19,447 matches
-
discurs mixt, hibrid, cu virtuți fundamentale pentru rosturile culturii românești, dar și pentru metabolismul unei culturi în ansamblul ei. E vorba de starea civilă a discursului polemic, o construcție de prea multe ori abordată, până acum, esopic, aproximativ, cu umoarea simțului comun. Perspectiva aleasă de exegeză nu este deloc comodă. Dimpotrivă. Foișorul cu laboratoarele analizelor făcute actului polemic e situat undeva într-un spațiu cu determinații cvasimetafizice. Dintr-un unghi vădit antropologic, sunt deconstruite, mai întâi, sintaxa și morfologia, mecanismele semantice
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
unui subtil și consecvent comentator al operei argheziene: Nici un cercetător literar n-a studiat încă până la acest apogeu al vîrstei (în ambele înțelesuri ale cuvântului vârstă) argheziene risipa de talent și de idei a gazetarului"90. Cu toate acestea, și simțul critic al lui Șerban Cioculescu este substimulat de producțiile cotidiene, așa încât consideră suficientă o abordare lapidară, de suprafață, a cărei prezență e necesară, totuși, într-o construcție poliedrică. De altfel, e primul care-i pusese lui Arghezi un diagnostic discutabil
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
afară din cale la dumneavoastră [...] e minunata-vă putință de a vă eterniza într-o idee; e facultatea ce-o aveți de-a fi, când vă puneți, invariabil, ca un barometru nedres, e lipsa din mintea dumneavoastră luminoasă a urâtului simț critic, care împiedică pe român să se înnămolească într-o doctrină, până la nas". În scrisorile deschise argheziene există o recuzită retorică specifică, din care interogația, exclamația, epitropa și anafora sunt figuri predilecte, mărci ale unei oralități aparent spontane, care imprimă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ceea ce este considerat, în plan politic, drept o deviație de la cursul firesc al istoriei. Tonul expunerii este echilibrat, dar ferm: Nu vom accepta culpabilizarea nedreaptă a neamului românesc. Nici nu vom tolera demagogia patriotardă, care adâncește patimile poporului și adoarme simțurile"164. Zăbovind încă puțin pe acest palier, al manifestului de tip ideologic și cultural, vom aduce în discuție (operând o regresie în timp, pentru a reveni la intervalul istoric care ne interesează, dar și pentru a observa departajările contextuale) o
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pe ai lui, de burtă, și să mă înfășor cu mațele lui puturoase, ca să mă zmucesc în ele și să le rup"231. Aici, revoltei explicite i se suprapune o plăcere ludică (infinit mai mare decât revolta) de a violenta simțurile cititorului cu o imagistică a agresivității primitive și animalice. Identitatea victimei (dublu anulată prin calificativul demasculinizat "pârțotină boșoroagă") nu mai contează, aceasta devenind simplu pretext pentru evadarea într-un imaginar al violenței corporalizate. Prin comparație, agresivitatea eminesciană se găsește la
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în lumea valorilor răsturnate. Mundus inversus e, și pentru autorul Spinilor de hârtie, scena interminabilă (theatrum mundi) unde, zilnic, au loc reprezentații ale miticilor, ale moftangiilor, ale oportuniștilor și demagogilor, într-un cuvânt ale unei lumi percepute de suprasenzorialitatea lui "simț enorm și văz monstruos". Caragiale se postează în interiorul acestei lumi și o contemplă dezinvolt, "asumându-și rolul de comediant, el joacă și asită la propriul lui spectacol, cu arta contagioasă a maestrului, stimulându-și partenerii până la uitarea de sine și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
lui spectacol, cu arta contagioasă a maestrului, stimulându-și partenerii până la uitarea de sine și făcându-i astfel să se autodemaște"246. Publicistul Caragiale se instalează "confortabil" în cotidianul pragmatic și, pentru că face parte din "distribuție", reprezintă, grație unui ascuțit simț al ridicolului, dimensiunea carnavalescă a lumii sale. Arghezi își refuză deliciul de a lua parte la spectacol. El privește retras, cu mare atenție, la derularea ritualului diurn, pensează detaliile incriminante care vor recompune hiperbolic imaginea lumii răsturnate. Dacă primul se
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
întreg". De aici încolo, râsul e de nestăvilit, fiecare paragraf speculează aceeași idee, o întoarce pe toate părțile, îi exploatează sensul, prin trimitere la corporalul inferior, o prelungește spre absurd, invocând reverențios o altă dilemă: "(...) ne permitem să ne adresăm simțului de gramatică și de limbă al savantului, cu întrebarea dacă în afară de forma a răbăși a cuvântului său, nu ar fi de studiat și forma a răsbăși, care ar indica o răbășire ridicată la cub și un superlativ" sau caută să
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
persiflării, în pamfletul "Cu prilejul...". Mai întâi, precizează, fără echivoc, natura sublinierilor: prima, a pronumelui posesiv, aparține adversarului și e îndeajuns, pentru polemist, să o folosească pe post de bumerang, glosând, ironic, în marginea modului în care acesta își exhibă simțul proprietății; a doua subliniere aparține polemistului care, prin aceeași strategie a retorsiunii, deconspiră nu doar excesul de orgoliu, ci și vulnerabilitatea logică a enunțului. Arghezi atrage atenția asupra paralogismului advers, continuându-l perfid: "[...] nu oricare carte e neapărat a domnului
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
începe cu o bună gramatică națională. Dar n-avem nici atât: o istorie bună a neamului românesc, atât de tumultos interpretat pe dinafară și în abstract, citită de fiecare, precisă, concisă, limpede". De data aceasta, percepția polemistului nu mai este deformatoare, simțurile sale "nepervertite" îl ancorează în realitatea imediată, determinându-l să-și exprime frustrarea în termeni fără echivoc. Aici, negația polemică rezidă în enunțuri constative, sub forma reproșului aluziv, în care inexprimatul ar putea fi astfel reconstituit: Tocmai cel căruia i
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cuvântului. Pamfletul arghezian, Editura Cartimpex, Cluj, 2001. Micu, Dumitru Opera lui Tudor Arghezi, București, Editura pentru Literatură, 1965. Micu, Dumitru, Arghezi, Editura Institutului Cultural Român, Iași, 2005. Oprea, Alexandru, În căutarea lui Eminescu gazetarul, Editura Minerva, București, 1983. Paleologu, Alexandru, Simțul practic, Editura Cartea Românească, București, 1974. Parpală, Emilia, Poetica lui Tudor Arghezi. Modele semiotice și tipuri de text, Editura Minerva, București, 1984. Regman, Cornel, Caragiale pamfletar și parodist, Eminescu, Arghezi și metafora satirică, Editura Minerva, București, 1972. Spiridon, Monica, Eminescu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Ștefan, Apocalipsa cuvântului. Pamfletul arghezian, Cluj, Editura Cartimpex, 2001. Micu, Dumitru Opera lui Tudor Arghezi, București, Editura pentru Literatură, 1965. Arghezi, Iași, Editura Institutului Cultural Român, 2005. Oprea, Alexandru, În căutarea lui Eminescu gazetarul,București, Editura Minerva, 1983. Paleologu, Alexandru, Simțul practic, București, Editura Cartea Românească, 1974. Parpală, Emilia, Poetica lui Tudor Arghezi. Modele semiotice și tipuri de text, București, Editura Minerva, 1984. Regman, Cornel, Caragiale pamfletar și parodist, Eminescu, Arghezi și metafora satirică, București, Editura Minerva, 1972. Spiridon, Monica, Eminescu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Teoria și practica argumentării, Editura Polirom, Iași, 2003, pp. 137-144. 63 Apud Constantin Sălăvăstru, op. cit., pp. 144-150. 64 N. Iorga, "Originea și marginile polemicilor", O luptă literară I, Editura Minerva, București, 1979, p. 142. 65 Alexandru Paleologu, "Necesitatea polemicii", în Simțul practic, Editura Cartea Românească, București, 1974, pp. 140-143 66 Gilles Declercq, în La parole polémique, pp. 327-367. 67 Sintagma perelmaniană relevă faptul că argumentul ad hominem se sprijină pe propoziții pe care auditoriul le admite ca verosimile. 68 Barbara Warnick
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
mai grav. Fiică a celor două decese precedente, moartea morții ar da o lovitură decisivă imaginației. Ascunderea agoniilor în spitale, a urnelor în columbar, escamotarea groazei sub lumina artificială și fardurile unei funeral home înseamnă slăbirea celui de-al șaselea simț, al invizibilului, și, implicit, a celorlalte cinci. Căci a pierde insuportabilul din vedere înseamnă a diminua nelămurita atracție a umbrei și inversul ei, valoarea unei raze de lumină. Domesticirea realului prin modelizarea lui teoretică și tehnică, fără a ne leza
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de lumină. Domesticirea realului prin modelizarea lui teoretică și tehnică, fără a ne leza bastonașele retiniene, face folosirea lor mai puțin urgentă. Mai puțin vitală și mai puțin desfătătoare. Făcând abstracție de "lucrurile în sine", ajungem în curând la anestezia simțurilor. Sfârșitul încarnării, reducerea morții la un incident, scăderea bucuriei de a vedea, aceasta ar fi, pentru ziua de mâine, înlănțuirea pericolelor. Trista vălurire a vizualului este, poate, tot ce-i rămâne privirii prea protejate, când scheletul și putreziciunea, fetidul și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
iconoclaste. Prin intermediul inamicului său intim, fanaticul se flagelează și ispășește. E un om slab. Simte erezia, dar în el însuși. Toți acei Savonarola și toți sadomasochiștii vechii proscripții iudeo-creștine scandează brutal: "Libidoul n-o să mă biruie". Vocea, Vederea. Sensul și simțurile. Limbajul vine de la Tatăl, ca și legea: digital, consonantic, distanțat. Dumnezeul abstract al lui Israel, curățat de aparențe, Cuvânt pur. Iar sinagoga cu portaluri gotice va fi o femeie cu ochii legați. Imaginea, mai barbară, ne vine de la Zeița-Mamă: analogică
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
devoțiune înseamnă întoarcerea la superstițiile magice și idolii miraculoși exces care provoacă replica Reformei și a extremiștilor acesteia. Insuficientă devoțiune înseamnă retragere eremitică, de tip manihean sau catar, câmpul fiind lăsat liber pentru vrăjitorii necontrolate. Prudența îndeamnă așadar la trezirea simțurilor fără a le excita, la propagare fără edulcorare și, pentru asta, cere ca predica și figurarea să nu fie separate. Imaginea să fie temperată prin Cuvânt. Dacă s-au putut lua hotărârile sibiline ale Conciliului de la Trient, în ambele sensuri
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
tehnologiile inteligenței nu încep cu computerele. Bizonul gravat de la Altamira este deja un artefact, cum o tablă a înmulțirii este deja o mașină. Dacă "evoluția vieții continuă prin alte mijloace decât viața" (Stiegler), evoluția lumii sensibile nu este decisă de simțurile noastre naturale mai mult decât evoluția lumii intelectuale de către suma inteligențelor individuale. Nu avem același ochi ca și Quattrocento, pentru că vedem cu ajutorul a o mie de mașini la care acesta nici nu se gândea, de la microscop la telescopul orbital, trecând
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ici și acolo, nu fără umor, "artele frumoase"), ci despre Frumos și Sublim. Frumosul nu e ilustrat prin imagini sau opere, ci prin cântecul păsărelelor și crinii imaculați (sic). Cât despre Sublim, acesta apare acolo unde orice figură dispare, "unde simțurile nu mai văd nimic în fața lor"*, în fața spectacolului infinitului: bolta înstelată, Sinaiul sau Legea morală. Obiectelor de artă Kant le preferă spectacolul Naturii. La drept vorbind, însăși posibilitatea obiectelor este eliminată aici prin revoluția coperniciană. Estetul se învârte în jurul obiectelor
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
care se vând atât de bine astăzi. Estetica urâtului, arta deșeului și bad-painting să nu mai fie oare artă? Primul moment: Frumosul este "un obiect al unei satisfacții lipsite de orice interes"*. Astfel frumosul se distinge de agreabil, care place simțurilor în senzație, și de bine, care se raportează la un scop. Doresc fizic agreabilul și binele, pentru a mă bucura sau a mă folosi de ele. Aici nu există nici înclinație sensibilă, nici apetit vulgar: am avea atunci patologie, nu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
este invocat prin cuvinte. "Toți oamenii poartă în fire aspirația de a ști", spune Aristotel la începutul Metafizicii. Stă dovadă întâietatea vederii. Deoarece nu numai ca să acționăm, dar și fără să avem de gând să acționăm, preferăm, cumva, vederea celorlalte simțuri. Motivul pentru această preferință este că vederea, mai mult decât toate celelalte simțuri, ne face să cunoaștem și că ea lămurește multe trăsături distinctive ale lucrurilor"63. Grecii detașau vederea de experiență și acțiune pentru a o alătura cunoașterii cauzelor
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
spune Aristotel la începutul Metafizicii. Stă dovadă întâietatea vederii. Deoarece nu numai ca să acționăm, dar și fără să avem de gând să acționăm, preferăm, cumva, vederea celorlalte simțuri. Motivul pentru această preferință este că vederea, mai mult decât toate celelalte simțuri, ne face să cunoaștem și că ea lămurește multe trăsături distinctive ale lucrurilor"63. Grecii detașau vederea de experiență și acțiune pentru a o alătura cunoașterii cauzelor și a principiilor. Ochiul, organ al universalului, eliberează de empiric. Prin el, subiectul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
împărțită între Melanchton și Loyola. Așa cum biserica medievală fusese împărțită între austeritatea cisterciană și luxul clunisian, între imaginea care-i face pe oameni să uite de Dumnezeu și imaginea care le amintește de Dumnezeu neștiutorilor de carte, între apelul la simțuri și apărarea Sensului. Convulsivă, sângeroasă ezitare: Savonarola arde "deșărtăciunile" Florenței înainte să fie ars el însuși. E nevoie de o frizare a păgânismului pentru a salva vizibilul, punându-se în pericol grația, sau de renunțarea la magnetismul suspect al imaginilor
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
bucurat de cele mai mari onoruri, mult mai mult decât la Atena, Roma sau Pergamon. Acolo domneau obsesia comemorativă, nebunia inventarelor și a patrimoniului, lipsa de măsură a marilor lucrări și estetizarea existenței cotidiene (care crește odată cu anestezierea organelor de simț). Între Far, Muzeu și uriașa Bibliotecă, a înflorit un cult "anticar" al artei, sau magazinul de antichități în plină Antichitate. Sfârșitul politeismului antic nu este lipsit de o înrudire fizionomică, deși pe o scară cu totul diferită, cu sfârșitul mileniului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Se vorbește pe bună dreptate de "acoperire mediatică". Într-adevăr, vizualul acoperă. Îl putem compara cu validarea puterii, iar puterea îi orbește pe cei care o dețin. Dorința de a descoperi lucruri și oameni sub această acoperire va supraviețui oare simțului comun al videosferei? Aceasta din urmă devine, în mod evident, edifiantă și moralizatoare. Problema: morala înseamnă celălalt. Când celălalt dispare, cum se mai poate concepe o morală? Și mai ales o morală a imaginii, care presupune, pe lângă un anumit respect
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]