14,154 matches
-
reprezintă o mostră prea nesemnificativă pentru a sluji scopului meu actual. Pe de altă parte, văd foarte limpede femeile din ramura Korff, fete frumoase, crini-trandafiri, cu pommettes Înalți, Îmbujorați, cu ochi albaștri și cu acea frumoasă pată de pe unul din obraji, ca semn distinctiv, pe care bunica, tata, trei sau patru dintre frații și surorile lui, câțiva din cei douăzeci și cinci de veri ai mei, sora mea mai mică și fiul meu Dmitri le-au moștenit În diverse stadii de intensitate, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
niște mâini neplăcute din cauza lustrului ca de broască al pielii Întinse, presărate cu pete maro echimotice. Înainte de a veni ea, nici o persoană străină nu mă mângâiase pe față. De cum a apărut, Mademoiselle m-a luat prin surprindere, mângâindu-mă pe obraz ca o manifestare spontană de afecțiune. Îmi reamintesc toate ticurile ei când mă gândesc la acele mâini. Obiceiul de a decoji creioanele, În loc să le ascută, ținând vârfurile spre sânii ei imenși și sterpi, Înveșmântați În lână verde. Felul În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Escusez-moi, je souriais à mes tristes pensées“. Și de parcă natura n-ar fi dorit s-o cruțe de nici un motiv de hipersensibilitate, era și tare de urechi. Uneori, la masă, noi, băieții, observam brusc două lacrimi mari prelingându-se pe obrajii plini ai Mademoiselleei. „Nu mă băgați În seamă“, spunea ea În șoaptă și continua să mănânce până ce lacrimile neșterse o orbeau; atunci, cu un sughiț sfâșietor, se ridica și ieșea Împleticindu-se, din sufragerie. Treptat, adevărul ieșea la iveală. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
roșcovan care fusese grosolan cu ea. Avea obiceiul să-mi dea bucăți tari de zahăr candel cu mâna ei caldă. Într-o zi, când stăteam aplecați asupra unei meduze, s-a Întors brusc spre mine și m-a sărutat pe obraz. Am fost atât de emoționat, Încât n-am găsit altceva de spus decât: „maimuțico“. Aveam o monedă de aur cu care credeam că voi putea plăti fuga noastră. Unde voiam s-o duc? În Spania? În America? În munții de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cutie de chibrituri și o duceam acasă pentru a produce În anul următor o splendidă surpriză, dar gândurile mele hoinăreau În altă parte: la Zina și Colette, tovarășele mele de joacă de la mare; la nărăvașa Louise; la toate fetițele cu obraji rumeni, cu eșarfe cu fundă pe șolduri, cu păr de mătase, de la petrecerile festive; la languroasa contesă G., doamna vărului meu; la Polenka zâmbind În agonia ultimelor mele vise - toate se contopeau pentru a alcătui o persoană pe care n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Încăperile casei. Sau, dacă luăm În considerare etapa șederii pe scaun, Îmi dădeam seama brusc că un fel de mâncare, pe care nici nu-mi aminteam să-l fi ales, era luat de la masă și că mama, căreia Îi zvâcnea obrazul stâng ca atunci când era supărată, urmărea cu atenție, din locul ei de la capătul mesei lungi, indispoziția și lipsa mea de poftă de mâncare. Eu ridicam capul ca să dau o explicație - dar masa dispăruse și eu ședeam singur pe o buturugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și, cu un zâmbet tot mai tandru, Îmi Întinse o oglinjoară de mână ca să pot vedea dâra de sânge de pe unul din pomeți, În locul unde Într-un moment nedeterminat strivisem un țânțar ghiftuit, prin gestul inconștient de a-mi propti obrazul de pumn. Dar am văzut mai mult de-atât. Privindu-mă În ochi, am avut senzația șocantă de a descoperi doar niște resturi ale eului meu obișnuit, rămășițele unei identități evaporate, pe care cu un mare efort al rațiunii am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
apropiată și strălucește la fel ca Întotdeauna. Era scundă și un pic cam durdulie, dar foarte grațioasă, cu glezne suple și o talie zveltă. Un strop de sânge tătar sau cerchez explica ochii ei negri și veseli, puțin oblici și obrajii rumeni măslinii. Un puf discret, asemănător celui de pe fructele din specia migdalei, Îi mărginea profilul cu un frumos contur strălucitor. Se plângea că părul ei castaniu bogat n-o asculta și o enerva, amenințând că o să și-l tundă scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
permisiunea de a traversa Atlanticul. Dintr-odată, am simțit că odată cu rezolvarea problemei mele de șah, se Încheiase În mod satisfăcător o Întreagă perioadă a vieții mele. Pretutindeni În jur era liniște; sentimentul meu de ușurare parcă produce gropițe În obraji. În camera de alături dormeai tu și copilul nostru. Veioza de pe masa mea avea un abajur dintr-un con de hârtie albastră, și (o amuzantă precauție militară) lumina care rezulta dădea o nuanță lunară aerului greu În care pluteau nori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Îți amintești descoperirile noastre (pe care le fac probabil toți părinții): forma perfectă a unghiilor miniaturale ale mâinii pe care mi-o arătai În tăcere, așezată pe palma ta ca o meduză eșuată pe plajă; țesătura epidermei de pe membre și obraji, spre care Îmi atrăgeai atenția cu un glas ce venea parcă din Întuneric, de departe, de parcă delicatețea cu care trebuia atinsă nu putea fi exprimată decât prin delicatețea produsă de depărtare; acel ceva care plutea, aluneca, Îți scăpa, din nuanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
care trenul tău nu oprește, tot așa se Îndepărta tot mai mult cutare sau cutare paznic al unui parc cenușiu, În timp ce parcul continua să curgă mai departe, purtându-ne spre sud, spre portocali și arbuști, spre mimozele ca puful de pe obraz și spre un cer impecabil, ca un pâte tendre. Grădini suspendate pe dealuri, o succesiune de terase, cu trepte de piatră de pe care țâșneau cosași plin de ostentație, coborau trepte spre mare, În timp ce măslinii și leandrii lor se Învălmășeau unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
trebuit să pogoare peste ele și să le scoată, una câte una, ducându-le pe pajiști primitoare, însingurate. Ester râdea îndeosebi când mă surprindea privind-o așa, pierdut, încercând să mă readucă lângă ea, fluturând mâinile, chicotind, trăgându-mă de obraji, „hei, domnu’, mai vino și p-acasă, printre noi, că ni-i un așa de dor...“. Privind acum femeia aceea revăzută aiurea, pe neașteptate, în casa prietenului meu, când nici nu mai știam că a existat cândva, mă pierdusem iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
întinzi mâna, să prinzi și să strângi în pumn, chiar atunci, clipa care, simți asta, doar ție îți este dată într-o nesfârșită dărnicie. Începuse să picure. Am întins mâna și mi-am lăsat-o udată. Apoi mi-am răcorit obrajii. Îi simțeam încinși. Un tramvai opri. Orbul porni spre el. Vatmanul așteptă până bărbatul acela reuși să se urce, apoi tramvaiul se desprinse din stație și începu să suie lent dealul, scrâșnind și fulgerând. Îl urmăream cum urcă greoi spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că, oricum e un monument important, nici noi nu suntem chiar așa, aiurea, am venit ca să ne documentăm poate, în fine, sincer speră că nu i-a făcut probleme, că a impresionat-o chiar, că, vezi (către mine, mângâindu-mi obrajii ninși), noi am venit aici să privim ca la muzeu, dar dumnealui trebuie să, și zilnic, vai, câtă durere mai este în lume și noi nu știm, ne bucurăm ca niște fulgi care fug întruna de uitare. Ascultând-o, inginerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ascultând doar glasul clopotelor, urmat de cearta toacelor, un văl de sonorități vechi, știute, toropitoare, voievodale. Era ceasul în care veneau și cei doi orbi să-și soarbă berile. Din cine știe ce perverse porniri ale neputinței, se pipăiau cu limbile pe obraji, parcă se gustau, descoperindu-se cu gingașe uimiri. Îi urmăream dincolo de silă, ca în fața unei revelații ultime a animalului din mine, hipnotizat parcă de felul lor de a se cerceta. Eram convins că, în acele momente, ei se percepeau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se găsește, îl va prinde, va face ce trebuie să facă și „gata, s-a terminat, de data asta o să mor de-adevăratelea“. Uneori o văd cu fața vopsită, ca în dansurile cu măști tribale, rituale. Dată cu alb pe obraji și pe gât și doar în jurul ochilor și al gurii cu alte culori, albastru sau roșu, de obicei. Nu intră în discuție cu nimeni, vorbește întruna, amestecând cuvinte, trecând cu pași rari, înceți, oprindu-se în fața vitrinelor, contemplându-se, strigându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
încăperii, unde vălătucii nălucirilor par stivuiți în mape maronii... Când curva ieșea în oraș, o urmăream toți puștanii strânși în poarta casei lui D. Trecea printre noi unduindu-și ușor coapsele durdulii, aranjându-și zulufii blonzi sau trecându-și degetul pe obrajii ei bucălați. O fetișcană plinuță era curva, nu prea înaltă, zâmbind parcă mereu speriată, încercând să se strecoare printre coloane de aer numai de ea văzute. La Karnak, mulți ani mai târziu, când am văzut sala coloanelor imense, mergând printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Măcar de s-ar fi cărat acolo prostovanu’. Dar așa, Mexic... Pufni iar, și mai amuzată, cu vădit dispreț. Mai calici ăia decât noi. Am văzut și la cinema cum mănâncă la piață clătite cu ploșnițe. Le fugea alea pe obraji și le aduna cu palma și le băga la loc în gură. Îți dai seama? Și cu dulceață, magiun sau marmeladă de-aia de-a lor. Să te mai sărute după aia careva, nu dai totu’ afară imediat? Abrupt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cum vrea el sau dacă nu ai chef s-o iei la goană când vrea el s-o facă pă armăsaru’. Tot femeie e și d-astea care-și chinuie bojocii.“ Se răsuci spre mine, întinse mâna și-mi mângâie obrajii, ca și cum mi-ar fi șters un șuvoi de lacrimi. „Nu vezi că au închis și «Gambrinusu’» tău? L-au vândut! Treci odată p-acolo, să vezi de nu l-au vândut cu tot cu tine...“ Nu-i mai spun de carte. Aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ieșind din restaurantul „Cișmigiu“, privind buimac lumea din stația troleibuzelor și, fără a mai gândi ceva, zorind spre „Gambrinus“. Trec pe lângă mine - cel încă rămas în ușă, ezitând să se ducă la masa sa, cu cei doi orbi lingându-și obrajii - și mă reped pe scărița de lângă tejgheaua cu halbe pline. Sus, în bar, în întunecimea săliței, cu zumzetul crâșmei urcând spre mine, ghemuit la o măsuță cu scaune incomode, un fel de taburete orientale, încerc să mă adun. De parcă aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Am trecut nepăsător pe lângă mine, cel rămas încă în ușa localului în veșnică așteptare, ezitând dacă să mă duc la masa mea cu cei doi orbi schimbând tandreți doar de ei știute, pipăindu-se cu limbile, ca și cum și-ar degusta obrajii, urechile, negurile, ciozvârta de timp în care i-am uitat și pe ei încremeniți. 29tc "29" Uneori, în dimineți ca acestea, liniștite, înrourate, coborând pe Bulevard, am senzația aproape fizică a cufundării în text. Aproape simt cum, abia coborât din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
asistente? Ce m-aș fi făcut? Ce talente i-aș fi făcut eu tâmpitei ăleia care n-a știut să-l salveze? Să-mi salveze copilul? Va plânge, privindu-mă încordată, cu ochii ei miopi, cu lacrimile șiroindu-i pe obraz. Voi întinde mâna și o voi mângâia pe umeri. Apoi îmi voi trece mâna pe obrazul ei umed. Nu știu ce să-i spun. Nu din milă am mângâiat-o. Va face un pas și se va sprijini de mine. O voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
n-a știut să-l salveze? Să-mi salveze copilul? Va plânge, privindu-mă încordată, cu ochii ei miopi, cu lacrimile șiroindu-i pe obraz. Voi întinde mâna și o voi mângâia pe umeri. Apoi îmi voi trece mâna pe obrazul ei umed. Nu știu ce să-i spun. Nu din milă am mângâiat-o. Va face un pas și se va sprijini de mine. O voi cuprinde pe după gât. — Ai făcut totuși tortul... — Ce puteam să fac? Trebuia să fac ceva, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sărut. Din plictis, probabil. Sau pentru că mă sprijinea. O voi săruta din nou. Se va lăsa în voia mea, cu brațele tot mai strânse de gâtul meu, ca într-o disperare. Voi urmări cum lacrimile ei se vor prelinge pe obrajii mei, cum se vor strivi, mocirloase, între fețele noastre lipite. Atunci, într-o răsucire a trupurilor, o voi vedea pe ea. Va sta rezemată de ușa bucătăriei, tot așa cum, cu câteva ceasuri mai înainte, stătuse în ușa dormitorului copilului pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
încă ascuns, la rândul meu, din timpul acela de demult. Va ofta. — Cred că a făcut aceeași facultate cu tine. Ați terminat cam în același timp. Poate chiar ți-o amintești. Voi întinde și cealaltă mână, încercând să-i ating obrajii. Se va feri, scuturând capul. — O fată înaltă, cu niște ochi... Era tare băiețoasă... Va ridica din umeri, privindu-mă dintr-odată absentă. Scormonise și nu găsise nici acum nimic. — Noi îi spuneam Ester. — Ester? voi întreba, îngânând-o. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]