14,936 matches
-
seară avea ceva de corectat. De adăugat sau de scos un nume de pe lista celor care trebuiau ajutați de Dumnezeu. Maică-sa era foarte minuțioasă cu cererile către Cel de Sus, minuțioasă și harnică. La masă luau loc - copii, părinți, bunici și unchi - cam zece persoane zilnic, iar maică-sa se îngrijea să fie toată lumea mulțumită. Masa era ca o rugăciune cu toate punctele de pe ordinea de zi rezolvate de Dumnezeu, mama fiind doar persoana care gestiona corect darurile. „Ce ciorbiță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nasc antisemiți, alții mor la nouăzeci de ani și nu s-au spălat niciodată pe dinți. Sau, cum frumos și logic se exprima fostul nostru coleg din Huțupani, bunicul meu n-a vorbit niciodată la telefon, și tot a murit.“ Bunica zboară prima oară cu avionul „Ce îngust e culoarul ăsta“, se miră cu glas tare bunica. Iar pasagerii din jur observă ce-i de observat: culoarul nu-i îngust, bunica e lată. „Au și vecee?“, întreabă ea. „Că-n tren
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Sau, cum frumos și logic se exprima fostul nostru coleg din Huțupani, bunicul meu n-a vorbit niciodată la telefon, și tot a murit.“ Bunica zboară prima oară cu avionul „Ce îngust e culoarul ăsta“, se miră cu glas tare bunica. Iar pasagerii din jur observă ce-i de observat: culoarul nu-i îngust, bunica e lată. „Au și vecee?“, întreabă ea. „Că-n tren există.“ „Au, bunico - spune nepotul -, dar vorbește mai încet. „Aha - zice bătrâna -, e ca la tren
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
n-a vorbit niciodată la telefon, și tot a murit.“ Bunica zboară prima oară cu avionul „Ce îngust e culoarul ăsta“, se miră cu glas tare bunica. Iar pasagerii din jur observă ce-i de observat: culoarul nu-i îngust, bunica e lată. „Au și vecee?“, întreabă ea. „Că-n tren există.“ „Au, bunico - spune nepotul -, dar vorbește mai încet. „Aha - zice bătrâna -, e ca la tren, n-ai voie în stații.“ De fapt, bunica a mai zburat o dată, însă puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
oară cu avionul „Ce îngust e culoarul ăsta“, se miră cu glas tare bunica. Iar pasagerii din jur observă ce-i de observat: culoarul nu-i îngust, bunica e lată. „Au și vecee?“, întreabă ea. „Că-n tren există.“ „Au, bunico - spune nepotul -, dar vorbește mai încet. „Aha - zice bătrâna -, e ca la tren, n-ai voie în stații.“ De fapt, bunica a mai zburat o dată, însă puțin, numai câțiva metri, dintr-un dud. Cu trenul a mai călătorit. Logic e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de observat: culoarul nu-i îngust, bunica e lată. „Au și vecee?“, întreabă ea. „Că-n tren există.“ „Au, bunico - spune nepotul -, dar vorbește mai încet. „Aha - zice bătrâna -, e ca la tren, n-ai voie în stații.“ De fapt, bunica a mai zburat o dată, însă puțin, numai câțiva metri, dintr-un dud. Cu trenul a mai călătorit. Logic e ca toate analogiile ei să fie legate de tren. În tren nu te leagănă ca-n avion, în tren poți să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
deschizi fereastra, în tren umblă unul cu reviste de modă, în tren, dacă te plictisești, ieși pe coridor și te plimbi. „În trenul navetiștilor, cu care te duceau pe matale la sor-mea - spune nepotul -, stăteau ca sardelele.“ „Orișicât“, răspunde bunica. Și, ca să schimbe vorba, se interesează la câte curse cade un avion. „Mai încet, bunico - o imploră nepotul -, e un subiect care nu se discută în avion.“ Logica e, și de data aceasta, de partea bunicii: în tren comentezi ultimele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ieși pe coridor și te plimbi. „În trenul navetiștilor, cu care te duceau pe matale la sor-mea - spune nepotul -, stăteau ca sardelele.“ „Orișicât“, răspunde bunica. Și, ca să schimbe vorba, se interesează la câte curse cade un avion. „Mai încet, bunico - o imploră nepotul -, e un subiect care nu se discută în avion.“ Logica e, și de data aceasta, de partea bunicii: în tren comentezi ultimele ciocniri cu morți și răniți, în automobil nu trebuie să te oprești când vezi carambolaje
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ca sardelele.“ „Orișicât“, răspunde bunica. Și, ca să schimbe vorba, se interesează la câte curse cade un avion. „Mai încet, bunico - o imploră nepotul -, e un subiect care nu se discută în avion.“ Logica e, și de data aceasta, de partea bunicii: în tren comentezi ultimele ciocniri cu morți și răniți, în automobil nu trebuie să te oprești când vezi carambolaje, dar te întrebi câți or fi murit. De ce ar fi altfel în avion? „Drăguță - o întreabă bunica pe stewardesa care verifică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
data aceasta, de partea bunicii: în tren comentezi ultimele ciocniri cu morți și răniți, în automobil nu trebuie să te oprești când vezi carambolaje, dar te întrebi câți or fi murit. De ce ar fi altfel în avion? „Drăguță - o întreabă bunica pe stewardesa care verifică dacă și-a pus centura de siguranță -, când cad mai des avioanele: la urcare sau la coborâre?“ Fata zâmbește cu înțelegere și o ajută să-și lege centura sub sâni. „Tot aia-i - spune bunica -, mătăluță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
întreabă bunica pe stewardesa care verifică dacă și-a pus centura de siguranță -, când cad mai des avioanele: la urcare sau la coborâre?“ Fata zâmbește cu înțelegere și o ajută să-și lege centura sub sâni. „Tot aia-i - spune bunica -, mătăluță ai țâțe, la mine-i numai piele.“ Stewardesa, într-adevăr, are sâni mari și imperativi. Nepotul, care și el ar avea un punct de vedere asupra sânilor fetei, e deranjat de acest exces de intimități. Pentru nepot, mai rău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mai rău ca un accident de avion ar fi s-o vadă pe bunică-sa goală. „Ce oră e acum la Londra?“, o întreabă pe stewardesă pe un ton profesional, de afacerist pentru care fusul orar înseamnă totul. „Aiurea - spune bunica privind cum mișcă nepotul limbile ceasului -, nimeni nu poate să dea timpul înapoi.“ În vocea bătrânei se simte o adiere de tristețe. La Londra va fi cu două ore mai tânără. Sau poate mai bătrână? Ce mai contează două ore
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ceasului -, nimeni nu poate să dea timpul înapoi.“ În vocea bătrânei se simte o adiere de tristețe. La Londra va fi cu două ore mai tânără. Sau poate mai bătrână? Ce mai contează două ore, când ai optzeci de ani? Bunica se uită pe hublou la întinderea albăstrie de deasupra norilor. Avionul zboară la 11 000 de metri, afară sunt minus 56 de grade, sub avion covorul de nori e compact și luminos, iar soarele face ca spectacolul să pară acompaniat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
zboară la 11 000 de metri, afară sunt minus 56 de grade, sub avion covorul de nori e compact și luminos, iar soarele face ca spectacolul să pară acompaniat de o muzică de trompeți pe care n-o aud toți. Bunica însă, deși e pe jumătate surdă, o aude. „Ce primăvară e afară“, spune ea cu un oftat. Bunica a consumat într-o singură propozițiune cele două ore în plus de viață pe care i le-a dat ca bonus cursa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
compact și luminos, iar soarele face ca spectacolul să pară acompaniat de o muzică de trompeți pe care n-o aud toți. Bunica însă, deși e pe jumătate surdă, o aude. „Ce primăvară e afară“, spune ea cu un oftat. Bunica a consumat într-o singură propozițiune cele două ore în plus de viață pe care i le-a dat ca bonus cursa de Londra și a revenit la ale ei, la analogiile cu trenul. „Ce fel de avion e ăsta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
să le facă patul, a doua urca la etajul zece cu portocale și medicamente, dar și cu sentimente filiale. La început, fiindcă bătrânei i se spunea „mămica noastră bună“, n-am știut ce să cred: le era mamă, le era bunică? Eu fusesem învățat să separ iubirea de interes. În cartierul meu, despre femeile care se măritau din interes se vorbea cu un dispreț care suporta puține corecții în timp, indiferent cum evoluau căsniciile lor. Un gen de dispreț care la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
se tem cei ce n-au reușit să se îndepărteze de granița fostu lui imperiu țarist. Petre Sirin își petrece copilăria la București, în grija unor părinți iubitori pe care, uneori, îi lasă singuri pentru a se bucura de răsfățul bunicilor rămași în Chișinău. În casă vorbește rusa, în afara ei româna. Când absolvă Institutul Francez, stăpânește perfect atât franceza, cât și germana. Evenimentele prin care au trecut părinții l-au marcat, așa încât ale gerea facultății nu e o problemă. La terminarea
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
avea rude în România. Petre Sirin nu va mai afla niciodată nimic despre ea. Tot restul vieții va trăi simțindu-se vinovat pentru dispariția Verei. În 1942 armatele româno-germane ocupaseră Kievul. Împreună cu mama sa, Petre Sirin se află la Chișinău. Bunica din partea mamei se stingea. Imediat după înhumarea bătrânei, au plecat spre Kievul eliberat, în căutarea rudelor. În drum spre Kiev, Natalia a coborât într-o gară pentru a lua apă de băut. Nu s-au mai văzut niciodată. Au aflat
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
trecut și Mihai pentru câteva minute... Foarte curând însă am fost internat la Spitalul Colentina, Secția de boli infecțioase, cu diagnosticul de hepatită epide mică. Trebuie să mărturisesc însă că eu nu cred în microbi. știam încă din copilărie, de la bunici, că gălbinarea este de fapt o boală nervoasă, pricinuită de cele mai multe ori de mari supărări, de mari supărări și epuizări fizice. și ale mele nu fuseseră mici... Clinica de Boli Infecțioase, Spitalul Colentina Către Direcția Ind. Chimico-Farmac. În atenția tov.
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
știe, e nevoie când omul muncește. „Ăsta nu are capul pe umeri decât ca să nu-i plouă în gâtlej“ - iată o vorbă ce putea fi aplicată vieții de zi cu zi a tuturor. Sau totuși nu? De ce oare o îndemna bunica pe mama, când venea iarna și nu mai aveai de trebăluit pe-afară, iar tata era beat-cuc, zile în șir, neîncetat: „De câte ori simți că nu mai poți îndura, fă ordine în dulap“? Să-ți astâmperi mintea mutând rufăria de colo-colo
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Această întrebare tăbăra imperativ asupra lucrurilor de rând, se întrezărea fugar din clipele cât se poate de „normale“. Nu sufeream de foame, nici nu umblam desculță, iar seara mă culcam în așternutul proaspăt, foșnind de cât de bine fusese călcat. Bunica îmi cânta rugăciunea: „Bevor ich mich zur Ruh begeb/ Zu dir oh Gott mein Herz ich heb“ șMai înainte de a ațipi/ Spre tine, Doamne, inima-mi înalțț, după care stingea lumina. Dar mai apoi soba de faianță de lângă pat se
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
-mi stare. Locul picioarelor este pe pământ, ceva mai sus sunt burta, coastele, capul. și sus, în creștet - părul. Cum oare să-ți înalți inima prin păr și prin tavanul gros al odăii până la Dumnezeu? De ce-mi mai cântă bunica aceste cuvinte, dacă tot nu-i în stare să facă ceea ce ele îți cer? În dialect, viței sălbatice i se spune „Tintentrauben“ șviță de cernealăț, din cauză că bobul ei negru îți lasă pentru mult timp pete pe mâini. Castelul de apă
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
copil care nu știe de ce este al acestor părinți, câtă vreme tatăl e prea beat pentru a-i fi tată, iar mama suferă atât de tare din cauza acestei beții încât pentru ea copilul devine o chestiune secundară. Iar bunicul și bunica au trebuit să-și ducă fiecare singur, el - chitanțierele și ea - cartea de rugăciuni cu fotografia fiului căzut pe front. Îmi vine să cred că toți cei care trăiam în această casă țărănească ne frecam fără rost fiecare muțenia de
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
în chip de locțiitor al tuturor. Pentru opinia publică era bine, iar cei din casă își ziceau, poate că dacă se duce copilul să se roage, Dumnezeu pricepe El de bună seamă că restul familiei n-are timp de asta. Bunica era credincioasă și se ruga de una singură zi de zi, dimineața și seara. De când îi căzuse fiul pe front, nu mai mergea la biserică decât o dată pe an, de Ziua celor căzuți în război. și în acea zi, ședeam
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
călcând în ea. Nu mă rugamniciodată și nu i-am oferit niciodată o floare. Din iarnă până-n primăvară și vară, inima ei, de câte ori o priveam, era ca un pepene spintecat. Abia toamna sosea și Ziua celor căzuți în război și bunica mergea împreună cu mine la biserică. Îi șopteam la ureche: „Ia uită-te, inima Mariei e ca o jumătate de pepene“. Fiindcă ședeam lângăalții care ne puteau auzi, ea mai întâi legăna din picior, apoi îmi atingea ca din întâmplare genunchiul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]