15,241 matches
-
nimic. E doar câinele. Dar când am zis asta l-am auzit amândoi pe Victor lătrând afară. Conform lui Robby, în acest moment a început să plângă - când a realizat că ceea ce era pe hol nu era câinele lui. Am insistat. - Victor, vino aici. Vino aici, Vic. Era doar alcoolul care făcea concesii. Conform lui Robby, în momentul acela m-a auzit murmurând: - Nu se poate. Avea un metru și era acoperit de păr în șuvițe negre și blonde și se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe cinste ai devenit. Beat și speriat de știu eu ce monstru de pe coridor. Ce băiat de treabă. Polițiștii deveniseră tot mai distanți și mai puțin îngrijorați. - Ascultați-mă pe mine, indiferent ce-a fost, a venit din pădure, am insistat. Și nu era câinele nostru. Neajutorat, m-am întors spre fiul meu. Robby, spune-le ce-ai văzut. - Tată, nu știu ce-am văzut, zise el, chinuit. Nu știu ce-am văzut. Nu mă mai întreba asta. - Am găsit o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
un adăpost canin de la subsolul hotelului Four Seasons. Marta și-a lăsat mașina în fața casei și s-a urcat la volan. Această decizie a fost luată după ce polițiștii m-au amenințat că îmi vor pune fiola cu etilotest. Și au insistat să ne escorteze la hotel, unde ne aștepta managerul de noapte. Range Rover-ul și două mașini de poliție s-au pus în mișcare din parcarea casei. Uită-te, încă se cojește. Te-ai mai uitat încă o dată în camera de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cenușa care se așternuse pe generator. Scriitorul mi-a relatat scena mai târziu, pe avion.) Tavanul deasupra noastră se despică în fâșii lungi, zimțuite, prăfuindu-ne părul cu solzi de gips. (Nu-mi amintesc să fii văzut asta dar scriitorul insistă că am văzut-o. Scriitorul a spus: Căscai ochii.) Vopseaua începu să se cojească în valuri pe pereți. Nimeni nu mai știa unde să se uite. Și în timp ce priveam asta ca într-un vis am văzut că sub vopsea se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de unele „schimbări specifice“ survenite după ce echipa sa s-a întors sâmbăta. M-a asigurat că voi fi mulțumit de aceste schimbări. Stricăciunile intervenite pe parcursul fazei ISR nu fuseseră „corectate“ (ușa care zburase din balamale; gaura din perete) dar a insistat că voi fi mulțumit de „diferențele fizice“ din restul casei. După această conversație, dorința mea de a vedea casa deveni intempestivă. În loc să merg la Four Seasons m-am îndreptat spre 307 Elsinore Lane. Primul lucru pe care l-am observat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de-a face cu ea, că nu încercam decât să găsesc locul în care să-mi regăsesc voința de-a trăi. Tevatura divorțului mi-a apărut ca lipsită de sens din moment ce aproape că nu fusesem căsătoriți. Dar avocatul ei a insistat. Jayne dorea o separare absolută, nu mai vroia să rămână nimic care să ne lege vreodată unul de celălalt. N-aveam nimic împotrivă: nici a vreunui contact cu ea sau cu Sarah. Eram dezamăgit, dar i-am explicat avocatului meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
șederea atât de scurtă s a datorat și faptului că timpul ne grăbea spre mănăstiri, obiectiv ce a constituit propunerea prietenilor noștri când am plecat din București. Când nu dispui personal de mașină și programul Îl accepți, este jenant să insiști asupra celor ce te interesează În primul rând pe tine. De fapt, pentru mine Fălticenii vor constitui În primăvară un obiectiv În sine, cu o ședere de câteva zile și nu o oprire fugară dintr-un circuit atât de lung
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
se găseau câteva exemplare din lucrarea mea de doctorat: Acte et éducation morale dans la pensée franșaise contemporaine, tipărită și susținută În ianuarie 1943. Începe să se consume vinul din pahare. Ofer un exemplar din lucrare lui Eugen Ionescu. El insistă mult apoi, să dau unul și atașatului militar român, eu Îi răspundeam, că s-ar putea să mă trimită În țară; voiam să mai rămân În Franța. Eram bursierul Guvernului Francez, regulat Înscris la alte examene și cu livretul militar
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
al actorului Matei Millo pe care l-am Înrămat și l-am și donat. Cu alte cuvinte avem potcoavele... dar nu avem calul... (casa reparată!...). Exponate s-ar găsi dar casa În primul rând ar trebui reparată. Dacă aveți posibilitatea insistați la județ (la Cultură), că am impresia că cei de acolo produc dificultăți celor de la Centru (București) că „chipurile” vor să fie ei cei care să facă ceva, dar dacă voiau să facă, de ce nu au făcut-o până acum
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
sunt cu gândul la mata și aș dori din toată inima să știu că ești mai mulțumit și mai bine. Pe aici, nimic. L-am văzut pe Dl. Ciurea, cu care am vorbit și l-am rugat și eu să insiste În ideea pe care o are ; este un om care poate să facă ceva. Cu cele mai deosebite dorințe de bine, Teodor Tatos </citation> <citation author=”ȘERBAN Mihail” loc=”(Fălticeni)” data =”(27 aprilie 1969)”> Dragă domnule Eugen, Să mă ierți
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
adăpostește un muzeu. Incongruențele continuă și în interior: culoarele largi, cu tavane foarte înalte, depășesc în suprafață spațiile expoziționale, care nu sunt nici ele prea solicitate. Într-una din săli, o doamnă ghidă plasată într-un semicerc de turiști englezi insistă asupra valențelor tabloului Masturbarea de Salvador Dali. Două bătrânele care o încadrează ascultă cu multă atenție. Renunț, după ce mai străbat câteva săli cu abstracționiști și cubiști. După impactul Prado, ceea ce văd aici mi se pare o palidă replică a modernității
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mai mare ispită va fi să revedem măcar câteva dintre locurile care ne captaseră atenția la vizita noastră de anul trecut. Mai ales că Boris Buracinschi nu pare deloc schimbat: privire atentă, atitudine prevenitoare, spirit de contradicție, plăcerea de a insista pe detalii și de a descoperi nuanțele unor comportamente pe care în ceea ce te privește de mult le-ai clasat. Basarabenii noștri au împânzit întregul URSS, iar locurile cele mai căutate au fost și au rămas Țările Baltice - o metonimie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
că poartă bască și că are cercel în ureche. Andrei are o replică tăioasă: „Tallinul e un mic sătuc - foarte pitoresc, e adevărat - în comparație cu Bucureștiul, care are o populație de cinci ori mai mare”. Noroc că nici unul din ei nu insistă. O bere la barul irlandez Hell Hunt. O bere, din păcate, cam caldă și veche. Aici îl găsim pe colegul nostru, islandezul-zburător, optimist și vesel, Einar Orn Gunnarsson. E gata să ne servească cu câte o halbă, ne îndeamnă să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
măcar buna-cuviință să plece, promițându-ne, totuși, că ne vom mai întâlni în aceste zile. Biata diplomație românească trebuie aerisită ca lumea, mai ales pe direcția Est. VASILE GÂRNEȚ: La hotel, o doamnă de la Radio Vocea Rusiei în limba română insistă să discutăm despre Trenul Literaturii. Are întrebările pregătite, le-a dat, așa, o turnură filozofică, vrea să „tragem concluzii”, să comentăm evenimentul din mai multe unghiuri de vedere. „Vreau o opinie a românilor despre Trenul Literaturii”, așa se exprimă, adică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Literaturii”, așa se exprimă, adică ne invită la o discuție pe toți cinci, „basarabenii” și „regățenii”. O întreb cât va dura dialogul dat pe post. Aproape zece minute. Îi replic că suntem prea mulți vorbitori pentru doar câteva minute, dar insistă să venim. Nu o refuz direct, însă nu mă duc la ora fixată, pentru că mi se pare o idee absolut nefericită. Abia vom apuca să ne prezentăm fiecare. VITALIE CIOBANU și Andrei Bodiu îmi spun mai târziu că ziarista i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
orice bănuială), care a contribuit decisiv, în plan financiar, la organizarea acestei întâlniri. Povestesc, împreună cu Vitalie, aventura noastră prin Europa. Dialogul se lungește și abordăm și alte subiecte. Observ că problemele politice din Moldova sunt evitate cu eleganță, așa că nu insist nici eu. Vasile Țurcanu spune că l-a sunat și pe Ion Druță, invitându-l la întâlnire. Druță nu a zis „nu”, dar n-a mai venit. La cât am scris noi în Contrafort, uneori destul de negativ despre el, ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
trebuie să traversăm un pod, apoi începe orașul istoric, ori, mai exact spus, fragmentul de „oraș istoric” rămas după război. Corinne a vorbit cu cei de acasă și pare ușor preocupată. Nu-mi oferă prea multe detalii, nici eu nu insist, dar înțeleg că mama ei are probleme de sănătate. Schimbă vorba și-mi spune că încă îi vâjâie capul după periplul prin Rusia și Belarus. Nu s-a simțit bine deloc, a fost cumva contrariată în așteptările sale. O lume
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
senzația de artificiu, de festivitate deloc atractivă. E totuși plăcut, deși nu mă impresionează nimic. Facem niște fotografii lângă Palatul Regal, reședința regilor Poloniei, construit în secolul al XVII-lea, distrus în timpul războiului și reconstruit complet în perioada 1970-1988. Corinne insistă să-mi arate fațada barocă a castelului, care poate fi observată dinspre râul Vistula... Apoi, drumurile ni se despart. Corinne se duce la biroul staffului polonez al Literatur Express-ului, de pe Rynec Starego Mista 2, aflat în apropiere, iar eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Mi-a plăcut să călătoresc în Republica Cehă. Chiar dacă Praga, între timp, s-a occidentalizat complet, aflându-mă acolo, nu a trebuit să plec departe pentru a găsi locuri deosebite de tot ceea ce văzusem în viața mea. Media occidentală a insistat destul de mult asupra efectelor pozitive ale prăbușirii URSS-ului. În micul nostru sejur în țările baltice, Polonia, Rusia și Belarus, am constatat că, în pofida schimbărilor politice, standardele de viață nu indică asupra unor evoluții spectaculoase, dar poate că aceste popoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pe nume Ugla, care vine în Reykjavik și devine servitoare într-o familie bogată. Fata rămâne gravidă și face un avort. Ei bine, la scurt timp după editarea cărții, Laxness a fost convocat pentru un interogatoriu la poliție, care a insistat să știe unde și când a avut loc avortul cu pricina. În Islanda s-a publicat multă poezie de tip underground, dar nivelul ei, în ultimul timp, a căzut. Nu-mi dau seama de ce. Dramaturgia islandeză pare să cunoască un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
politică și financiară. Devenit steril după al doilea roman, s-a „preocupat” de film, o zonă extrem lucrativă și publicitară, unde scrie scenarii false despre „lupta ilegaliștilor”, apoi, când moda politică se schimbă, „mari pânze naționale”, măgulind orgoliul dictatorului. Am insistat asupra acestui nume și asupra acestui caz pentru a sublinia marile merite ale tinerilor mei colegi citați mai sus care au îndrăznit, la început în reviste apoi în cărți subțiri de proză scurtă, să răstoarne acest model oficial și tiranic
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
înfășoară în jurul numelui lui Nichita Stănescu. Dar, cum o spuneam mai sus, există și legende care „pălesc” după un timp, după o generație sau două, și cu atât mai surprinzătoare sunt „legendele” care traversează secolele și moravurile. De aceea nu insist asupra „legendei vechiului meu prieten”, constat doar și mă interesează „mecanismul” acestui „proces”: de ce aleg unii - și nu e vorba doar de literați, în acest caz - un nume „oarecare”, separându-l (mereu!Ă de altele, la fel de interesante, de „novatoare”, de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
să ia a doua zi avionul spre Stockholm, unde îl așteptau editorul său, René Coeckelberghs, care-i publicase deja două volume de poezii și pregătea un al treilea, și, mai ales, Arthur Lundkvist, președintele comitetului Nobel pentru literatură. Văzând că insist, Nichita a acceptat, mințindu-mă, și a doua zi s-a întors în țară, afundându-se încă o dată în mediul literar de atunci, saturat de miasme și false probleme. La fel, nu a făcut nici un gest de a călători în
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
la R.L., să angajez pe cine-mi place - pe un Virgil Mazilescu, de exemplu, sau pe prietenul meu Nichita Stănescu în postul de redactor-șef adjunct, post pe care l-a păstrat până la moarte. Pe de altă parte, nu a insistat prea tare să-i dau afară „pe cei doi scriitori incomozi”, Leonid Dimov și Paul Goma. Care au rămas în redacție chiar și după ce eu am plecat - iar Goma, când se plânge că nu-i publicam textele, uită să amintească
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Nu-mi venea să cred, Râpeanu, în acei ani și până la sfârșitul dictaturii, ca șef al Scânteii, membru c.c. etc., făcea figură de „vigilent” apărător al comandamentelor de partid, ins aspru și adesea inamic al comunității scriitoricești. Pentru că Ivasiuc insista totuși, simțindu-mi disperarea și singurătatea din ce în ce mai profundă, mai radicală, am acceptat și m-am prezentat în biroul lui Râpeanu cu manuscrisul romanului. El l-a chemat pe Anghelescu, adjunctul său, și mi-a propus „să lucrez pe text” cu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]