să înnoptez aici, am trecut pe lângă un hotel foarte frumos, la vreo două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cormorani moțați. Și am văzut și câteva ciori pyrrocorax, și păsări vânătoare de moluște. Iar lângă golf am auzit un cocostârc de mare. Când pleci? Știi, îmi plac prietenii tăi. Și ei te plac pe tine. — Băiatul pare reușit. — Da. — Dumnezeule! Ia te uită acum la apă, parcă-i cuprinsă de spasme. Am pornit împreună spre casă. Era aproape de ora mesei de prânz, dacă mai existau asemenea convenții. James, care-și adusese cu el echipamentul de vacanță la mare, purta acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
văzând-o în închipuire pe Hartley în prag, bătută de vânt, deznădăjduită, căzându-mi în brațe. În prag era un bărbat cu o șapcă pe cap. — De la spălătorie. — Spălătorie? — Spălătorie. Ați cerut să se vină de la spălătorie. Eu sunt. — Ah, Dumnezeule, da, dar n-am nimic pentru moment, mulțumesc, poți să mai vii săptămâna viitoare, sau... Am alergat înapoi în bucătărie. Sosise Peregrine. Firește, o cunoștea pe Lizzie, deși nu foarte bine. Tocmai se salutau, când se iviră Gilbert și Titus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
avem grijă unul de celălalt, și o să fie ceva de o imensă simplitate și bunătate, un fel de repaos, de liniște neîntinată și necoruptă. Și o să mă alătur oamenilor obișnuiți și o să fiu un om obișnuit, și o să mă odihnesc, Dumnezeule, cât de mult doream să mă odihnesc! Și aceasta avea să-mi contopească sfârșitul cu începutul într-un fel care era predestinat și necesar. După \sta, exact după lucrul ăsta dibuiau instinctele mele când i-am uluit pe toți renunțând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
se întoarcă în Tibet. Mi-am prins capul în mâini. Am murmurat: — Ascultă, James, încetează cu încercările astea de a mă impresiona. Nu numai că Ben a vrut să mă omoare pe mine. Ben l-a ucis pe Titus. — O... Dumnezeule! exclamă James. Își întoarse fața cu un fel de indiferență deznădăjduită, și apoi mă întrebă: Ce dovadă ai că l-a omorât pe Titus? Ai fost de față? — Nu, dar e evident. Nimeni nu i-a examinat lovitura de la tâmplă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pentru ce? Lizzie se mișcă, fără să manifeste vreo surpriză, și se așeză ca să urmărească scena. Era limpede că știa totul. — Mă întrebi de ce? răspunse Peregrine tot fără să mă privească. Ia gândește-te de ce, gândește-te! — Vrei să spui... Dumnezeul mare... din cauza Rosinei? — Da, destul de ciudat, asta vreau să spun. Mi-am distrus în mod deliberat căsnicia, mi-ai luat soția pe care o adoram, ai înfăptuit totul cu grijă, cu sânge rece, ai elaborat întregul plan. Pe urmă, după ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Mi-a făcut plăcere să te duc de nas și să te urmăresc și să mă bucur în sinea mea și să mă gândesc cât ai fi de surprins dac-ai ști ce simt eu cu adevărat față de tine. — O, Dumnezeule! Îmi pare rău... — Dacă-ți închipui că doresc să-ți aud scuzele acum... Se poate că m-am purtat urât față de tine, dar nu cred că meritam să mor pentru asta... Nu, e drept, recunosc că am acționat sub imperiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
vreau să te întreb ceva. — Ce? — E adevărat că Peregrine a încercat să te omoare? — M-a îmbrâncit în mare. Nu voia să mă ucidă. — Dar ți-a dar brânci în groapa aia groaznică unde e un vârtej cumplit. — Da. — Dumnezeule mare! — Unde te găsești? — La hotelul Raven. Am câteva noutăți pentru tine. — Ce? — Știi de monstruosul film-epopee, pe care are de gând să-l facă Fritzie Eitel, Odiseea? — Da. — Ei bine, mi-a oferit rolul lui Calipso. — Ți se potrivește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în dragostea pe care ți-o poartă ea ție, în dragostea pe care i-o porți tu ei. Secretele sunt aproape întotdeauna o greșeală și o sursă de corupție. — Și apoi a mai fost și Toby, izbucni Lizzie. — Toby? Pe Dumnezeul meu, unde intră Toby în toată istoria asta? Despre Toby Ellesmere e vorba? am întrebat-o pe Lizzie. Ne-a văzut pe Lizzie și pe mine împreună într-un bar, explică James. Era vizibil că lucrul ăsta nu-i făcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
toate astea? — Lizzie are dreptate, îi veni James în ajutor, nu a fost nicidecum ceea ce-ți închipui tu. Totuși... Parcă vă văd, ținându-vă de mână și discutând despre mine. Nu ne-am ținut niciodată de mână! protestă Lizzie. — Dumnezeule! Crezi că-mi pasă dacă v-ați ținut de mână sau nu? Sau de orice altceva ați făcut, lucruri pe care nu le veți mărturisi niciodată? V-ați telefonat unul altuia, și v-ați întâlnit, și v-ați privit în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ce fusese al meu. O alterase pe mătușa Estelle. I-am vorbit oare, acum de curând, despre mătușa Estelle? Nu-mi puteam aminti clar cele ce-i spusesem. Capul îmi clocotea de emoții. Degetele mele continuau să atingă prețioasa scrisoare. Dumnezeule, aveam nevoie să fiu salvat, și încă repede! Și totuși, chiar în timp ce lăsam fluidul tămăduitor și senin al lui Hartley să mă pătrundă pe calea infimelor particule terapeutice, o altă parte a minții mele gândea că, în curând, vor începe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
violeți, larg deschiși, și cu un soi de zâmbet, apoi se ridică, luă ceainicul și se duse la bucătărie. — În Australia? — Da, nu înțeleg cum de nu pleacă toată lumea acolo. Climat admirabil, hrană ieftină, casele mult mai ieftine decât aici. Dumnezeule, dac-aș putea fi din nou tânăr, de la-nceput m-aș duce acolo. — Ben își va putea primi pensia lui în Australia, zise Hartley, care se reîntorsese cu ceainicul. — Ai fost vreodată pe acolo? — Da, de câteva ori. E o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
se întunece complet. {i auzeam glasul mătușii Estelle, nu pe cel al lui Lizzie, cântând „Trandafirii din Picardy“ și îmi aduceam aminte de radierea luminoasă a prezenței ei și de toată bucuria și suferința pe care mi le pricinuise cândva. Dumnezeule, cum cad răpuși cei tineri și frumoși, și cum numai sunt de văzut! Și mă gândeam la Hartley pe bicicleta ei, și la fața pură și deschisă pe care o avea atunci, atât de straniu asemănătoare și neasemănătoare cu fața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
chiar în prezența fotoliilor îmbrăcate în brocart. Am spus: — Scuzați-mă, doresc să știu dacă domnișoara Vamburgh mai locuiește aici. Omul îmi aruncă o privire ciudată și-mi răspunse: — Domnul și doamna Arbelow se găsesc în holul mare, domnule. Sfinte Dumnezeule! Am intrat pe ușa pe care mi-a indicat-o. Holul mare, cu o imensă priveliște asupra golfului, era populat doar de două persoane care ședeau la fereastră admirând peisajul. Când am intrat, se întoarseră spre mine. — Charles! — Ia te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
a făcut fermier. Viața la țară o să i se potrivească Pamelei, până o s-o facă una cu pământul. — Așa încât, mi-am spus că-i mai bine să pun eu mâna pe Peregrine, înainte de a începe să se dea la Angie. — Dumnezeule! exclamă Peregrine. Amândoi izbucniră în hohote nebunești de râs, Peregrine încrețindu-și fața mare, ridată, înroșită de soare și de șampanie. Rosina se cocoțase, ca de obicei, pe brațul fotoliului lui Peregrine, legănându-și picioarele goale care-i ieșeau de sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Telefonul începuse să sune și, pe măsură ce tot suna și suna, emoția mea se prefăcea în dezamăgire. Poate că și plecase în Tibet? Sau poate că ieșise în oraș, să ia cina la vreun club sau cu vreun camarad de arme? Dumnezeule, cât de puține lucruri cunoșteam din viața lui! M-am decis să-i telefonez din nou a doua zi dimineața, și apoi să plec la Londra. M-am întors în bucătărie, am descuiat și am deschis ușa. Frica rece care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să nu mă vindece? Când am întâlnit-o prima oară, era o figură uluitoare, frumoasă și inteligentă, aflată pe culmile gloriei; și încă tânără, deși mie mi se părea bătrână. Eu aveam douăzeci de ani. Ea, treizeci și nouă, patruzeci. Dumnezeule, era mai tânără decât e Lizzie acum. La început, când am cunoscut-o, eram un băiețandru ageamiu, stângaci, ignorant, lipsit de grație. E un miracol că măcar s-a uitat la mine. Mai târziu însă, am tratat-o cu răceală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
spaime acute, pe care trebuia să le ținem în frâu prin forța constantă a unei atenții reciproce, apăsându-ne, fiecare dintre noi, mâna pe inima celuilalt. Am obosit și am înăbușit zgomotul și am plâns și am continuat să așteptăm. Dumnezeule, lacrimile lui Clement, în ce cantități le văzusem înainte și cum îmi mai sfâșiau inima! În timp ce-o vegheam, simțeam că lacrimile ei or să facă un sfânt din mine și, timp de o lună, aproape că m-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe Clement pe stradă când eu mă aflu în autobuz, o văd pe scara rulantă care urc\ în timp ce eu sunt pe cea care coboară, o văd sărind într-un taxi și dispărând. Poate că așa o să fie și în bardo. Dumnezeule, dacă s-o afla acolo, ce trebuie să se mai distreze! Vorbind despre atașamente, Clement avea destule frământări în capul ei, încât să-i dureze zece mii de ani. Bineînțeles, nu cred o iotă din „blasfemiile“ pe care le-am scris
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am descoperit-o pe Angie pe fir. Aranjat să luăm masa de prânz împreună, vineri. Fritzie sosește mâine. Da, fără îndoială, am fost îndrăgostit de propria mea tinerețe. Mătușa Estelle? Nu, nu. Cine a fost cu adevărat prima ta dragoste? Dumnezeule, mare, blestematul de sipet cu demonul captiv a căzut pe jos! Vecinii din apartamentul alăturat au bătut ceva cu ciocanul în perete și sipetul a căzut de pe consolă. Capacul s-a desprins și ce naiba o fi fost înăuntru a ieșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
că erau unii milițieni care erau mai omenoși puțin... Și veneau și ne-ascultau de-afară cum cântam, da’ nu veneau înăuntru. Nu erau chiar toți foarte răi. Știți? Adică, probabil că se gândeau și ei că mai există un Dumnezeu... Sau știu eu dacă s-au gândit vreodată la treaba asta? Dar nu ne deranjau... Ba din contră, era un semnal ca atunci când vine ofițerul de servici, că ăla nu trebuia să știe de treaba asta, ei fluiera’, și-atuncea
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
prins de două ori la poartă... Odată din ce motiv: că m-am dus la W.C. într-un loc nepermis... Eu n-am știut în momentul ăla că se mutase locul, și un major zice: Rămâi în poartă futu-ți Dumnezeul mă-tii! Brigada cutare... stai! Și m-a oprit în poartă și mi-a dat vreo 10-15 la fund. Acuma te punea să numeri ca să vadă când leșini (râde - n.n.) și nu știu când am leșinat sau cum mi-am
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
cele mai multe vă spun că erau sus. Și toate capetele alea... înconjurate cu toate cârpele din lume, se uitau la mine... Și șefa m-o-ntrebat: Din ce lot faci parte? Știu că aia o fost prima întrebare. Și io am zis: Parașutiștii. Dumnezeule, dar câți parașutiști au fost, că până acuma o venit o grămadă de persoane cu parașutiștii? Deci în ziua aceea am fost judecați toate loturile de parașutiști. Și, rând pe rând, o-ntrat și-n celula asta câteva persoane cu parașutiștii
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
sunt într-adevăr pușcăriaș... Ia vino! Ce cauți, mă, aici? Da’ eu zâc: Pă’ să nu-l bagi în măsa pă-l dă m-a adus aici? (râde - n.n.) Și ei atuncea, că aveau bastoane la ei: Bă, futu-ți dumnezeu mătii, tu nu te iei cu noi aicea, că te batem acum! Ce-ai făcut? Ce-ai fost tu afară, mă? Zâc: Vă rog să nu vă supărați... am fost mai mare în grad ca dumneavoastră! Bă, tu nu ne
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]