13,997 matches
-
acestor reviste descoperă rețeta criticii aplicate literaturii române. Cele două reviste constituie astfel un soi de poligon de încercări. Dar poate cea mai fertilă experiență e cea de cronicar la revista Viața românească, începând cu 1931, revista fiind coordonată de criticul Garabet Ibrăileanu. Din 1931 devine profesor definitiv de literatură română. În 1933 va inaugura în "Adevărul literar și artistic" rubrica celebră "Cronica mizantropului", care va da titlul cărții de eseuri. Devine în 1936 doctor în litere la Universitatea din Iași
George Călinescu () [Corola-website/Science/297575_a_298904]
-
în Uniunea Sovietică, (la Kiev, Moscova, Leningrad 1949) și în China comunistă ("Am fost în China nouă", 1953) , publicându-și impresiile de călătorie în aceste două volume. Perioada aceasta poate fi subdivizată în trei etape: 1. Perioada anilor 1948-1953, când criticul, deși raliat noului regim, este îndepărtat de la catedră, dar numit director la "Institutul de Teorie Literară și Folclor", creat special pentru el, devenit după 1965 "Institutul de Istorie și teorie literară"-"". Devine membru al Academiei Republicii Populare Române în 1949
George Călinescu () [Corola-website/Science/297575_a_298904]
-
fost un avocat și scriitor român, cunoscut epigramist, gurmand și iubitor de vinuri, membru de seamă al boemei ieșene și bucureștene. A rămas în literatura română prin epigramele sale. Romanul său cel mai cunoscut este "Hronicul măscăriciului Vălătuc", pe care criticul literar George Călinescu îl compară cu "Gargantua și Pantagruel". Este fratele romancierului Ionel Teodoreanu. Debutează cu versuri în săptămânalul Capitala al lui Ion Th. Florescu, apoi colaborează la mai multe reviste (Viața românească, Versuri și proză, Însemnări literare, Adevărul, Adevărul
Păstorel Teodoreanu () [Corola-website/Science/297591_a_298920]
-
lansat o serie de prozatori postmoderniști tineri și a publicat antologia "Desant '83". , a scris literatură fantastică si de anticipație. A publicat în 1992 studiul critic "Christian W. Schenk: Alăptat de două mame", colecția Phoenix Despre "Amintiri deghizate" (1994, 2011), criticul scrie chiar din primul paragraf al cuvântului înainte: „"Deghizate" fiindcă sunt niște amintiri care nu răsar prin solicitarea directă a memoriei să-și deschidă cămările, ci se iscă din actul de exegeză literară.” După parerea lui Gabriel Dimisianu, „ este ingăduitor
Ovid S. Crohmălniceanu () [Corola-website/Science/297597_a_298926]
-
Prietenii il alintă folosind inițialele M.H.S. A fost caracterizat de critica literară drept un precursor al postmodernismului literar românesc. Din același ciclu mai fac parte romanele: Despre "Dicționarul onomastic", autorul afirma la reeditarea cărții: „Îmi place să-i cred pe criticii și pe ceilalți cititori ai mei că interesul general pentru această propunere insolită de nou roman nu a scăzut în cei 30 de ani de la apariție (1968).<br> Am inaugurat cu Dicționarul onomastic tetralogia mea Ingeniosul bine temperat (o repet
Mircea Horia Simionescu () [Corola-website/Science/297623_a_298952]
-
mei că interesul general pentru această propunere insolită de nou roman nu a scăzut în cei 30 de ani de la apariție (1968).<br> Am inaugurat cu Dicționarul onomastic tetralogia mea Ingeniosul bine temperat (o repet, pentru că, adesea, chiar editorii și criticii mei încurcă numele ciclului și al fiecărui volum...), întrevăzând în următoarele cărți treptele celorlalte anotimpuri ale cunoașterii - prin carte, prin istorie, prin critica erorii. Dicționarul a primit un adaos - când a apărut, mersese doar până la litera J -, odată cu culegerea "Jumătate
Mircea Horia Simionescu () [Corola-website/Science/297623_a_298952]
-
au avut rolul lor în formarea autorului, deschizându-i calea spre o „universalitate românească”, notând totodată că Sadoveanu era atașat de rădăcinile sale moldovenești. Mihail a mai avut un frate, tot cu numele de Alexandru, a cărui soție a fost criticul literar Izabela Morțun (cunoscută mai târziu ca "Sadoveanu-Evan", verișoara activistului socialist Vasile Morțun). Celălalt frate, Vasile Sadoveanu, a fost inginer agronom. Începând cu anul 1887, Sadoveanu face școala primară la Pașcani. Profesorul său preferat, Dl. Busuioc, a fost cel care
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
romanul "Ca floarea câmpului..." publicat postum, după moartea sa prematură pe Frontul de Vest, în anul 1944. La invitația poetului Ștefan Octavian Iosif, în 1903, Sadoveanu contribuie cu lucrări la revista tradiționalistă "Sămănătorul", condusă la acea vreme de istoricul și criticul Nicolae Iorga. A mai colaborat la ziarul "Voința Națională", publicat de Partidul Național Liberal și condus de politicianul Vintilă Brătianu. La începutul lunii decembrie a aceluiași an, în acest ziar va fi publicat "Șoimii", primul său roman, o variantă dezvoltată
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
avea să dureze pentru mai mult de jumătate de secol și o lungă colaborare cu editura Minerva. Debutul a fost pregătit din timp, bazându-se pe exercițiile literare din deceniul trecut. Nicolae Iorga va numi anul 1904 „anul Sadoveanu”, în timp ce criticul Titu Maiorescu, lider al mișcării conservatoare "Junimea", a făcut o recenzie pozitivă volumului "Povestiri", propunându-l totodată la premiile Academiei Române din 1906. Într-un eseu din 1908, Maiorescu îl menționa pe Sadoveanu, alături de alți scriitori, într-o listă cu cei
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
a publicului. Până atunci, scriitorul avusese parte de manifestări de adversitate din partea oponenților "Sămănătorul"ui, în principal din partea criticului Henric Sanielevici. În recenziile sale din "Curentul Nou", volumele lui Sadoveanu erau considerate ca promovând acte imorale precum adulterul și violul, criticul exprimându-și totodată opinia că programul lui Iorga de didacticism moral era unul ipocrit. După cum avea să-și amintească mai târziu, Sadoveanu însuși era deranjat de unele aprecieri critice în legătură cu opera sa, menționând că decanul "Sămănătorist" l-a considerat odată
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
din funcția de președinte al Societății Scriitorilor Români în noiembrie 1911, fiind înlocuit de Emil Gârleanu, dar continuă să rămână funcțiile de membru în comitetul de conducere și cenzor. A fost o prezență marcantă a ziarului "Minerva", alături de Anghel și criticul literar Dumitru Karnabatt, și a mai publicat în publicația tradiționalistă "Luceafărul". Sadoveanu este din nou chemat sub arme în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic din 1913, în care România s-a confruntat cu Bulgaria. Ajungând la gradul de locotenent
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
prolific, a publicat peste 100 de volume individuale (120 conform revistei americane "Time"). Contemporanii săi l-au plasat pe Sadoveanu alături de Liviu Rebreanu și Cezar Petrescu, aceștia fiind considerați în perioada interbelică, în ciuda diferențelor de stil și abordare, mari romancieri. Criticul Ovid S. Crohmălniceanu le descrie activitatea, concentrându-se pe ilustrarea vieții rurale, fiind totuși părtinitor, semn că perioada interbelică a fost una agitată, în timp ce istoricul literar Marcel Cornis-Pope îi consideră pe Sadoveanu și Rebreanu „cei mai importanți romancieri ai primei
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
scriitorul a reușit să „depășească natura”. La polul opus, modernistul Eugen Lovinescu s-a opus cu fermitate descrierilor unor peisaje primordiale, considerând că, deși a adoptat ideologia realistă, rivalul său era prea influențat de romantism. Atitudinea lui Lovinescu, după cum nota criticul Ion Simuț, se datora parțial faptului că Sadoveanu a avut de la început și de câștigat și de pierdut din înregimentarea sa temporară în sămănătorismul lui Iorga. În 1962, în cadrul revistei "Time" apare un articol în care scrie că stilul său
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
ei.” Și pentru Călinescu și Vianu, Sadoveanu este un creator cu înclinații romantice vădite, care amintesc de cele ale lui François-René de Chateaubriand. Spre deosebire de Lovinescu, Vianu considera aceste înclinații ca neavând un efect negativ pentru arta lui Sadoveanu. Văzută de criticul literal Ioan Stanomir ca marcată de „volubilitate”, și astfel contrastând cu natura sa cunoscută de taciturn și de aparentă amărăciune, forma limbii române utilizate de Mihail Sadoveanu, în special cea folosită în romanele istorice, a fost apreciată pentru folosirea arhaismelor
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
Vinea, în timp ce își exprima admirația față de Sadoveanu, îi considera pe toți discipolii și imitatorii săi ca „scriitori-ciuperci din pădurile lui Sadoveanu” și „servitori care își fură [căciula] pentru a-i purta blazonul”. Această problemă a fost mai târziu discutată de criticul Ioan Holban, care considera că majoritatea poveștilor istorice inspirate de Sadoveanu sunt „nesemnificative” pentru literatura română. În primele etape ale regimului comunist, programa școlară era dependentă de recomandările ideologice. În acea perioadă, Sadoveanu a fost unul din scriitori interbelici ale
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
de autorități să accepte acest lucru sau să riște să ducă o viață precară. Rezultatul muncii sale a fost respins de editură, iar scheciurile sale nu au fost făcute publice. Baba a mai pictat și portretul lui Sadoveanu, despre care criticul de artă Krikor Zambaccian declara în 1958 că este „sinteza artei lui Baba”, ilustrând „un om de litere conștient de misiunea [și] de prezența activă și dominantă a conștiinței sale”. Constantin Mitru a moștenit pictura și a donat-o Muzeului
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
tânărul scriitor a menționat că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în activitatea sa publicistică pe care, anterior, a desfășurat-o în slujba "românilor de peste munți". În închisoarea Văcărești, a terminat nuvela "Culcușul". Publicând în "Convorbiri critice" nuvela "Culcușul", criticul Mihail Dragomirescu a ținut să o prefațeze astfel: După detenția din închisoarea Văcărești, este transferat la închisoarea din Gyula, Imperiul Austro-Ungar. Aici scrie "Golanii" și începe să traducă volumul de povestiri "Lelki kalandok" ("Aventuri spirituale"), apărut la Budapesta, 1908 sub
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
iar Crăișorul, o biografia romanțată a lui Horia, care fusese poreclit de locuitorii munților Apuseni „Crăișorul munților”, a însemnat un alt mare eșec literar. După Răscoala , Rebreanu nu a mai dat nici o capodoperă, toate romanele scrise ulterior fiind caracterizate de criticul G. Călinescu drept inegale. În Amândoi Rebreanu a încercat să scrie un roman polițist, descriind o crimă comisă de o servitoare cu instincte criminale. Evident scriitorul cunoștea romanele naturaliste. Liviu Rebreanu, a fost unul dintre puțini autori români care s-
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
limbile romanice), mostre de critică de artă (comparația dintre "Diana cu ciuta" de la Muzeul Luvru și "Diana" lui Goujon), un basm cult și numeroase referințe literare, muzicale, plastice, ba chiar și ironii la adresa latiniștilor etc. Indiferent de modul în care criticii literari au definit-o („operă-mozaic”, „cozerie”, sau eseu), "Pseudokynegetikos" marchează un reper în istoria literaturii române. Alexandru Odobescu este unul din întemeietorii arheologiei în România. El este autorul unui tratat de istorie a arheologiei („"Istoria arheologiei"”) publicat în 1877. La
Alexandru Odobescu () [Corola-website/Science/297620_a_298949]
-
Books, 2010), declară: El a avut întotdeauna o relație bună cu președintele Traian Băsescu, pe care l-a apărat atunci când, în 2007, Parlamentul a început o procedură de suspendare, dar acuza dezacordurile dintre președinte și prim-ministru pe Constituția română. Criticii lui Băsescu i-au etichetat pe Patapievici, Gabriel Liiceanu, și Vladimir Tismăneanu ca "Intelectuali lui Băsescu", etichetă respinsă de cei trei. Ca motivație pentru partizanatul politic, consideră că trăiește un război inițiat de partidele politice care vor să ajungă la
Horia-Roman Patapievici () [Corola-website/Science/297613_a_298942]
-
Cupa lui Ștefan" de Bolintineanu, "Dumbrava roșie" de Alecsandri, "Visul lui Petru Rareș" de Alecsandri ș.a. Aproape toți domnii, despre care vorbește Neculce în cursul cronicii sale, au câte un scurt portret sau câte o caracteristică. Dintre toți istoricii și criticii literari, numai George Călinescu l-a caracterizat pe ca având un "ton bârfitor și moralizator." Iată un exemplu de "bârfă" a lui Ion Neculce, cu referire la Dumitrașcu-vodă, dat de G Călinescu în Istoria literaturii... ("op.cit".): "și era om
Ion Neculce () [Corola-website/Science/297634_a_298963]
-
și după aceste, după toate, era bătrân și curvar. Doamna lui era la Țarigrad; eară el aice își luase o fată a unei rachierițe, de pe Podul Vechiu, anume Arhipoae; eară pre fată o chiema Anița , și era țiitoarea lui Dumitrașco-vodă..." Criticul literar Șerban Cioculescu apreciază (op.cit.,p.92) că: "Neculce nu a putut fi imparțial și obiectiv, fiindcă a suferit prea mult în copilărie și tinerețe de disprețul acelora care îl vor fi privit pe el și pe ai săi ca
Ion Neculce () [Corola-website/Science/297634_a_298963]
-
montajul, colajul, tehnica reportajului, toate acestea fiind procedee ale asocierii libere, spontane. Adepții dadaismului considerau că rațiunea, conștiința, funcționează ca un fel de cenzură ce nu lasă spiritul uman să se exprime liber, descătușat de orice regulă, de orice normă. Criticul George Călinescu, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent, îl prezintă așa: „În 1912, un tânăr evreu de 16 ani (născut la Moinești, județul Bacău pe data de 16 aprilie 1896, decedat la Paris, 25 decembrie 1963), cunoscut ulterior
Literatura română avangardistă () [Corola-website/Science/297640_a_298969]
-
folosit incorect sub forma „postmodernist”), utilizat pentru a descrie condiția sau răspunsul la postmodernitate. De exemplu, se poate face referință la arhitectură postmodernă, literatură postmodernă, cultură postmodernă, filosofie postmodernă. În eseul său "From Postmodernism to Postmodernity: the Local/Global Context", criticul american Ihab Hassan listează câteva ocurențe și contexte în care termenul a fost folosit, încă înainte să devină atât de popular: Alți specialiști indică studiul lui Charles Jencks, "The Language of Postmodern Architecture" (1977), ca figurînd printre primele opere care
Postmodernism () [Corola-website/Science/297646_a_298975]
-
consensului este adesea folosită pentru a ataca știința, vezi spre exemplu celebra afacere Sokal. Postmodernismul este folosit și în sens foarte larg desemnând cam toate curentele de gândire de la sfârșitul secolului XX, dar și realitățile sociale și filosofice ale perioadei. Criticii marxiști consideră în mod polemic faptul că postmodernismul este un simptom al “capitalismului târziu” și al declinului instituțiilor și apoi a statului națiune. Alți gânditori afirmă că postmodernitatea e reacția naturală la transmisii mediatice și societate. Abilitatea cunoașterii de a
Postmodernism () [Corola-website/Science/297646_a_298975]