13,022 matches
-
am să te pot ucide, În sfârșit. Odată spuse acestea, s-a oprit să-l privească, ca și cum era sigur că fusese cuviincios fiindcă Îl lămurise ori folosise o construcție sintactică adecvată. Faulques a răsuflat, golindu-și plămânii. - Ce vrei să pricep? - Poza ta. Sau, mai bine zis, poza mea. Priveau amândoi spatula pe care Faulques o ținea În mâna dreaptă. Brusc, acestuia i s-a părut ridicolă. A pus-o de unde o luase. Când a ridicat privirea, a citit În ochii
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ferestrelor și ruinele negre, dințate, ce se profilau pe roșul incendiilor și exploziilor, care Încorona dealul În depărtare. - Nu pot să apreciez arta, a comentat Markovic. - În realitate, nu-i artă. Arta se hrănește din credință. - Nici din asta nu pricep prea mult. Stătea tot nemișcat, fără să-și ia mâinile de la spate, privind totul cu mare atenție. Ca un pașnic vizitator de muzeu. - Să-ți spun o poveste, a spus fără să se Întoarcă. - A ta? - Cui ce-i pasă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
arde, că În ruinele lumii nu ard și cei dragi. Faulques stătea pe unul dintre scaunele cu foaie de cort, ținând paharul cu coniac În mână, la fel de liniștit ca trupurile pictate pe perete. A Încuviințat pe Îndelete. - Asta pot să pricep. - Știu că poți. Acum, cel puțin, știu asta - Markovic, care era tot În picioare, lângă pictură, a arătat vag un loc de pe ea, ca și cum ceea ce urma să numească s-ar fi aflat acolo. Când te-am văzut În genunchi lângă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
mine nu-ți păsa? Faulques și-a turnat două degete de coniac. A arătat cu paharul spre pictura monumentală, care Începea să se acopere de umbre. - Poate că răspunsul e aici. - Da. Markovic făcuse stânga-Împrejur, privind În jur. Cred că pricep ce vrei să zici. Pictorul de război a turnat iar coniac În paharul celuilalt și i l-a dus. Între două fumuri de țigară, croatul l-a dus la buze, iar Faulques s-a așezat din nou. - A-ți asuma
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Își dăduse seama ce Îl adusese până acolo. Totul trebuia să se potrivească, nu era adevărat? Să se potrivească ciudat de perfect. Și era ciudat. Markovic nu credea deloc că autorul frescei era clasic. Mărturisise mai Înainte că nu se pricepea la pictură, dar cunoștea tablouri celebre, ca toată lumea. Cel de pe perete avea, după părerea lui, prea multe colțuri. Prea multe muchii și linii drepte pe fețele și mâinile celor pictați pe zid. Cum numeau așa ceva, cubism? - Nu chiar. Ceva-ceva, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ori adăpost, tranșeea putea fi fie refugiu, fie mormânt. Iar războiul modern făcea ca asemenea oscilații să fie mai frecvente și mai probabile: cu cât progresa tehnica, cu atât mai mult se sporeau mobilitatea și incertitudinea. Abia atunci ajunsese să priceapă cu adevărat conceptele de fortificație, zid, taluz, oraș vechi și relația, ori opoziția, lor cu urbanismul modern: zid chinezesc, Bizanț, Stalingrad, Sarajevo, Manhattan. Istoria Omenirii. Și observase cât de mobil făcea tehnica creată de oameni peisajul, modificându-l, diminuându-l
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
gândise la el Întreaga noapte, iar de dimineață, pe când lucra, nu se putuse opri să-i atribuie diferite locuri pe pictura murală. Indiferent de intențiile lui, Markovic făcea de drept parte din ea. Dar informația nu era suficientă. Vreau să pricepi, spusese croatul. Există răspunsuri de care ai nevoie la fel de mult ca mine. După ce i-a dat ocol, a urcat la al doilea cat din turn și a scos de pe fundul unui cufăr, Învelită În cârpe unsuroase, o armă Remington 870
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
copaci cu trupuri care spânzurau de crengi. - Desigur, a răspuns pictorul de război. Erai și Înainte. Despre asta-i vorba, presupun. Ori, mai curând, știu. De când ai apărut dumneata, sunt convins de asta. - Și cum e cu responsabilitatea dumitale? - Nu pricep. - Răspunzi și de ce se Întâmplă În tablou. Faulques a lăsat pensula scurtă pe care o ținea În mână - a constatat, prost dispus, că vopseaua acrilică se uscase, Întărind-o - și s-a apropiat de zid până a ajuns lângă Markovic
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
am mai spus că nicidată nu m-am dedat cititului. Deși, din pricina dumitale, am Încercat uneori. Am ajuns să citesc cărți, te asigur. Dar numai când aveau legătură cu dumneata. Ori când am crezut că aveau să mă ajute să pricep. Multe erau cărți grele. Pe altele nu le-am putut termina, oricât de mult mi-am dorit. Dar pe unele chiar le-am citit. Și e sigur: am Învățat unele lucruri. În timp ce vorbea, lăsa privirea să lunece peste ferestrele, ușa
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
oamenii inteligenți ar trebui să se omoare când trebuie, ca și călăul care execută o sentință de care puțin Îi pasă. Așa-i? - Mai mult sau mai puțin. Ochii lui Markovic păreau o apă Înghețată. - Păi, mă bucur că am priceput bine și că suntem de acord, fiindcă așa am să te ucid. Fără să existe, Într-adevăr, nimic personal În asta. Pictorul de război a reflectat la ceea ce tocmai auzise. A făcut-o imparțial, ca și cum ar fi vorbit despre soarta
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
din spatele tejghelei recepției pustii), cu apa din țevile sparte șiroind pe scări În jos. Scoseseră salteaua plină de funingine de la petrolul incendiat, ca să doarmă toată noaptea, epuizați, În fața panoramei sondelor În flăcări și În bubuiturile ultimelor salve de tun. Acum pricep, În fine, insistase Olvido (stătea la fereastră Îmbrăcată Într-o cămașă a lui Faulques, cu un aparat de fotografiat În mâini, și privea orașul), și mi-a luat timp, sărutări, priviri ca să aflu. Să te privesc cum te miști printre
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
E o furnică ce Își dă prea multe aere. Și n-are importanță peste ce furnici calcă omul. De jos, el va părea Întotdeauna pantoful Domnului, deși pe ele le omoară geometria. Pașii Hazardului pe un eșichier de șah. - Acum pricep ce spui - Markovic i-a aruncat o privire răutăcioasă. Asta te liniștește, nu-i așa? - Firește. N-ai cum să ceri socoteală cuiva. E imposibil să te duci până acolo și să pocnești pe cineva În particular. În plus, ține
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
se amestece cu lumina picturală a scenelor reprezentate pe perete. Faulques l-a văzut surâzând, cu țigara În gură, luându-și rămas-bun de la pictura murală cu o ultimă privire prelungă. - Ce păcat că n-o poți termina. Deși, dacă am priceput bine, poate că tocmai asta este. 18. Toate culorile unei umbre puteau fi transformate În culoarea acelei umbre, iar ea era roșie: galben cu carmin, și Încă puțin galben, adăugând și ceva albastru, ca să te apropii de culoarea sângelui, a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
o umbră, iar lumina farului a luminat pentru o clipă cămașa lui Ivo Markovic. - Te-ai grăbit, a spus croatul. Mai e o oră până se crapă de ziuă. - Nu aveam nevoie de mai mult timp. Dumneata aveai dreptate. - Nu pricep. - Aproape am terminat de lucrat, și nici nu știam. Au tăcut. După un moment, silueta Întunecată a lui Markovic s-a deplasat nițel. Următorul licăr al farului l-a arătat așezat pe o piatră. Pictorul de război s-a lăsat
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
-i putea vedea gestul. Pictată pe perete. - Și ce simți pentru ce mi-ai făcut? Asta l-a scos din sărite pe Faulques. - Eu nu ți-am făcut nimic, a replicat aspru. N-am ce să simt. Credeam că ai priceput asta. - Pricep. Aripile fluturelui nu-s vinovate, așa-i? Nimeni nu-i vinovat. - Din contră. Suntem. Dumneata și cu mine. Soția și fiul dumitale. Toți suntem parte din monstrul care ne alege locul pe eșichier. O nouă tăcere. Apoi a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
vedea gestul. Pictată pe perete. - Și ce simți pentru ce mi-ai făcut? Asta l-a scos din sărite pe Faulques. - Eu nu ți-am făcut nimic, a replicat aspru. N-am ce să simt. Credeam că ai priceput asta. - Pricep. Aripile fluturelui nu-s vinovate, așa-i? Nimeni nu-i vinovat. - Din contră. Suntem. Dumneata și cu mine. Soția și fiul dumitale. Toți suntem parte din monstrul care ne alege locul pe eșichier. O nouă tăcere. Apoi a sunat râsul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
a Învoielii ,, că alimentele ce vor fi aduse de peste Dunăre și de peste munți, să fie scutite de vămuire ” , după numele contractanților, nume sîrbești, precum și din tradiția locală a Băii, s-a tras concluzia că ei sînt sîrbi veniti de peste Dunăre, pricepuți În exploatarea minelor. Am stăruit asupra acestor amănunte pentru a stabili originea lor sîrbească și pentru lămurirea unei Întemeiate bănuieli În legătură cu originea Săvoilor, care credem că este tot sîrbă, veniți aici, din cauza pericolului turcesc. İstoria ne vorbește de
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
am făcut, eu le trag Nimănui vină nu bag.” Nici dragostea, nici numele iubitei nu trebuie știute de alții. Exemplificăm : ,, CÎt trăiești neică pe lume Nu striga mîndrei pe nume. Ci strigă: ăă Trei foi de ceapă >> Nimenea nu te priceapă, Și strigă-i: ăă Trei foi de vie >> Nimenea să nu te știe. ” Ochii și sprîncenele poartă ponosul dragostelor. Exemplificăm : ,, Frunză verde mărăcine CÎnd te văd neică pe tine Eu În ochi nu-ți pot privi Nici cu tin- nu
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
se rezumă, în esență, la teza fundamentală că lucrurile nu pot fi cercetate decăt in adevărul lor efectiv, fundamentul cunoașterii nefiind altul decăt adevărul faptelor (la verita effettuale). “Stăndu-mi mie în gănd să scriu lucruri folositoare pentru cei care le pricep, mi s-a părut mai potrivit să mă îndrept spre adevărul concret al faptelor decăt spre simpla lor închipuire.” Contemplarea republicii romane nu se va transforma într-o ipostaziere a “statului ideal” (ca la Platon), ci dimpotrivă, atenția Secretarului florentin
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Iulia Tatomir () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2273]
-
și jertfire va oferi Hristos lumii umane, în scopul mîntuirii ei. Nimic egocentric, nimic pentru sine în această jertfire, ci totul pentru celălalt. Mintea noastră omenească, modelată după legi care sînt altele decît cele ale existenței divine, nu poate să priceapă logic atare manifestări. Căci, adevărurile omului nu se identifică decît parțial cu cele ale lui Dumnezeu. Iată de ce, pe cele neînțelese de minte, doar credința inimii poate să le asume. Aceasta este rațiunea pentru care vom considera că toate încercările
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
se miră că: Nimeni nu a vrut să-mi explice vreodată... de ce a trage pe sfoară în comerțul cu cai ar fi un lucru mai respectabil decît a trișa la jocul de cărți. Eu mai degrabă respect oamenii care se pricep să trișeze la cărți; dacă ar face-o toată lumea, whist-ul ar fi mult mai amuzant; însă nu ești iertat dacă aranjezi să-ți vină cărți cît mai bune, dar ești condamnat dacă vinzi vecinului un cal cît mai prost. În
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
minciunile poate avea consecințe nefaste, atît pentru băieți, cît și pentru fete. Elevii care sesizau semnalele subtile ale nesincerității erau considerați de către profesori mai puțin prietenoși și sociabili decît colegii lor care se conformau mai mult convențiilor politeții, care se pricepeau mai degrabă să repereze semnalele evidente ale nesincerității sau să ascundă faptul că le sesizau și pe cele subtile. Rezultate similare au fost obținute prin experimentele psihologice al căror obiect de studiu au fost studenții din învățămîntul universitar. Care sînt
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
consecințele personale și interpersonale ale depistării minciunilor? Cercetările arată că femeile au, mai mult decît bărbații, tendința de a nu observa sau a se preface că nu observă semnalele pe care mincinosul vrea să le ascundă. De exemplu, femeile se pricep mai bine decît bărbații să facă diferența între simpatia sinceră și antipatia sinceră, însă ele nu sînt superioare bărbaților în depistarea minciunilor. Această diferență între sexe devine probabil mai accentuată odată cu vîrsta; femeile bătrîne sînt chiar mai politicoase decît bărbații
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
trăiesc în locuri învecinate; "aproape orice activitate este vizibilă". Ei află multe detalii privitoare la activitățile fiecăruia, însă o mare parte din aceste informații nu sînt altceva decît bîrfe și nu ilustrează neapărat adevărul, deoarece, spune Murphy, "băștinașii Mehinacu se pricep să spună minciuni la fel de mult cum se pricep să înșele și să bîrfească". Astfel, avem de-a face cu o situație în care " Nimeni nu știe precis ce e adevărat și ce nu: toată lumea are multe dubii și puține certitudini
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
vizibilă". Ei află multe detalii privitoare la activitățile fiecăruia, însă o mare parte din aceste informații nu sînt altceva decît bîrfe și nu ilustrează neapărat adevărul, deoarece, spune Murphy, "băștinașii Mehinacu se pricep să spună minciuni la fel de mult cum se pricep să înșele și să bîrfească". Astfel, avem de-a face cu o situație în care " Nimeni nu știe precis ce e adevărat și ce nu: toată lumea are multe dubii și puține certitudini". Obiectivitatea este o amenințare pentru viața socială, amenințare
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]