13,778 matches
-
armată romană pentru a-l sprijin pe regele longobard și împreună au cucerit Spoleto, unde Liutprand l-a instalat ca duce pe propriul său nepot, Agiprand. La acel moment, Agiprand era deja duce de Clusium. El l-a escortat pe papa Zaharia înapoi la Roma, restituindu-i acestuia orașele solicitate. Domnia lui Agiprand nu a supraviețuit morții regelui Liutprand, iar Agiprand a fost alungat de la putere de către Thrasimund al II-lea.
Agiprand de Spoleto () [Corola-website/Science/324718_a_326047]
-
a principilor din sudul Italiei și a bizantinilor conduși de "strategos"-ul Nicolae Picingli, primind de la acesta din urmă titlul de "patrikios". Armata s-a unit cu forțele din Italia centrală conduse de ducele Alberic I de Spoleto și de papa Ioan al X-lea. Împreună, ele au condus un nou asalt asupra fortăreței de la Garigliano. În bătălia de acolo, a fost urmat sfatul lui Gregory de a ataca direct liniile sarazinilor. Confruntarea s-a încheiat cu un succes și musulmanii
Grigore al IV-lea de Neapole () [Corola-website/Science/324720_a_326049]
-
a obținut conducerea ducatului de Spoleto ca urmare a depunerii tatălui său, Faroald al II-lea, pe care l-a trimis la mănăstire. În 737 sau 738, Thrasimund a cucerit Gallese, rupând astfel punctul de comunicare dintre Roma și Ravenna. Papa Grigore al III-lea s-a oferit să plătească pentru retrocedarea Gallese și să încheie un tratat cu Thrasimund, care l-ar fi inclus și pe ducele de Benevento, Grigore. Regele Liutprand s-a opus încheierii acestui tratat, pe care
Thrasimund al II-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/324717_a_326046]
-
trădător. Regele longobarzilor a cucerit Spoleto înainte de 16 iunie 739 și l-a numit în locul lui Thrasimund pe Hilderic. Thrasimund s-a refugiat la Roma, unde Liutprand l-a supus asediului. Regele a ocupat Amelia, Orte, Bomarzo și Bieda, însă papa a continuat să refuze predarea lui Thrasimund. Grigore al III-lea chiar i-a scris lui Carol Martel, majordom al francilor, pentru a interveni împotriva lui Liutprand, însă Carol a refuzat. În decembrie 740, Thrasimund și-a recuperat ducatul și
Thrasimund al II-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/324717_a_326046]
-
III-lea chiar i-a scris lui Carol Martel, majordom al francilor, pentru a interveni împotriva lui Liutprand, însă Carol a refuzat. În decembrie 740, Thrasimund și-a recuperat ducatul și l-a ucis pe Hilderic, având sprijinul atât al papei, cât și al ducelui de Benevento, însă nu a retrocedat orașele papale confiscate, drept pentru care alianța sa cu papa a fost ruptă. De asemenea, Liutprand nu a recunoscut recucerirea lui Thrasimund și a militat pentru depunerea acestuia pentru a
Thrasimund al II-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/324717_a_326046]
-
a refuzat. În decembrie 740, Thrasimund și-a recuperat ducatul și l-a ucis pe Hilderic, având sprijinul atât al papei, cât și al ducelui de Benevento, însă nu a retrocedat orașele papale confiscate, drept pentru care alianța sa cu papa a fost ruptă. De asemenea, Liutprand nu a recunoscut recucerirea lui Thrasimund și a militat pentru depunerea acestuia pentru a doua oară. De această dată, Liutprand s-a înțeles cu succesorul lui Grigore al III-lea, papa Zaharia în 742
Thrasimund al II-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/324717_a_326046]
-
alianța sa cu papa a fost ruptă. De asemenea, Liutprand nu a recunoscut recucerirea lui Thrasimund și a militat pentru depunerea acestuia pentru a doua oară. De această dată, Liutprand s-a înțeles cu succesorul lui Grigore al III-lea, papa Zaharia în 742 și, în schimbul promisiunii de a-i retroceda cele patru orașe, s-a aliat cu romanii, forțându-l pe Thrasimund să se retragă încă o dată. Thrasimund a fost capturat și închis într-o mănăstire, iar poziția de duce
Thrasimund al II-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/324717_a_326046]
-
confiscată de Henric al III-lea încă din 1045. În 1057, Godefroy a fost exilat în Toscana, unde s-a reîntâlnit cu Beatrice și a guvernat alături de ea. El a mai primit ca feudă ducatul de Spoleto în 1057 din partea papei Ștefan al IX-lea, care îi era frate. În ianuarie 1058, Leo de Benedicto Christiano a acordat lui Godefroy și Beatricei cheile porților cetății, după alegerea papei Nicolae al II-lea. Având în posesie Tibrul și atacând Lateranul, Godefroy a
Godefroy al III-lea de Lorena () [Corola-website/Science/324725_a_326054]
-
ea. El a mai primit ca feudă ducatul de Spoleto în 1057 din partea papei Ștefan al IX-lea, care îi era frate. În ianuarie 1058, Leo de Benedicto Christiano a acordat lui Godefroy și Beatricei cheile porților cetății, după alegerea papei Nicolae al II-lea. Având în posesie Tibrul și atacând Lateranul, Godefroy a reușit să îl alunge pe antipapa Benedict al X-lea în 24 ianuarie. Pe parcursul domniei papale a fratelui său și a succesorilor reformatori ai acestuia, el a
Godefroy al III-lea de Lorena () [Corola-website/Science/324725_a_326054]
-
pentru domnia sa o constituie "Chronicon ducum et principum Beneventi, Salerni, et Capuae et ducum Neapolis". În anul 716, pe când o epidemie se răspândise în Napoli, ducele Romuald al II-lea de Benevento a ocupat castelul din Cumae. Imediat după aceea, papa Grigore al II-lea i-a ordonat ducelui longobard să îl restituie, oferindu-i compensații în schimb. Romuald nu s-a conformat, iar Ioan I a condus o armată împotriva sa în 717. Conform promisiunii, papa a contribuit financiar la
Ioan I de Neapole () [Corola-website/Science/324735_a_326064]
-
Cumae. Imediat după aceea, papa Grigore al II-lea i-a ordonat ducelui longobard să îl restituie, oferindu-i compensații în schimb. Romuald nu s-a conformat, iar Ioan I a condus o armată împotriva sa în 717. Conform promisiunii, papa a contribuit financiar la această campanie.
Ioan I de Neapole () [Corola-website/Science/324735_a_326064]
-
iar pe fiica lui Atenulf, Gaitelgrima a căsătorit-o cu Guaimar al II-lea. De asemenea, propriul său fiu, Atenulf, a fost căsătorit cu Rotilda, fiica lui Guaimar. Odată grupată laolaltă, armata greco-longobardă s-a unit cu forțele pregătite de papa Ioan al X-lea și de ducele Alberic I de Spoleto și au obținut victoria asupra sarazinilor în bătălia de la Garigliano. Potrivit cronicarului Liudprand de Cremona, Landulf a fost cel care a inițiat această alianță care a condus la alungarea
Landulf I de Benevento () [Corola-website/Science/324731_a_326060]
-
Alberic a fost recunoscut imediat de către regele Berengar I de Italia, cu care luptase alături în 899 sau 900 pentru respingerea unei invazii a maghiarilor. Alberic s-a aliat cu vecinul său, markgraful Adalbert al II-lea de Toscana, împotriva papei Sergiu al III-lea. Cu această ocazie, cei doi aliați au blocat drumul către Roma, pentru a preveni încoronarea imperială a lui Berengar din 906 sau 907. Alianța sa cu familia Crescentii din Tusculum s-a dovedit a fi avantajoasă
Alberic I de Spoleto () [Corola-website/Science/324736_a_326065]
-
patricius Romanorum"). Alberic a fost unul dintre conducătorii ligii creștine care i-a înfrânt pe sarazini în bătălia de la Garigliano din iunie 915. El și-a condus trupele din Spoleto și Camerino, împreună cu Teofilact de Tusculum, raliindu-le celor ale papei Ioan al X-lea: contingentul din Latium și cele ale lui Adalbert de Toscana. Armata astfel constituită, s-a alăturat celei pregătite în sudul Italiei de către "strategos"-ul bizantin Nicolae Picingli din Bari, compusă din forțele bizantine (Ioan I și
Alberic I de Spoleto () [Corola-website/Science/324736_a_326065]
-
Capua). Regele Berengar însuși a trimis un contingent din regiunea Marche. Ca urmare a bătăliei victorioase, Alberic a fost numit "consul al romanilor" în 917 . Cu toate acestea, Alberic a devenit un fel de tiran la Roma, iar populația și papa l-au expulzat. Imediat după aceea, el a fost asasinat în Orte între 924 și 926, probabil și ca urmare a faptului că se sprijinea pe jefuitorii maghiari care îl sprijineau la putere. Datele asupra căderii sale sunt la fel de incerte
Alberic I de Spoleto () [Corola-website/Science/324736_a_326065]
-
589 și 596 sau 597. Roman a devenit exarh în 589 în locul lui Smaragdus, care căzuse în dizgrație. În primul an de mandat, Roman a reușit să recucerească de la longobarzi orașele Modena, Reggio, Parma, Piacenza, Altino și Mantova. În 592 papa Grigore I a făcut un apel către exarhul de Ravenna pentru a trimite ajutor orașului Napoli, supus atacului longobard, însă Romanus a socotit ca fiind mai prudent să se mențină în Italia centrală. În aceste condiții, papa a fost nevoit
Roman de Ravenna () [Corola-website/Science/324753_a_326082]
-
Mantova. În 592 papa Grigore I a făcut un apel către exarhul de Ravenna pentru a trimite ajutor orașului Napoli, supus atacului longobard, însă Romanus a socotit ca fiind mai prudent să se mențină în Italia centrală. În aceste condiții, papa a fost nevoit să încheie pacea cu Ducatul de Spoleto pentru a salva Napoli. La puțină vreme după aceea, longobarzii au ocupat Perugia, la care Roman a trimis o armată pentru a reocupa Umbria. Regele longobard Agilulf, luând notă de
Roman de Ravenna () [Corola-website/Science/324753_a_326082]
-
Regele longobard Agilulf, luând notă de atacul exarhului, a străbătut Italia centrală, ajungând chiar să amenințe direct Roma. Disperat de lipsa de sprijin a exarhului (R. A. Markus îl descrie pe acesta ca fiind "un mare spin în tabăra lui Grigore"), papa a încercat să ocolească autoritatea lui Roman prin apelul făcut în 595 direct către împăratul bizantin Mauriciu, însă această încercare nu a dat roade, dat fiind că Mauriciu era interesat în operațiunile din Balcani, unde Imperiul trebuia să țină piept
Roman de Ravenna () [Corola-website/Science/324753_a_326082]
-
ca apărătoare ale spiritul războinic și cuceritor al vechilor longobarzi. Față de celelalte regiuni stăpânite de aceștia, aici au supraviețuit cel mai mult vechile culte păgâne, iar dintre cei convertiți la creștinism cei mai mulți aderaseră la arianism, fiind astfel dușmani principali față de papii de la Roma. Ducii din "Austria" presau în mod repetat pe regii din Pavia să reia inițiativele militare, punând adeseori la cale comploturi de detronare a suveranului legitim. Astfel au stat lucrurile în 662, în privința lui Grimoald I de Benevento (duce
Austria longobardă () [Corola-website/Science/324779_a_326108]
-
murit în luna martie a aceluiași an. Se spune că Sergiu a transformat Napoli "într-un alt Palermo, într-o altă Africa", ca urmare a relațiilor sale amicale cu aghlabizii. Din acest motiv, el a constituit obiectul excomunicării pronunțate de către papa Ioan al VIII-lea. De asemenea, Sergiu a avut de întâminat și opoziția fratelui său, Athanasie al II-lea, episcop de Napoli, pe care l-a exilat la un moment dat pe o insulă. În cele din urmă, Sergiu a
Sergiu al II-lea de Neapole () [Corola-website/Science/324794_a_326123]
-
iar mai târziu duce de Spoleto (756-757). Tatăl lui a fost ducele Pemmo de Friuli, iar Ratchis a fost căsătorit cu Tassia, provenind din Roma. El a domnit în pace, până în momentul în care, din motive necunoscute, a asediat Perugia. Papa Zaharia l-a convins să ridice asediul. Mai mult decât atât, Ratchis s-a retras de la conducerea regatului și s-a retras la abația din Montecassino, împreună cu familia sa. După moartea regelui Aistulf în 756, a încercat să revină, devenind
Ratchis al longobarzilor () [Corola-website/Science/324790_a_326119]
-
a fost preluat de către Desiderius însuși, în 756. În acel moment, predecesorul lui Aistulf, Ratchis, a părăsit mănăstirea de la Montecassino unde se retrăsese și a încercat să reia conducerea regatului, însă Desiderius a reprimat rapid această răscoală, având și sprijinul papei Ștefan al II-lea. La încoronarea sa, Desiderius a promis să restituie cea mai mare parte a orașelor pe care Sfântul Scaun le pierduse anterior în favoarea regilor longobarzi anteriori, în schimbul aprobării papale față de revendicările sale. Însă conflictul cu papa Ștefan
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
sprijinul papei Ștefan al II-lea. La încoronarea sa, Desiderius a promis să restituie cea mai mare parte a orașelor pe care Sfântul Scaun le pierduse anterior în favoarea regilor longobarzi anteriori, în schimbul aprobării papale față de revendicările sale. Însă conflictul cu papa Ștefan al III-lea a izbucnit, atunci când Ștefan s-a opus căsătoriei lui Carol cel Mare cu fiica lui Desiderius. Ca urmare, regele longobard a încetat să predea orașele promise papalității. Căutând, ca și predecesorii săi, să extindă stăpânirea longobardă
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
Minor, Ducatul de Spoleto și Ducatul de Benevento. Chiar în anul în care a urcat pe tron, Desiderius l-a asociat la conducerea regatului pe fiul său, Adalgis (Adelchis). Alboin de Spoleto și Liutprand de Benevento au fost convinși de către papa Ștefan să se supună francilor, astfel încât s-au separat de conducerea centrală a longobarzilorși s-au pus sub protecția lui Pepin cel Scurt, regele francilor. În 758, ducele Liutprand de Benevento s-a răsculat pe față împotriva lui Desiderius, care
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
Alboin de Spoleto, al cărui ducat a trecut sub exercitarea directă a regelui. În continuare, Desiderius l-a scos din mănăstirea lui San Vito pe un preot numit Filip, iar la 31 iulie 768 l-a numit pe acesta ca papă. Antipapa Filip nu a fost niciodată recunoscut și nici nu a reușit să obțină un număr consistent de susținători, astfel încât s-a retras, revenind la mănăstire, nemaiauzindu-se nimic despre el. Papa Ștefan al III-lea s-a opus căsătoriei
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]