13,416 matches
-
O.K. pînă am ajuns să ejaculez. La prima încordare, am simțit cum mi se rupe ceva. Mi s-a părut chiar că am auzit un pîrîit - dacă nu l-am auzit, cel puțin l-am simțit. Nu m-a durut deloc, dar, deși eram în brațele extazului, treaba m-a cam îngrijorat. După ce am terminat, mi-am tras repede chiloții pe mine, am ieșit de sub pătură și m-am dus țintă la toaletă. Acolo mi-am văzut puța însîngerată și
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
memorialistică a lucrării. Episoade ca cel intitulat Izgonirea înseamnă blamul public adus auto rităților Statului pentru felul cum sunt tratați cei care au servit Țării timp îndelungat și cum nu sunt recompensați pentru stăruință și competență... Titlul textului Mi-i dor să fac treabă, pus la încheierea Cărții, vine să completeze în mod fericit și pilduitor susținerile autorului cărții referitoare la cât de mult greșește Statul român de astăzi când, în loc să le ofere cetățenilor săi locuri și posibilități de muncă, inclusiv
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
interesul față de învățătură și starea disciplinară a elevilor scăzuseră dramatic. Pentru Dumitru Dascălu marea surpriză a venit atunci când foștii lui elevi au organizat banchetul de absolvire, la care nu l-au invitat. Gestul lor l-a uimit și l-a durut. Ar fi dorit să-i vadă cum arată la granița dintre adolescență și tinerețe, să le adreseze câteva cuvinte asupra cărora meditase îndelung, să se bucure împreună cu ei că au ajuns la acest moment crucial din viața lor. Resemnat, au
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
ciocnirii ouălor roșii, care se transforma într-o practică neprohibită și fără urmă de supărare. În câmpul fragmentatelor amintiri din îndepărtata copilărie, jocul de-a ciocnitul ouălor roșii a rămas ca floarea de mac în câmpul de secară. Mi-i dor să fac treabă Vremea frumoasă de mijloc de toamnă cu lumina ca mierea a unui soare blând și binevoitor mă îndeamnă să ies din cotidianul aglomerat și obositor al marii așezări urbane în care îmi petrec veleatul, și să plec
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
oferă, cu o oarecare zgârcenie și cu glas reținut, date, fapte, întâmplări, trăiri și reflecții despre el și familia lui. La un moment dat atenția mi-a fost reținută de o aserțiune surprinzătoare prin formularea și mesajul ei: mi-i dor să fac treabă! Trebuie să mărturisesc deschis că era pentru prima dată când auzeam enunțată o astfel de dorință din partea unui adolescent sau tânăr. Atunci, și mult timp după aceea, am reflectat la spusa băiatului. Aspirantul la statutul de matematician
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
Luminile farurilor de la mașinile care se deplasau din sens opus și traficul aglomerat nu ne permiteau să conversăm continuu și închegat, fapt ce se concretiza în instalarea tăcerilor, a dialogului fiecăruia cu sine. Surprinzătoarea afirmație a însoțitorului meu, mi-i dor să fac treabă, mi-a rămas în memorie ca expresie a unei atitudini rarissime. Dezinteresul și chiar repulsia multor tineri față de muncă mă îngrijorează și mă conduce la ideea că atitudinea negativă față de muncă a multora dintre români este cea
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
în picioare că vocea repezită a dirigintei s-a auzit scurt, ca un pumnal care se înfige în mine: „tu, stai jos!” Și m-am așezat. Desigur că în sufletul meu parcă nu îmi picase bine acest lucru. M-a durut felul în care s-a răstit la mine, deși știam că așa se va întâmpla, dar cum totul e trecător, mi-a trecut și mie repede. Dar există și minuni. Eram deja în a doua săptămână de vacanță când, într-
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
spuneau că se uită să vadă până unde pot să ajungă absurdul și ridicolul manifest, dar de fapt plăcerea lor era similară cu cea pe care-o ai când dai cu limba, repetat, la o măsea cariată și care te doare. Te doare, dar asta nu te împiedică să o zgândărești suplimentar și săți produci o și mai mare durere. Asta doar așa, să vezi până unde se poate ajunge. Nu realizezi că, de fapt, se poate ajunge până foarte departe
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
se uită să vadă până unde pot să ajungă absurdul și ridicolul manifest, dar de fapt plăcerea lor era similară cu cea pe care-o ai când dai cu limba, repetat, la o măsea cariată și care te doare. Te doare, dar asta nu te împiedică să o zgândărești suplimentar și săți produci o și mai mare durere. Asta doar așa, să vezi până unde se poate ajunge. Nu realizezi că, de fapt, se poate ajunge până foarte departe. La fel
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
rostogolirea capricioasă a valurilor și mă gîndesc că Oedip nu acceptă să despartă adevărul de fericire. De ce ne-ar emoționa un sfinx care nu e carnal și muritor, care stă În lumină fără ca ea să-l bucure și să-l doară ? Nu există viață mai pustie decît una care n-a iubit nimic, știind că Într-o zi va pierde totul. Și, oricum, nu Înțeleg de ce i-am ironiza pe greci pentru că spuma amară a mării năștea Afrodite, cît timp zeița
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ți-o port. Iar eu sînt convinsă că Minotaurul trăiește În noi. Tu l-ai omorît, prin urmare ți-ai cîștigat dreptul să pleci. Eu Însă n-am atîta curaj Încît să mă ridic Împotriva unei amintiri... Și nu mă doare atît faptul că ai fugit. Știam foarte bine că acesta e destinul tău. Tu Însuți spuneai că acei care se tem rămîn. Eu fac parte dintre ei. M-am temut și pentru viața ta, cînd ai intrat În labirint. Dar
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Corabia sa cu o singură pînză nu se Îndepărtează niciodată prea mult de țărm. Pentru a afla că aici nu e vorba numai de prudență, trebuie să vină, poate, o vîrstă sau o melancolie cînd drumurile din urmă Încep să doară și țărmurile Ithacăi se limpezesc Înlăuntrul nostru făcînd să vibreze convingerile În numele cărora merită să trăim. În școală am Învățat totul despre Însemnătatea experienței În cunoaștere, În afară de faptul că Roger Bacon a făcut pentru aceasta doisprezece ani de Închisoare. Și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ce-a disprețuit frica și și-a contemplat mîinile, toate acestea cer, firește, un Înțeles mai adînc ca să aibă dreptul la glorie. Prometeu se crispează pentru a nu urla, dar mai ales pentru a nu regreta pricina suferinței sale. Îl doare carnea sfîșiată de vultur, iar aceasta e cea mai vie dovadă a focului furat de la zei. Vorbele lui sînt din ce În ce mai limpezi, pe măsură ce ghearele vulturului Îl fac sa strivească de durere cuvintele... (...Acest vultur e dovada libertății mele În fața cerului. El
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mi-a umplut inima atunci. Vulturul care vine să-și mînjească ghearele În sîngele meu mă ajută să simt limpede. Nepăsător, aș fi altul. Rănile mele s-ar cicatriza și treptat pielea mea ar deveni cenușie. Nu m-ar mai durea nimic și nu mi-aș mai aminti nimic. Aș simți numai soarele Încălzindu-mă ca pe o șopîrlă ce se face una cu piatra pe care doarme. Căci nu vulturul, ci stînca amenință să mă devore. Ea Îmi sfîșie memoria
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
acoperă, se prind de mine, mi se așază pe buze, pe degete, Îmi intră În ochi, În urechi, Între gînduri, Între cuvinte și nu mai pot să merg fără să lovesc o amintire, s-o fac să tresară, să mă doară, să mă urmărească. Zeii nu știu ce este timpul pentru că nu știu ce este melancolia. La ce mi-au folosit toate Întîmplările prin care am trecut dacă acum mă biruie nisipul f Se vede că fiecare moarte Închide un cerc... O, dacă aș mai
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
după care am alergat. Dar, poate, nici n-ar fi cu putință să-mi uit tinerețea, glorioasă prin neștiința ei... Pe zei i-am ucis În mine Într-o zi cînd am simțit că lucrurile din jur Încep să mă doară dacă le ating. Și această lumină mă doare, ca o rană a mea. Parcă prin ea mi se va scurge tot sîngele. Și n-am curajul s-o privesc direct. Eu, ucigașul Himerei! Mi-e teamă să nu văd că
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ar fi cu putință să-mi uit tinerețea, glorioasă prin neștiința ei... Pe zei i-am ucis În mine Într-o zi cînd am simțit că lucrurile din jur Încep să mă doară dacă le ating. Și această lumină mă doare, ca o rană a mea. Parcă prin ea mi se va scurge tot sîngele. Și n-am curajul s-o privesc direct. Eu, ucigașul Himerei! Mi-e teamă să nu văd că și lumina e de nisip, și soarele e
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
cuvînt pe care să-l opună nisipului. În timp ce Belerofon se depărtează, soarele declină la orizont și Însîngerează nisipul. E o lumină atît de frumoasă, Încît nu se poate stăpîni să n-o simtă și cinică. Iubește această lumină care Îl doare și Îi reamintește o vîrstă cînd n-avea trecut. Alerga odată cu timpul, cu părul În vînt. Acum e Îmbibat de memorie. Dar cel puțin a Învățat să nu mai creadă În ceea ce nu exista. E pustiu și liber. Proteu Acest
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de toată risipa nobilă a verii care continuă să ardă golful Îmi reamintește cît de lipsită de speranță era hîrjoneala societarilor „Arcadiei” din Settecento, ocupați cu jocuri de păstori afectați, și mă cheamă să Înot În mare pînă mă vor durea brațele. Endimion Endimion dormea Într-o grotă din muntele Latmos. Poezia pastorală, cîntînd dragostea tînărului cioban pentru lună, a făcut din el iubitul zeiței Artemis. Sub aparențe bucolice se ascunde Însă o teamă. Endimion a obținut de la Zeus permisiunea de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de un toiag și de o ploscă, atârnându-le de șaua catârului. Își cumpără și niște opinci, dar nu încălță decât una, nu de dragul de a nu fi în rând cu lumea, ci pentru că avea un picior înfășat, care îl durea destul de tare. Și în fiecare seară, deși mergea călare, piciorul era umflat; de aceea socotea că e trebuincios să poarte încălțăminte în acel picior. Armele lui Isus Cristos 17. Apoi și-a reluat drumul spre Monserrat, cugetând, cum avea obiceiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
femeie foarte pricepută; aceasta, intrând în casă, spuse că era ciumă. Pelerinul voi și el să intre și, găsind un bolnav, îl mângâie, atingându-i rana cu mâna. După ce îl mângâie și-l îmbărbătă puțin, plecă singur. Începu să-l doară mâna, încât credea că are ciumă, și această închipuire era atât de vie încât n-o putea înfrânge. Atunci, cu un gest hotărât, își vârî palma întreagă în gură, spunându-și: „Dacă ai ciumă la mână, vei avea și la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
și iubire foarte puternică, toate din iubire pentru Preasfânta Treime. Dorind să încep liturghia, atingeri deosebit de puternice și deosebită evlavie față de Preasfânta Treime. După ce am început, multă evlavie și lacrimi, încât, mergând mai departe cu liturghia, atât de tare mă durea un ochi, din cauza plânsului, încât mă gândeam că-l voi pierde dacă voi continua să spun liturghiile; și cum aș putea să-i păstrez mai bine sau etc.; oprindu-se lacrimile, chiar cu multă însoțire a harului, în cea mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
ar fi avut puterea să renunțe atunci când o rugase familia ei, ar fi fost cu totul altceva! Dar atunci ea gusta tot mai lacomă din otrava dulceagă a visării. Amețită de vârtejul iubirii, dănțuia pe nisipuri mișcătoare. Acum locul acela durea. Când totul va fi sfărmat și ultimele lanțuri conjugale vor fi căzute, se va urca din nou în ultimul tren al speranței și va merge iarăși spre un nou început, spre o nouă viață. Nu-i fusese nici sufletul pereche
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
trebuit sa vin acasă?! Era vizibil iritat de faptul că fusese chemat acasă pe neașteptate. - N-am vrut să mai vii foarte târziu acasă.Ești imposibilă! E greu să trăiască un om cu tine! - Ce-i așa de greu? Nu doare deloc toată treaba asta! Pur și simplu am vrut să vii mai devreme acasă. Avem doi copii! Poate vor și ei să-i scoți undeva, știi că timpul meu este limitat. Nu le pot cuprinde pe toate. Trag în ham
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
oare să mascheze ceva, ceva ce numai ea putea ști și bănui? Borboane de sudoare îi invadaseră fruntea. Câte avea să-i spună încă și nu o făcuse... Gândurile i se învălmășeau amestecându-se ca o claie de fân. O dureau tâmplele. Probabil că atunci când își ținea copilul în brațe își amintea mereu de ea. În cele din urmă, Carlina își aminti că uneori el o încânta cu flori, buchete mari, în special gladiole roz pe care i le punea în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]